Se afișează postările cu eticheta băeţi deştepţi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta băeţi deştepţi. Afișați toate postările

sâmbătă, 20 septembrie 2025

Despre întrebări reale şi soluţii virtuale

În general, viaţa nu oferă multe bucurii - adică nu vine nimeni să ne înmâneze o claie de fericeală pe tavă, în timp ce stăm ca planta în ghiveci şi aşteptăm ploconelile ce ni se cuvin... pentru că merităm! Suntem suflete magice, beculim de dumnezeire şi divinul din mine salută divinul din tine.
Din contră: chiar şi pentru un zâmbet, trebuie muncă; trebuie să căutăm activ ceea ce ne face bine şi să ne agăţăm de acele fire de paie ca şi cum de ele ar depinde toată viaţa noastră. Chiar dacă în jur e furtună şi cu toţii suntem buni, dar răutatea este pretutindeni, cumva, trebuie să rezistăm asaltului şi să ne căutăm liniştea - pentru că dacă ştim unde să ne uităm, o vom găsi la tot pasul. 

Eu, de exemplu, am renunţat la visEle pe care speram să le aduc în realitate şi am învăţat să râd. Mult, des şi de subiecte diverse, c-apoi... majoritatea întâmplărilor sunt zgomot de fond şi foarte puţine lucruri contează cu adevărat. :)) 
No, şi uite aşa, mă amuză maxim când văd cohorte de băeţi deştepţi, care se ceartă pe lucruri de nimic. Iar subiectul la modă (încă) este Charlie Kirk. Şi anume: era el un sfânt sau doar un lup deghizat în oaie? Merită susţinut sau înfierat, chiar şi după moarte? 
E posibil că da, dar e probabil că nu - motiv pentru care, toţi inteligenţii se adună în diverse locaţii virtuale, ca să discute şi să se contreze. Să dezbată, să argumenteze, să acuze, să apere. Şi să decidă. Apoi, să discute, să contreze, să argumenteze, să acuze şi să apere decizia, ca să se decidă o dată pentru totdeauna. 



Întrebare: de ce? Pe cine ajută chestia asta?
Credeţi că  America, Papua Noua Guinee, Argentina, Nepal sau orice altă ţară din lumea asta, moare de grija lui... Selly, de exemplu? (Ştiu că nu încape comparaţie... pentru că, de fapt, noi nu avem oameni ca Charlie Kirk pe aici. Şi nici nu am auzit de alţii asemenea lui, cam pe nicăieri).
Discută orice popor de pe glob sau dezbate, la nivel naţional, dacă e spre binele suprem să îl susţină pe Selly în campania lui cu bila roz la profilul de pe reţelele de socializare? Se contrează ei, ca să stabilească dacă Selly e înger întrupat sau omul întunericului, care manevrează masele pentru propriul folos şi către un rău suprem?
Din contră: eu cred că îi doare în cot!

Dar pe noi, nu. Noi trebuie să fim Dumnezeu şi să stabilim, fără putinţă de tăgadă, sanctitatea lui Charlie! De ce să facem asta? Nu ştiu! (De fapt, ştiu: în S.U.A. este război la baionetă între conservatori şi progreşişti, iar noi copiem. Simplu.)
Totuşi: de ce trebuie să îl susţinem sau să îl acuzăm? Depinde viitorul lui Charlie de ceea ce hotărâm noi, presupunând că am ajunge la un consens? CU SIGURANŢĂ, NU!
Apoi, mai e ceva: sunt cazuri când contează mai puţin viaţa unui om, pentru că important este modul în care a murit. Iar Charlie a fost omorât pentru ceea ce susţinea, de aceea nu mai este "doar un tik-toker" ce se prostea pe unde putea. La fel cum Martin Luther King Jr. nu mai este doar un pastor, ci un pastor asasinat pentru a suprima o idee.   
Mda...foarte trist şi urât, când se ajunge la astfel de rezultat şi oamenii nu înţeleg că nimic pe lumea asta nu se rezolvă cu o crimă, cu violenţă sau cu mofturi şi egoisme. Dar asta e problema fiecăruia.  
Deci: dacă te interesează subiectul, ţii un moment de reculegere sau marchezi momentul, după cum te duce capul. Dacă nu, îţi vezi de viaţă

Dar la noi ce se întâmplă? Se iau intelectualii la harţă, ca să stabileasca dacă spusele lui Charlie mântuiau lumea. Era el un salvator? Era atot-bun? Era conservator sau liberal? Era mega-conservator sau mediu-democrat? Era de stânga, de dreapta, de stânga-centru-spre dreapta sau de dreapta-faţă-spre înapoi?? Sau era alb cu pete negre, ori negru pe pete albe? Că spunea şi de-aia, care sună bine! Dar spunea şi de ailaltă, care ia uite ce enormitate este! Susţinea familia, iar pentru asta merită laude. Dar, cică avea şi idei mai ciudate, precum libertatea copiilor de a asista la execuţii publice. Câh, caca! 
Prin urmare: eşti pro sau contra? Susţii un familist? Cum poţi face asta, când avea idei criminale? Reclami un propagandist totalitar şi posibil criminal, dacă apuca să îşi pună ideile în pracică? Cum poţi face asta, când susţinea familia?? 
În concluzie: Eşti pro sau contra? Că TREBUIE SĂ SE ŞTIE!

De ce?
De ce trebuie, neapărat, să iau o poziţie în acest sens? Dacă îmi văd de treaba mea, ce are?  Şi mai ales, se schimbă ceva pe lumea asta, dacă eu hotărăsc în legătură cu viaţa unui om pe care îl ştiu din câteva clipuri şi oleacă de discursuri? 
Doamne fereşte! 

Da, am scris şi eu despre subiect - însă m-am ferit să abordez viaţa personală sau publică a bietului om. M-a interesat, mai mult, ipocrizia socială, care este demonstrată şi se demonstrează ori de câte ori cauţi o continuitate pe termen lung, faţă de diverse întâmplări (de cele mai multe ori, asemănătoare spre identice şi judecate diferit, în funţie de ordinul pe unitatea de valori şi cine e la butoane). 
Ştiu că nu schimb nimic cu nimic prin asta, dar trebuie să mai râd şi eu!
Mai ales că, dincolo de asta, mi se pare că totul este o exagerare foarte exagerată, dacă pot spune aşa. Şi iată că pot! Muahahahaha!!!! 

De fapt...staţi că m-am răzgândit! 
Hai la ceartă şi bătaie, că nu mai e loc de întors! Hai, hai, că suntem juriu în procesul divin şi nu aşteaptă Dumnezeu după noi, pân' ne scărpinăm în urechi şi facem biluţe de muc! Şi nici nu stă să pierdem vremea cu prostii! 
Hai, hotărâţi-vă-ţi! Cine e pro-Charlie, să ridice două deşte! Cine e contra, să tacă! 
Vaaaaiiii...dar stai că-i discriminez pe controşi, că tre' să tacă! Perfect... facem invers, atunci!
Vaaaaiiii...dar stai, că-i discriminez pe fani, că tre' să tacă! Perfect, facem invers!

De fapt, ştiţi ce? Hai să strigăm din toţi bojocii, fiecare după cum doreşte! Şi-apoi vedem ce aude Dumnezeu şi ce hotărăşte. Bine?

Unu, doi, trei, ŞIIIII!!!!!!!!!
"CINE E CU NOI, STRIGĂ OOOOO-UĂĂĂĂ! CINE E CU NOI, STRIGĂ OOOOO-UĂĂĂĂ!"
"Cine e cu Mafia, strigă OOOOO-UĂĂĂĂ"!

O-UĂ! O-UĂ! O-UĂ! O-UĂ! O-UĂ! O-UĂ! O-UĂ! O-UĂ! O-UĂ! O-UĂ! 

Ups! 
Mă scuzaţi, mi s-a derulat programul prea mult şi am dat-o-n alte alea. Nu luaţi în seamă ultima parte, numa' hotărâţi-vă! 

Şi-apoi, după ce Dumnezeu va afla ce are de făcut cu sufletul bietului Charlie, că doar d-aia ne-am şi agitat să-L consiliem, vă invit să bem pentru asta!
Şi-un cântec să cântăm, ca să marcăm momentul! Cât de des reuşim să rezolvăm probleme pe care nici nu le avem? :))


 [B.U.G. Mafia feat. Nico - Cine e cu noi]