Se afișează postările cu eticheta societate în antiteză. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta societate în antiteză. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 septembrie 2025

Charlie şi Charlie

O vorbă mai veche spune că "Toamna se numără bobocii".
No...iacă-mă-s! Am venit să îi număr şi eu!

Mi-am luat o scurtă vacanţă, presărată cu filme, cărţi, plimbări şi jocuri video. Mai trebuie şi o asemenea escapadă, că şi creierul merită câteva momente de odihnă. Nu-i vorbă, că nici nu aveam ceva important de transmis - aşa că am preferat să stau liniştit şi să observ. 
Dar gata cu fotosinteza, hai la treabă! "Dacă stai, îţi stă norocul", iar eu nu că aş fi vreun norocos de zile mari, însă nici nu îmi place să pierd vremea. Aşadar, ne apucăm de treabă...pentru că vreau să vă întreb ceva.

Vă mai amintiţi de vremurile în care toată lumea era Şarli? Se întâmpla prin anul de graţie 2015, când nebuneala influensărelii era în faşă.
Reiau puţin subiectul, ca să vă amintiţi: pe la începutul lui 2015, nişte islamişti au mitraliat la întâmplare angajaţii din redacţia revistei "Charlie Hebdo", pentru că aceasta publicase o caricatura care le jignea profetul. Ceea ce...aşa şi era.
Dar nu contează asta, că nu stau să judec trecutul. Important a fost altceva: din empatie, cineva şi-a scris pe Facebook că e Charlie, iar mesajul a ajuns viral pe mapamond şi toată planeta s-a umplut de Charlie. De empatici. Sau... de oameni care merg la grădina zoologică şi bagă mâna printre gratiile cuştilor, ca să se amuze şi să vadă ce iese? 



Nu ştiu...întreb!
Pentru că, la zece ani distanţă, cred că e momentul să fim, din nou, Şarli. Sau Cearli. Adică...nu "Je suis Charlie" pe franceză, ci "I am Charlie", pe engleză - c-avem şi motiv: alt Charlie a fost asasinat la datorie, pe altarul dreptului la liberă exprimare. Sau... şi-a căutat-o cu lumânarea?
De data aceasta, n-a mai râs nimeni de profetul musulman. Dar unii spun că Charlie englez şi-o merita, deoarece milita pentru dreptul la port-armă, chiar cu preţul câtorva victime. Ei, ce să vezi, a ajuns şi el statistică, în rândul celor câteva victime - cum a spus un jurnalist tânăr, frumos şi liber, de pe la noi. Cristian Tudor Popescu, parcă.

Deci: mai suntem Charlie sau nu mai suntem? Cazurile mi se par asemănătoare, dar reacţiile oamenilor sunt taman la poluri opuse: în primul caz, eram înţelegători şi sensibili, înfierând atentatul şi interzicerea dreptului de liberă exprimare; în al doilea caz aplaudăm, suntem judecători şi ne disociem de un asemenea personaj conservator, închis la minte şi homofob, care susţinea tot felul de ideii creţe, precum familia, credinţa în Dumnezeu şi dreptul de a purta armă în ţara lui. (Cee ce este enervant la culme şi propun să ne luăm, niţel şi de japonezi - că traversează pe albastru, nu pe verde, ca toţi oamenii.)
Prin urmare, să ne bucurăm şi-un cântec vesel să cântăm, că am scăpat de-o ciumă roşie? Sau să ne pălească mila, în faţa unui asemenea crime? 
Hmmmmm....decizii, decizii, decizii...
Apoi, urmează întrebarea: dacă valorile ni se schimbă după cum bate vântul, cam ce fel de valori sunt acelea? Şi mai ales, ce spune asta despre noi, cei care le adoptăm?

Nici asta nu ştiu... Însă diferenţele de comportament  se văd din avion şi chiar nu glumesc! Ce-am citit pe net zilele astea, mi-a dat dureri de neuron, că unul mai am şi acela abia mai clipeşte; însă, tot ţine steagul sus, pe crâncena redută.
No, şi erau unii care-l acuzau pe Charlie Kirk de tot felul de idioţenii şi se bucurau că a murit încă un pesedist-aurist-suveranist-georgist-putinist, deci planeta este mai frumoasă.
Vă vine să credeţi aşa ceva? Pe cuvânt de cercetaş, iniţial, am crezut că mesajele acestea sunt scrise de boţi sau de vreo inteligenţă artificială defectă...dar am impresia că mă înşel şi avem de-a face cu oameni în carne şi oase. Ceea ce mă face să mă întreb: până unde a ajuns obsesia anti-PSD-AUR, dacă până şi personalităţi din alte ţări primesc aceste etichete, doar pentru că promovează valorile "tradiţionale"? 
Sau e vorba doar de un reflex condiţionat, un dresaj care preia controlul la auzul unor cuvinte cheie? 

Şi până la urmă, de unde atâta ură? Pentru ce şi de ce?
De unde atâta înverşunare? De unde atâtea reacţii extreme? Mă uit, mă mir şi constat că trăim într-o societate aflată în antiteză cu ea însăşi!   
Pe de o parte, gândim pozitiv, mergem la tone de cursuri de dezvoltare personală, plătim mii de maeştri spirituali, guru, hipnotizatori, reikişti, telepaţi, empaţi, magicieni, radiestezişti, colorişti, metalurgişti, karmişti şi alţi işti, ca să ne ridicăm vibraţia şi să ne unim în Absolut - iar pe de altă parte, ne porcim, ne golănim, ne bestializăm şi fierbem de ură, când pierde echipa favorită de fotbal. Sau vin alegerile. Sau discutăm despre orice detaliu care ar putea să ne diferenţieze.
Iar subiectul la îndemână este politica, căci aici, cu toţii ne pricepem. Toţi ştim adevărul, toţi înţelegem subtilităţile şi ştim cum trebuie să fie. Şi pentru că ne place să ne bălăcărim bine de tot, politica face parte din orice aspect al vieţii noastre. 

Apropo de asta: mai devreme, mă uitam la un clip filmat dintr-o maşină oprita la trecerea de pietoni. Şi din dreapta către stânga, traversează în viteză, o domniţă pe trotinetă. Numai că bordura de pe celălalt trotuar era puţin mai înaltă şi desigur că roata trotinei se propteşte-n obstacol, iar fata îşi continuă traiectoria în zbor, conform legilor fizicii: peste ghidon, grămadă pe asfalt, cu căştile sărite-n bălării, telefonul într-o parte şi conţinutul genţii împrăştiat peste tot! BUF! TROSC! AUUUU...
Râdeam de mă durea burta! Mi-era şi oleacă milă de fată, ce-i drept... dar mă întrebam: oare nu i-a spus nimeni, nu a citit şi ea, pe nicăieri, că pe trecerea de pietoni se traversează doar ca pieton? Da', mă rog: "Domnia şi prostia SE PLĂTEŞTE". Uneori, chiar amândouă deodată.
Apoi citesc comentariile şi la un moment dat, zice unu': "Votanta lu' Mucuşor". Altul îi dă replica: "Votanta lu' Haur". Altul îi înjură pe toţi. Şi uite aşa, s-a pornit un tămbălău, de numa-numa!

Dar de ce se întâmplă asta?
De unde vine ura asta din ce în ce mai atroce şi mai violentă? Eu nu-mi explic...

Cât timp m-am retras "în vacanţă", m-am tot întrebat dacă mai merită să scriu - şi nu pentru că nu mai am ce, ci fiindcă e periculos să mai spui ceva, în ziua de azi. Nu mi-e frică să nu mă împuşte cineva, că nu am eu atâta relevanţă (şi chiar de-aş avea, aia e! Ghinion! Murim o dată şi bine, nu de mai multe ori.). Însă nici nu vreau să provoc scandaluri care nu îşi au rostul.
Şi mă uit în jur, apoi mă crucesc cu toate mâinile, când văd cum internetul şi accesul la liberă exprimare scoate la lumină cele mai urâte părţi ale noastre. 
Deconectat de la orice aparatură electronică, ies pe drum şi văd oameni; unii eleganţi, alţii frumoşi, alţii mai anapoda, mă rog! Fiecare după standardele sale. Dar pe internet, toţi sunt sensibili, deştepţi, deţinători ai adevărului absolut, plini de compasiune, toleranţi şi urăsc, din ficaţi, orice nu se aliniază cu propriul model de gândire. 
 
Mai ciudat este că acum, cu atâtea suflete magice şi oameni înalţi, orice subiect nu mai poate fi decât controversat şi practic, poţi face moarte de om din orice subiect: filme, cărţi, desene animate, băutură, cărţi de colorat, ca să nu mai zic de tradiţionalele subiecte: femei, religie, politică şi identitate de gen. 
Nu mă credeţi, nu? Atunci nu aţi văzut cum se înjură şi se ameninţă cu moartea fanii "Star Wars - trilogia originală" cu fanii "Star Wars - trilogia modernă". Sau fanii "Superman 2013" cu fanii "Superman 2025".  Sau fanii cafelei Starbucks, cu fanii cafelei McDonald's. :))
Iar în acest peisaj colorat, ne mai mirăm de controversele care s-au născut după asasinarea lui Charlie Kirk? 
Normal că nu!

Totuşi... Vă vine să credeţi că eu nici nu îl ştiam pe omul acesta? 
Când pierdeam vremea printre reel-uri şi story-uri pe Facebook, mai dădeam de clipurile lui şi îmi plăcea ce idei are, dar mai ales claritatea sa de expunere. Şi logica sa. Credea în ceva, dezbătea şi avea tot timpul verbul la el.
Nu era ca alţii, care gândesc emoţional. Nu se pierdea cu firea, nu dădea înapoi. Doar spunea ce avea de spus şi ce trebuia să fie spus. Mereu pe fază, mereu pe subiect. Eu, ca multe alte persoane fără exerciţiul dezbaterii, mă pierd - mai ales când sunt mize emoţionale; şi după ce trece momentul critic, rememorez episodul în cap şi mă iau la palme mentale: "Ce idiot am fost! Trebuia să zic asta şi asta şi asta! Ptiu...cum de nu m-a dus bibilica"?
No, pe Charlie Kirk îl ducea. Şi dacă spunea lucruri naturale şi normale, nici nu (prea) erau şanse să-l dai la întors.

Chiar dacă nu-i reţinusem numele, pentru mine, Charlie Kirk era "băiatul  care le zice bine celor cu prosteala woke". De aceea, când au început să bubuie ştirile despre asasinatul unui prieten de-al lui Trump, m-a interesat puţin spre deloc. Apoi, din întâmplare, am văzut ştirea şi mi-a picat fisa abia după ce i-a dat poza "prietenului lui Trump". "Ia stai oleacă! Ăsta nu-i ăla de mă uitam acu' o oră la el? Ba da"... Şi nu-mi venea să cred, până nu am văzut clipul cu momentul ne-editat împuşcării. Da' chiar şi aşa, tot pare incredibil.
Hmmm! Nu pot să înţeleg cât de idiot să fii, ca să omori un om şi să distrugi o familie, doar pentru că nu crede în ceea ce crezi tu. E boală, e prostie, e o doagă lipsă sau doar reflex pavlovian, declanşat de nişte sloganuri?

Dumnezeu să-l ierte, ce pot să mai zic? Că doar nu-s nebun, ca să mă bucur de o crimă!
Cineva se întreba, într-un talk-show, ce om trebuie să fii (sau să nu fii), ca să te bucuri de moartea altui om. Habar n-am! Dar parcă îmi amintesc, prin ceaţă, de nişte mulţimi de oameni care se bucurau că a murit Iliescu. Sper că sunt mai fericiţi, măcar cu un milimetru. 
Adică...nu aşa ar trebui să fie, dacă au scăpat de-o grijă? 

Să bem pentru asta! 




[Tommee Profitt feat. Fleurie - Turns You into Stones]