Ce-şi doresc femeile

Discutând cu un amic despre viaţă pur şi simplu (adică despre gagicăreală, că atâta ştiu...), numai ce-l văd că-şi ia faţa de om serios şi-mi spune încruntat: "Bărbatul trebuie înţeles 30% şi iubit 70%; iar o femeie trebuie iubită 100%, pentru că nimeni nu o va înţelege vreodată..."

Eu mă luminez ca luna plină şi mă pun pe hăhăit: "E exact ca-n bancul ăla cu peştişorul de aur! Îl Ştii?
"Sunt mii de bancuri cu peştişorul..."
"Băi, eu te întreb de unul singur, nu de celelalte mii! No lasă, hai că-l zic! Fii atent:

Un pescar prinde peştişorul de aur. 
Acesta îi spune: Dacă îmi dai drumul, îţi îndeplinesc o dorinţă..ştiu că erau trei de obicei, dar e criză şi ne descurcăm greu. Deci, care ţi-e dorinţa?

Pescarul: Ştii, peştişorule, îmi place în Hawaii, dar nu pot ajunge că mi-e frică de apă. Contruieşte un pod până acolo.

Peştişorul: Îmi ceri ceva imposibil chiar şi pentru mine. Mult beton, ciment, avize de la Mediu, calcule de rezistenţă, etc, etc. Zi altă dorinţă.

Pescarul:Fă-mă să înteleg femeile.

Peştişorul, după o jumătate de oră de gândire: Pe câte benzi ziceai că vrei podul? Pe două, sau pe patru????"

Toate ca toate, dar problema mare e că trăim vremuri atât de tulburi, că nici măcar femeile nu se mai înţeleg pe ele însele! Şi în principiu, cam nimeni nu se mai înţelege cu nimeni; toţi suntem nemulţumiţi, ne dorim altceva, deşi nimeni nu ştie cu siguranţă cum trebuie să apară acea schimbare. 

Norocul nostru că avem specialişti care să ne înveţe şi să ne explice ei care-i şmenul cu secretul vieţii...

De exemplu, am observat că tot mai multă lume este preocupată de relaţii - chiar dacă, în practică, nu prea mai există aşa ceva în accepţiunea tradiţională a termenului. Nu contează! În era modernă, informaţia este putere şi zic să avem cât mai multă informaţie! Iar unde există cerere, spuf! Apare şi oferta, într-o explozie de lumină şi culoare, mai tentantă decât un număr de magie de-al lui Houdinni. Aşa se face că avem specialişti britanici, bloggeri, personalităţi mondene, oameni de ştiinţă, sociologi, chiar şi reviste de profil - care, folosindu-se de ştiinţă, păreri personale, experienţe intime, fantezii sau vise de noapte, şi-au creat un unic scop existenţial: să te înveţe ce să faci ca să ai succes în relaţii! 

Acuma...de ce să mint? Părerile lu' Nimeni în drum nu mă interesează; iar pe cercetările ştiinţifice în raporturile inter-umane nu dau nici o ceapă degerată. De ce? Simplu! Deşi, în general, putem împărţi oamenii după diverse criterii, fiecare personalitate este unică iar rezultatele studiilor sociologice sunt simple posibilităţi, nu certitudini în sine. Pe scurt, orice asemănare între rezultatul unui studiu social/sondaj de opinie cu realitatea, este pur întâmplătoare, acestea servind, mai repede, ca mijloc de educare în masă a gusturilor, sau ca film SF inspirat din probleme reale - pe care le are oricine. Poate de aceea sunt şi atât de tentante rezolvările, mai ales dacă vin din surse (pretins) sigure...cum era şi în cazul relaţiilor de succes  - unde, inevitabil, nişte specialişti vor oferi sfaturi de valoare. Şi eu cred că ne agitam să căutăm soluţii bune la o problemă pusă prost... pentru că nu e important să ai relaţii de succes, ci să ai o relaţie în care persoanei pe care o ţii de mână când ieşiţi la plimbare să îi pese de tine, în puii mei! Că nu-ţi face succesul ceai cald cu pâine prăjită când te păleşte scârciovelniţa şi eşti imobilizat la pat, nici nu ti-o pupă de noapte bună (pe ea, -o; pe guriţă, adică...) şi nici măcar nu te ajută la bătut covorul sau la dus gunoiul menajer! Ştiu că suntem inovatori în gândire, dar într-o relaţie se ajunge şi aici. O fi tradiţional, învechit - deci prost, atâta că e natural şi tot se întâmplă, indiferent dacă vrem sau nu..

Da' mă rog... dacă toţi savanţii de renume mondial s-au apucat de dat cu părerea despre subiect, vreau şi eu! Păi de ce n-aş da sfaturi valide? Ce, n-am mâncat destul mare când eram mic, cât să acumulez destulă experienţă?? 

Zis şi făcut!
În timp ce ascultam tabelul lui Mendeleev la căşti şi îmi zbăteam creierii să caut implicaţiile metafizice ale unui text de Mozart derivat pe o integrală de volum în plan bidimensional cu pătrăţele, numai ce-mi sună alarma de newsalert şi primesc pe email o analiză de adâncă substanţă socială, marca catchy.ro - care este un fel site dedicat sculării la viaţă a femeilor de pretutindeni. No, şi-ntr-însa, tânăra domniţă dulce şi suavă ca o garofiţă era sfătuită să se-nsoţească cu bărbatul care e sătul de femei . Pentru că e perfect în regulă să fii ultima lui femeie. 

Minunat!!! Tu femeie, care eşti zână, mărită-te cu unu' care-ţi rezolva şi gardul, dacă-i punea fustă şi tocuri cui!  Bun sfat, să-mi trag pălmi cu piciorul, ca Van Damme!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu dacă aş fi fost destinatara învăţăturii, aş fi avut nişte întrebări de bun simţ:

1. Cum recunosc bărbatul sătul de femei? 

2. De unde ştiu că e sătul de femei? Că dacă s-a săturat - bravo lui, să-i fie de bine! Dar dacă îl apucă iar pofta? C-apoi şi când mănânci până deschei cureaua şi te rostogoleşti de pe scaun de sătul ce eşti, tot te apucă foamea din nou, după câteva ore.

3.  Unde se încadrează iubirea în toată ecuaţia asta? Mai e capabil bărbatul acesta să simtă ceva, după ce a funcţionat o bună bucată de timp pe sistemul maşinii de cusut?

În fine...nu ar fi o problemă asta - şi aşa nu sunt femeie, mă doare-n cot! 

Dar nu au trecut zece minute şi tocmai când îmi deschisesem atlasul de istorie antică la pagina cu Tutankamon când a dat cu piatra şi a spart parbrizul de la caleaşca lu' tac-su, BIIINGGG!!! Iar mi se înroşeşte monitorul! Frate, alt newsalert, tot de la catchy.ro - îl ştiţi -  care oferea femeii o altă cugetare plină de înţelepciune: "Fiţi pretenţioase, doamnelor!"

Deschid, citesc, îmi pică falca! Cică femeia ştie ce vrea: un bărbat perfect şi nu prea, nici frumos dar nici urât; nici deştept, dar nici prost; nici să meargă, nici s-alerge; nici să stea, dar nici să plece; nici călare, nici pe jos; nici îmbrăcat, nici dezbrăcat; nici dur, nici delicat; nici golan, nici galant; nici acid, nici bază; nici vorbăreţ, nici tăcut; nici afemeiat, nici inocent; nici aşa, nici pe dincolo...nici...GATA, hooo, am înţeles! Numa' nu mă pune să repet....
Şi, mai presus de orice, doamna nu trebuie să nu renunţe la nici o căsuţă din lista de pretenţii -  pentru că ACEL bărbat e scris în stele şi există! Trebuie doar găsit...

Tulai Doamne, pupa-Ţi-aş tălpili! Femeia din mine s-a zăpăcit complet! Păi ca să am o relaţie de succes trebuie să vin cu ceaslovul de pretenţii şi să-ncerc dopul la sticlă până-mi nimeresc Destinul, sau să mi-l aleg pe cel mai anost bărbat - care le-a încercat pe toate şi este atât de sătul de orice, că tre' să am silicoane 7D şi botox cu leduri multicolore, dacă vreau să-i mai arăt vreo noutate...

Rev, rev, rev, că nu mai pot! Gata, nu mai citesc Catchy, că o iau cu capul! De azi m-am dezabonat!

Dar tot în cumpănă sunt...cum să mă bag şi eu la o combinaţie de succes, fără sfaturi de specialitate? Haoleu, muică, ce-mi făcuşi?! Rămân prost în sat, nebăgat în seamă de nimeni!

De fapt, m-am răzgândit...şi-aşa bărbaţii nu (mai) vor relaţii serioase! C-apoi d-aia suntem în anul de graţie 2017...Trebuie să ne bucurăm de viaţă, nu mai fim constrânşi de scenariile relaţionale de pe vremea bunicilor! E timpul să renunţăm la miturile din vechime şi să privim spre viitorime! Trebuie să iubim şi să ne distrăm fără responsabilităţi care să ne ştirbească bucuria!

Totuşi... aia cu bărbatul vânător-culegător, care seduce fecioara preacurată şi o învaţă la prostii, după care o lasă cu ochii-n soare şi fuge la alta...nu-i tot un mit? De ce excepţia trebuie să fie bărbatul familist, ca şi cum ar fi o ruşine pe care o spui cu jumătate de gură şi o accepţi din milă? Şi de când a devenit familia o presiune asupra iubirii?

Şi cum "vă bucuraţi de voi" şi atât? Sună frumos, elegant...însă practic, cum faci asta? Dacă vrei maşină, o iei că-ţi place şi te plimbi cu ea - nu o ţii în garaj şi te bucuri! Desigur...o scoţi pe stradă şi apar necazuri...faci pană, ţi-o zgârie oamenii răi şi invidioşi, intră un prost în tine. Dar ai vrut maşină să o foloseşti, nu bibelou să îl priveşti!
Poate-s sucit, dar consider că aşa este şi-n relaţia bazată pe sentimente profunde: o ai, ţi-o asumi...cu bune şi cu rele; iar copilul este supremul de iubire pe care îl poţi dărui cuiva! Te bucuri de celălalt văzându-l că îşi ia responsabilitatea de a-ţi fi alături în eternitate, prin moştenirea pe care o lăsaţi umanităţii. E tradiţional...dar nu cu "trebuie". Dacă nu-i o pasiune de-o vară şi chiar te-a pălit iubirea, problema nu se mai pune în termeni ştiinţifici, ci lucrurile vin de la sine. De ce e o corvoadă lucrul acesta?
Când te încalţi, îţi pui pantoful stâng în piciorul drept şi pantoful drept în piciorul stâng pentru că numai bunicii trebuiau să se încalţe normal? Sau te încalţi şi tu la fel, pentru că aşa e firesc? Şi după ce o faci, ai simţit-o ca pe un scenariu social, o constrângere ce ţi-a limitat libertatea de a alege? 

E clar, am rămas în urmă cu evoluţia tehnologică! Mă duc să mă pun la punct, că nu mai merge! Plec, gata! Şi-am să mă întorc bărbat (adevărat)...

Până îmi fac bagajele, vă las c-o muzichie de final:

O samă de posibilităţi

Îmi plac desenele animate. Mi-au plăcut dintotdeauna, încă dinainte de a mă naşte.

De la o vreme, chiar, începusem să îmi fac griji: împlineam 17 ani, toţi prietenii mei rupeau ringul de dans prin discoteci şi ciupeau gagicile de fund pentru a le atrage atenţia, unii erau chiar taţi, iar pe mine nu mă mai scoteai de la "Ţestoasele Ninja", "Sailor Moon" sau "Voltron - Apărătorul Universului".

Dar, privind în urmă - că de! Când îţi ciocăne Sfârşitul în uşă, începi să-ţi mai pui viaţa în bilanţ, să vezi ce rămâne după tine (chiar dacă ai fost ca ninja şi n-ai lăsat nici o urmă a vieţuirii tale pe planetă) - constat că atunci când eram mic, eram foarte inteligent...pentru că aveam mintea pe care o am acum. C-apoi mi-a dat părul alb în cap şi eu tot la desene animate mă uit, cot la cot cu nepotă-miu. Bine...el are 4 ani; iar eu - no, ce să mai zic? Presupun că mi-ai da maxim 5, dacă m-ai vedea mergând pe stradă şi îngânând "Un motan cât un pisoi...pam-pam-param-pam-pam" sau "Ha-ha-ha, ha-ha-ha şi micul Boroboaţă râdea, râdea, râdea". Unde mai pui că am început să mă cert şi cu ăla micu' pe desene...el vrea Peppa Pig (că-s în engleză şi le înţelege), eu vreau "Bobiţă şi Buburuză", că-mi place mult melodia de început şi-s şi în română, să le priceapă tot pro...omul! Ca să nu mai spun de fata de la traducere, care are o voce de mă răscoleşte cu dânsa prin inimă, ca cu mixerul...

În plus, sunt şi foarte educative! Uite, spre exemplu, într-un episod, Bobiţă şi Buburuză participă la un concurs de talente - ceva gen "Românii au talent", dar cu insecte maghiare. No, şi la sărituri, cel mai bun a fost Săltăreţ - băiatul libelulă; la zbor, Fulguşor fetiţa fluture; la tumbe Buburuză - fetiţa mămăruţă. Dar Bobiţă, băiatul melc, a piedut de fiecare dată...aşa că prietenii lui i-au inventat un concurs unde să fie cel mai bun...pentru că, de fapt, fiecare probă sportivă scotea în evidenţă un talent unic de-al concurenţilor.

Exact la asta mă gândeam când, dând o raită pe net, găsesc un citat de-al lui Einstein însoţit de o fotografie cu tâlc:

  

...şi am început să zâmbesc, ironic: foooarte tare! Mare descoperire! Revoluţie, propun să schimbăm societatea din temelii!  

Eram ca un ţăr cu cizme când bunica îmi mai citea de printr-o Carte că suntem mădulare fiecare în parte, ale aceluiaşi Trup. Şi fiecare avem funcţii diferite, talente diferite, abilităţi diferite: unul este bun în afaceri, altul îţi inventează computerul în garaj, altul crează chiloţi de mii de euro, altul se pricepe să îţi bată tabla pe acoperiş, altul dă cu coasa din zori până-n seară mai ceva ca o maşină de tuns iarba, altul e meşter la accesări de fonduri europene...şi tot aşa.

Ştim asta cu toţii şi nu de azi, de ieri - deşi ni se pare că noi am inventat inteligenţa pe planetă. De aceea, mai că mă bufneşte râsul când văd că pe de o parte redescoperim periodic nişte informaţii cunoscute de mii de ani, cu aceeaşi plăcere pe care o are un copil când îşi deschide oul Kinder; iar pe de altă parte, mergem pe uniformitate...cu cântec, înainte MARŞ - că tot înainte era mai bine!

Uite aşa au apărut cursurile motivaţionale şi antrenorii pentru succes...care îţi scot ochii cu Gingirel  milionar faimos şi îţi explică povestea lui de viaţă: amărât şi plin de jeg, a găsit,  într-o zi cu soare, o măslină pe jos; pe care a vândut-o şi cu banii obţinuţi şi-a luat un borcan de măsline, pe care l-a vândut şi cu banii obţinuţi şi-a achiziţionat un teren pe care l-a plantat cu măslini - iar la recoltă a scos profit triplu pe care l-a reinvestit cu cap şi uite aşa, în câţiva ani şi cu multă trudă, întoarce banii cu excavatorul. Deci, dacă el a putut, ŞI TU POŢI! Acuma nu mai contează contextul social, talentele personale, posibilităţile geografice şi/sau istorice ale vremii...chiar ne împiedicăm de fleacuri! Ideea e că tot ce trebuie să faci ca să ai şi tu o viaţă de magnat este să gândeşti pozitiv şi să ai atitudine de lider...pentru că, nu-i aşa, Universul îţi oferă un morman de posibilităţi din care abia aşteaptă să te înfrupţi!! Aaa...nu ştii cum? Hai la noi, că te învaţă tati la biberon...

Şi lumea chiar se duce! Grămadă! Buluc! Porcoi! Căcălău! Vorba aceea: cine nu vrea să fie şef? Seful şefului, dacă se poate...capo di tutti capi, baştan, şerif pe tarla?

Vrem să fim toţi la fel de smecheri - DAR fiecare diferiţi, c-aşa zicea Einstein! Faceţi loc pentru geniul din mine şi deschideţi robinetul de posibilităţi!

Suntem ca-n bancul acela cu magazinul de soţi:

La New York s-a deschis un magazin unde femeile pot alege şi cumpăra un soţ. La intrare sunt afişate regulile de funcţionare ale magazinului :

- Poţi vizita magazinul O SINGURĂ DATĂ!

- Sunt 6 etaje, iar caracteristicile bărbaţilor se îmbunătăţesc pe măsură ce urci la etajul superior;

- Poţi alege orice bărbat de la un etaj, sau poţi urca la etajul următor;

- Nu te poti întoarce la etajul inferior!

O femeie decide să viziteze magazinul, pentru a-şi găsi un bărbat. La etajul unu, pe uşă este următorul afiş: “Aceşti bărbaţi au un loc de muncă!”. Femeia decide să meargă la etajul următor. Aici vede pe uşă următorul afiş: “Aceşti bărbaţi au un loc de muncă şi iubesc copiii!”. Femeia hotărăşte să urce la etajul următor. Pe uşă vede următorul afiş: “Aceşti bărbaţi au un loc de muncă, iubesc copiii şi sunt extrem de frumoşi!”

-“Wow!”, îşi spune femeia, însă hotărăşte să meargă la etajul următor . La etajul al patrulea, pe uşă este următorul afiş:”Aceşti bărbaţi au un loc de muncă, iubesc copiii, sunt frumoşi de înnebuneşti şi ajută şi la treburile din casă!”

-“Incredibil!” exclamă femeia. "Cu greu pot rezista!" 

Însă decide să meargă la etajul următor. La etajul cinci, pe uşă este următorul afiş:”Aceşti bărbaţi au un loc de muncă, iubesc copiii, sunt frumoşi de înnebuneşti, ajută şi la treburile din casă şi sunt extrem de romantici!” Femeia este tentata să rămână şi să aleagă un bărbat, însă până la urmă decide să urce la ultimul nivel. 

La etajul şase se află urmatorul afiş: "Sunteti vizitatoarea cu nr. 31.456.012 a acestui etaj. Aici nu sunt barbaşi; acest etaj există numai pentru a demonstra că este imposibil să satisfaci o femeie. Mulţumim pentru ca aţi ales să vizitaţi magazinul nostru!"

Mda, ce urât! Ce glumă misogină! Hahaha, ce m-am distrat!

Şi totuşi, trecând de hlizeala primei secunde şi revolta din secunda următoare, am constatat că, de fapt, snoava asta este un fel da haz de necaz la adresa societăţii întregi. Nu se referă doar la femei, ci la noi toţi, la OM. Şi mai ales, la nestatornicia noastră. Pentru că suntem atât de avizi după succes, atât de bombardaţi de informaţii, atât de vrăjiţi de mirajul posibilităţilor infinite, încât ni se pare că tot timpul ne aşteaptă un succes şi mai mare după colţ! Un colţ spre care alergăm...şi când ajungem lângă el, vedem alt colţ la orizont, şi mai tentant.

Aşa ne trece viaţa...tot într-o goană. Când, de fapt, lucrurile ar putea fi mai simple! Nici măcar nu avem nevoie de prea mult pentru a fi fericiţi.
Mă gândeam, odată, ce mi-ar trebui mie pentru a fi cel mai fericit; prima opţiune:

Opţiunea 2: o cadă plină cu clăbuci, să mă bălăcesc printre spume ca un siren în valurile mării.

Şi totuşi, mergând ieri să-mi iau o pită de la buticul din şosea, am văzut la vreo câţiva zeci de metri în faţă o bătrânică pe-o canapea, cerşind din când în când, câte ceva de la trecători. O domniţă s-a oprit în faţa ei şi i-a dat nişte mărunt; acuma nu am zoom de 4x la retină, dar nu cred că erau mai mult de 3 lei. Iar bătrânica a început să plângă şi printre lacrimi, i-a sărutat mâinile şi i le-a strâns la piept; s-au scurs ani, până a lăsat-o  pe fată să plece-n treaba ei.

Când am trecut pe lângă  mămaie, la cateva secunde după eveniment, am văzut că are ochii albaştri. Nu i-am dat nimic, ca nu cumva să alimentez mafia cerşetoriei...dar clipa aceea în care măicuţa bătrână cu brâul de lână a sărutat mâinile unei necunoscute, care îi putea fi strănepoată - până la urmă, mi-a rămas în minte. Şi mă tot întreb: ce îi trebuie unui om ca să plângă de fericire?  Mult? Puţin? Mai mult decât are acum?

Îmi amintesc o vorbă din moşi-strămoşi: "nu da vrabia din mână, pe cioara de pe gard!" - dar dacă cioara pare un păun, cine nu şi-ar da vrabia sa, pentru a fi mai fericit?

Să bem pentru asta! Şi să cântăm...

Libertate fără frontiere

Citind pe net ici, şi colo, câte-o ştire...câte-o snoavă...d-astea de petrecut timpul, dau peste un giuvaier de articol: "Monica Pop n-a mai rezistat și a răbufnit: Femeia e și ea un om liber. Să o obligi să păstreze o sarcină nedorită = sclavagism!" 

Normal că în secunda doi m-am imflamat şi am şi dat click pe dânsul, să văd despre ce era vorba - că mie nu îmi place deloc când aud monstruozităţi d-astea cu sclavie şi oprimare socială! Trăim pe vremea tâmpiţilor din trecut? Adică cum adică...de ce să transformi femeia într-un sclav? Preacurata femeie, izvorul de viaţă al omenirii, numele lui Dumnezeu pe buzele copiilor; fiinţa care, prin copii, modelează viitorul - exact cum o covrigăreasă modelează covrigii din cocă; femeia - singura creatură mai delicată ca aripa de licurici; făptura suavă pe care nu trebuie să o atingi nici măcar cu o petală de floare; muza de lumină care ne inspiră să iubim şi să sărutăm pământul pe unde calcă. Vorba poetului cu acelaşi nume:

Dintr-un bolovan coboară

pasul tău de domnişoară.

Dintr-o frunză verde, pală

pasul tău de domnişoară.

Dintr-o înserare-n seară

pasul tău de domnişoară.

Dintr-o pasăre amară

pasul tău de domnişoară.

O secundă, o secundă

eu l-am fost zărit în undă.

El avea roşcată fundă.

Inima încet mi-afundă.

Mai rămâi cu mersul tău

parcă pe timpanul meu

blestemat şi semizeu

căci îmi este foarte rău.

Stau întins şi lung şi zic,

Domnişoară, mai nimic

pe sub soarele pitic

aurit şi mozaic.

Pasul trece eu rămân.

Nu, da-mi-aş pălmi! EU NU POT SĂ ACCEPT AŞA CEVA!! Da' de ce să fie sclavă?  NU, NU, de trei ori NU! 

La asta mă gândeam în a doua secundă. Pentru că în prima secundă m-am întrebat rapid: "Cine mama mă-sii e Monica Pop?" Google zice că-i cel mai faimos oftalmolog român - dar nu înţeleg: ce o recomandă pentru atâta faimă? 

În fine...nu contează cine este şi de ce trebuie băgată în seamă...contează ceea ce spune! Iar aici este...pffuuuu....stau şi mă gândesc, chiar mi-e milă de ea cât a putut să sufere până a răbufnit! A fost mană cerească demonstraţia aia contra avorturilor, că altfel...nu ştiu, zău, ce se putea întâmpla! Se spărgea vreo venă pe la cap de la atâta tensiune...Tulai, Doamne! Murea femeia şi nu ştiam de ce!

Acuma...ce să zic, nu-s de acord cu ce spune! Cu tot respectul, este o prostie! Şi aş întreba-o pe doamna cu pricina multe lucruri - că dacă eu greşesc în ceea ce cred, vreau să mă convingă că-s un nenorocit şi trebuie să-mi mai deschid mintea spre cunoaştere. Nu-s nici femeie şi chiar mă simt discriminat complet că nu am şansa de a testa avortul pe propria-mi persoană - dar din auzite, cică e naşpa rău: poţi face depresii, poţi să pierzi putirinţa de a naşte, chiar poţi muri. Adică, să aduc ca argument că  Tănţica a făcut avort şi tot poporul chinez s-a specializat în psihologie ca să o consilieze, dar nu există şansă de revenire - poate-i degeaba...că îmi spune de Gigica. Care Gigica? Cum, care Gigica? Aia a lu' Fundulea de peste drum de colţ, neam cu Digadiga, care face avort săptămânal şi n-are absolut nici o treabă! Iar de aici ajungem la un punct mort şi închidem subiectul. 

Dar aş întreba, totuşi,  ce treabă au copiii din canale cu avortul? Din câte ştiu, de la revoluţie au trecut...staţi să scot calculatorul...2017-1989 = 28 de ani în decembrie. Hai, 27 de ani - ca să rotunjim. Deci copii născuţi pe vremea lui Ceauşescu, când se interzicea avortul, nu mai sunt copii şi nu intră în grupul ţintă exemplificat în articol. Iar în toţi anii de după '90, avortul nu a fost interzis decât de propria moralitate a fiecărei femei... şi avem târle de copii pe drumuri. Deci, care-i cauza? Avortul, sau femeia? 

Şi, hai să ne imaginăm un viitor complet dezgustător: se interzice avortul prin lege, ca-n comunism. Ok. Atunci femeia nu va mai fi stăpână pe corpul ei? Nu va mai avorta nimeni? Adică orfelinatele de copii existau doar înainte de revoluţie?? HAHAHAHAHAHAHA!!!! 

În fine...ideea e că, până la urmă, articolul m-a luminat şi am realizat cât sunt de sunt oprimat! DISCRIMINAT! La tot pasul, în fiecare zi!
Uite, de exmplu, panourile acelea de pe marginea şoselelor, cu STOP ACCIDENTELOR! 

În primul rând, teoretic, accidentul se întâmplă accidental; fără voia mea. Asta înseamnă că nu am cum să vreau ceva ce nu ţine de voinţa mea... Şi în al doilea rând: frate, dacă eu nu dau doi bani pe mine şi dacă vreau să fac accident, vreau să fiu liber să o fac! De ce să mi se îngrădească această libertate, chiar şi printr-o atenţionare? De ce să mi se polueze câmpul vizual cu o limitare a drepturilor mele proprii şi personale? Mă deconcentrează din scopul propus! ...iar dacă vreau să intru pe contrasens, e tot e dreptul meu! Dacă mai omor şi pe altcineva...ghinion, asta e! Soarta! Oricum e suprapopulată planeta. 

De ce să nu am dreptul să-mi cumpăr armele ca pe bomboane? Dacă merg pe stradă şi se ia unu' de mine? Eu am 1,60 pe tocuri şi 40 de kg cu rucsacul de munte în spate, ăla are 1,80 şi a făcut karate! Mi-o iau? Normal!  De ce să n-am dreptul să scot kalashnikov-ul din buzunar şi să îi trag una între ochi? E dreptul meu să mă auto-apăr!

De ce să n-am dreptul să fumez în restaurant? Sunt banii mei, sunt plămânii mei...cui nu-i place fumul de ţigară, să plece în altă parte! Ce, îi ţin eu legaţi lângă mine? E DREPTUL MEU, şi am încheiat povestea!

De ce să nu am dreptul să ţin două neveste în acelaşi timp? Sau trei? Poate una nu îmi ajunge...sau poate e urâtă şi stau cu ea doar pentru că are cel mai mutabil fund din lume! De ce să nu îmi pot căuta şi pe altcineva - că poate descopăr dragostea adevărată! Iar dacă a doua soţie nu-i bună la pat şi o prefer tot pe prima, de ce mi se îngrădeşte dreptul de a iubi, de a fi iubit şi de a fi împlinit pe plan intim?? 

Ştiţi ce? M-am răzgândit...Vreau să se legalizeze avortul! Aaaa, e deja legal? Nu contează! Să se mai legalizeze o dată, în dublu exemplar -  ca să fim siguri! Şi mai vreau ca şi bărbaţii să aibă dreptul de a avorta! Că cine ştie...poate în zece ani se inventează uterul contra naturii şi, dorindu-mi copil, vreau să rămân însărcinat - pentru că iubita ţine la siluetă şi nu o interesează aspectul. Şi dacă mă răzgândesc după cinci luni, ce fac? Îngroş rândurile de copii ai străzii? Vreau să am dreptul de a-mi planifica familia şi de a renunţa la copilul nedorit!

Mai putem face altceva: să se dea o lege care să oblige femeile să facă minim trei avorturi - ca să se vadă clar că Statul protejează dreptul oricui de a avea un copil dorit. Sau nu, că e cu obligaţia...şi dacă se trezeşte altcineva care iar se simte sclav? Nu, nu...nu e bine. Avem nevoie de un sistem social perfect echitabil, în care să avem doar drepturi; fără obligaţii morale sau legale.

Ia, că acuma chiar m-am enervat şi vreau libertate completă! 

De fapt, visez la o lume în care să avem o singură lege: FĂRĂ LEGE!! Nici o lege, nici o Lege! Nimic! ...pentru că oricum ai lua-o, legea înseamnă o îngrădire a drepturilor! Iar îngrădire = sclavagism! Q.E.D.!

Gata, vreau revoluţie! Puterea poporului! Che Guevara, unde eşti?

Şi-apoi, dacă înrolăm femeile - şi arată ca Natalia asta când trag cu mitraliera... se-mpânzeşte ţara de copii neplanificaţi şi Doamne feri! Poate se nasc şi nişte genii... 

Totuşi, până vom fi liberi şi nesupuşi, propun să ne mai bucurăm de prezent: