Retoriceală târzie - episodul 2

În timp ce copiliţele de 11-12 ani se dau de 3 ori peste culmea modernităţii şi sunt lovite în moalele capului de îndrăgosteală malignă; în timp ce unii mor pe paturi de spital,nebăgaţi în seamă de nimeni; sindicatele profesorilor dau în judecată Statul pentru nerespectarea unei legi votate de boii din capu' la ţărişoară, iar mie îmi umblă mintea după filosofii verzi pe pereţi, Doamna Învăţătoare îmi povestea cu zâmbetul pe buze, despre concediul pe care nu l-a mai avut de câţiva ani.
"Mi-au dat banii pe 3 luni, dar nu pot pleca nicăieri. Voi cheltui prea mult, iar la întoarcere nu mă pot criogena, să nu mai consum nimic 2 luni şi ceva...Într-un fel, sunt invidioasă pe cei care pleacă aiurea pe la mare sau munte, şi măbucur când plouă şi le strică vacanţa. Ştiu că este o bucurie perfidă şi egoistă, dar mă ajută să merg mai departe..."
Asta se întâmplă cu cineva care formează elevi, care pune bazele viitorului ţării. Nu îndrăznesc să râd, pentru că aş fi un prototip de bou...nu îndrăznesc să plâng, pentru că aş jigni-o.
Pot decât să o admir şi să îi citesc bucuria în ochi, când revede acum ditamai oamenii, nişte ghemotoace cu ochi la care a contribuit în formarea lor ca oameni.

Vorbeam mai ieri cu mama...şi îmi spunea, că nici acum câţiva zeci de ani, oamenii nu erau remuneraţi în raport cu munca depusă. Dar, cel puţin, primeau respectul pe care îl meritau. Medicul era admirat, pe lângă învăţător treceai cu pălăria în mână..

Astăzi nu mai este aşa. Parcă s-a damblagit toată lumea! Cu cât eşti mai ostentativ, mai porc, mai nesimţit, eşti mai la modă. Mă crucesc când văd copii de 7 ani cum stau pe marginea şanţului, cu sticla de bere alături şi cu ţigarea în gură...Printre câteva rotocoale de fum, mai o fluieră cu sub-înţeles pe una prea decoltată şi mult prea scurtă-n fustă, mai îşi bagă juniorul prin câteva locuri...Nu contează că sunt ascuţite, tăioase sau moi, pentru că ştiu că aşa au auzit la cei maturi. Deci, aşa este bine.
Şi stau şi mă întreb: cine îi educă pe aceşti copii? Am fost ca ei şi ştiu că nu prea au multe în cap...Sunt doar nişte pagini albe, care aşteaptă să fie umplute. Şi totuşi, cineva îşi bate joc de ei şi le bagă în creieri numai prostii. Le calcă sistematic în picioare neuronii, le pisează cu râvnă dementă materia cenuşie în plină formare.

Totuşi, acei oameni minunaţi care erau pe vremea mea, sunt şi acum, aceiaşi dascăli plini de devotament. Doar că sunt batjocoriţi în ultimul hal, sunt târâţi fără pic de milă prin lăturile jegoase ale exemplelor "de la Curte". Acum ai iniţiativă dacă o dai pe profă cu capul de tablă, eşti admirat şi lăudat dacă îi tragi o înjurătură plină de scârbă, cu referire la origini. Eşti privit ca un zeu de ceilalţi colegi, pentru ai învins sistemul perfid şi pe reprezentanta lui, care nu lasă bunăciunile să îţi excite privirea - şi ceva mai mult, nu le lasă să vină boite la ochi, cu decolteul cât Casa Presei, cu buricul gol şi practic în chiloţi, într-o sală de clasă.

Drăguţ...

Nu ştiu dacă este din cauza sărăciei - a "umilinţelor sărăciei", cum spunea Mircea Eliade undeva (nu prea înţeleg de ce m-a impresionat atât de mult expresia asta, de am reţinut-o. Poate pentru că sărăcia te face să îţi pierzi sufletul? Pentru că atunci când eşti sărac, îţi pierzi orice sistem valoric şi faci lucruri care în mod normal nu le-ai face? Pentru că România toată (mă rog) se află în starea asta?), dar parcă toţi devenim din ce în ce mai seci, mai stricaţi în spirit("la fel cum cerneala penetrează această cretă", aşa suntem şi noi măcinaţi la nivel molecular, de o ciumă a sufletului). Văd asta zilnic, dar nu ştiu ce să fac să opresc nenorocirea auto-distructivă care ne molfăie lent, între măselele ei stricate! Văd cum suntem atraşi cu toţii, centimentru cu centimentru, în acest vârtej de sălbăticire...Chiar aş vrea să fac ceva, dar nu ştiu ce. Habar nu am.

Cineva îmi spunea că în India, un stat sărac, oamenii se salută zâmbind, când se întâlnesc pe stradă. Au în ochi acea luminiţă de fericire, se bucură că întâlnesc oameni..Plus că au o conştiinţă naţională care merge uneori spre obsesie. Cred că nu mai are nici un sens să mai fac referire şi la autostrăzile pe care şi le-au tras prin munţi (care-s parte din Himalaya, nu spârcâituri carpatine sub 2000 de metri), sau la zgârie-norii şi minunăţiile pe care le-au construit prin Mumbai, Delhi, sau Kolkata (am înţeles că acesta este noul nume al vestitului Calcutta)....
Nişte ţigani, veţi spune, nişte eretici închinători la zei. Poate...dar nişte persoane cu o forţă morală de zeci de ori mai puternică ca a noastră, a "drept-credincioşilor". Neam apostolic, neam sodomic, de decăzuţi!

Uneori mă indinez până la nebunie, uneori sunt doar trist...Iar când revăd imaginea Doamnei Învăţătoare în minte, mă podidesc lacrimile.

Romania - land of choice. Come and see...cry a little, then leave this fuckin' "no man's land". And never look back, anything it happends.
Romania...land of choice....

P.S: Nu-i aşa că am nevoie de ajutor specializat? Sunt mult prea învechit....căteodată cred că mi-a intrat prea mult chestia aia cu "pe vremea mea..." pe la neuron. Poate că ar trebui să îmi bag şi eu, cât mai repede, o tunare la mansardă? Aşa, o să "fiu în rând cu lumea".
Sau nu.
NU VREAU SĂ FIU ÎN RÂND CU LUMEA!!! Eu doar reprezint o existenţă simplă...infinit de simplă. Just Me.

Te-am iubit pe portofel...

Motto:
E viaţa ta, e lumea ta, lumea ta mult prea departe de ea...de tot ce-o înconjoara şi tot ce vrea
Bijuterii...vacanţe la Roma..şi tu n-ai bani nici măcar să-ţi iei nişte haine ca-lumea
Sunteţi a 12-a la acelaşi liceu...cum să spun???...asta-i singurul lucru (pe care) pe care-l aveţi în comun
De fapt...ar mai fii ceva...dacă vrei...tatăl tău e şoferul tatălui ei.
…………………………………………………………………………………………….
Ai vrea să stai cu ea...să vorbeşti cu ea, să ieşiţi în oraş undeva.
Îţi dai seama...ca nu-ţi permiţi nimic din toate astea..nu-ţi permiţi nimic din tot ce ţi-ar putea cere.
Nu-ti permiti decât s-o iubeşti în tăcere...
Cu toate astea, ieri, ai trecut peste tine ..ai trecut peste orice...şi i-ai dat o floare...s-a uitat la ea ca la un lucru oare-care.
Azi, ai vazut floarea uitată pe bancheta din spate a maşinii
Era acolo uscată.
Nu te-a deranjat, nu te-a supărat
Ti-ai spus. “Ce bine că n-a aruncat-o, ce bine c-a păstrat-o!"
De fapt îţi dai seama...că te amăgesti singur; de fapt ai vrea să ştii cine-i vinovat
Că ea nu stie ce valoare...are..o floare...
[Taxi – De ce?]


Aseară aş mai fi avut o grămadă de spus/scris, însă începuse să mă prindă oboseala şi deja experimentam (din nou) faza aia cu ochii-n gură. Plus că deja scrisesem o căpiţă de litere, şi îmi era frică că mai am încă pe atât; în acest fel, aş fi riscat foare uşor să nu mai citească nimeni…(cam ăsta e primul impuls care te cuprinde când vezi o grămădoaie de cuvinte, care îţi asaltează privirea). Aşa că revin:

Banii sunt un scop în sine, dar şi un mijloc în sine. Aşa îmi spunea profa de filosofie, când încă mai îmi toceam hainele pe băncile şcolii. Atunci nu am înţeles chiar 100%, însă acum, îi găsesc noi semnificaţii pe zi ce trece.
Mircea Badea, pe blogul lui propriu şi personal, mărturisea că nu îi vine să creadă că viaţa unui copil european, a unei persoane din mileniul 3, mai poate depinde de bani. Doar că aşa este. Nu contează drepturile omului, drepturile pacientului, sau eu ştiu care drepturi s-au mai inventat pe micuţa noastră planetă.. Doar banii. Ai, te poţi opera şi poate trăieşti...nu îi ai, mori, şi gata. Nu contează că ai 3 ani, 10 ani, 25 de ani, sau 70. Nu te cunoaşte decât o mână de persoane, şi doar ele vor fi devastate. Restul merge mai departe...Pământul se învârte, soarele răsare şi apune, tu te duci la lucru, vii de la lucru, te duci la lucru, iar vii, şi tot aşa. Nu mai există milă, compasiunea a murit de mult, într-ajutorarea e în comă. (acum veţi urla chestia aia cu teledonurile, la care EFECTIV se salvează vieţi. Dar statistic: câte cazuri din astea ajung în atenţia marelui public, câte sunt mediatizate, şi câte rămân neştiute? Teledonul este doar ca o picătură într-un ocean…)

Partea mai naşpa este că şi Dragostea a intrat în faliment, din lipsă de fonduri.
Câte fătuci aţi auzit că visul lor în viaţă este să îşi găsească jumătatea, dragostea adevărată şi pură, viloiu de fericire care - poate - le aşteptă pe după vreun colţ? Doar că puiuţul ăla scump şi drag trebuie să fie un vestit afacerist, un şeic arab care se scaldă în aur, sau măcar un fotbalagist în plină glorie…(eu cred că mai vomit dacă mai aud o singură dată aşa ceva). De ce nu spun şi puiuţele (femela puiuţului) astea că vor să dea peste dragostea adevărată, de oriunde o veni ea? Bogătan sau păstor de porci, nu ar trebui să conteze, pentru că Iubirea este oarbă…
“Dragostea trece prin stomac”. Aşa se spune…”Adică: Bine, bine. Ne iubim, văd cai verzi pe norişori albi şi inimioare roz cu aripioare ori de câte ori mă gândesc la tine, mă hrănesc cu dragostea ta…doar că se pare că nu prea îmi ţine de foame. Aşa că: ce avem la masă, diseară?????”
Mai nou, “Dragostea trece şi prin portofel”. “Ştii…dragă puiuţ îngeraş micuţ şi drăguţ? Eu ştiu că mi-ai culege soarele de pe cer într-o scoică, ştiu că mi-ai aduce perle din Groapa Marianelor şi flori de pe Venus…dar ce ai zice să încerci cu nişte flori de pe Pământ???? Sau măcar să îmi oferi aşa, timid, o seară la un restaurant de lux?”. Nu contează dacă tu abia ai cu ce să plăteşti autobuzul până la ea, că tu te sacrifici şi să îi cumperi un boboc de trandafir alb sau roşu…Cică DACĂ o iubeşti, tre’ să îi mai faci din când în când şi micile (????) mofturi. Să o inviţi la plimbare pe yaht, să o duci în Caraibe (sau măcar la mare), să o scoţi la disco “every weekend” (cât de mult pot să urăsc eu clădirea aia! Of! Îmi ies bube pe mine când văd toţi gelaţii şi toate cur…adică domnişoarele deschiloţate, cum se zburduncăne pe bubuituri de orgă şi platane; zgomot infernal, fum de ţigară de înnebuneşti, aburi de alcool şi de excitaţie până la tavan. Demenţeală totală şi neîngrădită…).

Iubirea nu mai există. Tre’ să fii prea bou să crezi ce se întâmplă în filme sau cărţile siropoase (unde…apropos! Măcar unu din perechea lovită de damblageala Afroditei este cel puţin un reprezentant al nobilimii. Şi dacă amândoi ar fi săraci – vezi “Slumdog Millionaire” – intervine Bunul Dumnezeu, care pune lucrurile în ordine). “Matreyi”, “Nuntă în cer”, “Adam şi Eva”, chiar şi trilogia “Han Solo” (doar astea îmi vin acum, pe moment) sunt lucrări minunate, dar exprimă doar aspiraţii în dragoste. Dintre toate prostiile astea, doar Eminescu a avut dreptate, în “Luceafărul”; fiecare în cercurile lui…fiecare cu aia a mă-sii, cum ar spune un vecin.

Doar că am o mică întrebare de pus în gând, înainte de culcare: “Ce se întâmplă când nu intervine NI-MENI?? Când nu ai bani, şi totuşi ai mici simpatii??? Când tu eşti din Cuca-Măcăii, şi ţi-a căzut cu tronc (a.k.a. “ţi s-a pus pata”) o fată de la oraş, pe care ai văzut-o trecînd într-un BMW decapotabil????”Aici nu e vorba de dragoste, ci pur şi simplu de o simpate adolescentină. Şi totuşi…Interesează pe cineva?

Altfel, toată lumea e cu dragostea în gură…unele divenii chiar, din neatenţie sau voit, o mai şi înghit. “Ups! Ţi-am înghiţit iubirea…las că acum este la stomăcel, deci mai aproape de inimioară, să te simt aproape tot timpul!”
Iubirea de azi este doar o satisfacere a unor instincte primare, o asociere de 2 studenţi la un apartament cu chirie prea mare. O unire extazică a dânselor, tone de sclipici şi silicon, scandaluri furioase despre gelozie.
Dragostea: un concept extrem de rar în practică, folosit pentru a acoperi toate bâţâielile neruşinate de prin boscheţii patriei.
Aşa că mai daţi-mi scutiri la chestia asta.


Să nu credeţi că gândesc aşa, pentru că mi-a dat vreuna cu tifla – am observat că, de obicei, asta e prima reacţie. Nuuuuuuuu…doar că asta am văzut că se petrece prin prea-minunata noastră lume mega-evoluată. Mi-a plăcut întotdeauna să observ…(îmi aduc aminte de facultă, când mă retrăgeam în spatele amfitatrului şi îmi observam colegii: unii se certau, unii schiţau paşi de dans, în speranţa că poate vor vrăji vreo fată, unele se certau pe vreo rochie…prosteli. Zgomot şi pete de culoare, pe o scenă paraginită…). Păreau preocupaţi de nişte lucruri atât de absurde! Dar a fost…şi au trecut evuri de atunci.
Sunt clipe îmi place să mă visez vreun mare cronicar care consemnează cu sârg, atmosfera vremurilor sale. (Acum să nu-i vină vreunui cretin vreo idee că aş suferi de tulburări de personalitate! Pentru că, după cum ziceam, SCRIU DOAR CE VĂD!!)
În fine…am început să o iau răude tot prin porumbi!

Deci, cu dragostea: cred că întâi ar trebui să înveţe toate piţipoancele, adevărata valoare a unei flori şi abia apoi să aibă curaj să viseze Gelaţi Stălucitori, călare pe un Lamborghini Alb. Deşi…am impresia că fiecare dobitoc din acesta, îşi merită cu prisosinţă vaca celulitoasă pe care o…întreţine.

Unii spun că banii nu pot cumpăra fericirea şi iubirea. Hai...SĂ MORI TU!
Newsflash!!! Au cam făcut-o deja...

Concluzia?
Sun-Tsu scria prin secolul 6 înainte de Hristos, o lucrare de 13 capitole despre strategia şi psihologia oamenilor din război. Cartea face parte din pregătirea de bază a fiecărui strateg de astăzi…dovadă că umanitatea nu prea s-a schimbat cine-ştie-ce, în 2600 de ani (cam cât a durat Vechiul Egipt). Şi atunci…unde este evoluţia aia mult cântată? Umblă câinii cu ea pe coadă???????
Sau am rămas aceleaşi animate instinctuale?

Specialiştii Nimănui

Pâinea, cerealele, orezul şi pastele contribuie la necesarul zilnic de carbohidraţi, minerale fibre şi vitamina B. Legumele verdeţurile şi fructele reprezintă o importantă sursă pentru fibre şi vitaminele A şi C (nutriţioniştii ne recomandă să le consumăm de cel puţin 5 ori pe zi); carnea, puiul sunt un izvor de proteine; peştele şi bananele conţin fosfor (bun pentru memorie), oul se numără printre cele mai complete alimente. Se ştie că aproximativ ¾ din cantitatea de glucoză ingerată, este consumată de creier; laptele, iaurtul şi brânzeturile conţin proteine, riboflavine, calciu şi fosfor (este indicat un consum cât mai des pe zi). Mierea amestecată cu germeni de grâu şi mieji de nucă reprezintă un amestec-bombă pentru memorie. Alunele au un extraordinar potenţial energetic, pe bază de uleiuri vegetale. (deci, un conţinut caloric redus)
Petru protecţia ochilor, pe timp de vară trebuie să purtăm ochelari de soare prescrişi special pentru noi de către medicul oftalmolog.
Nu se poartă aceiaşi pereche de încălţăminte mai mult de 2 zile consecutiv, pentru a nu se favoriza dezvoltarea ciupercilor. Experţii ne recomandă să avem mai multe perechi de încălţăminte, pe care le vom schimba la maximum 1 an (atunci, vor urma cu sfinţenie sfatul medicului specialist, pentru că numerele de la pantof nu se mai potrivesc cu cele din anul precedent).
Când plecăm la plajă, este bine să cerem sfatul medicului dermatolog. Numai el ne poate recomanda o loţiune de plajă special pentru tipul nostru de piele, care să ne ofere o protecţie eficientă împotriva razelor de soare şi a radiaţiilor.
Când meteorologii anunţă temperaturi caniculare, este bine să consumăm cel puţin 2 l de lichid pe zi (exclus cafea, alcool, tutun)...

AAAAAAAAAAAA!!!!!! Tâmpesc cu nervii capului!!! În calitatea lui de ..... (a se completa pe linia punctată) ăla spune, ălalalt drege, celălalt afirmă....Doar că se trece cu vederea un singur lucru. Un microb, ceva insignifiabil, ceva de neluat în seamă, dar care poate răsturna cu uşurinţă marele car al înţelepciunii experţilor: VIAŢA ÎN ROMÂNICA!!!!!
Încă nu pot scăpa de imaginea bătrânelului năduşit tot, roşu ca un rac fiert, care era în vârful câmpului, la 38-39°C. “Nu muncim, nu mâncâm…ce să facem? Poate ne ajută Dumnezeu şi nu cădem la pat.”. Cam asta e Romaneaua noastră glorioasă…
Cred că trei sferturi din populaţie are salariul minim pe economie. Adică, iau în mână maxim 600-700 de lei…din care peste 350 de lei merg lunar către stat. De restul, o familie de minim 3 persoane trebuie să trăiască timp de o lună…Şi atunci, mi se pare normal să zâmbeşti la toate vorbele goale care ies de pe gura experţilor.
“Mâncaţi sănătos, astfel încât să vă completaţi necesarul zilnic de vitamine”; cam greu asta, pentru că majoritatea abia au la masă o ciorbă de cartofi şi o tocană de păstăi…adevărate delicatese.
“Purtaţi ochelari de soare, ca să vă apere vederea”; asta e o fiţă de şmecher! Bunica nu avea aşa ceva, să trăieşte bine-mersi. E ea aproape oarbă, dar…de la o vârstă, este normal să ai probleme cu sănătatea.
“Luaţi cel puţin o pereche de încălţăminte pe an…”. Nu este nevoie, pentru că abia ce am primit un lot de încălţări, de la un văr. Mă cam strâng ele, ce-i drept, dar….nu pot să dau milioane pe nişte lucruri care tre’ să le iau când fac curat la vacă. Lasă doctori şi prescrierile lor…nu am murit până acum, că am purtat de la alţii. Dacă îs mari păpucii, bag vată la vârf; dacă îs mici, rabd.
“Folosiţi loţiuni cu protecţie solară, când mergeţi la plajă”. Eu nu am fost niciodată la mare…are ceva?
La chestia aia cu apa, este mai uşor; pentru că scot apă din puţ, de câteori mă ia setea…aproximativ. Că nu pot întrerupe treaba, de câte ori mi se face sete…mai rabd şi eu, că îs ditai găliganu’!

Cam asta este mult gloriosul land of choice. O lume de rahat, o viaţă de rahat, unde nu contează ziua de mâine. “Să mai trăim noi până mâine…” aşa spun toţi.
Şi nimeni nu realizează că filosofia asta de viaţă te face să te procopseşti cu un sistem imunitar în lipsă. Nimeni nu realizează că aşa, te loveşte artrita sau reumatismul, când nici nu ai împlinit 30 de ani (“Lasă mamă, că de-acum, începi să îmbătrâneşti”), orbeşti până-n 40 de ani, îţi faci tălpile franjuri de bătături şi te seacă la inimă, când păşeşti.
Şi aici, nici măcar nu am mai pus diferitele afecţiuni cu care te naşti: probleme de respirat, probleme cardiace, de circulaţie limfatică, şchiopătat, probleme de vedere, cefalii, tumori, vergeturi, hemofilii şi câteva alte milioane de boli din astea.

Ce ne mai recomandă specialistul?????????? “Nu muncim, nu mâncăm…”

Dintotdeauna, au existat bogaţi. Fie că le zicea patricieni, brahmani, daymio, mandarini, nobilime, boieri sau mai nou politicieni, ei au fost mereu, aceiaşi bogaţi. Aşa că, lumea nu a evoluat. Lăsaţi-mă cu frecangeala aia de ideologie europeană, de principuri , concepte abstracte, drepturi şi idealuri. Nu există aşa ceva…”Nu muncim, nu mâncăm. Remember?”. Dincolo de cosmetizările împopoţonate, totul nu se reduce decât la asta. Atât şi nimic mai mult…
A trecut vremea fanteziilor, a dorinţelor. Nu mai avem timp să ne gândim la dezvoltarea noastră interioară, la analiza lucidă a faptelor. Nu mai avem vreme pentru suflet…pentru că dacă nu muncim, murim. Servici-casă, servici-casă, servici-casă, şi nimic mai mult.
Îmi aduc aminte acum de “Moder Times” al Marelui Chaplin…Nici nu ştie cât de mult a avut dreptate. Şi totuşi, nimic nu se schimbă, pe plan mondial. Ei au găsit totuşi un echilibru frivol al acestei stări de fapt….noi nu. La noi e ca în Evul Mediu: boierii se freacă prin trăsuri, iobagii muncesc şi îi ţin în cârcă pe paraziţi.
Şi totuşi, din moment ce avem roboţi care pot dirija o orchestră, presupun că MĂCAR o parte de industrie se poate baza pe robotică. Dar asta înseamnă şomaj, revolte. Pentru că societatea umană este bazată pe bani, la fel ca în pristorie.
Banul. Unicul scop în sine si totodată un mijloc în sine…

Băiiiiiiiii!!! Ce e-n minţile alea găunoase ale voastre? (deşi după demonstraţia de cosit, zbierat – nu cred că aia se poate numi cântat - din fluieras, rânjit din maşina de curse, la păsărica de după aparatul foto, călărit caii….nu cred că e prea mare lucru; dar asta este o altă poveste, care va fi dezbătută pe larg, cu altă ocazie. Acum nu vreau să deraiez…prea mult). Când vă sculaţi din pat şi mergeţi la oglinda dein baie, nu vă e ruşine să vă priviţi la făţău? Voi sunteţi citavi cu capul? Vă funcţionează bine instalaţia – nu aia de excreţie -, sau trebuie să vin cu puţin Domestos? Voi sunteţi întregi la Maţu’Gânditor? Nu vedeţi că moralitatea acestui popor se duce pe apa sămbetei? (cred că s-a şi dus deja..). Unde-s modele? (nu ţoapele alea tâmpe de pe scenă) VOI???????????????? Din cauza voastră, un elev de liceu cerea să nu se mai studieze istorie şi literatură în şcoli, pentru că oricum scoala nu este de nici un folos în viaţă (indiferent de câte căcaturi de spoturi se fac, despre importanţa şcolii; vreţi să vă anunţ de câte ori dau peste copii care nu au şansa de a merge la şcoală? Urcaţi-vă-ţi frumosbastârcile de pepeni dorsali într-un tren personal şi îi veţi găsi prin toate gările patriei…). Importantă este şmecheria, furăciunea, snobismul manelistici idioţenia acută.
Dacă nu sunteţi în stare să faceţi ceva, barem nu lăsaţi pe alţii…

Maestrul Piersic este uitat. Radu Beligan, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Stela Poposcu, Oana Pellea…la fel. Nimeni nu mai vorbeşte de ei, decât poate la slujba de îngropăciune, când ţara va fi pierdut o imensă stea.
Şi între timp, specialişti spun. Suntem o ţară de specialişti putrezi, fără nici un viitor. Şi fără morală, fără umanitate. Suntem nişte neica-nimeni, plini de ciumă şi alungaţi de toţi cei civilizaţi (măcar puţin)

Nici nu ştiu dacă ar trebui să mi se facă milă…pentru că la primul impuls, mă năvăleşte sila şi scârba.

[Va urma]