Spirit de observaţie

Citeam, aseară, un articol de care m-am împiedicat pe internet...era ceva despre soarta Românicii noastre dragi, care se află  de 27 de ani pe mâna unor ticăloşi + mafioţi + cămătari + nenorociţi. Şi vai, şi vai, totul se termina apoteotic, cu o întrebare retorică: "ce se va alege de noi?" 

Scriitura în sine, m-a amuzat - de ce să mint? Specialiştii de ocazie sunt la ordinea zilei...ceea ce e perfect normal, până la urmă. Că d-aia trăim în era comunicaţiei...ca să ne comunicăm fiecare părerile. Bune, proaste, sunt ale noastre. Şi eu fac la fel, până la urmă! Îmi descriu propriile viziuni asupra vieţii, profitând de acest preaminunat blog.

În fine...să depăşim momentul, nu vreau să mă laud! 

...Şi oricum, nu vroiam să scriu despre articol, ci despre comentariile de la articol. Băi frate, conducătorii noştri au numai calităţi rele! Perfect de acord! Problema cea mai mare este că ei sunt ceea ce avem noi mai bun, se pare...o imagine care se conturează, cu claritate, citind comentariile articolelor de pe diverse site-uri. Acolo, lumea se întrece în păreri şi mai ales acuze / jigniri / injurii la adresa celor care au altă specie de păreri. Sincer...m-a apucat sila. Aceeaşi silă pe care am simţit-o atunci când am citit altă ştire, referitoare la o bătrânică ce a donat 10.000 de lei pentru Catedrala Neamului, având o pensie de 500 de lei. Şi în acel caz, poporul se întrecea în răutăcisme...unii făcând-o pe femeie cu ou şi cu oţet pentru că a îndrăznit să dea bani nenorociţilor de popi, alţii lăudând-o, alţii profitând de ocazie doar ca să dea cu noroi în stânga şi în dreapta. 

Nu am înţeles nici scopul reportajului-articol, nici rostul comentariilor. Problema era simplă: un om are banii lui proprii şi personali, pe care îi dă. Treaba lui cui. Putea să le dea foc în stradă, sau să îi mănânce pe pâine. Putea să construiască un spital, să îi îngroape, să pună silicoane căţelei din ogradă, sau să îşi cumpere tone de acadele. E dreptul lui. Şi nu ai de ce să te bagi tu, ca musca-n coada calului!
Dar nici în acel caz nu m-a frapat articolul în sine...ci răutatea şi invidia oamenilor. A noastră, a superbului popor, care suntem conduşi de nişte nenorociţi.

Chiar: ce se va alege de noi?
Până una alta, cred că suntem cam prea stresaţi şi nu mai vedem pădurea din cauza copacilor...Aşa că repulsia resimţită anterior a născut în mine dorinţa şi nevoia de a mă bucura. Cam greu să mai faci asta în zilele noastre...dar cine caută, găseşte :) 

...şi aşa am descoperit ceva foarte tare... un alt material incendiar, desigur, care instiga la revoltă şi nemulţumire publică: cică principesa Margareta va primi salariu de fost şef de stat. Sincer, mă doare-n cot! 

Ceea ce mi-a atras atenţia, însă, a fost fotografia care însoţea ştirea de senzaţie:

Ce??? CUM??? 

Să-mi trag pălmi, nu ştiam că Margareta e nevasta lu' Rocky "Armăsarul Italian" Balboa! Hmmmm...Armăsar...sună bine. MUUUUULT MAI BINE decât Duda. O înţeleg pe biata femeie ...

(click pe imagine pentru mărire)

Pe cuvânt de cercetaş, bărba-su e bucăţică tăiată din Stallone, când era mai mic şi fără muşchi! Zici că-s două picături; fraţi gemeni, făcuţi cu taţi diferiţi! Nu am mai văzut aşa ceva...Tanda pă Manda, ce mai încolo şi-ncoace? 
Îmi şi imaginez scena de la nuntă: "Auzi, io te iau; da faci ceva, că mi-e ruşine să ies în public cu o dudă. Schimbă-ţi numele...schimbă-ţi faţa...Nu ştiu, problema ta! Eşti bărbat, te descurci!"

Să bem pentru asta -  în ritm de dans, desigur:

Târg de joburi ad-hoc

De ceva timp mă tot întreb ce să mai scriu. Dorinţă există, timp nu prea - dar îmi fac, deci se rezolvă; însă, putinţă...ioc!

Uneori, din când în când, câte un prieten mă mai întreabă de unde îmi vine inspiraţia pentru postări. "Frate...de peste tot! Din viaţa de zi cu zi...care, deşi este mereu aceeaşi, în fiecare zi este diferită, în funcţie de valenţele şi înţelesurile pe care le comportă fiecare eveniment." Vorba poetului consacrat: "toate-s vechi şi nouă-s toate!"

Cam aşa este teoria. În practică, însă... nu s-a întâmplat mare lucru. 

Fu Halloween-ul...o porcărie încropită în grabă de nişte comercianţi, ca să mai scoată şi ei un ban din buzunarele fraierilor. Că d-aia orice distracţie costă, iar obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Ceea ce, să fie la ei! E libertate, să facă fiecare ce vrea...Pe mine, însă, mă enervează ipocrizia! Suntem cei mai aprigi apărători ai inocenţei când vine vorba să lăsăm copilul să se uite la Tom şi Jerry, sau când tre' să citească Scufiţa Roşie - că-s pline de violenţă şi-l traumatizăm pe viaţă...dar îl îmbrăcăm în tot felul de scheleţi, monştri, demoni şi vampiri - că-i la modă! Plus că e şi foarte, foarte distractiv când îl speriem de se spune pe el de frică...

S-a mai întâmplat ceva zilele astea? A, da...protestele...Nu mai zic nimic! Sunt sătul de vajnicii luptători pentru dreptate, care confundă cunoaşterea cu opinia...aşa că pas! 

În lipsă de activitate scriitoricească, m-am concentrat pe lumea înconjurătoare...şi am pornit teleleu, pe străzi, ca voinicul din poveste: oriîncotro m-or duce picioarele! Vâj, vâj, vântul prin plete, mai o glumă, mai o snoavă, mai o fotografie...c-apoi de! Decât să fie rău, nu-i mai bine să ne fie bine? Plus că trăim într-o ţară perfect amuzantă...deci cum să fii trist? Cum să nu te bucuri, cum să nu o iubeşti?

Dacă tot eram dus cu dorul, m-am gândit să-mi iau şi nişte pâine. Credeţi că s-a putut? Ei, aş! Se mutase pâinea, nenică! 

Ete na! Dar, ce...ieri era pe trotuar? Şi mai precis, cum s-a întâmplat fenomenul? S-a certat pâinea cu pâinoiul şi şi-a împachetat rafturile, şi-a luat chiflele de mână şi s-a tirat la maică-sa?? 

Îmi bag picioarele...şi-aşa nu am bani, că am uitat că-s şomer! Ăştia zic la ştiri că Vântu e la închisoare. Ha, poveşti! Băăăăă...VÂNTU E LA MINE ÎN PORTOFEL! Face un curent, de numa-numa...că stau şi cu buzunarele de mărunt deschise! Vara e mişto, că-mi ţine răcoare şi la 40 de grade celsius eu abia că-mi dau jos puloverul; iarna, însă, mă-ndop de piramidoane, că-s tot timpul mucios!

Aşa ceva nu se mai poate! Gata, s-a terminat cu huzureala...De mâine, mă angajez!
Stai să văd ce oferte am: 

Ce face? Măcelar, măcelar, dar de ce se cere experienţa pentru vitrină? Îl ţine pe săracul om de model, exponat împăiat? Mers pe tocuri de 15 nu vor? Dacă e invitat să defileze şi pe vreun podium, ce face? Dă cu stângu-n dreptul?

În fine...eu m-aşteptam să se ceară experienţă în măcelărit...dar în vitrină? Suntem, cumva, la Madamme Tussauds şi ne măcelărim în vitrină, ca să vadă lumea??? Aplauze!!!!

Nu se poate aşa ceva, mai caut. Şi-apoi găsesc ceva bun, bun:

Nu-s chiar croitoreasă...că port şoseţele albastre, nu roşii. Totuşi....de ce şi-ar ţine cineva experienţa în perdele şi draperii? Parcă se ţinea în REVISAL, dar...no! Poţi să te faci în gustul omului? Dacă el vrea să şi-o ţină în perdea, e dreptul lui! Sugerez, ca opţiune de rezervă, buzunarul de la ilic, şosetele de lână sau, de ce nu, baticul de pe cap! Alea ce au? Dimpotrivă, prezintă avantajul de a fi la purtător...mai ales că vine iarna! Dacă-ţi ţii experienţa în perdea, ce faci? O iei, hopa-şa la subraţ, când te cheamă la interviu?  Şi dacă este d-aia de 6 pe 3, cum am călcat eu alaltăieri, ce te faci? Comanzi o Dacie Papuc, să te ajute cu transportul? 

Clar, nu-i de mine aşa ceva...mai caut. Şi găsesc din nou un post tentant...doar ca să mă enervez!

Cum adică, "ANGAJĂM FATĂ"? Protestez, discriminare, huo!!! Adică ce are fata şi nu are băiatul? Ţin să menţionez că sunt cetăţean european şi am drepturi! Curtea de la Haga vă mănâncă, tâlharilor În primul rând, îmi simt demnitatea încălcată, prin folosirea cuvântului "fată". De ce trebuie să etichetăm? De ce, de ce? De ce ne bazăm societatea pe criterii de ev mediu, care împart comunitatea în funcţie de gen? Nu suntem cu toţii oameni, în marea familie a universului? Iubirea este tot ceea ce contează! Jos guvernul!

După ce mă mai calmez, continui căutările...şi...bingo! Exact ce-mi trebuie! E clar, ce să mai...la barza chioară, îi face Dumnezeu cuib! Eu sunt ăla!

Nici nu mă interesează ce job e! Atribuţiile le văd la faţa locului; trecem peste limbajul de lemn din ofertă, gen "salariu motivant" şi "mediu de lucru stimulant"...adică, să fim serioşi! Dincolo de cuvinte, ce înseamnă un salariu motivant? Nimic, zero! Reclamă goală! Unii îşi rup cârca pentru minimul pe economie, alţii nici nu se dau jos din pat pentru 10 000 de euro! Ia şi motivează!

...dar la colegii cu un neuron, mă înscriu! Bine, nu-i chiar vesel...aş spune, mai degrabă, depresiv; motiv pentru care şi doarme mai tot timpul...dar dacă la interviu au ăia norocul să-l prindă treaz, m-am scos! Proletar mă fac...

Şi dau iama-n magazine, că tot tre' să vină Moşul. Nu ştiu dacă iau vreun salar până atunci, dar am găsit cadoul perfect:

Iar dacă ăla mic nu găseşte nimic sub brad, sunt acoperit: "Piticot, ţi-a luat tat..ADICĂ MOŞU o sabie foooaaaaarte frumoasă...dar a dispărut, că-i din spumă ninja! Caut-o şi tu, poate dai de dânsa...'"

No, hai c-o muzichie, cât mă gândesc ce mai mint eu, ca să acopăr lipsa cadourilor:

Discriminare de gen, număr (şi caz)

Cu ceva timp în urmă, eram, şi eu, aproape ca un om normal: relativ naiv,  dar cu urme de înţelepciune pe la colţuri, ba îndrăgostit, ba suferind, ziua vesel, noaptea trist - că am fire de artist, cu valori, principii şi o linie clară de demarcaţie între bine şi rău.

Apoi, într-o dimineaţă mai spre seară, m-am detaşat de umanitate şi am devenit un veritabil Atlas, care ţine pe umeri soarta întregii umanităţi. Serios, chiar nu glumesc...de la trivialităţi gen "Oare cu ce cămaşă îmi stă mai bine?", am început să-mi pun probleme d-alea profunde, de intelectual cu greutate, referitoare la drepturile omului, adevăr, egalitate, toleranţă şi pacea mondială.

De fapt, nu! Câh, câh, spun prostii - da-mi-aş palme! Nu e bine să fii tolerant! Repet, pentru doamna din fund: NU E BINE SĂ FII TOLERANT! Toleranţa presupune o îngăduinţă faţă de nişte lucruri care nu îţi convin, dar pe care le treci cu vederea, dintr-o mărinimie a sufletului. Mai pe scurt spus, toleranţa este un fel de mândrie, o inferiorizare ticăloasă  a celuilalt şi, pe undeva, chiar o formă de discriminare. Deci, NU, NU şi iarăşi NU! Fără discriminare şi toleranţă!

Cineva, mai înţelept, sugera să încercăm exerciţiul alterităţii, adică să privim lumea prin ochii celuilalt. Dar cât de neruşinat să fii, ca să ai pretenţia de a te pune în locul altuia şi, chiar să-l şi înţelegi??? Nuuuuu...total exclus şi complet greşit!

Soluţia evoluţiei este ACCEPTAREA! Deschiderea spre nou, îmbrăţişarea umanităţii cu tot ceea ce reprezintă ea. Studiile moderne au arătat că binele şi răul sunt nişte concepte relative, chiar învechite. Împărţirea lumii după aceste considerente ţine de cel mai întunecat Ev Mediu şi produce doar schismă socială, fierbere comunitară. Scindare, luptă ideologică. Răzmeriţă. Război. Multe lucruri rele, ce s-o mai dăm după vişin?

Ceea ce, mie, îmi repugnă total. Eu sunt blând, aşa, mai pacific d-ăla...cum îi zice? Zi să-i zic... Pacifist! Exact, aşa sunt! Pacifist. Mi se rupe sufletul când văd scandal, nu suport cearta. Îmi doresc să răspândesc bucurie, iar în jurul meu să se danseze o perpetuă horă a unirii. Vreau să văd fluturaşi, zâmbete, păsărici fericite la tot pasul, soare în inimi, plimbări sub clar de lună, cină la lumina lumânării.. Visez la o lume romantică, plină de colţuri de suflete cu flori pe dânsele, zbor în neuitare pe haripe de îngerei, dulcegării...ăăăă...gata, aţi înţeles ideea.

Pe scurt, din poziţia Omului Nou, am salutat,  cu aplomb, propunerea Marii Britanii de a se interzice PRIN LEGE formularea "femeie însărcinată", deoarece îi discriminează complet pe bărbaţii  transgender care şi-au păstrat uterul şi ovarele funcţionale, deci pot rămâne ..."gravide"? Sau "gravizi"? Puii mei, "bărbaţii care pot naşte", că o iau cu capul de la atâta politically correctness!!! Câteodată simt că nici la wc nu mai pot spune că am nevoie, de frică să nu greşesc vreun gen pe undeva şi să discriminez veo nouă identitate.

Mă rog, nu e cazul să vorbesc acum despre propriile temeri. Important e că #susţin!

Ca viitoare celulă a Noii Ordini, sunt fericit, exaltat şi chiar extaziat că începem să punem lucrurile la punct! Păi ce-i aia, dom'le, "femeie însărcinată"? Uite că şi bărbaţii pot, na! 

Iar dacă tot ne-am apucat să reparăm greşelile istoriei, zic să fim corecţi până la capăt şi aduc în discuţie o idee genială: hai să nu mai împărţim lumea în bărbaţi şi femei. Pe certificatul de naştere să scrie simplu: OM. Apoi vine întrebarea logică: bine, bine, DAR cum îţi dai seama că e om? Răspuns: ghiceşti, prin excludere. Nu are rădăcini, deci nu e plantă; nu are blană, coadă sau colţi, deci nu e animal. Nu are aripi, nu e nici pasăre. Nu are mai multe picioare, nu e insectă. 

Atunci realizezi că e posibil să fie om..şi treci pe certificat - cu semnul întrebării şi puncte puncte alăturate, că poate omu' când creşte, decide să fie maşină de spălat. Sau şifonier. Sau plantă de grădină. Sau avion de hârtie. Nu ştiu...problema lui! Mai ştii ce va vrea? E dreptul lui constituţional. 

CUM? Nu scrie aşa ceva în Constituţie? Foarte rău...neapărat, trebuie să o modificăm! De fapt, dă-o-n mă-sa, s-o anulăm de tot! Nici o lege, frate, ca să nu se mai simtă nimeni nedreptăţit şi dat la o parte! Fără Lege nu există păcat, deci ce pana calului...dintr-o lovitură, anulăm orice principiu care ar putea să dividă omenirea. 

Sincer, acuma...am mai spus asta, şi totuşi pare să fie cea mai simplă rezolvare pentru orice problemă: nu e mişto să facă fiecare ce vrea? Primul venit, primul servit - ca la restaurant!
Să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să luăm un exemplu la întâmplare: căsătoria. 

Te iubesc. SPUF! Gata, ne-am luat! Ceremonia o facem la nucu' din fundu' grădinii, ca în Maitreyi. Da' de ce să facem atâta scandal că nu ne lasă legea, că e închis la primărie, că preotul ia prea mult...nu frate! Păi ce, iubirea mea se propteşte într-o hârtie? Cum vine asta? Bei, iubirea e ceva abstract, incomensurabil,  ce nu se poate nici descrie, nici cuantifica! Cum s-o cuprinzi într-o foaie?

Plus că mai sunt şi alte impedimente; în cazul meu: emoţia. Mă şi gândeam..dacă m-aş căsători, ştiu de pe acum că e cea mai fericită zi din viaţa mea. Aşa se spune...şi eu, la chestii d-astea, clachez pe toate fronturile! Mă pierd! Mă transform total, ca Dr. Jekyll şi Dl. Hide....Sunt frumos, inteligent, mândreţe de om, şi apoi, cum mă păleşte prea-fericirea, începe să-mi curgă scuipat din gură şi la orice întrebare ce mi se adresează, fac ploiţă. Păi şi când mi-o zice ofiţerul de la starea civilă "Cetăţene, o iei pe cetăţeanca de soţie"? În momentul ăla, m-am tăiat, clar! Ce zic, că mă apucă tremuriciul şi nu-mi mai trece nimic prin cap!! Să-mi fac fiţuică, cu răspunsul corect? Râd şi curcile de mine - plus că risc şi nişte palme peste cap de la viitoarea soaţă, c-o fi femeie cu zvâc!! 

Nop, nu vreau bătaie. Hai să tăiem răul din rădăcină...nu e mai simplu fără legi? Fără "Isaia dănţuieşte", fără tricolor...te iubesc, te-am luat. De ce? D-aia, că aşa vreau eu!      

Simplu şi la obiect, că d-aia suntem în epoca vitezei! 

În plus, eu chiar cred că Omul Modern este în stare să fie vertical moraliceşte şi să se autoguverneze singur, neconstrâns de nimc.

Ştiu că pare o utopie, dar dacă este guvernată de iubire, umanitatea se poate integra în Absolut, oricând vrea muşchii ei. 

Sper să trăiesc acele timpuri...şi până una, zic să eliminăm din vocabular mârşăvenia aia de expresie cu "femeia însărcinată"! Şi nici măcar "persoană însărcinată" nu trebuie să existe, pentru că este de genul feminin şi tot la femeie ajungem în subconştient - care este o discriminare nemernică.

"Om cu copil" este expresia cea mai onestă şi etică!

În cinstea acestei concluzii, propun să sărbătorim, să cântăm şi să ne veselim: