Pizza - Multi Stagioni: finale

Mă dezgustă Românica. Mă dezgustă fătucile autohtone.
Băi, frate, cum e una mai oacheşă în capul ei, hop la revistă! Bomba sexy, Chiriţă Motherfucker. Pasiuni nebune, tarife exorbitante. Bleah!!
Mă blegeşte pe dinafară, (mama mă-sii, păi dacă vine frigul iernii? Nici măcar nu e ca şi cum aş avea vreun motiv de trezire la viaţă!), dar mă amuză copios pe dinăuntru profilul lor mental, lipsit de cea mai mică urmă de imaginaţie. Ce Cascadorii Râsului sau Stan şi Bran? Dive, tăticule! Bărbatul ideal: tall, dark and handsome. Să iubească adevărul şi să urască minciuna, să fie amuzant şi cu simţul umorului, să fie rafinat uneori şi dur - hard, hard as a rock - în restul timpului. Fantezii: baie în şampanie, cină la lumina lumânărilor cu Pitt. Brad Pitt sau o noapte fierbinte pe o plajă din Caraibe, tot cu personajul de mai sus. Yeah, right! Moda apusurilor de soare din liceu: cum o mânca pe-una drăgosteala între param-pam-paraaaaam...obraji, era musai să se scurgă de entuziasm ca o balegă fleşcăită sau să bată din mânuţe ca proasta în faţa...acadelei (nu ştiu ce-i cu mine, numai urâţenii îmi vin în cap),când belea ochii la apusul soarelui sau îngălbenirea frunzelor, la venirea toamnei. Suflet plăpând de fetiţă, oare ce soartă vei avea?. Huuuuuuh...dragostea! Plină de clişee libidinoase şi mizerii kitchioase.

Dar am divagat. Ziceam de tipul masculului care dă moarte-n bibilici şi nu mai face faţă solicitărilor. Înalt - înţeleg; frumos - înţeleg. Mi se pare normal...cine dracu şi-ar dori o jumătate defectă? Când îţi iei câine, îl alegi p-ăl mai chior şi mai şchiop? Logic că nu, decât dacă te hrăneşti cu compătimirea apropiaţilor - sau depărtaţilor. Deci de ce ai vrea un pereche la suflet sub standardele în tendinţe? Îţi tragi mascul adevărat - d-ăla de-ţi...pfff...te face să atingi norii şi ploaia doar când te ţintuieşte cu privirea (vroiam să zic că-ţi produce orgasm, dar e prea direct. Nu-i mişto metafora? James Clavell să trăiască, că de la el am învăţat-o!), sau cârpă de picioare? Ce să aleg, ce să aleg..vezi că ştii? Însă e hilar că în final, toate ajung înamorate lulea de ăi mai mici (nu de grătar, stăpâneşte-te!), mai chei şi mai graşi. Dragostea e oarbă, ce să mai zic? Sau poate doar chioară, ca Justiţia. Clar cu balanţa în mână, ca să cântărească.
Dar de ce brunet? Habar n-am.

Problema e că eu nu sunt tall, dark and handsome - probabil; nu mă laud, că cică lauda de sine pute - dar nici mic, chel şi cu burtă. Deci dacă aş fi vreun familist convins - bine că nu sunt - aş avea 2 posibilităţi: aştept până îmi creşte burtă şi chelie ca să mă cuplez cu bunăciunea (lemon, please), sau plec. Faza e că nu pot pleca, pentru că România e un blestem. Un handicap. Te-ai născut aici, eşti handicapat (SĂ NU GENERALIZĂM). Vrei familie? Caută-ţi consoartă internaţională! Dacă ai noroc i se pune pata pe tine; poate îţi toarnă şi câţiva plozi, moment în care începi să gândeşti pozitiv: poate seamănă cu mă-sa. Păi dacă tot te-apuci să te-mpuiezi, nu e mai bine să nu-ţi doreşti rebuturi?!

UUUSSSSSAAAAAAAAAA....
Nici nu mai ştiu de unde am pornit; voluptatea cu care mă întrerup singur pe cuvânt că mă înspăimântă. Aţi mai văzut aşa ceva?
Sunt mai rău ca o tută d-aia de vrea să-şi cumpere poşetuţă de firmă originală a la supermarket! Băi, ceapa mă-sii, vede magazinul şi nu poa' să se ducă ţeavă la el, să-ţi facă treaba şi să se care dracu' spre alte locaţii! Nu, frate...vede magazinul, dar întâi se duce să bea o cafea la terasă. Bârfeşte cu te miri cine, dă o fugă la un motel să se socializeze cu barmanul în cea mai nouă poziţie din Kama Sutra - adevărul e că pare un exmplar bengos şi e păcat să-l scape, găseşte o prăvălie şi probează tot ce se poate proba doar de amorul artei şi când să-şi ia gentula...'Tu-te-n cur, blestem, c-a închis! Oooo, mii de scuze, mademoiselle...o domnişoară e prea finuţă şi prea elegantă ca să înjure ca bruta grotelor. Ea exclamă supărată, cu vocea ei de vrăbiuţă: "'Tu-mă-n popou, blestem, că a închis". (Îîîîîîuuuu, tot ca o coadă de sconcs la grătar sună. Mai bine nu citiţi asta)
Eu? Identic şi la fel! Păi vreau să-i comunic unei prietene ceva elementar: "Am fost la piaţă şi am văzut că un kil de prune s-a făcut 5 lei! Îţi vine să crezi?" Simple as that!
Da' nu, tăticule! Eu mă complic în ultimul hal, pornesc de la origini şi ajung în pisicii mă-sii de coclauri:
"Am vrut să merg la piaţă. Aşa că m-am apucat să mă dichisesc, să mă machiez, să mă parfumez...mă spălam, mă pieptănam, fundă roşie-mi puneam, că de! Ieşi din casă, mai ştii peste cine dai? Chiar aşa, să râdă lumea? Ia uită-l şi p-ăsta, ce zlătar e! Mă-sa nu l-o vedea când iese pe poartă?
Deci am grijă de propria imagine. No, şi cum pornesc eu la drum spre piaţă, cu cine crezi că mă întâlnesc? O colegă de liceu! Nu-ţi spun numele, că oricum nu o ştii - Iulia o cheamă. Bună, bună. Ţoc, ţoc, arăţi beton, ştiu - măi dragă, ştii ce frumoasă s-a făcut? Uaaaa... A fost odată, ca-n poveşti, a fost ca niciodată, o prea frumoasă fată. Ea e prea-frumoasa, muza care a gâdilat geniul creator al poetului, inspirîndu-i capodopera. Înfloreşte natura pe unde trece, de bucurie că a văzut-o; atât e de frumoasă - nu era aşa când o ştiam eu! All the boys love Mandy Lane, atât e de frumoasă - cel mai mişto job de pe planetă în toată viaţa ei de planetă este să-i fii sclav şi să faci boacăne. Ooooo...dar te rog, pedepseşte-mă, stăpână! I've been a bad, bad boy! Leagă-mă de pat, leagă-mă de pat! MERIT! Spank my ass, că cu el am gândit când nu te-am ascultat! Don't wash your mouth, i like it dirty! Oh, oh, oh.
Nevermind! Adică...tu chiar vrei să ţi-o descriu pe Iulia - e numele ei, ţi-am spus, nu? - cu lux de amănunte? Nu, că nu vreau să..ăă...dacă zic că nu vreau să pleci în sihăstrie de ciudă, înţelegi că nu o zic cu răutate şi nu bat absolut nici un apropo nasol, nu? Deci cum spuneam: m-am întâlnit cu ea din întâmplare - bine că mă aranjasem şi eu cât de cât...dar tot m-am simţit aiurea. Adică ţi-e frică să şi respiri pe lângă ea, ca nu cumva să-i profanezi frumuseţea. No, şi tipa vrea să plece la Roma, să viziteze şi ea Leagănul Civilizaţiei Latine - la mine? Ce mişto! Te primesc cu cea mai dragă inimă! Lamine se află leagănul! Îl am în curte, în mijlocul naturii, ascuns de privirile curioşilor! Vrei să-l încercăm?
Chestia e că dacă eu aş fi ea, aş pleca în Egipt: faraoni, piramide, morminte...ce mai? Leagănul Civilizaţiei Mondiale, nu joacă! Serios, am văzut pe Discovery! Cel mai tare post din lume!! Numa' ieri a fost o emisiune - Jurassic CSI, cu dinozauri. Îţi vine să crezi că a existat aşa ceva? Liopleurodonul e dinozaurul meu cel mai preferat; carnivor feroce, 7 m lungime, înotătoare de 3 m, 35 t greutate. Cel mai prădător, cel mai mare, cel mai tare. Godzilla: size does matter. Auzi? Cât e ceasul? ATÂÂÂT? Băgami-aş, i'm dead late! Fug acasă, ne mai vedem. Pa!!"
Şi după 10 minute mi se urcă înţelepciunea înapoi la căpuţul potrivit: AM UITAT SĂ ÎI ZIC DE PRUNE!! Uffffffff...niciodată nu am timp de nimic! Aşa ce mă-nervează, de-mi vine să...nu ştiu ce să fac! Da' îmi vine! Iulia, Iulia, Iulia.

Da, domle, aşa sunt! Mi-e ruşine să recunosc, dar am creierul mai împroşcat de duduism decât orice duduie care o alegi la întâmplare! Mergi pe stradă şi urlă ţoapa după tine: pick me, pick me! Alege ce vrei, sunt peste ea la orice oră!

Ce spuneam, că am uitat! Nanananananananaaaaa...stai să dau pagina...nananananaa...YES! OH, FUCK, YES!
Nicole...mânca-o-ar tata pe ea de brioşă mică şi dulce!! Nicole, Nicole, ce-i făcuşi tu inimii mele?

Alexandru Jula - Cand alege inima

Asculta mai multe audio manele

Numele tău, e-n sufletul meu...orice s-ar întâmpla. Nicole, personificarea celor 3 Graţii mitologice! Parfumată ca o orhidee sălbatică, fină ca o petală de trandafir. O, Nicole, mai suplă decât o căprioară, muză a poeziei din sufletul meu! - v-am zis că am aşa ceva? Eee? V-am zis, v-am zis?
Nicole... Ghiersul de privighetoare care îmi face inima să zâmbească. O, Nicole, lasă prea-plinul făpturii tale să mă inunde, să mă încălzească!!

"Focus, Conan!".
Admirabilă fază! Sunt pe jos de râs, ori de câte ori o văd! Mimica, tonalitatea vocii, gesturile, privirea, culorile, formele...FORMELE. Her titties are screaming for attention...
"Focus, CONAN!" Dar sunt concentrat, pisicuţa mea - ce n-aş da, ce n-aş da. Pe cuvânt de cercetaş, nu-ţi scap o tresărire a pieptului; te rog, respiră! Uşor...adânc...mai adânc...ahhhhhhhhh...uuuuhhh....haaaaaaaaaaaaaa. Desfătare pentru ochii mei obosiţi!
"CONAN, FOCUS! UP HERE, NOT DOWN THERE!!" Nu fi porc!

Trăin p-aici pe planetă, am observat că fiecare acţiune are un scop precis: când te duci la schi, te îmbraci bine să nu faci ţurţuri - că doar nu schiezi pe plajă la Miami; când faci scufundări, ghici ce? Cari în spate (pe sistem "o furnică duce-n spate, un grăunte jumătate") ditai butelia - că doar nu îţi cresc branhii, să respiri ca peştele!
Prin urmare mă întreb: de ce se îmbracă o femeie-divă-zână-Nicole aşa cum se îmbracă? Ca să se simtă bine? Aham...cred că e o plăcere să-i intre fusta prin toate...ahhh...să o strângă fusta (atât de rău încât abia se poate aşeza). Ca să fie plăcută şi admirată de către sexu' opus? Probabil...dar ca să admiri, nu trebuie să vezi? Cum îi spui la una ("uneia, desigur") "Pisi, ce sexy şi apetisantă eşti", dacă nu o vezi?
Prin urmare: te îmbraci dezbracată, ca să bălească precoce masculu' feroce când te vede. Ştii că aşa va face, mizezi pe asta...Dar atunci de ce e naşpa să se uite? La dracu! Păi dacă ieşi nud pe stradă şi îţi pui şi leduri reflectorizante ca nu cumva să te rateze careva, nu se chiombează lumea la tine? "Viol, viol, nu săriţi că-mi place"...cam aşa aş rezuma toată daravela.
Şi mai ales: de ce e naşpa pentru un bărbat să admire o femeie - care pe legea mea, te invită în şuturi spre rotunjimile ei - dar nu e naşpa pentru o femeie să admire un bărbat bine făcut, eventual şi cu moobs apetisanţi?

Dacă eram eu Conan (ceea ce nu sunt :(( :(( :(( ), mă faceam şi Barbarul. Se poate "Conan" fără "Barbarul"? Se poate "Jet" fără "Li"? Se poate "Van" fără "Damme"? Normal că nu se poate! Apropo...Brusli l-o bate pe Van Damme? Propun un turneu între cei 2; iar câştigătorul să se lupte cu Cichicean. Tare, sau ce? Bad boys, bad boys, what you gonna do? What you gonna do, when they'll come for you?
În fine...Spuneam că eu mă făceam Conan Barbarul şi i-o ziceam cu tupeu:"Zebra mea mică şi scumpă, tezaurul folcloric al vieţii mele - prezentat de Marioara Morărescu, desigur, vioreaua care dai culoare vieţii mele, stai niţeluş să-ţi fac o poză, ca să dorm noaptea cu ea sub pernă şi să visez frumos!"
CE, CE VĂ ZBURLIŢI AŞA? Nu e material..de lectură, da' cică se practică la nivel înalt! Păi dacă aşa e trendul, cine sunt eu să mă pun de-a curmezişul? O admir pe bunăciune? Pac, o înrămez şi dorm cu capul pe ea...Ce atâta şmecherie?

P.S.: orice asemănare cu evenimente trecute, prezente sau viitoare/persoane moarte sau în viaţă, este pur întâmplătoare

Pizza - Multi Stagioni

Notă: datorită întiderii oarecum considerabile şi pentru a nu plictisi excesiv cititorul, postarea de faţă a fost divizată în 2 părţi - inegale dacă mă întrebaţi pe mine, dar de ce ar conta părerea mea?

"Nu ai suflet în tine, răule şi urâtule la suflet!"
"Eşti pesimist şi nu gândeşti optimist!"
"Critici mereu şi vorbeşti numai urâţenii"

Ouuuuukkkkkk...
Sincer, mie mi s-a cam acrit de prosteli d-astea. A fost amuzant, am râs, am glumit, dar e o limită în toate. Întotdeauna mi-am explicat acţiunile - dar dacă mă lovesc de o anumită doză de..naivitate, ce puii mei pot să mai fac? Că nu pot aplica principiul "dacă nu ştii, te învăţ; dacă nu poţi, te ajut; dacă nu vrei, te oblig", din simplul motiv că nu pot obliga pe nimeni să facă nmic - nu am pretenţii de dictator...încă.
Hai, pentru (sper) ultima oară (cel puţin până primesc în Mama Ciorilor nişte critici mai creative), să o iau metodic, ca inginerii.
Mai întâi, nu am înţeles cum pot avea ceva urât dacă nu-l am deloc, dar...probabil că am lipsit eu la lecţia asta; sau nu ştiu ce să mai zic. Pur şi simplu, nu îmi dau seama! Personal, văd doar 2 posibilităţi: ori am o coajă de suflet, dar e urât ca Moartea în Vacanţă, Muma Pădurii printre compatrioţii de acelaşi gen; ori nu am nimic şi e lipsă: gaură neagră, pitch black, extirpare totală, se usucă şi pică. Dar nu se poate lipsă şi urât. Mă-nţelegi?
Apoi, observ că lumea e nemulţumită de prestaţia mea, că-s aşa şi pe dincolo. Ce să zic? În principiu mi se...lasă, nu mai zic, că rănesc sentimentele fragililor. Dar dacă mă fac optimist şi gândesc pesimist, e bine? Mai are cineva ceva de comentat?
De criticat, ce să zic? Trebuie să critic. Cârteala stă la baza evoluţiei. Cum altfel poţi elimina lipsurile şi restul calităţilor rele, dacă negi existenţa lor din start? Cum e emanaţia aia de vorbe deştepte la întâlnirile de profil? "Primul pas în rezolvarea unei probleme este acceptarea ei". Eu o accept şi o spun mereu, ca să nu o uit. Deci o să critic, pentru că doar asta mai pot face. În puii mei, întreaga mea existenţă este o critică la adresa Mamei Naturi, face parte din fibra atomilor care mă compun. Nu pot renunţ...aşa că îmi pare rău, dragă, nu te pot ajuta. Unless...BINGO!!!!
Dacă o să critic gândind frumuşenii, merge? - Pe sistem "Flori de mucegai". Gândesc minunăţenii în timp ce icnesc - de plăcere, desigur. (Harder, harder, lick my nipples! Suck me to another dimension! Don't stop, don't stooooooooh....uhhhhhhhhh...ahhhhh...diri-diri-da...oac-oac-oac-oac diri-diri-da - vorba cânticului)

Problema e: cum Paştele Calului să fac asta? Vedeţi, măi, d-aia n-are ursul coadă. Mă dau de ceasul morţii pentru a-mi mulţumii admiratorii, doar ca să-mi răzui cu mistria adulaţia lor de pe ochi. Şi bătut şi cu banii luaţi...Păi treabă-i asta?

Staţi că am găsit!
Nicole Scherzinger. Ce poate fi mai minunat pe lume decât Nicole Scherzinger? (îmi vin mie câteva idei, dar nu-şi au locul aici). Deci Nicole...hmmmm....Nicole, Nicole...fâl-fâl-fâl-fâl-fâl, Zâna Zânelor. Când apare, cerurile se deschid şi îngerii încep să cânte îngereşte - cum altfel? AAAAAleluia, AAAleluia. Nicole, blândă şi suavă ca o garofiţă; proaspătă şi dulce ca sclipirea razelor de soare pe roua florilor, în dimineţile de vară. Cafea cu parfum de femeie: Nicole. Afrodita în extaz; Venus din Milo, varianta cu mâini. Mai frumoasă ca însăşi Isis în zilele ei cele mai bune.
O vezi şi ţi se taie respiraţia...O vezi şi mintea îţi fuge spre un singur lucru (nu, nu acela - bine, şi el, dar întâi cu preludiu):

Nicole Scherzinger.

Btw...am descoperit că pasiunile se pot educa, în cea mai mare parte a lor.
Cele mai fioroase se formează în suflet. Ele sunt profunde şi pure. Crude şi viguroase. Văpăi ale morţii, care îţi săgetează adâncurile fiinţei, fără milă. Valuri de lumină ce încinerează totul în jur. Îţi mistuie fiecare coardă a inimii, îţi macină intelectul. Când te-apucă una d-asta, să te ţii! Eşti mai turbat ca un animal turbat, mai flămând ca un monah ieşit din postul lui negru. Eşti de neoprit; dacă ai fi Atlas, te scobeşti cu globul pământesc între dinţi, pentru că eşti un Zeu. Nimic nu mai este de ajuns. Totul păleşte înaintea pasiunii fierbinţi; întreaga ta existenţă este un simplu joc de cuvinte, dincolo de graniţele timpului şi spaţiului. Orele se transformă în ani de dor nebun, viaţa ţi se prăvăleşte în moalele capului şi te îngroapă sub ruinele ei. Trec peste tine şi te lasă ca ciumat; un tărâm al morţii, uscat şi ofilit. Vlăguit. Pădurile nesfârşite de odinioară sunt doar câmpuri întinse de cioturi şi putereziciuni, izvoarele limpezi ca cristalul (licenţă poetică) mustesc acum de hoituri şi miresme otrăvite. Soarele este doar o pată bolândă pe un cer zdrenţuit, pământul pârjolit de dorinţă este golaş, sterp. Duhoarea dezgustului te sufocă, te înconjoară umedă, ca un giulgiu. Interiorul ţi se umple de fiere şi metal ruginit, îţi explodează ritmic în piept. Echilibrul îţi este absorbit într-un vârtej de durere, odată cu visele spulberate. Greutatea hăului din genunile minţii te zdrobeşte într-o durere continuă, mută.
Pasiunea pură apare din nimic şi dispare odată cu tine. Te schimbă. Te orbeşte. Te transformă. Te ucide.
Pasiunea pură este rea. Câh, caca, nu pune mâna!
Acum, eu vreau să mă refer la pasiunea de suprafaţă, care apare în intelect şi se întăreşte sub puterea cuvintelor. Repetiţia e mama învăţăturii; îţi repeţi în cap de zeci de ori, sute de ori până crezi orice. Porcul zboară; porcul zboară, porcul zboară, porcul zboară...după vreo săptămână, pariu că o crezi?


Divele mioritice. Contează că sunt târfe slute ca un dos de maimuţă rujat? De nu s-ar fi inventat bisturiul sau cauciucul subcutanat, erau norocoase dacă primeau un post de hrănire a porcinelor. Adică na...sau şi bietele animale onoarea lor; dacă se speriau şi intrau în greva foamei; râmâneau cu sechele. Făceau boala vacii nebue şi crăpau.
Dar zilnic ţi se repetă în creieri. Voluptoase, apetisante, sexy. Voluptoase, apetisante, sexy. Ceas de ceas, zi de zi, an de an. Ajungi să o crezi. Cuvintele li se mulează pe imagine, iar ele devin o înşiruire de litere. Se transformă în idei, concepte impalpabile, abstracte.
Pasiuni.

- VA URMA -

Haos de tăcere

Extras din astenia unei evocări din altă lume

Sunt mort.
Nu mai am putere, nu mai am voinţă. Nu vreau să mai am putere…sunt epuizat. Plutesc în gol, cad încontinuu. Timpul se roteşte nebun în jurul meu, spaţiul se curbează, vibrează ca un roi de albine în preajma unei flori rare. Sunt suspendat între lumi, între sacru şi profan. Între realitate şi hipnoză, între firesc şi metafizic.

O pată întunecată într-un univers de ploaie măruntă şi rece. O părere stearpă, un ecou întunecat care se loveşte de zidurile pustii ale unui labirint nesfârşit.
Gândurile îmi explodează în piept, cu o ritmicitate înspăimântătoare. Le aud şi încerc cu disperare să mi le opresc, să le afund în material vâscoasă care o pipăi undeva, în depărtare. În minte construiesc baraje, ridic ziduri de cărămidă crăpată, izolez, ramforsez, adun, acopăr, construiesc zăvoare impenetrabile. Încerc să le opresc, dar le simt cum îmi îngheţă bătăile inimii, cum îmi ard corzile vocale. Stomacul mi se zvârcoleşte nebun de uimire, într-o ameţeală fierbinte. Capul îmi zvâcneşte dureros. Găvanele ochilor sunt goale şi mă doboară sub greutatea lor.

Roşeşte.