marți, 23 august 2011

Din trândăviile unui pierde-vară*

Nu cred în Destin sau vreo altă Cale concepută apriori, un Rost prestabilit de cineva superior. Nu cred în sortit sau în scrisul pe frunte (ori în alt loc, ferit de ochii curioşilor - mai la fund, la apă rece, adică). Nu cred în influenţe astrale şi existenţe scrijelite pe meteoriţi care m-ar guverna pe mine în vreun fel anume.
Destinul ni-l efectuăm singurei. El depinde de posibilităţile de care dispui în momente cheie ale vieţii, de şansă. Este în mare parte arbitrar, independent de voinţa noastră. Destinul este valul social; uneori te cară în vâltoarea lui spre o destinaţie necunoscută (pe sistem vine valul, îmi ia calul; no, tu eşti calul!), alteori rămâi prin vreun şanţ de pe margine şi te ştergi între buze cu un smoc masiv de frunze, uitat de lume şi de viaţă.
Destinul este stabilit de locul de baştină, de genetică, de mediul în care creşti, de propriile tale aşteptări. De noroc, de abilitatea de a specula momentul, de a profita de pe urma lui. De chef.
Destinul ţi-l construieşti odată cu fiecare decizie pe care o iei. Mici hotărâri de-o secundă. Cum? Simplu! Îţi iei o pită şi primeşti 5 lei în plus la rest: dacă îi iei, ai de-o îngheţată; dacă nu, rabzi. Ăsta e destinul într-o viziune mai grosolană, demnă de un australopitec.

Eu nu mi-am construit Destinul. Nu cred că am aşa ceva. Poate greşesc, dar la naiba! Băi, cine are nevoie de mine, să mă caute! Ştie unde stau, nu am adresa la secret! La o adică dă de mine pe stradă, că doar se întânleşte munte cu munte, d-apăi om cu ursită! În grotă de mă bag, eticheta mă găseşte! Păi dacă este Voinţă Divină, cum să mă pun eu de-a curmezişul?
Deocamdată, până la alte veşti, sunt doar o enigmă. Mai ales pentu mine. În special pentru mine. Nu ştiu cum voi arăta peste 5 ani - de multe ori sper din suflet să nu îi apuc, nu am planuri pe termen lung, mediu sau scurt. Bine, am, dar sunt uşor irealizabile. Nu contează. Nu ştiu ce fac şi de ce dar ştiu sigur că am fibră de comentaci. Cum, necum, eu comentez. Oriunde, oricând oricum, orice. Nu mă simt vreo autoritate în nimic, nu mă cred un formator de opinie care şi-a ratat cariera, dar nici nu tac. Comentez, pentru că am idei - trebuie că-s vreo naţie de idiot, sau ceva. Comentez, pentru că mi se pune pata, ca la porcul Antrefrig. Cred, argumentez, scriu. Orice lucru cu care intru în contact mă influenţează, deci îmi stârneşte o anumită opinie. La o vreme, mulţi îmi spuneau: "Ia uite-l şi p-ăsta, ce se bagă în politică!! Zici că el e!"
Aşa...şi vi se pare că-s altcineva, sau cum Mama Ciorilor! Eu sunt eu. Te uiţi la mine, beleşti ochii la mufa din buletin şi cauţi asemănări şi deosebiri. Cu creonul pe hârtie, o deosebire am desenat...păi da băi imbecilule, că aia e poza de la 14 ani! Tu nu vezi că acu' mai c-am încărunţit?? Muşchii - odinioară ca ai unui adevărat Mister Olimpia în plină (diz)graţie, acum s-au veştejit. Nu au dispărut, doar că i-am pus bine, pentru a-i folosi la ocazii. Vin vremuri căcăcioase, fac rezerve albe pentru zile negre. Părul odată rebel, stufos ca un boschet. George Boschet. Nice 2 meet u.
Aşa...unde rămăsesem? A, da, la perişor lui, pana corbului, care acum s-a cam rărit prin părţi. M-am înţelepţit, nevoie mare - părul prost părăseşte capul bun. Ptiu, să nu mă deochi!Nu contează, are unchiu leac la descântec.

No, şi comentez. Am renunţat o vreme la trebile statului, mă apucă scârba. Încep să zic Băs, sau U de la Boc...şi mă răscoleşte o greaţă de metal ruginit, că-mi vine să expectorez pe toate căile de comunicare diplomatică. Mi-e frică să nu dau în dizenterie, aşa că m-am băgat la regim pentru o vreme. Oricum, nu se schimbă nimic. Trepanaţii actuali o vor comite şi mâine, că doar asta le e firea! Poţi să ceri unui comunitar să-ţi recite Shakespeare? (Da, dacă omuî ăla e pasionat de literatură engleză). Poţi să-i ceri unui melc să depăşescă viteza sunetului?(Da - dacă îl lipeşti de un SR-71 Blackbird cred că îţi stabileşte şi record mondial). Poţi să-i ceri unei moluşte să umble paricopitat, chiar biped?? (Da, dacă aştepţi vreo câteva miliarde de ani, până evoluează într-o Fiinţă mai Superioară).
UUUUUUFFFFFFFFFF!
Poţi să...să...nu ştiu. România! Nu mai încerca orice, că oricum nu poţi! Păi atunci, ce pretenţii să mai am de la şleahta de jagardele infecte, care cică se dau de ceasul morţii - ceas am băi, nu-mi mai trebuie! - ca să-l ajute pe cetăţeanul din mine.
Ei vor fi aici. Plec să ud buretele, mănânc un sandwich (cu materiale bio, că tot îs la modă), fac un piş, bag un pui de somn şi când mă trezesc, tot ei vor fi. Neschimbaţi şi rumeni, plini de şmecherii ca wc-ul de hârtii.

Aşa că, pas! Acu' cică abordez teme sensibiloace, să vadă poporul că nu-s venit din grotă. Acum mă dau interesant într-ale amorului dintre sexe (diferite), mă las chinuit de prea-plinul civilizaţiei şi evoluţiei spirituale. 's cam radical în opinii, dar cică fac furori în anumite medii. De la o vreme sunt asaltat de admiratoare care mă bombardează cu linkuri- material scriitoricesc, inspiraţie pentru blog. Sunt direcţionat cu nesaţ spre anumite publicaţii feciorelnice, care te învaţă diverse aspecte din arta casanovică: cum să mergi, cum să vorbeşti, cum să clipeşti, ce să îmbraci, cum şi ce să agăţi, ce să simţi, când să simţi, cum să dormi, când să te cultivi - de preferat nu când o apucă pe ea cheful de iubit, ce este dragostea feminină (dacă mă iei cu punctul G al sufletului, eşti mâncat!), ce înseamnă când ea te ţine de mâna sau când te ciupeşte de fund...d-astea.
"Bine le zici! Ia şi d-aci, despre asta ce spui?? Ia uite, e un întreg tratat despre IUBIRE! Disecă tu sentimentul ăsta, că le zici dureros de amuzant! Când citim parcă ne dai palme, dar noi ne pi...


Nu mai putem de râs!" (Deci m-am defectat eu, sau ce? Nu-s Dr. Love, în puii mei! - aoleu, am învăţat de pe un site glossy-glossy că bărbaţii adevăraţi nu folosesc expresia asta...îmi trebuie ceva mai viril, că doar nu-s inversat ca Miaunel ăla, zi să-i zic!)

Şi n-am ce face într-o zi, aşa că dau click. Cred că vreo oră m-am benoclat în monitor ca râma la levier, nu mai ştiam ce şi cum să cred. Hooo...hold my horses! Să o iau logic şi cu paşi mici...Step by step. Un pas mic pentru mine, un pas uriaş pentru restul. Nelu' Brand-Tare, să moară copiii lu' Socrate!
6 mituri false despre întâlnirile de iubire. Şi ce pisici să comentez despre asta??
Până una-alta, am o întrebare mică: pot să o iau ca temă pentru acasă? Deja am scris o căpiţă de nimicuri şi obosesc ochiul cititorului, dacă mă destrăbălez prea mult.

Revin după o scurtă pauză publicitară.

* aşa se numeşte o carte scrisă de Jerome K Jerome (Mi se pare logic...adică nu e Jerome ca Jules Verne şi nici măcar ca Alexandre Dumas. E Jerome K Jerome, El K El. Nu e cu rândul lumii - unde toţi sunt ca un cineva, e cu rândul lui; ceea ce e de admirat, pe onoarea mea!), ce am împrumutat-o din biblioteca condeească zilele astea şi în care mă regăsesc multiplicat, mai ceva ca într-o oglindă crăpată.

2 comentarii:

  1. pierde-vara... si toamna... si iarna...

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil vei râde, dar mă gândisem şi eu la chestia asta (uite încă o dovadă că geniile gândesc la fel!)
    Numai că stricam explicaţia titlului din finalul postării, aşa că am lăsat-o baltă. Speram să o observi tu, ceea ce ai şi făcut.
    Iupiiii!! De 3 ori "Ura" şi-odată "Să trăiască!"

    RăspundețiȘtergere