...însă acum m-am întors în localitate.
Ideea e că iar stau cam prost cu timpul alocat scrisului blogosferic şi-apoi no! Se supără careva dacă o mai dau pe fotografie? Nu de alta, dar nu vreau să dispar de tot ca măgaru-n ceaţă, iar cum ziua de 30 de ore nu s-a inventat încă, mă descurc şi eu cum pot. Oricum mai sunt 2 luni de chin...
Peste fix 2 luni, cică vine Apocalipsa aia reală! Adevărăciune, frate, tunată cu meteori şi tsunamiuri, nu fâsuri mediatice - ca cele 200 şi niţel care au tot venit până acum! Atât că veneau de parcă se duceau şi nu am avut norocul să prind nici una. Să mor io de nu-i ceream autograf! Păi cum dracu? O dată vine şi ea la mine-n oraş şi eu să stau cu mâna-n sân? N-aş fi avut într-al cui, dar mergeam la risc; oricum crăp, ce mai e o palmă luată la hârjoneală?? Plus că...poate-i plăcea :))
C-apoi vorba 'ceea: nici când s-a zvonit că ne încalecă teroriştii la revoluţie, nu am stat pe coada mea, deşi eram un dop de copchil! Mi-am tras atunci un arsenal, de-şi rodeau deştele de ciudă şi Trupele SEAL! Invizibile, cuţite, praştie, arcuri cu săgeţi, ciomege, ghioage, bastoane, lanţuri, frânghii, săbii, pistoale...da ce n-aveam??
În fine: ideea e că pentru meciul de peste 2 luni mă antrenez asiduu. Mi-am luat costum - alb, ca de manelişti, pantofi noi, o pungă de seminţe şi vată-n urechi, să nu mă tragă curentul la neuron. Iar la împlinirea vremii, mă echipez şi mă urc în vârful căşii.
Când vine Ăla Negru de Respiră Greu
...ptiu-ptiu-ptiu!! Lasă sânul, care sân?? Îi scuip seminţe-n cap, măcar satisfacţia asta să o am, dacă tot mă ia! Păi nu? Băăă!!!!!! Mor cu demnitate şi zâmbetul pe buze, prin spăngi, prin fum, prin mii de baionete! Eroul de la Căpâlna va scrie pe mine!
Dar mai e mult până departe. Deocamdată, bucuraţi-vă-ţi ochii cu ceva instantanee de semi-vacanţă, ca să nu spune-ţi că-s rău şi hain la pipotă. Şi-aşa mi se rupe...dar cică tre să păstrăm aparenţa, să dăm bine la public!
Muahahahahahahahahaaaaaaaaaaaaaa
Amu doar n-ai inebunit sa mor de ziua mea?
RăspundețiȘtergereAr fi cel mai naspa cadou posibil!
De ce sa cred in porcaria asta ca doar am numai 27 de ani si 10 luni, mai am o viata de sacrificiu ca orice generatie in Romania!
Eu sa nu gust din roadele recesiunii si sa ma bucur nespus cand imi vin e comanda la Avon sau cand reusesc sa imi mai cumpar ceva ce rezista mai mult decat pana la urmatoarea masa din fabulosul meu salariu de rezistenta pe baricadele patriei?
Eu tin la viitorul nostru si nu vreau sa ma gandesc ca o sa mor inainte sa ies si eu din tara sa vad locuri mai faine si mai civilizate si sa imi mai deschid orizonturile.
Eu nu vreau sa mor tanara si nelinistita, cu gandul ca si asa nu o sa mai prind pensia pentru care trebuie sa muncesc pana la varsta la care se termina speranta de viata a oricarui cetatean roman ( ca daca nu mori de munca fizica , mori dement ca ti-ai stresat o viata creierul si se uzeaza si ala).
Deci, ma mai uit odata peste pozele superbe afisate de tine si ma gandesc ca poate la anul o sa postez si eu poze asa faine pe net(ca cica imi fac facebook la anul)si o sa bucur si eu ochiul privitorului .
E ziua ta pe 21 decembrie? Opi de ce te-ai născut şi tu de Sfârşitul Lumii?? Lasă, dragă, că dacă mori, renaşti din cenuşă ca T-1000 din flăcări :))
ȘtergereEu am tot 10 luni, dar m-am plictisit de sacrificiul de generaţii. La viitor şi eu îţin, dar ce să fac dacă nu îţine el la mine? Să-l oblig? Dragostea cu forţa se numeşte viol! Deci pas. :))
De ce îţi faci facebook tocmai la anul? Aa...stai că m-am prins! Vrei să ai succes fulminant şi acum eşti călare pe campania de piaţă! Şi când o ieşi produsul, spargi gura târgului! Ta-naaaaaaaaaa!!!!
P.S.: Mă bucur că îţi plac pozele. Este că în fotografii, lumea pare întotdeauna mai mişto? Poate pt că peisajul ni-l alegem noi, nu ne este băgat pe gât de nimeni...
Daca stiam ca e in data de 21 taceam ca eu sunt in 30 decembrie nascuta dar e bine si asa!
RăspundețiȘtergerePS: stiu ca vb ca un baiat dar tu in ce data a anului schimbi varsta?
Draga mea...tu induci populaţia în eroare :P
ȘtergereÎn ceea ce priveşte cealalaltă informaţie, "dacă îţi spun asta, va trebui să te omor". Oi vorbi tu ca un băiat, dar eu sunt mai gingaş şi mai sensibil ca o fecioară cu ghiocei în cosiţe (care face şpagat la bară, desigur) :))