Ciclicitate istorică

În fiecare an este la fel. Cum dă de 1 decembrie, odată ni se zbârleşte patriotismu-n suflet şi mestecăm iubirea de ţară ca pe-o savarină! Tineri, sugari, bătrâni, femei şi bărbaţi, paserile ceriului şi târâtoarele pământului, toate suspină şi oftează-n cor de dragostea care le animă fiinţa pentru bucăţica aceasta de planetă, iubita şi drăgălaşa, prea-splendina Românica. Aplaudă, agită drapele şi izbucnesc în chiote de bucurie, într-o atmosferă învăluită în culoare şi veselie. Roşu, galben şi albastru, trei culori cunosc pe lume!

"Roşu reprezintă sângele eroilor noştri care au murit pentru patrie; galşben rerprezintă soarele care străluceşte deasupra capetelor iar albastru este cerul senin de vară" - vorba unui ţâcă îmbrăcat în costum naţional. 

Mişto, ce să zic?

Problema e că în fiecare an este la fel. Toţi se agită şi palpită, eu mă uit ca la o piesă de teatru. Aş vrea să râd, aş vrea să plâng, să mă treacă orice urmă de emoţie. Şi nu mai pot. Lemn, frate! Fresca de pe Capela Sixtină, aşa sunt. Înconjurat de forfotă, dar rece şi încremenit în detaşare. Sau nepăsare? Probabil scârbă.

Altădată mă apuca zvâcul. Eram prototip de trepăduş, ardeam ca o torţă pentru cauză şi ideal. 

"Uuu!! Uuu!! Pick me, pick me!!" - aşa eram...

Au fost câteva momente când aş fi dat totul, când m-aş şi luat în piept cu Universul. Cine trece-n Valea Seacă, cu hangerul fără teacă şi cu pieptul dezgolit? EU, DESIGUR!!! 

Odată, parcă în altă viaţă, aş fi dat totul pentru câteva persoane. Sau doar una singură. Una dintr-un milion. Nu ştiu de unde puteam avea atâtea resurse; şi nu mă interesa...important e că le găseam mereu acolo, gata pentru a fi oferite drept ofrandă. O făceam instinctiv, fără să mă gândesc o miime secundă. Mergeam ca mielul la tăiere, înconjurat de alai împărătesc. Şi zâmbeam, fremătînd de nerăbdare. 

Iar acum nu mai pot face asta. Nu ştiu ce modificare hâdă a intervenit în fibra mea sensibilă, dar nu mai pot vibra la aproape nimic. Mă simt ca un laringe bătrân şi bolnav, incapabil  să mai rezoneze la mormăitul aspru al unor corzi vocale prea încărcate de rugină. 

Poate de aceea nu se lipeşte de mine orice pornire, de orice gen. Momentan, naţionalistă. Privesc impasibil furnicarul de culori şi mişcare, dar atât.

Neimplicare totală. Nici raţională, cu atât mai puţin emoţională. Deci serios, eu nu pricep: cum să fiu mândru că-s de-o anumită naţionalitate? Care e rolul meu în toată afacerea asta, ca să palpit de euforie? M-am chinuit 20 de ani în căcatul mioritic de sistem educaţional şi l-am absolvit cu brio. Da, sunt mândru de asta. Vraful de diplome obţinute nu valorează nici cât o flegmă mucioasă pe un cur de cal, dar asta-i altă poveste; când am avut ceva de făcut, am dat din coate şi am trecut linia de sosire. Sunt mândru de asta. La fel cum sunt mândru că în ultimele luni m-am spetit ca un rob şi mi-am achizionat diverse lucruri mişto prin casă: plăsmoacă şi milieu cu peşte-bibelou, carpetă cu "Răpirea din Serai", colecţia de aur în ediţie specială "Guţă şi fraţii săi"...ştiţi voi, idealuri dintr-astea, fără de care nu poţi trăi o viaţă normală. Şi dacă stau bine să mă gândesc şi-mi aduc aminte, sunt mândru şi de faptul că ieri am ajutat o bătrânică să treacă strada - chiar dacă mi-am luat câteva poşete-n cap, pentru că, săraca, nici nu vroia aşa ceva.

BĂĂĂ!!! Dar am făcut ceva eu pe persoană fizică! Sunt mândru de mine, în puii meii!!!

Dar că soarta a decis să mă arunce pe un picior de deal mioritic, să-mi moară antena de bulgari dacă găsesc vreun motiv de inflamare!  Ce aport am avut eu aici? Că nici măcar nu m-antrebat nimeni "Tu, copchile, unde vrei să te aducă barza?", ca să zic: "Uite frate, ce tare am fost şi ce alegere mişto am făcut!" 

Dar aşa?? Cum poţi să îţi arogi vreun drept asupra unui fapt la care nu ai contribuit? 

"Sunt mândru că plouă afară!"; "Tiii...ce romantică şi frumoasă este pădurea toamna...sunt mândru de asta!"; "Am văzut 2 câni care se-mpuiau...îmi plezneşte pipota de mândrie!". Dacă ar zice cineva chestiile astea, cel la la îndemână răspuns ar fi următorul: "Tu eşti tembel? Nino-nino, ia, frate, cămaşă cu mâneci lungi şi hai într-o cameră cu pereţi moi, să nu cumva să te răneşti!"

Dar dacă spui: "Sunt mândru că-s născut în X ţară"...Pfuai de mine...jos pălăria, cu cântec, înainte, MARŞ!! Asta înseamnă că d acă mă năşteam în ţara Y, nu trebuia să fiu mândru, sau cum? 

În fiecare an este la fel. Spun lucrurile astea şi în 3 secunde îmi desprind cu lama de excavator stratul de injurii de pe obraz.

"Aaaaa...păi dacă nu-ţi place aici, tu crezi că în altă ţară este mai bine??" Şi atunci mă înfurii. Pe cuvânt de cercetaş, urăsc să spun ceva şi să mi se răspundă altceva. Ce, eşti bătut în cap şi nu mai pricepi româneşte??

"Cât este kilu' de mere?" 

"Auzi, cum îţi permiţi? Dacă nu-ţi place, du-te la alt magazin!"

Păi ce-i asta?? Ne înţelegem ca turcul şi pistolul! Ce prispa mă-sii e aşa de greu de priceput? Pun o întrebare simplă, fac analogii - ca să o priceapă şi ăl mai prost din curtea şcolii, iar tu răsari cu bălării! Răspunde-n ceapa mă-sii la ce întreb, sau taci! Că altfel, te invit respectuos să mă iubeşti cu gura! :D

În fiecare an este la fel. 

Nu mă dumiresc ce se întâmplă dacă mă integrez în ceea ce consider eu a fi doar o ipocrizie socială. Însă nu mai vreau să fiu acel paria, îmi doresc partea mea de felie - vorba 'ceea: "Ce-i al meu, e pus deoparte". Păi am stat deoparte şi nu era nimic. Prin urmare, hai tăticule, ce vrei de la mine? Vrei să fiu chinez?? TRINC!! SPUF!!  Ce să vezi, sunt chinez! Vrei să fiu peşte?? BUF!! TROSC! Sunt peşte,  declar deschise preselecţiile la târfe! Vrei să fiu patriot? BLIG- BLING!!! Sunt patriot. Îmi dau lacrimile când văd tricolorul flurînd în văzduh! La mulţi ani lu' tuturor românilor!! 

Aşa...ŞI ACUM, CE?? Asta vreau eu să ştiu... 

Încă nu găsesc nici un răspuns. Mă trec la rebuturi şi anul acesta, dar poate până la anul - dacă-l mai prindem - se găseşte vreun om milos cu suflet mare, vreun bun samaritean (trăi-i-ar familia!) care să mă lămurească şi pe mine!

Cumva, trebuie să mă repar! A venit anotimpul schimbării..