Viaţa cu volan

De când eram boţ cu ochi mi-am dorit să sofez şi am fost înnebunit de "catea sem", manualul de legislaţie rutieră. Însă, totodată şi concomitent, nu m-am putut imagina niciodată la volan; pur şi simplu, trebuşoara asta mi se părea inimaginabil de dificilă, ca să nu mai spun că responsabilitatea ce mi se atribuia îmi cam deschiola grumazul. Practic, mă simţeam, în imaginaţia mea, ca un Atlas ce ţine Pământul pe umeri...o întrupare a parcelor antice, care va primi puterea să hotărască destinul omenirii.

Apoi, pe măsură ce timpul trecea, am realizat că viaţa însăşi este un automobil pe care tu, un biet şofer mereu cu lămâia-n parbriz, primeşti sarcina de a-l struni.

Te naşti pentru a lua decizii, pentru a vira şi a schimba viteze. Decade întregi te chinui să ţii vehiculul pe roţi, te-ncrâncenezi să menţii o direcţie stabilă a deplasării până-ţi cresc servomuşchii* cât China; coteşti la stânga, snuceşti volanul la dreapta, te tamponezi sau dai cu oiştea-n gard. Uneori e atât de grav că te ia ambulanţa; dar stai la reanimare olecă, te scuturi de pansamente şi iar pe şosea...c-apoi vorba 'ceea: călătorului îi şade bine bine cu drumul. Iar noi suntem călători, simpli trecători prin univers. Alteori  te redresezi rapid şi schimbi banda, accelerezi, depăşeşti. Poate te mai uiţi în oglinda retrovizoare şi oftezi cu uşurare sau regret, dar sensul este unic, staţionarea interzisă. Timpul curge doar înainte, mereu înainte, iar prezentul este în fiecare clipă care vine din faţă, în fiecare linie întreruptă desenată pe carosabil şi pe care o laşi în siaj.

Te naşti pentru a-ţi hotărâ drumul.

Însă cu toate acestea, nu eşti tu eşti tu Stăpânul Absolut al Autostrăzii. Voinţa îţi este influenţată de factori externi, liberi de hotărârile subiective. Alături de tine sunt sute, zeci, mii de alţi participanţi la trafic. Indiferent de acţiunile tale, sunt momente când eşti prins în vâltoarea manevrelor lor ca într-o chingă şi ulterior, în frumuseţe de blocaj rutier. Asta e, se mai întâmplă.

Unii îţi acordă prioritate de trecere,  alţii te claxonează, te înjură în barbă - sau te orbesc cu flashurile lor; te ameţesc şi te fac să-ţi pierzi calea, hotărârea.

Unii te înfrânează, alţii strigă din capul străzii, ca la săniuş: "PÂRTIE BĂĂĂ!!!!!" şi au pornit ca tăvălugul. Te fereşti sau intră pur şi simplu în tine: "Haiti! Păi ce-ai făcut frate? Nu m-ai văzut că-s şi eu p-acilea? Io-nţeleg că eşti cu bolidul, dar nu ţi-a luat mă-ta stradă proprie şi personală! Cască farurile, că te paşte contravenţia!"

Unii, foarte puţini, ce-i drept, îşi cer scuze şi îţi plătesc reparaţiile...dar cei mai mulţi, marea majoritate,  îşi bagă toate picioarele şi părăsesc locul evenimentului, lăsîndu-te să te descurci de capul tău. Esti major şi vaccinat, descurcă-te. Şi-atunci îţi zici: "No lasă tu, că-mi iau eu tractor! Monstertruck! Şi-atunci să vezi alergătură ca la ursul Grizzly! Afiş cu Madonna scrie pe tine!"

Dar nu-ţi iei. Târâş-grăbiş, dai cu scuipinol pe ici-pe colo (prin părţile esenţiale), ambalezi motoarele şi continui. Întâi încet, prudent, tresărind chiar şi la ivirea propriei umbe. Apoi, cu cât timpul avanzează, atenţia se mută pe ce ai în faţă. Sau lângă tine, pe locul din dreapta... o persoană care nu ştii prin ce miracol a apărut lângă tine, dar te susţine cu toate forţele ei. Un copilot pe mâinile căruia ţi-ai încredinţa viaţa fără să clipeşti, pentru că ştii că va fi în siguranţă. O parte din tine, o întrupare a idealurilor tale, o pulsaţie intermitentă ce se mulează perfect pe neregularităţile tale. 

Iar undeva pe margine, deasupra tuturor, sunt indicatoarele pe care toată lumea trebuie să le respecte. Indiferent ce direcţie alegi, nu o iei ca mieii zbrehuzi peste dealuri sau pe oriunde te trece nevoia. Vrei - nu vrei, nu eşti Stăpânul Autostrăzii...dincolo de toate libertăţile, dincolo de toate privilegiile şi restricţiile traficului se află regulile ce coordonează pe toată lumea. Simple îndrumări de informare, semnale de atenţionare sau de interzicere ce te ghidează pre destinaţie. 

Iar la final, Vacanţa sau Amenda, în funcţie de alegerile pe care le-ai făcut în timpul călătoriei.

* expresie marcă înregistrată, dragă sufletului meu

Instigare la instinct

De la o vreme, am cam renunţat să mai citesc ştirile online. Nu, nu e vorba de lumina albastră a monitorului care afectează sinteza de melatonină şi catalizează apariţia stresului sau a oboselii cronice...deşi nici acesta nu este un aspect de neluat în seamă; pur şi simplu, am început să observ manevre de PR menite să-mi dreseze mintea şi să-mi îndrume traiectoria gândurilor spre o destinaţie de turmă. Şi-apoi, nu, mulţumesc, nu-mi trebuie...prefer să fiu eu cu creierii mei nealteraţi de factorii externi - uneori e cam aglomeraţie şi aşa, deci de ce ar mai trebui  să plec urechea la diverse mesaje?

Însă, nu mă pot opri să nu mă înspăimânt de cuvintele din spatele cuvintelor. Nu am fost niciodată adeptul mitului dalbei fecioare rupte din stele, dotată cu un spirit atât de candid încât se-mblânzeşte fiara pădurii când o zăreşte şi a masculului îngălat, desprins dintr-o peşteră preistorică; ba dimpotrivă, m-am amuzat din toate celulele de sufletele tălâmbe care ar putea pune botu' la aşa idioţenie...însă, constat cu groază că aceasta a devenit o abordare socială; un model comportamental necesar şi suficient pentru bunul mers al colectivităţii. Eu înţeleg că pentru unele persoane (cu precădere dudui) imaginea este singura caracteristică ce contează, dar totuşi! Simt că s-a ajuns prea departe...mult, mult prea departe. Deşi...poate ele nu ar fi atât de condamnabile, cât şleahta de lingăi care depăşesc limitele grotescului şi merg până la absurd doar pentru a atrage atenţia publică asupra lor şi a câştiga ceva din afacerea asta.

Mai ieri, navigam şi eu fain frumos pe ditai www-ul, portal de ştiri sadea. Îmi repugnă total subiectele cu iz tabloid şi le evit pe cât posibil, dar de acestă dată, pur şi simplu nu am avut cum să împiedic coliziunea. Viram eu la stânga, colorăciunea peste mine! Coteam la dreapta, ea după mine. Frânam, se oprea şi ea. Şi eu fuga, şi ea fuga, până când...BUUFFF!!! Tiiiii, frăţică, ce-ţi făcu' retina mea de mi-o siluieşti atâta?? Io-nţeleg că vezi în ochii mei albaştri o imensă mare şi de mâine îţi procuri colac de salvare, dar totuşi! Nu este şi ei un suflet care merită să trăiască? Pe cuvânt de nu mă simţeam ca gândăcelul Elenei Farago, în pumnul ce-l strângea să-l rupă: "Ce dezvăluiri! E atât de apetisantă încât până şi propria mamă o admiră!"

Woooo...să-mi trag palme! Filme porno în direct, la o oră de maximă audienţă! Se dau şi floricele? Deşi nu ştiu ce să zic...pedofilia şi incestul mi se par cam odioase. Băi, m-am sucit eu, sau ce papucii calului, că nu mai înţeleg nimic! Reluare cu cuvinte proprii: se dă o gagică extraordinară - care-i atât de mirobolantă încât până şi maică-sa băleşte la trupul ei de zeiţă răpitoare. HĂĂĂĂ??  

Mesaj subliminal: O mai ştiţi pe florăreasa minune, de care se îndrăgosteau bărbaţii fără speranţă de scăpare? Câte lacrimi de dor, câte inimi frânte, cât sublim, câtă frumuseţe! Dau viaţa mea pentru-o iubire, variantă retro.

Ei, acum se joacă la un alt nivel, ceva mai explicit: dacă şi mamă-sa ce a născut-o şi a sters-o de noroc când era mică intră-n roşu şi o năvălesc poftele la vederea frumuşeniei ei, d-apoi voi, mireni spectatori...dar să trecem peste - haha, aţi vrea voi! Voi ar trebui să nu pregetaţi nici un efort pentru a o avea, fie doar şi prin intermediul unei fotografii de ziar! Voi ar trebui să-i ridicaţi altare de-nchinăciune numai când îi auziţi numele!   Ode,  tăticule, imnuri de adorare! Când fata asta apare, soarele răsare, putirinţa izbucneşte, patima ia poziţie de drepţi şi ochii fâlcăne ca girofarul. Yummy! Yummy! Kalashnikov, mitralieră...RATATATATATA!

În subconştient, bărbatul este transformat într-un sclav al senzaţiilor prefabricate, iar femeia în obiect de consum. Ca o savarină: o mănânci, arunci hârtia şi ai plecat în treaba ta. (Aprope că) Nici nu mai are importanţă cine-i fata şi ce hram poartă...creierul este atât de bombardat de superlative şocante, încât dorinţa se naşte de la sine. Efect pavlovian, ce mai la deal, la vale? La apariţia stimulului, instinctul explodează: VREAU! 

Şi-apoi apar violatorii...VREAU! Te-am văzut, mi-ai plăcut, ce rămâne de făcut? Penetrezi propblema, ce puii mei să faci? Dacă tot nu-i apetisanta mult visată, măcar o smotoceală de consolare...

Iar la final, încep plânsetele şi scrâşnirea dinţilor: vai nouă, cum se duce respectul pe apa Sâmbetei! Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus. două specii dinstincte şi total paralele. Bărbaţii este nişte porci neostoiţi + obsedaţi de sex! Of, of, măi, măi, în ce hal s-a ajuns! Dar cu sufletul, comoara cea mai de preţ, cum rămâne? Un spirit frumos nu este perisabil în timp, un trup frumos se trece ca floarea de cactus. Cucu bau, uite-l nu-i! Of, of, bărbaţii ăştia, cum se proptesc ei la aparenţe şi pierd esenţa!

Prin urmare, stau strâmb şi constat drept: reclama este sufletul comerţului, iar obiectul de activitate este omul.  Cu toată ipocrizia de rigoare, desigur. 

P.S. 1: Întunecarea conştiinţei de către reclamă se resimte în ansamblul social, chiar dacă în expunerea de mai sus am pedalat doar pe aspectul masculin. Că doar fetiţa de 7 ani care ţinea regim cu 3 mere şi câteva pahare de apă/zi pentru a ajunge la dimensiuni perfecte nu era extraterestră... 

P.S. 2: Nu am înţeles care era dezvăluirea: mama incestuoasă sau creatura angelică ce te-ndeamnă la păcat?  

Dilemă veche

De când eram kinder (cu surprize, uneori, că în preistoria copilăriei mele nu se inventase pampersul) am urât o melodie: "Cine bate, seara, la fereastra mea?". Nu c-ar fi vreo hidoşenie...însă e cam tâmpită. N-are sens. Adică: Băi frate, dacă-ţi bate unu-n geam, tu te-apuci să doineşti la opaiţ? 

"DUM-DUMM-DUMMM"

"Cine bate, seara, la fereastra mea?

"DUMM-DUMM-DUMMMM!!!"

"Cine bate, seara, la fereastra mea"

Da' du-te şi cască ochii, vezi cine e! Poate-i maică-ta, şi-a uitat cheile când a plecat dimineaţă la lucru şi acu degeră-n ger! Sau poate-s hoţii!! AOLEU!!! Call 911, CALL 911!!! Sau no...poate-i vreun mascat în razie, caută infractori! Dead or alive, you're coming with me!

Puii mei, ce te faci? Pieptăni cosiţa-n oglindă şi-ţi eliberezi eul poetic?? Lasă bă, că de cântat e timp...e plină ţara de cântăcioşi, au răsărit ca ciupercile după ploaie!! Cum te-ntorci, cum te suceşti, tre' să pună vreunu o gură-n sus, plină de tril afectat!

Mie mi se pare o regulă de bun simţ: îţi rupe unu' poarta-n ciocăneli, mergi şi deschizi. Te întreabă ceva, îi răspunzi. Ţi-a întins o mână, o întinzi şi tu, că doar orice lucru nefolosit se usucă şi pică! Ca-n bancul acela:

"Am cele mai rapide mâini din Vestul sălbatic!"

"Eu am gagică!"

Mie aşa mi se pare corect: orice formă de comunicare spre tine trebuie să se soldeze cu un răspuns egal în modul, dar de sens opus! E clasic demonstrat, regula de bază a civilizaţiei!

Dar cică p-aci nu se aplică... prin urmare, am şi eu o dilemă mai veche: regulile nu se discută, sau sunt făcute să fie încălcate? Hmmm...discutabil, sau înţeles prost. Noi muncim, nu gândim.

Mai dăunăzi, eram şi eu prin oraş; nu c-aveam ceva anume de făcut, dar nu e corect să nu fie strada cu lume! No. iacă, io-s lumea! Şi cum mă plimbam aşa, de bezmetic, admirînd natura, numa ce văd o bancă... Vaiii, da' ce-avem noi aicea? - vorba cântecului. 

Iete-o bancă! Nu, nu d-aia de stat, că Statul nu mai are nimic! E pielea...pielii! Nu, nu, nu...asta era dita-i banca privată! Galbenă ca un soare-n deşert, colţuroasă şi netedă ca o bucată de cremene. Mişto, ce să zic? Splendoare-n iarbă, fără iarbă! Şi minunîndu-mă eu, numa' ce-mi aduc aminte că am ceva dări către ea...viaţa costă, jugu-i jug, ce să faci? 

Intru, salut şi mă postez frumuşel la coadă...perfect, beton, dă să pupe tata pe el de băiat silitor.Şi-apoi numa' ce mă-ntreabă agentul de pază: "Sunteţi client aici?" (Da ce te ffffreacă grija pe mata - îmi fulgeră un gând mai nărăvaş) "...că e deja 4 şi după noul regulament, cei care nu sunt clienţi au voie să plătească până la ora 3. Restul, oricând. Legea e lege, se aplică."

Noroc că eu eram restul. Da' şi dacă nu eram? Care e logica decretului? Ia dute tu-n mirişte, poate vrei să nu mai trec deloc pe la tine! Plătesc unde vrea muşchiul meu, nu-s legat de tine! Adică dacă nu mă ai în baza de date nu-ţi trebuzia banii mei, sau cum? Păi zi, frate, aşa, că minteni o punem de remiză! Eu păstrezi banii, tu regula şi gata!

Stai că nu am priceput; care-i faza aici? Dacă ies de la lucru la 4 şi vreau să-mi plătesc apa, mă obligi să am card la tine? Du-te tare! Nu vreau! Te-aşteptai la asta? 

Înţeleg că eşti master and commander pe tarlaua ta, dar nu merit şi eu o explicaţie? Aşa, de obraz...c-apoi d-aia lucri cu oamenii!

P.S.: Nici un angajat al băncii respective nu a fost în stare să-mi răspundă la întrebare...dacă-i ordin, cu plăcere. Mai contează că din când 'n când e bine să pricepi şi rostul acţiunilor din dotare?