Într-una din zilele trecute eram printr-un parc, ca omul. Ploua - şi mi-am dat seama că era fix ca-n poezie: "Ploua infernal şi noi ne iubeam prin mansarde", doar că puţin diferit: nu eram prin mansarde, nu ne iubeam şi eram singur. N-are a face...măcar ploua infernal. Ceea ce e de bine; ploaia cică spală gândurile...sufletele...te curăţă de tot, până la urmă. "Şi pata de cafea a dispărut!" - cum era reclama minunată?
No, şi mă plimbam.....ocoleam melcii, urcam potecile, călcam băltocile şi la un moment dat, pac! iese soarele; logic, mă aşez pe-o bancă, să mă mai hodin oleacă. Udă ea sub mine, ud şi eu desupra...dar nu conta! Ne uscam amândoi la soare, c-apoi ce altă treabă aveam?
După vreo 10 minute, lângă mine se aşează un bătrânel şi din senin îmi spune:
După vreo 10 minute, lângă mine se aşează un bătrânel şi din senin îmi spune:
"Băi copile, ascultă la mine: două lucruri îmi fac bine şi mă scoală du' pă boală - butelcuţa când e plină şi mândruţa când e goală!"
Mi-a picat capul de pe umeri! Foarte tare, tataie! That's the spirit! Dacă te-apuci să-l vinzi la sticluţe, ca pe ojă, om te faci! Te impresariez eu, că nu cer mult...80-20! 80 pt mine, desigur!
"Până una alta, de butelcuţă te rezolv oricând - că e şi pasiunea mea şi mi-am tras ditamai colecţia pe-acasă; cu mândruţa te descurci matale, că eşti major şi vaccinat. Păi nu?"
Da' apoi stăteam şi mă gândeam...eu cam am talentul ăsta de a mă băga în seamă cu oamenii. Ca să fiu sincer, ei se bagă în seamă cu mine...mai ales bătrânii. Ori mă ajută faţa, ori, nu ştiu...Egregorul Universal, Matricea Mamă, Tatăl lu' toţi greii, habar n-am! Cineva încearcă să-mi trimită diverse semnale, că tot în situaţii d-astea mă trezesc:
Odată mă dădeam cu tramvaiul prin oraş, că mă plictiseam acasă de muream. Şi cum eram eu mai amărât şi pierdut în gânduri, la o staţie urcă o mămăică cu o ditamai sacoşa după ea. Pe vremea aia eram bine crescut şi m-am repezit să o ajut; atât mi-a trebuit...până la staţia următoare am aflat toată tinereţea femeii, bătăliile pe care le-a suportat de la bărbatul ei, greutăţile cu naveta la serviciu; naşterea şi viaţa copiilor, profesiile actuale şi cum îi pot găsi, plus câte ceva despre cei 4 nepoţi!
Oricum, m-am bucurat şi m-am folosit de întâmplare. În primul rând, bătrânica era nevorbită tare, şi cred că i-am făcut un bine ascultându-i turuiala. Şi apoi, când dau de asemenea întâmplări, parcă văd altfel viaţa: dacă oamenii ăştia au ajuns la 90 de ani - deşi au trecut prin războaie, foamete, prigoana comunistă, necazuri casnice, probleme cu banii...nimicuri d-astea cotidiene, generaţia noastră e mega-fericită!
Din punct de vedere calitativ, nivelul nostru de trai a crescut enorm faţă de cel al generaţiei trecute: Băgăm hainele la maşina automată, nu ne mai zdrelim degetele frecându-le cu ora într-o copaie cu apă de ploaie şi săpun de casă; când n-avem chef de gătit, dăm fuga la supermarket şi luăm ceva de-a gata...nu mai luăm grădina la cazma pentru că avem motosapă...nu ne mai văităm de şale, stând să însămânţăm - pentru că avem însămânţătoare automată...şi tot aşa! În principiu, avem o alternativă modernă pentru absolut orice ţi-ar putea trece prin minte - de la scărpinat pe spate şi până la suflat nasul!
Din punct de vedere calitativ, nivelul nostru de trai a crescut enorm faţă de cel al generaţiei trecute: Băgăm hainele la maşina automată, nu ne mai zdrelim degetele frecându-le cu ora într-o copaie cu apă de ploaie şi săpun de casă; când n-avem chef de gătit, dăm fuga la supermarket şi luăm ceva de-a gata...nu mai luăm grădina la cazma pentru că avem motosapă...nu ne mai văităm de şale, stând să însămânţăm - pentru că avem însămânţătoare automată...şi tot aşa! În principiu, avem o alternativă modernă pentru absolut orice ţi-ar putea trece prin minte - de la scărpinat pe spate şi până la suflat nasul!
Ne ştergem şi la fund cu ajutorul tehnologiei, dacă e nevoie.
...şi toate pentru a fi feriţi de probleme, pentru a fi fericiţi.
DAR SUNTEM?
Uitându-mă în jur, nu prea ştiu ce să spun...
Se pare că suntem condamnaţi la nefericire, pentru că permanent rezolvăm probleme şi permanent dăm naştere altora noi. Luptăm şi depăşim obstacole pentru a atinge o fericire care se întrevede la orizont, mereu viitoare. Mereu ascunsă în spatele unor praguri ce vor trebui depăşite. Şi trăim pentru "siguranţa zilei de mâine", nu pentru "acum".
Se pare că suntem condamnaţi la nefericire, pentru că permanent rezolvăm probleme şi permanent dăm naştere altora noi. Luptăm şi depăşim obstacole pentru a atinge o fericire care se întrevede la orizont, mereu viitoare. Mereu ascunsă în spatele unor praguri ce vor trebui depăşite. Şi trăim pentru "siguranţa zilei de mâine", nu pentru "acum".
Să continui? Cred că aş apuca pe o potecă deja bătătorită...pentru că nu sunt primul care îşi dă seama de lucrurile astea. Mai greu este cu aplicatul, cu practica; este o mare diferenţă între a şti ceva şi a face acel ceva.
În fine, astea-s detalii. Propun să dăm un share, like + subscribe şi ce-o mai fi, 'om mai vedea!
Oricum, personal, mi-e greu să vorbesc despre fericire. Nu-i problemă, că mă duce capul să înşir nişte cuvinte frumoase; teorii preluate de la diverşi înţelepţi mai cunosc, deci nu mi-e greu să le reproduc...dar nu cred că este nevoie să vorbim prea mult despre sentimente. Ele trebuie trăite, nu neapărat disecate la microscop şi înţelese ştiinţific - pentru că oricum nu ne ajută cu nimic şi de-am şti cum şi de ce apar.
Cineva mi-a spus odată: "Dacă vrei să fii fericit, fii prezent în tot ceea ce faci."
M-a pufnit râsul. "Da, bine...şi adevărul e în inima mea. Ştiu şi eu o gârlă de d-astea ezoterice - nu-i mare lucru".
Şi totuşi, omul avea dreptate... pentru că orice clipă de fericire trăită intens încremeneşte timpul într-un prezent continuu - chiar şi atunci când devine amintire.
Perfect! Să ne bucurăm, deci!
Să dansăm...
...şi să cântăm:
P.S.: fetiţa din videoclip chiar cântă "I'm in love with your DADDY" :))))))
Problema mea e: Who's your daddy?
