Pentru că vreau să vă doară!!

Pasul 1: Limbajul Nonverbal



Pasul 2: Limbajul Verbal



Concluzie: Băă, Băsescule, ştii cum face o vacă interegrată în Uniunea Europeană??
mmmmmmmmmUUUUUUUUUUUUEEEEEEEEEEEEEEE

Finding Mr. Right

Motto:
"Toate femeile sunt curve, cu excepţia mamei şi surorii mele. Dar ţinînd cont că şi ele sunt femei..."
- Napoleon Bonaparte -

Gata, frăţică! M-am decis! Ajunge! M-am săturat! Nu mai pot! Vreau o prietenă.
Caut o prietenă şi nu găsesc, caut o prietenă şi nu găsesc....toate fetele frumoase să apeleze la mine. Vreau o femeie, vreau o femeie-n viaţa mea. Vreau o femeie, să mai...pot şi eu ceva - cum spunea un băeat de cartier.

Ce, ce râdeţi aşa? Nu mai ştiu ce să fac ...dau anunţ în ziar, la dracu'! Stau într-un oraş de căcat, nu am unde agăţa. Nu tu cluburi, nu tu discoteci, nu tu restaurante, nu tu biblioteci, nu tu baruri, nu tu orice! Ce să fac? Nu pot frecventa nici unul din locurile de socializare, pentru că nu există!!!! Şi nu am cum altundeva, o profesionistă în dating de la o publicaţie new york-eză învăţa masculii feroci - ca mine - că duduile nu se agaţă decât acolo unde se duc să se distreze, nu la muncă. "Never hit at the Starbucks girl". Păi şi dacă fata de la Starbucks e o bunoacă d-aia de dai cu căciula după câini? Ce fac, dacă nu o pot întâlni altundeva??? S-o urmăresc, ca un obsedat?? Nu, că dacă i se pare că aduc niţel cu Jason Black...se sperie săraca fată şi fuge mâncînd norii. Să-i spun direct? Yeah, right! Merge zâna pe stradă, toc-toc-toc-toc, şi vine barbatu' bine ilustru necunoscut ce mă aflu, s-o invite la suc. Hai, măi, că nu-s chiar Brad Pitt şi nici Bill Gates, să-i fluştur cheile de la Ferarri pe sub nas!

Mi-am făcut cont pe saiturile de deiting online şi am luat-o-n mână la greu. Nu pot străbate juma' de ţară ca să beau o ciocolată caldă c-o gagică, oricât ar fi ea de zână - ceea ce este, credeţi-mă - într-o zi era să mi se oprească inima-n loc când am văzut-o pe web, mirifică precum o floare de colţ pe un vârf golaş de stâncă.
Apoi m-a speriat o tanti pe un forum de profil; eu, bou, am zis să iau aminte la părerea ei, femeia e trecută prin viaţă şi ştie. Hai să casc urechile, că n-oi muri.
Temă de discuţie: finding Mr. Right.

"Numele lui e Ideal. Barbatul Ideal. Ar fi putut fi la fel de bine James Bond, pentru ca seamana cu el: brunet si oarecum misterios, intotdeauna iti lasa impresia ca mai ai ceva de descoperit, desi pare extraordinar de deschis si sincer. Dar sa o luam cu inceputul: in primul rand, e frumos tare, exact de inaltimea potrivita (adica destul de inalt incat sa-l poti privi sagalnic pe sub gene cand porti tocuri si nu atat de inalt incat sa nu ajungi pana la el, daca vrei sa-i spui ceva la ureche), nici slab, nici pachet de muschi si cu siguranta nici gras, adica exact asa cum trebuie. Se imbraca intotdeauna potrivit momentului: nu se duce la serviciu in jeansi (lucreaza intr-un post in care are mereu intalniri importante), dar nici nu-l vezi la film in costum. Stie exact cand sa poarte pantofi si cand sandale, cand sa se imbrace in rosu si cand in alb, arata in permanenta de parca abia s-a trezit bine-dispus si a iesit de sub dus, chiar daca vine dupa o zi de lucru de 10 ore. "

Nici călare, nici pe jos, nici îmbrăcat, nici dezbrăcat, nici cu păr, nici fără păr. Gary Cooper.
Păi în puşca haiducului, eu nu prea corespund. Nu mă cheamă Bond, nu sunt brunet. Restul, le fac din pix, nu-i greu; dar tot nu mă calific.
"Nu-i nimic...nu dispera, bărbatul ideal nu există." Ba da, băi, femeia, la câtă minte are, fix p-ăla îl caută! Fiecare se crede o divă în capul ei şi vrea ce-i mai bun. Idealul. Sunt 2 probleme...idealul; nu există.
Femeia se contrazice singură. "...exact de inaltimea potrivita (adica destul de inalt incat sa-l poti privi sagalnic pe sub gene cand porti tocuri si nu atat de inalt incat sa nu ajungi pana la el"
Analiza pe text! Adică cât? O fată de 1.60, pe tocuri de 15...bărbatul tre' să aibă cam 1.80. Hmmm...merge, în eventualitatea în care tutei îi place să meargă pe piciorange. Dacă nu-i place, ghinion...tipul e prea înalt; poa' să bifeze ce-o vrea, e prea înalt. Rezultă că nu e ideal. Şi dacă are înălţimea potrivită, dar nu-i misterios? Iar nu-i ideal. Şi dacă le are pe toate, dar nu ştie (sau nu are) fix cu ce să se îmbrace la orice ocazie? Nu-i personaj de film, cu o târlă de oameni după el, ca să-i dea ce are nevoie atunci când are nevoie, să impresioneze proasta...deci nu-i ideal.
Aoleu, da' o fată de 1.87? Se-ntâmplă, Natura şi fondul genetic. Păi asta pe tocuri sare de 2 m, unde pisicii calului dă ea de Ghiţă Mureşan în rastel, ca să aibă de unde alege??
Ce vreau să spun cu asta? Prin definiţie, idealul e unul singur. Idealul nu există, pentru că oamenii sunt diferiţi. Băi, şi aveam pretenţii de la aia...e femeie în toată firea! Mâine-poimâine face juma de secol, cum să aibă gândire d-asta de grupa pregătitoare pentru preşcolari??

Stai, am greşit! Bărbatul ideal există. E ăla cu bani. Ai bani, faci ce vrei, eşti cine vrei. Ciung şi şchiop, eşti Făt Frumos pe cal alb, dacă ai contul umflat. Brad Pitt fără celebritate e un căcat. Un tip dintr-un cartier mărginaş şi atât. Plin de jeg şi zdrenţăros, cu haine fade, de provincial al clasei de jos.

Eu...sunt răpus de regrete. Am încercat să fiu perfect şi am dat-on bară în cel mai original mod.
Da, ştiu...iartă-mă că nu m-am născut într-o familie de boieri. Scuze că nu am 1.90 cum vezi în filme, atâta apă mi-a turnat Mama Natură la rădăcină! Ce dracu' vrei să fac eu? Ceartă-te cu ea! Îmi pare rău că după facultate nu am găsit pe nimeni să mă pună-n băţ patron de multinaţională, ca să mă dau cu bolidul prin oraş şi să-mi lustruiască fufele portofelul. Da, ştiu, e vina mea că nu mi-am plantat o vilă-n curte! Ce coama calului să fac dacă terminaseră seminţele la magazin? Îmi pare rău că nu-s în stare să agăţ dive ca-n cărţi, însă nimănui nu i se înmoaie textila când mă vede; nu-s Dudu Steel, să mi-o mângâie cu privirea încă de când apar în cadrul uşii. Nu ştiu să agăţ şi nici nu am încercat..trebuşoara asta se bazează mult pe prima impresie, iar eu pur şi simplu nu am nimic exuberant la mine. Cecul de baştan l-am uitat în pantalonii ceilalţi!
Scuză-mă că a trebuit să renunţ la mândrie ca să mai apuc încă o zi, în speranţa că se va schimba ceva. Dacă eram samurai acum benchetuiam de mult cu strămoşii. Mi-ar fi plăcut să fiu samurai, viaţa era mai simplă. Iartă-mă că nu sunt.
Ce pilda mă-sii vrei să fac dacă am un singur rând de haine cu care mă duc unde am nevoie? Nu-mi pot lua costum, că n-am pantofi...port 50 şi nu găsesc mărimea mea decât pe comandă, eşti mulţumită? Sunt mare la extremităţi, de ce dracu' e vina mea??? De ce sunt eu vinovat că mă-mput după ore de muncă? Iartă-mă, dragă, jegu' ăla de patron nu mi-a pus la dispoziţie şi o cabină de duş lângă strung, ca să mă pudrez la nas (ce credeaţi?) după ce gat cu lucrul! Iartă-mă că m-a dat afară când i-am cerut aşa ceva...
De ce e vina mea că trebuie să mă lupt zilnic ca să am ce pune pe masă? De ce e vina mea că nu am viaţă socială şi nu pot ieşi nicăieri cu nimeni, pentru că pur şi simplu nu îmi permit?? De ce e vina mea că nu pot gândi norişori roz 25h/24, când mă lovesc de obstacole în fiecare aspect al vieţii? Am încercat să-mi bag în venă o doză de ceva, puterea de-a spera, dar la dracu'! Iartă-mă că şi dacă m-aş vinde pe bucăţi, tot nu am valoare nici cât ca să-mi iau 2 gr de heroină!! Îmi pare rău că nu-mi iese nici măcar asta şi nu mă pot alinia trendului de şmecheraşi doritori de distracţie!
De ce e vina mea că nu am nimic din ce ar trebui să am, din simplul motiv că nu am nici măcar şansa de a mă duce la luptă? De ce e vina mea că urlu zilnic şi nimeni nu mă aude, indiferent ce aş spune?? De ce e vina mea că tot ce pot face este să vorbesc mereu şi mereu despre aceleaşi căcaturi, pentru că doar atât pot face?? De ce e vina mea şi sunt un molâu abject, doar pentru că nu am altă posibilitate decât se accept o viaţă fără sens, pe care o urăsc din ficaţi? M-aş duce la dracu', 9 mări şi 9 ţări, dar nu am bani nici asta să fac...singura posibilitate e să stau şi să îl aştept. De ce e vina mea că nu vine să mă ia?? Dă-i un sms, poate pe tine te ascultă!

Nu pricep, ce ar trebui să fac acum? Să m-arunc în cap de pe bloc?



Am încercat...Da' mi-a şi zis unu: "Bă tembelule, dacă vrei să te arunci, du-te, băi băiatule, la ultimul etaj, nu sta ca viţelul la parter!" Ha! Şi eu eram prost să-l ascult: "Tembel eşti tu cu mă-ta, băi idiotule descreierat, că poţi să mori dacă te-arunci de-acolo!!"

Concluzie: Napoleon a avut dreptate. Nu contează cine eşti, ce vrei, ce speri, ce gândeşti; contează ce ai, cât ai în cont. Ia ţărâna Regelui Soare şi încearcă să o însori...îmi pun capul că în 5 minute e genocid feminin, care să pupe mai repede săculeţul cu rămăşiţe, ca să spună "DA" la altar!
Lasă-mă cu portretele alea de oracol, în realitate, nu contează. Ai bani, eşti ideal. Nu ai, o iei în gură. Mesteci orbit, să n-ai carii.
Nu am dreptate, nu? Bine...să înţeleg că Hugh Hefner e chiar atât de cuceritor?? Dacă îl vezi pe stradă, un moş de abia îţi târâie băşinile, ţi-e frică să-l şi priveşti mai insistent, ca nu cumva să îl dobori. Dar e ideal, rezultatele vorbesc de la sine. Cine înşiră pipiţele de 20 şi puţin, în timp ce bărbaţii de vârsta lor învaţă să schieze pe pârtie, ca să se contopească cu mediul?? Tata lu' Matusalem, normal! Dacă nu el, atunci cine??

Apoi m-am trezit.
Pfuai de mine, ce coşmar am avut...noroc că nu e nimic real. Nici anunţul, nici forumul, nici tuta, nici...ba da, fata de la Starbucks cred că e reală...Mai rămâne să merg pe-acolo şi să mă conving cu ochii mei.



Nu, nu e nimic adevărat..._ţara-i o grădină, Bucureştiul o floare. Trăiesc în lumea mea perfectă, înconjurat de dragoste şi în principiu de ce vreau eu. Atâta că îmi place să ţin cu poporul, mă gândesc şi cum o fi viaţa unui sărman; mă pun în locul aproapelui, ca să mă treacă Domnul în Cartea Vieţii. Ştiu că uneori mai sar calul, dar o fac doar pentru că pun prea multă pasiune în empatie.
N-a fost nimic real...şi totuşi, îmi bate pipota ca la o rândunică speriată; pe cuvânt de cercetaş!

P.S.: mamă, deci mă trece o indignare când îmi aduc aminte de vita aia din vis...Am capul plin de cele mai teribile golănisme! Stai să le coafez, oleacă. Dacă mai dorm vreodată-n cap şi mai am astfel de coşmaruri, pe cuvânt că-i zic direct:
"Munceşte, tu, băi duduie, 10 ore şi să vedem cât de proaspătă şi duşată arăţi!!! Scoate dracu' capu' din televizor şi beleşte ochii în lumea reală, nu mai visa la cai verzi şi virili!!!"

Ţară, ţară, vrem ostaşi!

Îşi trimit copiii să înveţe peste hotare, iar educaţia românească este condusă spre distrugere.
Se tratează în străinătate, iar spitalele noastre se închid şi medicii sunt forţaţi să plece unde văd cu ochii.
Cheltuie sute de euro pe o sticlă de băutură într-o seară la club, iar bătrânii trăiesc cu câteva sute de lei o lună întreagă.
Un copil are alocaţia de stat 42 de lei, în timp ce un câine comunitar scoate din buzunarele statului (la dracu, să fim deontologi până la capăt!) în jur de 300 de lei lunar.
HUOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Sunt uimitor de calm. Inert. Apatic. Împietrit, dar cu un zâmbet maliţios în colţul gurii. O licărire de ură în privire şi-un entuziasm feroce în simţire. HUOOOOOOOOOOO!!!!!
Poporul român s-a răsculat, în sfârşit. După ce a fost umilit şi sărăcit la sânge, oamenii s-au trezit la viaţă. Finally!
Ha! Şi chiar dăunăzi cineva se întreba pe un forum cine va fi cu noi, poliţia, armata sau biserica, dacă vom porni o nouă revoluţie.

Am sentimentul gloatei prezente la o execuţie în piaţa publică. Sorb din priviri scene de groază. Suferinţă şi nepăsare.
Sânge. Sunt nemilos, vreau sânge. Am înfierat atâta furie, neputinţă şi frustrare în străfundurile fiinţei, încât singurul antitod este violenţa pură. Nealterată de nimic omenesc. Tresaltă inima în mine de nerăbdare; vreau să o văd, să o simt, să o savurez până la ultima picătură. Trăiesc surescitarea prădătorului flâmând în apropierea prăzii neajutorate. Sclipirea colţilor în întunericul nopţii mă înnebuneşte, urletele de durere şi mirosul cald al sângelui mă umplu de dorinţă. Trosnetul mut al pielii sfâşiate, detensionarea muşchilor muribunzi, pocnetul îndepărtat al oaselor. Sânge. Sânge. Sânge.

Avem un neam de leguminease dezrădăcinate. Mămăligi searbede. În toată istoria ei, populaţia asta nu s-a răzbelit niciodată fără a avea un lider. Horea (Cloşca şi Crişan, desigur), Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, agenturile stăine...fără ei nu ar fi existat nici măcar o crâcnire. De ce? Pentru că avem încastrată în ADN-ul naţional gena mioritică, instinctul de obedienţă. Fără un păstor, suntem nişte oi capii. Atât.

Acum, nemulţumirea a atins apogeul. Cetăţeniii au ieşit în stradă să îţi urle nevoile. Aceleaşi nevoi de la începutul istoriei. Aceleaşi scandări. "Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!". "Ole-ole, ole-oleee". "Ieşi afară, javră ordinară". Aceleaşi scandări. Aceiaşi lipsă de hotărâre. Mă gândeam: "se înţelege, e weekend; ce să facă şi omul, în cutia lui de chibrituri? Hai afară, la aer! Îl urăm şi pe Băzeu de început de an...las că nu moare de-atât."
Huooooo....Huoooooo...Bagă pinguinul, frate, că mi s-a sculat cheful de dans! România-Steaua, Europa-Steaua! Suntem peste tot acasă, porţile ni se deschid. Luptăm, luptăm, luptăm şi egalăm! Un pinguin conduce guvernul...
Vineri seara, sâmbătă seara, duminică seara...apoi mai ho, că luni e zi de muncă! Nu mai stă nimeni la bazaconii! La muncă, bei, nu la întins mâna!

O mână de ciumeţi striga în faţa Palatului Cotroceni şi Băsescu o..bulgărea pe Udrea-ntre urechi, la Mama Dracu-n vârf de munte. I se bălăngănea lui de problemele amărâţilor! Ula lui şi 4 bani, vorba unui vecin peltic.

Era o discrepanţă, o lipsă de seriozitate crâncenă. Manfestanţii vroiau să intre în Palatul Cotroceni. Un disperat a escaladat cu greu un chioşc, doar pentru a face tumbe cu drapelul în mână, ca o maimuţa arsă la cur cu un fier înroşit. Steagul românesc pe crâncena redută. Ieeeeeeeeeeeeeee, mamă, ce de mai izbândă!
Iar mulţimea încerca să...habar n-am. Se îmbulzea spre Palat. Aaaaaaa...păi frăţicule, n-aveţi nici o şansă aşa. Ia băgaţi o raclă sfântă la parterul dependinţei, apoi chemaţi o cireadă de credincioşi! Nici Tatăl+Mamăl Jandarmeriei nu le mai stătea în faţă pelerinilor! Prin spăngi, prin fum, prin mii de baionete, pupăm rămăşiţe sfinte. Vreţi răscoală? Aduceţi o moască sfântă şi plimbaţi-o prin faţa poporului, oprindu-l să o atingă. Băi nene, deci Al Doilea Război Mondial e un spârc de galinacee constipată, pe lângă ce poate face un credincios pentru a-şi freca chiloţii de mântuire.
Cam la nivelul acesta am perceput lucrurile.

Ei, astăzi nu a mai fost aşa. Nu sunt de acord cu violenţa, dezavuez complet acţiunile cretinilor ăia, însă aş fi ipocrit să nu recunosc: psihicul meu avea nevoie de aşa ceva. Nu am înţeles de unde lebăda calului au făcut ăia rost de atâţia bolovani, că doar Piaţa Unirii nu e în prundiş; nu am priceput cum au ajuns acolo cu cauciucele alea ca să le dea foc, că doar nu le-au avut rulate pe mână...logic; nu sunt lămurit de ce protestatari paşnici au fost bătuţi crunt de jandarmi, în timp ce nişte demenţi vandalizau ca turbaţii ce le ieşea în faţă şi nu au păţit nimic.
Însă violenţa dusă la extrem m-a uns pe suflet. Ea este balsamul disperării. Numai ea. Only heeeeeeeerrrrr....can make this world seem right.



Cine va fi cu noi dacă vom porni o nouă revoluţie? Nimeni.
Nimeni, pentru că nu va fi nevoie. Câteva mii de oameni, 0.02 şi niţel la sută din tr-un întreg nu poate porni nimic. Nu poate termina nimic. Este lăudabilă iniţiativa, mă bucur că oamenii au înţeles, în sfârşit, că nu se mai poate aşa.
Dar atât. Încrucişatul e dus unde vrea budinca lui, îl doare-n cot de spusele unuia sau altuia. Ăştia mai strigă niţel, se plictisesc şi se duc la căşile lor. Nu există un lider care să coaguleze norodul în jurul unei idei.
Totul va fi ca înainte. Se asumă legi din gâtu' mâini, Opoziţia vociferează în colţul ei, Cârmuitoru' face ce-i spune numele.

Nu, nu cred că se va schimba nimic. Singura soluţie viabilă pentru ţara asta, singura mea şansă la viaţă este să plec spre alte zări, mai albastre - ştiu, am mai spus asta de multe ori...ca şi multe altele.



M-am repetat ca o placă strică; sunt agasant. Eu, eu, eu...Am devenit atât de obsedat de propriile mele probleme, încât am uitat de context. Ba nu, nu l-am uitat. L-am ignorat, sperînd că...uf, nu ştiu. Există viaţă şi dincolo de nevoile mele. Îmi pare rău.

Singura soluţie viabilă pentru ţara asta, singura mea şansă la viaţă este...nu ştiu.
Voi vedea.

Să bem pentru asta!!!!
Vreau să beau şi să plec...unde m-or duce picioarele. Acolo. Oriunde, nu contează.