Thunder in Paradise

România este prinsă într-un început de Ev Mediu, se ştie. Drumurile ar crea probleme şi căruţelor, sistemul medical şi-o trage cu Justiţia pe la colţuri şi scoate mutaţii genetice pe bandă rulantă, educaţia aplică continuu la postul de traseistă între reforme, agricultura a rămas cu sapa preistoriei proptită între obraji, industria e în şoc anafilactic.

Totul este praf şi pulbere, îngrăşământ sterp pentru un sol pustiit; avem o ţară multilateral dezvoltată...spre dispariţie! Doamne ajută!

Da. Doamne ajută, pentru că religia este singurul lucru care se devoltă fără îndiguire. O religie aplecată spre misticism, o entitate preistorică, obsedantă, fanatică, la nivel de superstiţie şi totemism.
"Secolul 21 va fi religios, sau nu va fi deloc"
Pentru români, este de-a dreptul cretin de religios. Deci spune-i unui mioritic că va fi năvălit de belşug şi va sta cu burta la soare toată viaţa (vorba cântecului: Stau cu gaşca pe o bancă, stau cu ea la soare) dacă se roagă la boscheţi şi dă bani unor brahmani închipuiţi, că din toată sărăcia lui, mintenaş deschide portofelul şi sare cu darurile.
"Doamne, o Doamne, spre tine îmi îndrept oasele mele obosite!! OOoooooo..Doamne! Dă-ne un semn dacă eşti printre noi!! Dă-ne bip!! Bu-hu-huuuuuuu...Îndoaie lingura, îndoaie lingura! Nu ne lăsa, dovedeşte că eşti prezent!"
Aşa e la noi: dai o tonă de bani, urli niţel cu faţa cuprinsă de spasme şi înnecată în sudoare sfântă, apoi aştepti ca cineva să frece lampa şi să apară Dumnezeul de Aur care să îţi îndeplinească 3 dorinţe. Sau mai multe.

Ultima fiţă în domeniu este să crezi în Bahaulah, profet persan care cică e încarcarea lu' Avraam, Buddha, Iisus şi Mahomed. 4 în 1...evoluţie tată! Economie de spaţiu, pe o planetă suprapopulată! Mişto...şi să mai zici că nu crezi în protecţia mediului înconjurător, când ai dovada clară că s-a inventat Greenpeace şi prin sferele celeste!!
Numai că pe mine mă roade o întrebare: de ce e Papistaş ăsta aşa de inovator? Ia stai să-l întreb...poate-mi răspunde.
Băi Bailamos, trăi-ţi-ar familia ta de sfânt la promoţie! Uuuuuuuuu!!! Somebody home?? Şi ia zi măi 'Nea Jacobs inflamat, cam ce trebuie să învăţ eu de la tine? Ce tre' să ştiu ca să mă fac băhăitor d-ăsta de-al tău? Nu că m-ar interesa...dar aşa, să nu mor prost! Şi totuşi...

În popor se spune că pisica a murit din cauza curiozităţii. Nu este adevărat! Cunoaşterea a omorât pisica şi tot ea este cel mai mare duşman al omului. Cunoaşterea te sminteşte, te frustrează; în cele din urmă, te omoară. Cu cât înveţi mai mult, cu atât realizezi imensitatea oceanului de necunoaştere care te înconjoară. Înveţi şi te prosteşti mai rău.

Religia...
Habar n-am dacă mă pot numi o persoană credincioasă. Nu ştiu…nu cred. Pentru mine, religia este o trăire personală, care ţine doar de intimitate. Nu se face mare caz cu ea, nu are de ce să intervină în relaţiile interpersonale. Credinţa este O.B.-ul sufletului, care se umflă şi se fixează în adâncimea acestuia, absorbind scurgerile nasoale (ultimate protection, fra'); iar eu discut cu omul, nu mă uit în gâtul lui să văd dacă are gâlci, la fel cum nu îl caut dacă are absorbant şi dacă da, de ce tip ar fi el. Ce crezi tu, te priveşte pe tine şi atât. Nu îmi place să aduc în discuţie probleme din astea, pentru că feresc să îmi pun viaţa personală pe tapet. (Nu am deloc stofă pentru tabloidizare, aşai?) Nu aduc în discuţie problemele legate de cult, pentru că în acel moment fac apel la cea mai profundă, cea mai sensibilă fibră a persoanei, pe care nu pot emite vreo pretenţie că aş cunoaşte-o. Cine spune asta, e idiot; niciodată nu cunoşti cu adevărat pe cineva, chiar dacă stai cu ea sau în ea.
Nu îmi place să mă avânt în necunoscut deoarece nu ştiu ce voi găsi pe acolo...mai ales că nu există un standard de care să mă leg. Mă pot simţi ofensat eu sau interlocutorul, pentru că nimeni nu acceptă dogma fără a o adapta propriei personalităţi; iar cei care înghit nemestecat şi se cacă nedigerat, se comportă ca nişte fanatici. De aceea, propriile manifestări religioase pot părea ciudate, uneori chiar amuzante, pentru cineva din exterior.
No, sir, no! No, no, no! No! Hell, no! Nu vreau să cunosc aceste amănunte despre nimeni! Nu mă interesează. Fiecare este liber să creadă ce vrea, atâta timp cât îţi ţine credinţa pentru el. Atâta timp cât îţi păstrează partea lăuntrică în lăuntricitatea ei.
În relaţiile sociale, latura evlavioasă nu are ce să caute. Cine se leagă de ea, este cel puţin scrântit la diblă.

Vrei să crezi că furi şi te duci în Iad, dar dacă nu furi, te duci în Rai? Faci 3000 de mătănii pe zi, înconjurat de 15 cruci din 300 de lumânări aprinse, ca să-ţi ajute Doamne-Doamne să pătrunzi în fanta de lumină a tutelor siliconate, care stau înşirate pe marginea trotuarelor ca nişte căcăreze în urma unei turme de oi?? Baţi cruci cu o rapiditate care ar înspăimânta şi un colibri, când îţi trece autobuzul pe lângă vreo biserică sau metroul pe sub vreun lăcaş sfânt? Blestemi ca un barbar în extaz, dar iei poziţia de găină tembelă (capul uşor aplecat într-o parte, pivirea visătoare, pierdută prin lumi de mult apuse şi mâinile împreunate cuminţi, în poală) când vorbeşti de cele sfinte? Treaba ta, te priveşte! Crezi ce vrei, faci ce vrei! Dar fă-o când eşti tu cu tine şi atât, nu îmi scoate mie ochii cu jelania ta de pocăinţă acerbă taman când îmi iau covrigisau când îmi suflu nasul. Este un aspect pe care nu vreau să-l ştiu, nu vreau să am cunoştinţă de el.
Dacă îmi doresc aşa ceva, s-au inventat locuri special amenajate destinate meditaţiei introspective. Merg acolo şi mă rezolv în linişte! MEDITAŢIE, REMEMBER??

Turbez de furie în prejma prostiei şi ipocriziei. Prostie din aia crâncenă, cum numai aici poţi să găseşti aşa ceva...cretinităţi idioate, rupte din începuturile paleoliticului timpuriu. Urăsc din ficaţi delirul religios practicat în public, pentru că de cele mai multe ori, este vorba doar de manifestarea unor simple prejudecăţi. Nu se mai bea sângele duşmanului ca să capeţi vitejia acestuia...acum bagi marş forţat în genunchi pe deal, că cică Doamne îţi numără paşii şi îţi dă în gură numai avuţii, dacă nu îi iese cu virgulă.

Şi totuşi, impulsul cucerniciei eate adânc impregnat în fiinţa umană. Fiecare trebuie să creadă în ceva...
...Eu cred că o să mai beau ceva, apoi mă culc.