Misterele neelucidate ale României

Când eram mai mic, eram un deştept! Serios...pentru că aveam mintea care o am şi acum. Citeam mult şi îmi petreceam majoritatea timpului visînd cu ochii deschişi...Poate de aceea, prin paleozoicul copilăriei mele, eram pasionat de mistere: voiam să aflu cine suntem, de ce ne naştem, unde ne ne ducem, de ce au dispărut dinosaurii, cine a construit piramidele, de ce sunt statuile acelea pe insula Paştelui, cine a fost adevăratul Shakespeare, cine a fost Omul Cu Masca De Fier, ce s-a întâmplat cu adevărat la Tunguska, şi muuuuulte, multe altele. Doar că între timp am crescut...iar aria de enigme s-a restrâns drastic. La Romaneaua mea, pură şi simplă.

În cele ce urmează, nu este vorba despre pădurea Hoia-Baciu din Cluj, fantomele castelului “Iulia Haşdeu” din Cîmpina, şi nici măcar despre uriaşii umanoizi din munţii Bucegi. Nu mă întreb ce-a fost în capul baciului moldovean de nu le-a rupt capul de e umeri ălora doi care voiau să îl omoare şi nici de ce Zmeul Cel Rău îşi anunţa întotdeauna venirea prin aruncarea buzduganului.
Sunt doar câteva lucruri minore, pentru a ne aminti în ce hal de ţară trăim…

Să purcedem, deci, la drum:

1. Ce s-a întâmplat cu cei 15.000 de specialişti buratinici ai “Cheiţei de Aur”?
2. Ce s-a întâmplat cu campania naţională de fugărire (şi eutanasiere) ai Marilor Maidanezi Carpatini?
3. De ce plângea Băse după “Dragă Stolo” aşa cu foc, dacă el a avut de câştigat?
4. De ce s-a răzgândit Eternul Afrodit în acceptarea funcţiei de prim-ministu?
5. Unde sălăşluia frumuseţea şi modernismu la poneiul roz cu zvastică pe coapsă şi tras în…os? De ce falusul (sculat pentru apelul de dimineaţă) legat de unu’ care stătea cu burtoaca la soare, era reprezentativ pentru Românica?
6. Când va veni vremea autostrăzilor autohtone (fără a le pune la socoteală pe cele suspendate)?
7. Centurile rutiere di-mprejurul marilor oraşe sunt de fapt centuri de castitate, din moment ce sunt mereu pe minus şi încurcă traficul?
8. Când ni se va explica pe îndelete, tehnologia vânzărilor anterioare?
9. Când se va aplica legea de mărire a salariilor profesorilor?
10. Când anume se va termina de restructurat învăţământul românesc? Ar fi cazul să îl chemăm pe Cuza pentru asta?
11. De ce s-a inventat Ministerul Turismului?
12. Cum anume impulsionează ministrica Undrea turismul românesc, prin călăritul cailor şi al bicicletelor, suflatul în fluierici, datul cu sănii şi trăsuri, plimbări pe malul scoicos al mării autohtone şi tăiatul împrejur al panglicilor hoteliere?
13. Când vor fi buni de mâncat peştocii ministeriali, pe care i-a ginit însuşi Întâiul Turist al Ţării?
14. Ce a păţit numitul Paleologu Theodor, de şi-a incendiat propria locuinţă? Oare sechelele acestui fapt întâmplat întâmplător, deci din întâmplare, se numesc “pleaşcă” şi “cacariseală”?
15. Cam de câte sute de mii de absolvenţi ospătari, lăcătuşi şi tinichigii este nevoie, pentru a fi în graţiile Întâiului Cârmaci?
16. În condiţiile în care plăcinta Udrei are cam acelaşi iz cu cacariseala executată cu sârg de Monica Iacob Ridzi, dacă cea din urmă se vopsea blond, evita demiterea?*
17. De ce orice politician român nu poate răspunde scurt şi milităreşte, la o întrebare adresată de un jurnalist oarecare?
18. Ce înseamnă mai precis sintagma “îmi asum” la un politician român?
19. De ce unii trebuie musai să se laude cu nesimţirea lor înspăimântătoare (evidenţiată în etalarea bolizilor de sute de mii de euro, a cheltuielilor exorbitante pe care le au într-o seară la club sau prin factura super-uriaşă a mobilului), în timp ce alţii mor de foame, sub povara facturilor şi dărilor către stat?
20. Din moment ce micul este ingurgitat oriunde şi oricînd, el poate primi distincţia de "Aliment Naţional"?
21. Dacă te angajezi la “Luxten” cu juma’ de normă, te faci om de succes?
22. De ce mogulii este răi şi se pun de-a curmezişul în planurile Băselului?
23. Cât de sus se vor întinde succesurile lu’ E.B.A.?
24. De ce “trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul”**, când naţiunea asta cică face parte din Marea Familie Evoluată (din absolute toate punctele de vedere) a Europei?

Concluzia?
25. NOI CU CINE (MAI) VOTĂM (PRESUPUNÎND CĂ NE TRECE PRIN CAP IDIOŢENIA ASTA)?????????

*Oana Dobre, jurnalist “ Evenimantul Zilei”
** Mircea Badea, fără nici o altă prezentare

Retoriceală târzie - episodul 2

În timp ce copiliţele de 11-12 ani se dau de 3 ori peste culmea modernităţii şi sunt lovite în moalele capului de îndrăgosteală malignă; în timp ce unii mor pe paturi de spital,nebăgaţi în seamă de nimeni; sindicatele profesorilor dau în judecată Statul pentru nerespectarea unei legi votate de boii din capu' la ţărişoară, iar mie îmi umblă mintea după filosofii verzi pe pereţi, Doamna Învăţătoare îmi povestea cu zâmbetul pe buze, despre concediul pe care nu l-a mai avut de câţiva ani.
"Mi-au dat banii pe 3 luni, dar nu pot pleca nicăieri. Voi cheltui prea mult, iar la întoarcere nu mă pot criogena, să nu mai consum nimic 2 luni şi ceva...Într-un fel, sunt invidioasă pe cei care pleacă aiurea pe la mare sau munte, şi măbucur când plouă şi le strică vacanţa. Ştiu că este o bucurie perfidă şi egoistă, dar mă ajută să merg mai departe..."
Asta se întâmplă cu cineva care formează elevi, care pune bazele viitorului ţării. Nu îndrăznesc să râd, pentru că aş fi un prototip de bou...nu îndrăznesc să plâng, pentru că aş jigni-o.
Pot decât să o admir şi să îi citesc bucuria în ochi, când revede acum ditamai oamenii, nişte ghemotoace cu ochi la care a contribuit în formarea lor ca oameni.

Vorbeam mai ieri cu mama...şi îmi spunea, că nici acum câţiva zeci de ani, oamenii nu erau remuneraţi în raport cu munca depusă. Dar, cel puţin, primeau respectul pe care îl meritau. Medicul era admirat, pe lângă învăţător treceai cu pălăria în mână..

Astăzi nu mai este aşa. Parcă s-a damblagit toată lumea! Cu cât eşti mai ostentativ, mai porc, mai nesimţit, eşti mai la modă. Mă crucesc când văd copii de 7 ani cum stau pe marginea şanţului, cu sticla de bere alături şi cu ţigarea în gură...Printre câteva rotocoale de fum, mai o fluieră cu sub-înţeles pe una prea decoltată şi mult prea scurtă-n fustă, mai îşi bagă juniorul prin câteva locuri...Nu contează că sunt ascuţite, tăioase sau moi, pentru că ştiu că aşa au auzit la cei maturi. Deci, aşa este bine.
Şi stau şi mă întreb: cine îi educă pe aceşti copii? Am fost ca ei şi ştiu că nu prea au multe în cap...Sunt doar nişte pagini albe, care aşteaptă să fie umplute. Şi totuşi, cineva îşi bate joc de ei şi le bagă în creieri numai prostii. Le calcă sistematic în picioare neuronii, le pisează cu râvnă dementă materia cenuşie în plină formare.

Totuşi, acei oameni minunaţi care erau pe vremea mea, sunt şi acum, aceiaşi dascăli plini de devotament. Doar că sunt batjocoriţi în ultimul hal, sunt târâţi fără pic de milă prin lăturile jegoase ale exemplelor "de la Curte". Acum ai iniţiativă dacă o dai pe profă cu capul de tablă, eşti admirat şi lăudat dacă îi tragi o înjurătură plină de scârbă, cu referire la origini. Eşti privit ca un zeu de ceilalţi colegi, pentru ai învins sistemul perfid şi pe reprezentanta lui, care nu lasă bunăciunile să îţi excite privirea - şi ceva mai mult, nu le lasă să vină boite la ochi, cu decolteul cât Casa Presei, cu buricul gol şi practic în chiloţi, într-o sală de clasă.

Drăguţ...

Nu ştiu dacă este din cauza sărăciei - a "umilinţelor sărăciei", cum spunea Mircea Eliade undeva (nu prea înţeleg de ce m-a impresionat atât de mult expresia asta, de am reţinut-o. Poate pentru că sărăcia te face să îţi pierzi sufletul? Pentru că atunci când eşti sărac, îţi pierzi orice sistem valoric şi faci lucruri care în mod normal nu le-ai face? Pentru că România toată (mă rog) se află în starea asta?), dar parcă toţi devenim din ce în ce mai seci, mai stricaţi în spirit("la fel cum cerneala penetrează această cretă", aşa suntem şi noi măcinaţi la nivel molecular, de o ciumă a sufletului). Văd asta zilnic, dar nu ştiu ce să fac să opresc nenorocirea auto-distructivă care ne molfăie lent, între măselele ei stricate! Văd cum suntem atraşi cu toţii, centimentru cu centimentru, în acest vârtej de sălbăticire...Chiar aş vrea să fac ceva, dar nu ştiu ce. Habar nu am.

Cineva îmi spunea că în India, un stat sărac, oamenii se salută zâmbind, când se întâlnesc pe stradă. Au în ochi acea luminiţă de fericire, se bucură că întâlnesc oameni..Plus că au o conştiinţă naţională care merge uneori spre obsesie. Cred că nu mai are nici un sens să mai fac referire şi la autostrăzile pe care şi le-au tras prin munţi (care-s parte din Himalaya, nu spârcâituri carpatine sub 2000 de metri), sau la zgârie-norii şi minunăţiile pe care le-au construit prin Mumbai, Delhi, sau Kolkata (am înţeles că acesta este noul nume al vestitului Calcutta)....
Nişte ţigani, veţi spune, nişte eretici închinători la zei. Poate...dar nişte persoane cu o forţă morală de zeci de ori mai puternică ca a noastră, a "drept-credincioşilor". Neam apostolic, neam sodomic, de decăzuţi!

Uneori mă indinez până la nebunie, uneori sunt doar trist...Iar când revăd imaginea Doamnei Învăţătoare în minte, mă podidesc lacrimile.

Romania - land of choice. Come and see...cry a little, then leave this fuckin' "no man's land". And never look back, anything it happends.
Romania...land of choice....

P.S: Nu-i aşa că am nevoie de ajutor specializat? Sunt mult prea învechit....căteodată cred că mi-a intrat prea mult chestia aia cu "pe vremea mea..." pe la neuron. Poate că ar trebui să îmi bag şi eu, cât mai repede, o tunare la mansardă? Aşa, o să "fiu în rând cu lumea".
Sau nu.
NU VREAU SĂ FIU ÎN RÂND CU LUMEA!!! Eu doar reprezint o existenţă simplă...infinit de simplă. Just Me.

Te-am iubit pe portofel...

Motto:
E viaţa ta, e lumea ta, lumea ta mult prea departe de ea...de tot ce-o înconjoara şi tot ce vrea
Bijuterii...vacanţe la Roma..şi tu n-ai bani nici măcar să-ţi iei nişte haine ca-lumea
Sunteţi a 12-a la acelaşi liceu...cum să spun???...asta-i singurul lucru (pe care) pe care-l aveţi în comun
De fapt...ar mai fii ceva...dacă vrei...tatăl tău e şoferul tatălui ei.
…………………………………………………………………………………………….
Ai vrea să stai cu ea...să vorbeşti cu ea, să ieşiţi în oraş undeva.
Îţi dai seama...ca nu-ţi permiţi nimic din toate astea..nu-ţi permiţi nimic din tot ce ţi-ar putea cere.
Nu-ti permiti decât s-o iubeşti în tăcere...
Cu toate astea, ieri, ai trecut peste tine ..ai trecut peste orice...şi i-ai dat o floare...s-a uitat la ea ca la un lucru oare-care.
Azi, ai vazut floarea uitată pe bancheta din spate a maşinii
Era acolo uscată.
Nu te-a deranjat, nu te-a supărat
Ti-ai spus. “Ce bine că n-a aruncat-o, ce bine c-a păstrat-o!"
De fapt îţi dai seama...că te amăgesti singur; de fapt ai vrea să ştii cine-i vinovat
Că ea nu stie ce valoare...are..o floare...
[Taxi – De ce?]


Aseară aş mai fi avut o grămadă de spus/scris, însă începuse să mă prindă oboseala şi deja experimentam (din nou) faza aia cu ochii-n gură. Plus că deja scrisesem o căpiţă de litere, şi îmi era frică că mai am încă pe atât; în acest fel, aş fi riscat foare uşor să nu mai citească nimeni…(cam ăsta e primul impuls care te cuprinde când vezi o grămădoaie de cuvinte, care îţi asaltează privirea). Aşa că revin:

Banii sunt un scop în sine, dar şi un mijloc în sine. Aşa îmi spunea profa de filosofie, când încă mai îmi toceam hainele pe băncile şcolii. Atunci nu am înţeles chiar 100%, însă acum, îi găsesc noi semnificaţii pe zi ce trece.
Mircea Badea, pe blogul lui propriu şi personal, mărturisea că nu îi vine să creadă că viaţa unui copil european, a unei persoane din mileniul 3, mai poate depinde de bani. Doar că aşa este. Nu contează drepturile omului, drepturile pacientului, sau eu ştiu care drepturi s-au mai inventat pe micuţa noastră planetă.. Doar banii. Ai, te poţi opera şi poate trăieşti...nu îi ai, mori, şi gata. Nu contează că ai 3 ani, 10 ani, 25 de ani, sau 70. Nu te cunoaşte decât o mână de persoane, şi doar ele vor fi devastate. Restul merge mai departe...Pământul se învârte, soarele răsare şi apune, tu te duci la lucru, vii de la lucru, te duci la lucru, iar vii, şi tot aşa. Nu mai există milă, compasiunea a murit de mult, într-ajutorarea e în comă. (acum veţi urla chestia aia cu teledonurile, la care EFECTIV se salvează vieţi. Dar statistic: câte cazuri din astea ajung în atenţia marelui public, câte sunt mediatizate, şi câte rămân neştiute? Teledonul este doar ca o picătură într-un ocean…)

Partea mai naşpa este că şi Dragostea a intrat în faliment, din lipsă de fonduri.
Câte fătuci aţi auzit că visul lor în viaţă este să îşi găsească jumătatea, dragostea adevărată şi pură, viloiu de fericire care - poate - le aşteptă pe după vreun colţ? Doar că puiuţul ăla scump şi drag trebuie să fie un vestit afacerist, un şeic arab care se scaldă în aur, sau măcar un fotbalagist în plină glorie…(eu cred că mai vomit dacă mai aud o singură dată aşa ceva). De ce nu spun şi puiuţele (femela puiuţului) astea că vor să dea peste dragostea adevărată, de oriunde o veni ea? Bogătan sau păstor de porci, nu ar trebui să conteze, pentru că Iubirea este oarbă…
“Dragostea trece prin stomac”. Aşa se spune…”Adică: Bine, bine. Ne iubim, văd cai verzi pe norişori albi şi inimioare roz cu aripioare ori de câte ori mă gândesc la tine, mă hrănesc cu dragostea ta…doar că se pare că nu prea îmi ţine de foame. Aşa că: ce avem la masă, diseară?????”
Mai nou, “Dragostea trece şi prin portofel”. “Ştii…dragă puiuţ îngeraş micuţ şi drăguţ? Eu ştiu că mi-ai culege soarele de pe cer într-o scoică, ştiu că mi-ai aduce perle din Groapa Marianelor şi flori de pe Venus…dar ce ai zice să încerci cu nişte flori de pe Pământ???? Sau măcar să îmi oferi aşa, timid, o seară la un restaurant de lux?”. Nu contează dacă tu abia ai cu ce să plăteşti autobuzul până la ea, că tu te sacrifici şi să îi cumperi un boboc de trandafir alb sau roşu…Cică DACĂ o iubeşti, tre’ să îi mai faci din când în când şi micile (????) mofturi. Să o inviţi la plimbare pe yaht, să o duci în Caraibe (sau măcar la mare), să o scoţi la disco “every weekend” (cât de mult pot să urăsc eu clădirea aia! Of! Îmi ies bube pe mine când văd toţi gelaţii şi toate cur…adică domnişoarele deschiloţate, cum se zburduncăne pe bubuituri de orgă şi platane; zgomot infernal, fum de ţigară de înnebuneşti, aburi de alcool şi de excitaţie până la tavan. Demenţeală totală şi neîngrădită…).

Iubirea nu mai există. Tre’ să fii prea bou să crezi ce se întâmplă în filme sau cărţile siropoase (unde…apropos! Măcar unu din perechea lovită de damblageala Afroditei este cel puţin un reprezentant al nobilimii. Şi dacă amândoi ar fi săraci – vezi “Slumdog Millionaire” – intervine Bunul Dumnezeu, care pune lucrurile în ordine). “Matreyi”, “Nuntă în cer”, “Adam şi Eva”, chiar şi trilogia “Han Solo” (doar astea îmi vin acum, pe moment) sunt lucrări minunate, dar exprimă doar aspiraţii în dragoste. Dintre toate prostiile astea, doar Eminescu a avut dreptate, în “Luceafărul”; fiecare în cercurile lui…fiecare cu aia a mă-sii, cum ar spune un vecin.

Doar că am o mică întrebare de pus în gând, înainte de culcare: “Ce se întâmplă când nu intervine NI-MENI?? Când nu ai bani, şi totuşi ai mici simpatii??? Când tu eşti din Cuca-Măcăii, şi ţi-a căzut cu tronc (a.k.a. “ţi s-a pus pata”) o fată de la oraş, pe care ai văzut-o trecînd într-un BMW decapotabil????”Aici nu e vorba de dragoste, ci pur şi simplu de o simpate adolescentină. Şi totuşi…Interesează pe cineva?

Altfel, toată lumea e cu dragostea în gură…unele divenii chiar, din neatenţie sau voit, o mai şi înghit. “Ups! Ţi-am înghiţit iubirea…las că acum este la stomăcel, deci mai aproape de inimioară, să te simt aproape tot timpul!”
Iubirea de azi este doar o satisfacere a unor instincte primare, o asociere de 2 studenţi la un apartament cu chirie prea mare. O unire extazică a dânselor, tone de sclipici şi silicon, scandaluri furioase despre gelozie.
Dragostea: un concept extrem de rar în practică, folosit pentru a acoperi toate bâţâielile neruşinate de prin boscheţii patriei.
Aşa că mai daţi-mi scutiri la chestia asta.


Să nu credeţi că gândesc aşa, pentru că mi-a dat vreuna cu tifla – am observat că, de obicei, asta e prima reacţie. Nuuuuuuuu…doar că asta am văzut că se petrece prin prea-minunata noastră lume mega-evoluată. Mi-a plăcut întotdeauna să observ…(îmi aduc aminte de facultă, când mă retrăgeam în spatele amfitatrului şi îmi observam colegii: unii se certau, unii schiţau paşi de dans, în speranţa că poate vor vrăji vreo fată, unele se certau pe vreo rochie…prosteli. Zgomot şi pete de culoare, pe o scenă paraginită…). Păreau preocupaţi de nişte lucruri atât de absurde! Dar a fost…şi au trecut evuri de atunci.
Sunt clipe îmi place să mă visez vreun mare cronicar care consemnează cu sârg, atmosfera vremurilor sale. (Acum să nu-i vină vreunui cretin vreo idee că aş suferi de tulburări de personalitate! Pentru că, după cum ziceam, SCRIU DOAR CE VĂD!!)
În fine…am început să o iau răude tot prin porumbi!

Deci, cu dragostea: cred că întâi ar trebui să înveţe toate piţipoancele, adevărata valoare a unei flori şi abia apoi să aibă curaj să viseze Gelaţi Stălucitori, călare pe un Lamborghini Alb. Deşi…am impresia că fiecare dobitoc din acesta, îşi merită cu prisosinţă vaca celulitoasă pe care o…întreţine.

Unii spun că banii nu pot cumpăra fericirea şi iubirea. Hai...SĂ MORI TU!
Newsflash!!! Au cam făcut-o deja...

Concluzia?
Sun-Tsu scria prin secolul 6 înainte de Hristos, o lucrare de 13 capitole despre strategia şi psihologia oamenilor din război. Cartea face parte din pregătirea de bază a fiecărui strateg de astăzi…dovadă că umanitatea nu prea s-a schimbat cine-ştie-ce, în 2600 de ani (cam cât a durat Vechiul Egipt). Şi atunci…unde este evoluţia aia mult cântată? Umblă câinii cu ea pe coadă???????
Sau am rămas aceleaşi animate instinctuale?