sâmbătă, 25 iulie 2020

Din bătrâni se povesteşte...

Ştiţi că România a... care e termenul? Primit? Nu, că descrie o stare de milogeală perpetuă. A...absorbit? Mmmm...nu, pentru că asta mă duce cu gândul la Sponge Bob Pantaloni Pătraţi, care este galben, poros şi absorbant.
Reformulez: Preşedintele Iohannis A NEGOGIAT pentru România suma de 80 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană, bani ce vor fi alocaţi pentru construirea de şcoli, spitale şi autostrăzi - desigur, că doar astea sunt obsesiile naţionale, restartarea economiei şi gloria ţării - acum şi-n vecii vecilor, AMIN.


...iar pe mine m-a afectat atât de mult bucuria acestei ştiri, că-s mai rece decât o bucată de gheaţă. Vă mai amintiţi reacţia lui Radu Berceanu de prin 2013, când ministrul de finanţe declara cum se va construi metrou între Piaţa Universităţii şi Drumul Taberei? Mai că nu zicea: "Hai, să moară Franţa! Las-o jos, că măcăne rău...cum să fie pisică"?



[Radu Berceanu 2013 - Mimica spune adevărul]

No, fix asta este reacţia mea acum.
"Cu aceşti bani vom relansa economia. Vom reconstrui România". Vom...vom...apoi vom...şi iaraşi vom...


Şi nu cred că sunt rău, simţind asta. Din contră! Doamne ajută! Din partea mea, cu banii ăştia propun să devenim cea mai superbă putere mondială pe care a cunoscut-o planeta de la disparaţia dinozaurilor şi până în prezent! Şi să nu ne oprim aici...în următorul cincinal, să ajungem cea mai tare ţară din galaxie! Serios! Eu îmi doresc să fie atât de bine pe aici, încât să văd cum fac coadă extratereştrii la vama Nădlac, ca să intre în România şi să se însoare cu mândrele noastre. De ce ar face asta? Cum, DE CE? Ca să obţină cetăţenie şi să primească alocaţii de milioane de euro per cap de copil metis, desigur.

Chiar mă bucur şi-mi pare bine că am negociat munţi de bănet. Doar că, personal, cred că nu banii sunt problema noastră.
De ceva timp, mai trăiesc p-aci prin zonă şi mă uit în jur - din când în când. Sincer, nu văd vreo sărăcie lucie... vilele răsar ca ciupercile după ploaie şi numai gardurile ce le înconjoară valorează cât toată casa mea. De la lipsa banilor, presupun...
Mall-urile sunt pline, te calci în picioare p-acolo. Şosele gem de maşini şi nu-s numai Lăstunuri sau Trabanturi din vremuri imemoriale. Nu, nu...practic, ne întrecem în limuzine şi bolizi de lux. Staţiunile sunt arhipline peste tot. Supermarket-urile sunt unul lângă altul şi tot nu fac faţă clientelei care cumpără câte-o stivă de coşuri deodată. Ne-a pălit pandemia şi de îngrijoraţi ce suntem aprope că vedem roşu în faţa ochilor dacă strănută unu' lângă noi...dar ne bulucim în cozi de kilometri pe la toate vămile, ca să ne petrecem concediile prin fel de fel de ţări străine.

Sărăcie? Unde? Poate prin Africa, la băştinaşi. La noi e opulenţa-n floare. La nivel general, nimic din ce văd în jurul meu nu mă duce cu gândul la lipsa de bani.
Şi atunci, de ce să fiu exaltat de o o sumă pe care nici nu am capacitatea să mi-o imaginez? Da...sună enorm, iar pentru alţii, e un mizilic. Şi totuşi, nu sărăcia e problema noastră. Nu suntem cei mai naşpa, iar cu 80 de miliarde de euro o să fim şi-o să facem! Nu stăm cu şoarecii legaţi la cap prin frigidere, nu înmuiem pâinea uscată în băltoci, ca să o putem mânca. Nu, dimpotrivă! Avem condiţii de toate felurile şi culori! Vorbim pe Skype, în timp real, cu rude aflate peste pământ; nu le trimitem telegrame cu porumbei, să primească misiva peste o generaţie. Suntem bine îmbracaţi, bine hrăniţi (atât de bine, că obezitatea a devenit o reală problemă de viaţă), înconjuraţi de un confort la care bunicii noştri nici nu îndrăzneau să viseze.
Dar acum, că avem această sumă la dispoziţie, o să ieşim din nevoi ca o pasăre Phoenix din cenuşă. Şi când ne-om întinde aripile şi-om prinde a zbura spre soare, să vezi atunci slavă pusă-n rastel! Icar a fost mic copil, pe lângă ce-om fi noi!
...pentru că, da! Modul nostru de a fi nu are nici o legătură cu profunzimea, cu fibra noastră interioară, cu valorile pe care le avem şi cu alegerile care pornesc din aceste valori. Nu, nu, nu...Doamne fereşte! Ţara noastră duce doar povara neputinţei! Altfel, dacă ne dezbrăcăm de burduful de câine al sărăciei, imediat va răsări brânza cea bună! Restul e can-can.

Şi dacă tot e can-can, hai să fie până la capăt şi să vorbim tot despre alte nimicnicii.
De exemplu, ştiaţi că bătrâneţea vine pe nesimţite? Nesimţita! Cum îşi permite aşa ceva?
Noroc că experţii au identificat semnele care te înştiinţează când începi să îmbătrâneşti. Adică, în caz că eşti prea tălâmb să te uiţi în oglindă şi să vezi că ţi-au crescut riduri pe ici şi pe colo, alergi să iei lumină de la specialişti - ca mine, că na! Unde nu-i cap, vai de picioare! Alerg ca titirezu', de colo colo, să aflu toate banalităţile.
Şi după ce am absorbit cunoaşterea experţilor, am ajuns la concluzia că-s cam bătrân şi practic, am vârsta pe care o avea bunicu', când era ca mine - deci, ce să mai zici? Bătrâneţe, haide grele. Abia acum înţeleg de ce nu s-a întâmplat nimic când astrele mi-au spus că săptămâna asta mă va lovi o iubire pasională...păi la vârsta mea, cine să mă mai lovească? Artroza, poate...

Totuşi, hai să vedem, împreună, care sunt aceste semne de îmbătrânire - că mă simt dator să mă laud şi eu cu noua mea deşteptăciune:

1. "Noile tehnologii nu mai sunt binevenite".
Clar, mă înscriu! Oricum, nu prea sunt la curent cu tehnologia şi nu pricep de ce să plăteşti cu telefonul, când îţi iei 2 covrigi. Da' se practică. Şi oricum, chestia asta e veche de vreo câţiva ani, deci....mai ştii ce gadgeturi nefolositoare şi oferitoare de confort mai are tineretul acum?

2. "Eşti obişnuit să trăieşti doar cu amintiri".
Iar m-a nimerit! "Amintirile mă chinuieşte, amintirile mă răscoleşte...simt dureri pe care nu mai pot să le-ndur". Şi ca un făcut, numai din dânsele trăiesc! Puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram, odată.

3. "Povara fiecărei zile nu te mai apasă pe umeri".
Şi ăsta-i semn de bătrâneţe? Dacă te agiţi ca sifonul eşti tânăr, iar dacă stai în banca ta eşti bătrân? Mă rog...
Oricum, şi asta e de mine. Ideea e că la un moment dat, cineva m-a învăţat să mă dau 2 paşi în spate, ca să văd situaţia de ansamblu. Şi m-am tot dat de atunci. Partea bună e că văd ansamblul; partea rea e că am ajuns atât de în spate, încât m-am deconectat de la, practic, orice. Am observat că toate trec. Bucurii, necazuri...toate sunt de moment şi se duc aşa cum au venit.

4. "Poziţia activă a vieţii a cedat locul unui stil de viaţă mai pasiv".
Păi dacă nu mă mai apasă povara zilei, normal că nu sunt activ. Bine, nu imit nici brânza, să stau şi să put degeaba... dar nici să mă învârt fără rost, ca un cui într-o căldare, nu mai e stilul meu.

5. "Culorile hainelor din garderobă au devenit mult mai pale".
Eu toată viaţa am purtat culori pale...negru, nuanţe de albastru, gri şi foarte rar, alb. Abia acum am început să mai arunc pe mine şi cu puţin roşu sau verde....Deci, să înţeleg că m-am născut bătrân şi întineresc? Ce tare!! Sunt Benjamin Button de România. Aplauze!

6."Dorinţa de a risca şi bucuria pentru victorie a rămas în trecut".
A rămas, a rămas, că bucuria şi dorinţa asta este sub 50.
...chiar aproape inexistentă, aş putea spune. Realizând că toate trec şi orice victorie vine şi cu un pacheţel de obligaţii, parcă nu-mi mai dă mâna să fiu prea exuberant. Mă bucur de victorii, e normal - dar mai cu reţinere, pentru că sper să fiu şi demn de noua calitate pe care mi-a oferit-o acea izbândă. Altfel, degeaba m-am mai apucat!

Mda...dar să continuăm.
Şi să celebrăm succesele prezentului cu un pahar de voie bună şi o melodie de bătrânoci, normal...
Că nu ştiu despre alţii, dar eu încerc să accept realitatea. Am obosit să mă lupt, în van, cu ea. Bătrâneţe cu noroc...hai la joc, că n-o fi foc!



[Harry Belafonte - Shake, Shake Senora]

vineri, 17 iulie 2020

Evadare

Postarea precedentă a necesitat un consum psihic destul de mare, aşa că am decis să îmi iau o mică vacanţă de la realitate. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu sunt mai visător de fel şi simt nevoia să evadez, din când în când.
Zis şi făcut...mi-am făcut băgăjelul spiritual şi m-am retras pe unde am putut şi eu, ca să îmi limpezesc capul: în cărţi, în filme, sau în natură - care face minuni, vă garantez!


Dar mi s-a întors pofta de scris şi de curând, am început să reintru în ritmul de zi cu zi - atât că nu mai recunosc planeta. M-or fi răpit extratereştrii şi m-or fi depus aiurea prin univers...nu ştiu! Altfel, nu îmi explic! Lumea parcă a înnebunit, iar eu, în inocenţa mea, mă prăpădesc de râs!
Păi când auzi că în Anglia s-a repictat "Cina cea de taină" cu negri, ca să alinieze capodopera la standardele moderne şi să se onoreze mişcarea "Black Lives Matters", ce poţi să mai faci? Te apuci să dai Testul Rorschach la ospiciu, ca să vezi cine-i mai sănătos la cap?? Bine, mă...mult succes cu asta! Eu prefer să ocup un loc în rândul întâi şi să mă uit la scena vieţii ca la Cascadorii Râsului. 
Totuşi, dacă trendul acesta continuă, mă aştept ca la următorul breaking news despre un accident cu 4 victime, să se trezească un modernist din ăsta, care să ţipe ofuscat şi plin de obidă: "Victime?? Persoane albe...desigur! A-HA! DIS-CRI-MI-NA-RE!!! De ce să moară doar albii?! Trebuiau să moară în accident şi 4 negri! Sau, măcar câte unul din fiecare culoare...că doar nu au pus albii stăpânire pe planetă, ca să se vorbească numai despre ei! Mama Natură a făcut şi negri, galbeni, mulatri şi chiar şi roşii! Despre ei de ce nu se spune nimic"?!

Apoi, vreau să văd ştiri despre statui de Buddha cu turban şi cu barbă, că poate şi dintre turci vor fi budişti; sau Buddha cu sombrero pe cap, pentru budiştii mexicani.


Pe Lao Tsu îl ştiţi? Eeee...nu-i mare lucru de capul lui...doar a inventat taoismul. 
Oare, lui nu i-ar sta bine negru şi cu dreaduri în cap, pentru populaţia de culoare care a aderat la taoism? Sau cu haine de piele, unghii negre şi tunsoare emo, pentru rockeri?? Păi ce facem aici? Ori suntem egali, ori nu mai suntem? De ce să-l schimbăm doar pe Iisus? Nu e şi asta tot o discriminare? Serios, hai să facem treaba cum trebuie, că d-aia suntem speranţa ţării! 
Şi apoi, dacă tot ne-am apucat de remodelat trecutul, ce facem cu nemţii islamişti? De ce să îi obligăm să facă mătănii în faţa unui Mahomed semit? Oare ei nu au dreptul de a se închina unei statui de neam arian?

Ia...gata frate! Ne unim şi să salvăm, că aşa nu se mai poate!
VREM UN MAHOMED ALB, BLOND ŞI CU OCHI ALBAŞTRI! ...ŞI UN LEONARDO DiCAPRIO CU PĂLĂRIOARĂ DE EVREU PE CREŞTET! - că poate şi prin Israel sunt fani ai "Titanic"-ului şi nu poţi să le agresezi privirea numai cu actori albi. 
...ŞI, CA O DOLEANŢĂ PERSONALĂ, VREAU UN SALMAN KHAN ALBIT - că prea s-a bronzat de la o vreme şi poate îi e ruşine Iuliei Vântur cu el.

În altă ordine de idei, dincolo de ridicol, idei  creţe şi hlizeală, cine crede că toate nebuniile astea nu ne vor afecta pe fiecare dintre noi la un moment dat, este naiv. Problema e că nici nu le putem schimba, pentru că ar fi ca şi cum ne-am apuca să ne luptăm cu râul, ca să curgă de la vale la deal... ceea ce este o mare prostie.
Prin urmare, cred cu tărie că pentru a rezista tuturor vicistitudinilor pe care ni le fabricăm singuri, cel mai bine ar fi să ne creăm, fiecare, câte o bulă de frumos şi să ne bucurăm - cât mai avem ocazia.
Eu deja m-am apucat de asta, iar Universul (desigur!), în doi timpi şi trei mişcări, mi-a şi furnizat informaţii conforme cu noul meu sistem de atracţie a lucrurilor bune - sub forma unui articol care îmi oferă o listă cu 22 de lucruri pe care sută la sută trebuie să le fac, măcar o dată în viaţă.

Desigur că l-am citit din scoarţă-n scoarţă, chiar de mai multe ori...Şi cred că Universul a greşit, pentru că (încă) nu posed inteligenţa de a pătrunde asemenea cunoştinţe profunde...Eu le iau în râs şi fac ploiţă cu limba. Iar rezultatul arată cam aşa:

1. "Mergeți la capătul lumii, unde cerul se împletește cu pământul".
Sigur, sigur că se împleteşte: două pe faţă, două pe dos - conform reţetei!
Dacă pământul era o farfurie şi cerul era un castron care o acoperea, poate cerul se împletea cu pământul. Dar dacă planeta e rotundă şi nu se atinge cu bolta ceriului, ce mai împleteşti?

2. "Mergeți la un festival neobișnuit și savurați timpul petrecut acolo".

Perfect! Arătaţi-mi acel festival! Ne-am luptat atât să facem obişnuit orice neobişnuit, că practic, a dispărut neobişnuitul din viaţa noastră. Păi şi dacă nu mai există, eu unde să îl găsesc?

3. "Luați parte la un maraton".

Am luat parte, cu sufletul, la un maraton de pe Eurosport. 

4. "Scăldați-vă în mare în pielea goală".

Şi apoi să iau amendă? Nu, mersi!

5. "Faceți o “specialitate a casei” – bucate cu care să-i bucurați mereu pe musafiri".
Deci dacă le dau musafirilor diverse bucăţi, se pune că-i bucur cu specialitatea casei? Ce tare! Ia să încerc!

6. "Găsiți un loc în care să vă simțiți ca acasă".

L-am găsit, deja. Este fix acasă. Dacă vreau să plec în vreo călătorie, o fac taman ca să nu mă mai simt ca acasă...altfel, de ce să mai plec?

7. "Săriți cu parașuta sau faceți un bungee-jumping".
Am vrut mai demult să sar cu paraşuta, dar mi-a zis că nu practică asemenea fetişuri decât dacă-i ofer un cec gras. Iar eu am fost educat să trăiesc atât de sănătos, încât până şi cecul meu este suplu...prin urmare, a căzut târgul.

8. "Mergeți într-un alt oraș sau altă țară pentru o simplă cină în restaurant".

Nu mă ocup cu aroganţele.

9. "Învățați să faceți cocktailuri".
Şi cu ce mă ajută asta? Adică de ce trebuie să învăţ să fac taman cocktailuri? Dacă vreau să învăţ să sculptez în bobul de orez, ce are? Mă pun contra experţilor în trăit?

10. "Învățați să cântați în karaoke".

Ca să am de ce să sperii lumea mai abitir, sau cum? Oricum sunt aşa de urât, că dacă intru prin vreun magazin, aplaudă toţi copiii din incintă...bucuroşi că a venit circul în oraş. Cântatul mai lipsea din această ecuaţie...

11. "Faceți diving".

Fac. Cel mai des în cadă sau în lighean, că nu am piscină şi nici nu-mi permit să ajung pe plajele din Caraibe, ca să înot alături de ţestoasele ninja.


12. "Rătăciți-vă intenționat într-un oraș străin, va fi foarte interesant"!
Aaaaa...cum era melodia aia: "I'm lost in Istambul, trala la-lala"? 



[Brianna - Lost in Istanbul]

Eu voi compune un cover remix: "M-am pierdut în Bucureşti! Tulai Doamne şi văleu"!
Hai că-i bine! Poate ajung şi eu cogeamite artist de talie internaţională, după asemenea aventură. 

13. "Cuceriți un oarecare vârf! Nu neapărat vârf de munte".

Nu neapărat vârf de munte? Serios? Păi atunci şi p-asta am făcut-o! De câteva ori pe zi, cum mi se fac somn, mintenaş cuceresc vârful patului!

14. "Petreceți măcar o noapte sub cerul liber".

Nu, că mă muşcă ţânţarii. 

15. "Învățați de la zero un lucru în care acum nu pricepeți absolut nimic".

Asta chiar nu pot să o fac...îmi pare foarte rău. În principiu, nu mă pricep deloc să trăiesc...şi nici nu pot învăţa de la zero acest lucru, că nu mă mai naşte mama a doua oară.

16. "Apucați-vă de făcut sport! Măcar câțiva kilometru cu bicicleta"…

M-am apucat şi mă ţin bine, să nu mă scap. Măcar câţiva kilometru...

17. "Practicați voluntariat".

Practic de când mă ştiu. Tot ce fac, fac voluntar...nu mă obligă nimeni, cu nimic.

18. "Petreceți măcar puțin timp cu oameni care vă sunt simpatici".

Doar puţin? Hai mă...dar ce-am făcut să merit asta? Eu tot timpul mi-l petrec cu oamenii care îmi sunt simpatici!
Şmecheria ar fi fost dacă ar fi trebuit să-mi petrec timpul cu oamenii care NU îmi sunt simpatici...da' cine sunt eu să schimb recomandările specialiştilor care au compus această minunată listă de obiective?

19. "Mergeți într-o călătorie de sine stătător".

Aici chiar nu înţeleg...merg, sau sunt de sine stătător? Sau doar picioarele merg şi sinele stă? Sau merg în timp ce stau şi stau mergând? Decizii...decizii....

20. "Mergeți la vreun eveniment grandios: Jocuri Olimpice, Campionat Mondial etc".

Bifat!
Am mers la serbarea de sfârşit de grădiniţă. Cât de tare-i asta? Campionatul Mondial şi Jocurile Olimpice sunt din 4 în 4 ani...pe când grădiniţa o termin o singură dată. E un eveniment unic în viaţă!

21. "Mergeți în altă țară și găsiți o familie care să vă găzduiască și să vă spună istoria vieții lor".

HĂ?? Parcă mă şi văd: "Cioc-cioc! Deschideţi, că sunt eu! Vreau găzduire şi să-mi spuneţi istoria vieţii voastre"!
...iar ei cheamă îngerii în halate albe, să-mi pună cămaşă cu mâneci lungi. 

22. "Petreceți o zi, o săptămână, o lună fără rețele sociale, calculator și smartphone. În general nu pierdeți timpul pe internet, nu ocupați mintea cu lucruri inutile, ci valorificați-o, ea poate mai mult decât credeți"!
Măi, sfatul acesta este chiar bun! Şi eu sunt de acord să nu ne mai ocupăm mintea cu lucruri inutile...deşi fugim de lucrurile utile ca scaraoţchi de tămâie. 
Observaţi paradoxul? 

Totuşi, viaţa merge înainte. Şi până la urmă, cu o moarte şi-un covid, toţi suntem datori. 
Aşa că propun să ne veselim! Garcon, o şampanie la masa 5 şi o muzică de petrecere-n boxe, că e zi de sărbătoare! 



[Nancy Sinatra & Lee Hazlewood - Summer Wine]

miercuri, 24 iunie 2020

Educaţie (sexuală) şi reeducare

...sau despre normalitate şi implicaţiile ei

La mulţi ani Sânzienelor şi Iilor! Să ne trăiască sănătoase şi frumoase, tinere şi bucuroase!

Vreţi să râdem?
Hai măi, că-i ditamai ziua de sărbătoare...plus că au apărut şi noile perle de la Evaluarea Naţională! Nu e păcat să nu ne distrăm gen niţel. Cu atâta material de băşcălie la dispoziţie, e un adevărat sacrilegiu să mai stăm îmbufnaţi - gen. Ia, luaţi o pauză gen de câteva mine şi atenţia la mine - gen:



[Perle la Evaluarea Naţională - Ştirile Pro TV]

....pentru că, da! Doamnelor şi domnilor, "Traian Vuia a proiectat un automobil gen de zburat", după ce a venit din Franţa, de la cerşit. Ce să-i faci, dom'le, arta cere sacrificii! Dacă era "lipit, lipit", de unde bani?

Hahahahaha!Habar nu aveam că "de zburat" e un gen de sine stătător! Deşi...omul cât trăieşte, învaţă! Hahahahaha!!!
Şi totuşi...Râdem, noi, râdem; dar purceaua-i moartă în coteţ, cu fundu-n uşă! Grav, foarte grav...cum zice şi comentatorul: "Asemenea interpretări sunt dovezi că avem un sistem de educaţie ce nu reuşeşte, în nouă ani, să dea unui copil măcar control asupra limbii materne". 
Normal că nu copilul e de vină, gen că-l doare la patină de orice înseamnă cultura generală gen. Nu, nuuuu...pulbere e doar sistemul de învăţământ - care a scos numai tâmpiţi până acum, iar ăia care au fost mai răsăriţi oleacă au avut şcoala vieţii la activ; nu au stat ei să-şi tocească coatele pe băncile şcolilor. Oricum, cert e că seminţele tot acelaşi gust are, deci de ce să ne mai stresăm?

Personal, nu cred că se îngrijorează cineva, cu adevărat, de soarta şcolilor. Ce vedem noi din când în când pe la ştiri sunt doar vorbe de vorbit discuţii, un teatru ieftin care să dea bine la public. C-apoi, până la urmă, ce ne trebuie pentru a fi fericiţi? Pâine şi circ, vorba unui poet latin. Iar viaţa noastră e simplă: pâine nu avem , că ne-a mâncat-o Dragnea (HUUUUOOOO CIUMA ROŞIE), cât despre circ...uite-l colea! E plină planeta!
NOROC că eu ştiu cum să depăşim această stare de degradare fundamentală în care ne bălăcim de trei decenii...iar soluţia este să reformăm din temelii sistemul de învăţământ, prin predarea educaţiei sexuale în universităţi, licee, şcoli, grădiniţe, creşe şi maternităţi! Da, asta trebuie făcut! Abia după ce copii îşi vor analiza cu maximă atenţie identitatea sexuală şi nu vor mai avea mamă şi tată, ci părinte 1 şi părinte 2, sistemul de învăţământ va reuşi să le ofere control asupra limbii materne şi nu vor mai vorbi în americănisme stricate.
Altfel... chiar că mă-nervez! Cum poţi să obligi un elev să-ţi înveţe faptele de vitejie ale lui Traian Vuia, când nu i-ai explicat, mai întâi, de ce e normal să fii homosexual sau alte deviaţii din astea, perfect normale?? E strigător la cer aşa ceva! Poporul a votat pentru iubire în toate ipostazele ei şi a cerut răspicat, să fie în rând cu lumea bună! Educaţia sexuală este salvarea noastră şi PUNCT! 

Mda. 
Aşa o fi, cine sunt eu să mă pun contra dorinţei poporului? Doar că nu e şi salvarea mea. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, până pe la clasa a şaptea (când oricum se predă la şcoală), nu avem nevoie de nici o educaţie sexuală instituţionalizată - pentru că ceea ce este nevoie te poate învăţa părintele acasă, pentru că este datoria lui. Dacă eşti părinte şi nu eşti în stare să îţi înveţi copilul că trebuie spălate şi zonele pe care nu le vede soarele, că de la un moment dat corpul începe să se maturizeze şi se întâmplă aia şi aia, sau că trebuie să fie înţelegător cu cei din jur, e tragic - şi, poate, din cauza acestei iresponsabilităţi au prins avânt doctrinele paralele de educare a celor mici
În rest, mă întreb ce complicăţenii de teorii în materie de sex trebuie să ştie un copil de câţiva ani, încât trebuie creată o disciplină specială pentru asta? Diviziunile genului porno, ca în Anglia? Autosatisfacere şi descoperirea propriului corp? Bine mă...tu te chinui să-l dezveţi de pampers şi el îţi arată cum îi creşte nivelul de trai când bagă mâna în chiloţei, apoi îţi explică ce e porno hard-core.  Suntem bine cu capul? Ce-i prostia asta?


Apropo de barză...Sustinătorii progresismului se amuza de faptul că pe români îi aduce barza, nu se nasc ca toţi copiii. Prin urmare, vai ce proşti suntem şi uite de ce avem nevoie de educaţie sexuală. Chiar, DE CE??
Poveştile de Fraţii Grimm sunt sângeroase...şi totuşi ele au fost concepute ca nişte metafore care să prezinte copiilor de acum câteva sute de ani pericolele lumii în care vor trăi. Facem un salt în timp şi vedem că şi viaţa noastră de acum este plină de metafore...de la Barză, care semnifică naşterea şi până la Moş Crăciun, simbolul bucuriei de a primi şi a dărui. Aşa şi? De ce e rău să crezi în ele - cel puţin în primii azi de viaţă? De ce trebuie să îi explici unui copil de patru ani cum intră dânsa-ntr-nsa? Chiar nu se poate juca liniştit şi fără a avea această informaţie care, pe moment, nu îi este de nici un folos?

Capitolul cu identitatea de gen e şi mai bizar. Teoretic, lucrurile sunt simple: ai cocoşel, eşti băieţel; ai păsărică, eşti fetiţă. DAR NU, societatea modernă trebuie să complice lucrurile...pentru că, de curând a mai apărut şi o nouă culoare în curcubeul diversităţii: non-binarii - adică persoanele care, indiferent de genul pe care îl au din născare, se simt neutre. Nu-s nici bărbaţi, nici femei.
Deşi, iar vin cu o întrebare: cum ar trebui să se simtă un bărbat în corp de bărbat? Dar o femeie în corp de femeie? Sau o femeie în corp de bărbat? Ca să spui că nu eşti x, nu trebuie, mai întâi, să ştii cum este x? Sincer, eu sunt mai prostănac şi nu am găsit răspunsul acestor întrebări...dar non-binarii ştiu, pentru că delimitează de variantele naturale disponibile. Şi mă gândesc că aleg în cunoştinţă de cauză, nu dintr-un capriciu...  ceea ce este foarte tare!
Şi totuşi...e bine?

Dacă îţi iei o maşină şi când vrei să o  porneşti, se deschid uşile...este normal?? Dacă vrei să dai drumul la muzică şi se pornesc ştergătoarele, este normal? Te bucuri, sau zici că e defectă şi o duci la service?
Dacă vrei să deschizi o pagină de Office la laptop şi, în schimb,  începe să cânte muzica, e normal? Dacă apeşi iconul de browserul şi porneşte aplicaţia de editat fotografii, este normal? Te bucuri, sau dai o scanare de viruşi pentru că programele nu fac ce au fost proiectate să facă?
Păi şi atunci, dacă te naşti bărbat sau femeie, pentru că natura, în prostia ei, nu a inventat şi alte genuri, cum poţi să-ţi negi setările din fabrică şi să spui că eşti normal? În logica asta, şi CD-playerul poate vrea să fie ştergător! Sau Office-ul tânjeşte după viaţa de Winamp. De ce să-i anulezi dorinţa - care poate că există acolo, printre impulsurile de curent care îi dă viaţă?
Şi mai ales, cum se numeşte realitatea în care lucrurile nu mai sunt ce par a fi? Omul trăieşte bazându-se pe experienţă: vede un scaun şi ştie că se poate aşeza pe el, pentru că s-a aşezat şi acum o oră. Niciodată nu-şi pune problema că se aşează pe scaun şi se trezeşte storcoseşte roţiile, pentru că ăla era, de fapt, cărucior pentru cumpărături. Omul relaţionează cu cei din jur bazându-se pe experienţă...dacă vede o femeie cu copilul de mână nu o cheamă să-i scoată măgarul din puţ, că-i pompier. 

În orice sistem dinamic, apariţia deviaţiilor este normală, dar deviaţiile în sine, nu sunt normale. Realitatea, normalitatea este şi trebuie să fie una singură, dacă nu ne dorim haos..
Ne naştem bărbaţi sau femei şi nimic din ce avem nu ne-a fost dat degeaba, sau doar pentru plăcerea proprie...totul are cu un scop precis şi bine determinat. De exemplu, din punctul de vedere al teoriei evoluţioniste (pentru că nu are rost să discut în termeni de spiritualitate asemenea subiecte), scopul unei specii este reproducerea, iar dragostea este, de fapt, o descărcare chimică ce va garanta acest lucru. Aşa zice ştiinţa, ce să-i fac eu?
Deci antropologii s-au întrebat care este motivul pentru care femeile trăiesc chiar şi după menopauză, în condiţiile în care majoritatea animalelor se reproduc până mor - motiv pentru care a fost elaborată teoria bunicilor. Aceasta spune că odată ce femeia nu mai este activă sexual, ea îşi dedică resursele pentru creşterea nepoţilor şi devine un fel de protector pentru continuitatea speciei.
No, unde se încadrează gay-ala  sau non-binăreala aici? Sau, poate, transgendăreala? Care este scopul lor evolutiv? Dacă nici măcar noi nu am inventat transfer de date prin conectori USB tată-tată, şi ne trebuie un cablu cu moţ care să intre într-o gaură, pentru a se realiza legătura, de ce ar fi normală o asemenea practici, din punct de vedere natural?
Şi dacă asta este o aberaţie, de ce trebuie studiată în şcoală, ca fiind o normalitate născută din iubire?

Amuzant este că şi dacă suntem atenţi la felul cum se defineşte LGBT-ul plus, tot dă cu virgulă ceva...pentru că ei spun despre ceilalţi că sunt "straight", adică "drepţi, normali", iar despre ei că sunt "queer" - "ciudaţi, stranii". Păi şi cum sunt normali, dacă singuri se definesc ca fiind ciudaţi? Normalitatea e stranie doar în Zona Crepusculară, nu în viaţa de zi cu zi...

Una peste alta, cred că fiecare are dreptul şi libertatea de a-şi alege felul în care vrea să trăiască. Că se naşte într-un anume fel, că se schimbă pe parcurs...irelevant. Cert este că oricine are dreptul de a fi cum doreşte. Dar de aici şi până la a impune propriul stil de valori ca fiind normalitate, e altceva.  Nu aşa s-a ajuns la masacrul din Noaptea Hughenoţilor, când catolicii i-au căsăpit pe protestanţi, pentru că erau diferiţi? Nu aşa s-au declanşat cruciadele? Nu aşa s-a întâmplat Holocaustul?
Păi şi atunci, de unde a răsărit tot prozelitismul ăsta agresiv pentru tot felul de  preferinţe intime, care mai de care mai elucubrante şi care te etichetează?


Şi dacă luăm ca normalitate orice stil de viaţă LGBT plus (pentru că membrii ei nu mai au iniţiale să se adauge la curcubeu şi intră cu toţii cub cupola plusului), zoofilia de ce nu e normală? De ce nu se fac parade pentru a scoate în evidenţa frumuseţea clipelor fierbinţi alături de o oaie, sau de-o găină?
Iar pe pedofili cum îi lăsăm? Ei, oare, nu au drepturi? Dacă un copil are maturitatea necesară pentru a-şi alege genul, oare nu are şi maturitatea necesară pentru a-şi da consimţământul în legătură cu relaţiile intime? Nu intră şi asta tot la capitolul de descoperire a corpului?
Şi mai ales, cânsd o să văd şi eu un banner şi cu alţi oameni mândri de ceea ce sunt, care să se prezinte sincer, în stilul workshopurilor ongiste: "Salut. Sunt Gicuţu şi sunt zoofil". #yesforlove. "Salut. Sunt Casanova şi sunt amant". #yesforlove. "Bună, sunt Tanti Vica şi sunt de toate, în funcţie de ce-mi oferă viaţa". #yesforlove

Da...Constat că-s tălâmb rău de întreb asemenea evidenţe; aşa că voi încheia tot cu nişte întrebări, menite să mă înţelepţească: dacă mă uit în oglindă şi mă cred Regele Soare, apoi încep să împart porunci în stânga şi în dreapta şi cer ca lumea să mi se adreseze cu Maiestatea Sa, sunt normal? Dacă mă uit în oglindă şi cred despre mine că sunt un câine, deci mă simt dator să latru de câte ori îmi intră cineva străin în curte, sunt normal?
Dar dacă mă uit în oglindă şi cred despre mine că nu sunt bărbat, dar nici femeie nu par a fi, prin urmare e clar că sunt altceva... intru tot în sfera normalităţii? Nu de alta...dar non-binar chiar nu mă simt; mai repede-s reptilian, că nu-mi priesc deloc condiţiile de trai ale acestei planete. Clima noastră, cel puţin, e clar că mă deranjează!

Deci, sunt normal-normal, normal dinr-o altă normaliate, sau pot să-mi fac liniştit bagajul şi o o iau pe câmpii, ca să nu ajung cu băieţii veseli?

...şi cu acest gând de bine, propun să revenim la petrecerea iniţială, că e zi de mare sărbătoare:



[Diana Stoica - Muzica răsună]