Se afișează postările cu eticheta limba noastră. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta limba noastră. Afișați toate postările

joi, 23 martie 2017

Limba noastră-i o comoară...

"- Draga mea, dă-mi şi mie, te rog,  paharul cu apă du pă masă!" 
"- Nu pot - zice ea râzând cu gura pâna la urechi...După masă nu-i nici un pahar, doar peretele. Poate vrei să spui DE PE MASĂ!"
"- No bine, dragă... paharul DE PE MASĂ. Acum e bine?"

Nu mai zic nimic...am comis-o, mea culpa. Are şi fata perfectă dreptate. Plus că recunosc...nu-s vreun mare respectator al regulilor. De fapt, cred că reinventez limba română măcar o dată pe oră, fără să mă stresez prea tare; dar dacă iubesc cea mai grammar police din câte s-au inventat pe planetă, îmi asum şi amenzile...




Cam la asta mă gândeam într-o dis-de-dimineaţă, când plecam la lucru; şi cum stăteam eu amorţit, somnoros, tuflit vai şi-amar de capul meu pe-o canapea din maşina de navetă, numai ce-mi arunc ochii prin jur...



...şi unde îmi cântam în cap numai "Und' te duci tu, mielule/ La tăiere, domnule", imediat mă-nviorez şi schimb registrul pe hip hop d-ăla energic, de cartier: "După scaunele gri, stăm noi - majoritatea". C-apoi de ce să nu ne simţim bine? Vorba lu' Creangă: "Ştiu că-s prost; dar când mă uit în jur, prind curaj".

Oricum, limba română este cea mai grea de pe pământ!
Ce arabă, ce chineză, ce japoneză? Româna, frate, aici să te ţii blestem! Se schimbă de la an la an, tot timpul cu reguli noi şi forme noi! Avem DOOM 1, DOOM 2, DOOM 3, DOOM 4...am ajuns ca seria noastră de dicţionare să fie mai stufoasă ca seria de jocuri DOOM - care chiar are tradiţie pe planetă!
Păi de unde să ţii pasul cu atâta evoluţie?

Aşa că am luat o hotărâre eroică: nu mai condamn pe nimeni de nimic, ci doar mă amuz de ceea ce văd în jur. Bine...îmi vine, mai mult, să râd plângând; sau să plâng râzând -  dar ne mai împiedicăm de detalii? Şi aşa viaţa-i complicată, ce s-o mai complicăm şi noi?
Nu-i mai simplu să ne relaxăm? La o sală, spre exemplu...SAU, am văzut o super-ofertă prin oraş:


Cumperi porcul şi pac! După ce-ai mâncat bine şi te-ai balonat, primeşti o greutate...pe alese, după puteri. Că dacă eşti vreun pişpiriu d-ăla de tre' să umbli cu pietre-n buzunare ca să nu te ia vântul dacă suflă oleacă mai tare, nu te-nfigi la una de 80 de kg, logic! Dar pentru cine poate...are cu ce, slavă Domnului!

Nu vrei sport, mergi la spectacol! Chiar se juca o reprezentaţie la un moment dat...o împletire de tradiţional cu folclorul urban:



Bine, asta era în sesiunea de iarnă, dar nu cred că primăvara i-apucă ruşinea pe actori şi nu mai sparg nimic! Că na, e cald, frumos...măcar de plictiseală, şi tot rezolvi de-un număr!

Nu-ţi trebuie nici distracţie, ieşi în oraş să mănânci! Şi aici se-ntrec ofertele...Eu, de exemplu, merg la un local mişto rău...



Ca să fiu sincer, nu am trecut niciodată dincolo de uşa de intrare, dar îmi place să mă opresc în faţa lui şi să mă întreb: De ce se numeşte "La 2 tramvaie", când pe siglă e numai unu'? Iniţial am zis că poate nu văd bine şi am căutat tramvaiul 2 pe lângă tramvaiul deja existent; m-am uitat în spate, pe deasupra, pe sub el...am numărat chiar şi roţile, crezând/sperând că poate ăstalalt o fi mai miculuţ şi se vede greu. Dar nu-i şi pace! Deci....Ce s-antâmplat cu dânsul? L-au furat oamenii răi? No bun, se-ntâmplă! Unui vecin i-au furat balustrada scării de intrare în curte, că părea de inox. Deci...te aştepţi la orice! În regulă...Da' să schimbe şi firma atunci: Restaurantul "La 1 tramvai" - să ştie omu' la ce să se aştepte!
Păi ce mă fac dacă vreau să-mi fac selfie în şpagat pe 2 tramvaie şi când mă duc în restaurant, găsesc numai unu'? Nu se alege praful de stima mea de mine? Nu se duce pe gârlă toată faima mea de facebook?

Am rezolvat-o şi cu restaurantul. Şi cu toate acestea, tot ne putem distra de minune! Plecăm într-o excursie, de exemplu...Uite, şi la acest capitol sunt oferte minunate! Personal, am ochit un pelerinaj -  că-i de post:



Şi chiar mi-am propus să merg, serios! Doar că nu găsesc ziua de 25-26 martie, cu nici un chip! M-am uitat, deja, pe 5 calendare şi degeaba - nimic, nimic! Găsesc 25...pică sâmbătă, e Bunavestire; găsesc 26...pică duminica, e duminică. Dar 25-26...să-mi trag pălmi! O fi magie ca la Harry Potter, cu peronul 9 şi trei sferturi, când trebuia să intri într-un zid ca să ajungi unde trebuie. Mai ştii? "Atunci bine!" - îmi zic..."să fie în partea lui! Eu cu capul de pereţi nu mă dau!"
Oricum, am renunţat la idee. Mai bine stau acasă şi dorm, că-i mai sănătos!

Iar dacă n-am somn şi nici chef de bairam, până la urmă m-oi duce să muncesc ceva, ce să fac? Noroc că piaţa geme de oferte şi la acest capitol. Şi am găsit anunţul perfect:



Acuma, nu ştiu cum va fi p-acolo - cu salarii şi toate cele, că nu doare pe nimeni mâna să înflorească anunţul, ca să atragă poporul; dar dacă mă laudă, mă bag! Nu neapărat c-aş avea nevoie de asta...deja ştiu despre mine că-s frumos, deştept, harnic, bun la suflet, blând, iubesc copiii, fac curat în casă, duc gunoiul, nu vorbesc cu gura plină, zic "sărut-mâna pentru masă" după fiecare masă, nu zic cuvinte d-alea urâte cu p..., cu f...., cu m...., cu c..., nu beau nu fumez, nu merg la femei, nici femeile nu vin la mine - dar să schimbăm subiectul!
Ce s-o mai sucim atâta, în principiu sunt un ideal masculin pe lângă casa omului şi modest pe deasupra! Ştiu asta! Dar când mai observă şi alţii...deja jucăm în altă ligă! Îmi mai creşte şi mie inima!
Mă-ntreb doar: când e cazul să fiu lăudat? Se poate o dată la zece minute? Mai des? Nu, nu, că poate mi se urcă la cap...e suficient aşa. Este? Sau cine se stabileşte când e cazul? Are vreun şablon, trebuie să-i dau o atenţie? Îi fac cu ochiul! Se pune? Că dacă nu-i convine, îi fac cu degetul!

Dar până aflu şi eu când e cazul să fiu lăudat, hai să ascultăm o muzică d-aia faină, care unge la suflet: