Obiceiurile Pascale Contemporane

Motto:
"Fă-te om, fă-te om,
Alungă-ţi gândul necinstit!"

Am ajuns Ziua Cea Sfântă a Paştelui…cu toţii suntem plini de iubire, de iertare a aproapelui nostru netrebnic, de milă pentru ţigănuşii murdari care cerşesc prin staţiile de autobuz, mustim de dorinţe înălţătoare şi de gânduri curate…Sperăm că Învierea Domnului ne va aduce “pace în suflet, Lumină în case şi în gânduri” şi tone de fericire, care se vor revărsa asupra noastră ca un râu nărăvaş, umflat de ploi. Este un timp al celebrării vechilor tradiţii, dar şi un moment de naştere a altora noi:
· Stresul premergător “Zilei Minunate”
Cum simţim că se apropie Marea Sărbătoare, parcă intrăm în fibrilaţii! Muncim ca descreieraţii (fără să gândim), suntem cuprinşi de "febra cumpărăturilor" şi începem să concepem kilometri de liste de meniuri, ne pornim să lustruin frenetic toate ungherele domiciuliului în care ne ducem existenţa.
Nu spun că nu este bine să facem toate lucrurile acestea; doar că…am o mică impresie că din cauza lor, uităm să simţim adevărata încărcătură emoţională care precede acest Praznic…uităm să realizăm că tot ce ţine de Paşte s-a petrecut mai întâi la un nivel conceptual, abstract, în plan material trecînd doar violenţa Jertfei pentru Iubire şi pentru Om.
Dar nu este timp de chestii din astea…Paştele înseamnă doar seri în care se merge la slujba religioasă (ca s-o facem şi p-asta), o noapte nedormită, ciocăneli de ouă roşii şi tone de MÂNCARE!!!!
· Făţărnicia pelerinajului spre biserici
Mergem în turmă spre “Lăcasul Sfânt”, ca să ascultăm cuvintele purificatoare ale lui Doamne-Doamne şi…să ne lăudăm cu noile haine C&P, M&N, D&B, (sau mai ştiu eu ce firme cu înscrisuri mari şi sclipicioase), care ne ajută să părem mai cool în faţa duşmanilor. Trebuie să ne arătăm respectul şi pioşenia faţă de Patimi, să fim prezenţi şi noi la străbaterea Drumului Durerii; şi în afară de asta…”AŞA ESTE BINE!”. Se porneşte deci, cu mic, cu mare, spre biserică…
Tineri falnici şi fumegători, fetişcane spoite ”până-n dinţi” şi încercelate la toate extremităţile organismului, bătrâne cernite şi pline de năutăţi (preluate direct de la “Radio Şanţ”) ce trebuie împărtăşite şi “credincioaselor” vecine de strană, bebeluşi plângăcioşi “blindaţi” de “tanti-uri şîşîite”… O adunătură veselă şi colorată, care merge în grămadă (ordonată) spre a face parte din cortegiul funerar al Mântuitorului; o şlahtă care uită de stimă sau politeţe, uită să trăiască duritatea momentului, uită toate regulile bunei-cuviinţe sau iubirea creştină şi îşi împarte cu darnicie coate în gură sau pumni la ficaţi, pentru a apuca într-un timp cât mai scurt câteva floricele despre care cred ca au puteri miraculoase şi te ocrotesc de lucrarea lui Ucigă-l Crucea, mai abitir ca un înger păzitor.
Apoi altă îmbulzeală şi înghesuială la Înviere, când are loc năvala bivolilor turbaţi asupra "Luminii Sfinte" şi “Finala K1” pentru câteva bucăţele sfinţite de “Paşte”…Preotul spune că este vremea bucuriei, deci ne veselim prin mini-bairamurile cu bere şi ţigări de sub fereastra Sfântului Altar. Şi ca să dovedim că suntem fericiţi cu adevărat, din când în când vreun fite-cine mai trage câte un chiot ascuţit în noapte…
· Iepuraşul
De unde e obiceiul acesta? Că eu nu am auzit de nici un iepuraş care s-ar pomeni în vreo Evanghelie….Şi de ce Iepurilă? De ce nu un Chihuahua dolofan, un gânsac roz cu frac şi papion, o găină moţată şi făcătoare de ouă gata înroşite şi încondeiate, un ornitorinc zburător sau chiar o girafă liliputană cu pleata roz şi cercel în ureche? DE CE TOCMAI UN IEPURE?? Măcar nu era un miel, că el tot era prezent de mai devreme prin peisajul biblic….Staţi că mi-am amintit! Mielul este deja sacrificat pentru drob şi friptură, aşa că nu mai putea veni şi cu daruri; şi nici măcar duhul lui, pentru că ar fi trebuit să fie un miel mult prea tembel, ca să îşi cadorisească post-mortem stăpânii care i-au făcut frumuseţe de “cravată cubaneză”! Nu…”puiul oii” iese din discuţie. Dar de ce a fost ales iepuraşul clocitor (sau mirositor) de ouă? Cred că acesta este unul dintre multele mistere neelucidate ale Terrei….
· Mâncarea cea cuvenită
Ce ar fi Paştele fără “cele cuvenite pe masă”? Fără pască, friptură de mieluţ (“Mâncaţi pe Vasilică, ca s-aveţi noroc tot anul!!”), grămezi de ouă roşii şi cozonaci? Totul ar fie egal cu zero…
Este Săptămâna Mare; dar tu trebuie să alergi ce orbetele prin magazinele alimentare să îţi umpli cămara de haleală şi spirtoase. Nu poţi simţi bucuria Triumfului Vieţii asupra Morţii, fără tradiţia Îmbuibatului sau cea a Beţiei? Nu eşti bucuros dacă nu eşti mâncat şi “afumat” bine…prin urmare, nu poţi simţi Unicitatea Momentului! Aşa că…”Înfulecaţi cu spor, dragii mei!”
Parcă am sărbători “Ziua Ghiftuielii”, a îngrăşării porcului pentu Ignat! Sărbătoarea ce a venit înseamnă doar grătar, “bucăţi foarte alese în gură”, suc de struguri sau de malţ şi dănţuială? Unde este inclus SUFLETUL în această ecuaţie? Sau partea asta e nesemnificativă, in comparaţie cu o masă plină şi îmbelşugată? Dacă ai “ghiozdanul” supraplin, nu mai ai interes şi pentru CONŞTIINŢĂ?
· Urările
Este un gest minunat să îi urezi cuiva fericire şi linişte sufletească. Este frumos, şi dai dovadă de respect şi bună creştere să faci asta. Însă…este doar o rutină nenorocita; ştii că vine Paştele? Cauţi repejor pe internet o urare cât mai poetică sau trăznită, dai un copy-paste pe telefon şi gata…eşti un bun prieten! Dar de ce nu poţi face urarea din suflet, cu cuvintele tale? Eşti chiar aşa imbecil să nu reuşeşti să îţi transpui în 2,3 cuvinte gândurile tale frumoase?
Fiecare caută să şocheze (prin aspect, doar), să pară cât mai ciudat, şi am ajuns o naţiune de tulburaţi mintal…De ce se acordă atenţie numai formei, iar fondul e lăsat în paragină? De ce se repetă la infinit nişte cuvinte împopoţonate, care se golesc de sens şi devin fade şi chiar ipocrite?

Fiecare persoană este unică, fiecare prieten este special. Şi atunci de ce îi bagi pe toţi "în aceeaşi oală" şi trimiţi "pe bandă rulantă" aceleaşi rime deşarte, fără să pui nici o picătură de suflet? "Paşte fericit" nu este învechit, şi nici plictisitor; doar pare aşa, pentru că nici măcar tu nu mai crezi cu adevărat ce spui...

Totuşi, fără un gând bun pe care să îl transmiţi cuiva drag, nu te simţi complet...aşa că nu îţi rămâne decât să speri că sinceritatea inimii tale va răzbate cumva din mesajul pe care îl împărtăşeşti... oricât de simplu ar fi el.

Parcă Paştele era o sărbătoare profund spirituală; ce s-a întâmplat cu asta? Bunul nostru creştinel ştie doar că este o parte a cirezii, şi trebuie să se poarte ca atare…ca o bovină nepricopsită, condusă de instinctele primare, care trebuie doar să urmeze indicaţiile Stăpânului, pentru a-L mulţumi!
Cel care se crede de nestrămutat în credinţă se înghesuie oriunde şi oricând, fie ca e vorba de Paşte, Crăciun, sau Bobotează; oriunde se dă ceva (pe gratis), este asaltul roiului de viespi pe o bucată de miere…Apoi, odată şi trebuşoara asta înfăptuită, se unge cu mir, sărută straie preoţeşti, face zeci de mătănii (totul cu o demenţă ritualică) şi părăseşte Lăcaşul de Cult…ajuns acasă, umblă de chiaun prin toată casa (pentru a împrăştia sfinţenia peste tot) şi începe să viseze la Colţul de Rai unde va benchetui în “Cealalaltă Viaţă”...Sigur aşa se va întâmpla! Merge săptămânal la slujbă, ştie “pe deasupra” pasaje întregi din Biblie, face acte de milostenie, respectă toate posturile din an.
Acum ceva vreme, prin manualele de religie ale micilor şcolari se descria un Dumnezeu răzbunător, care coboară din Cer să îţi tragă scara de sub picioare, în caz că voiai să te caţeri prin vreun copac şi să distrugi cuibul vreunei vrăbii; acum…privind la tot ce se întâmplă, lui Dumnezeu îi este creeată o imagine de Stăpân Atotputernic, care îţi garantează un norişor propriu DOAR DACĂ înfăptuieşti nişte lucruri (ce ţin strict de nivelul fizic al Vieţii) aliniate frumos într-o listă. Iar eu nu cred că este numai atât; nu se poate să fie numai ATÂT!

Să ai un Paşte frumos, care să îţi calmeze Cugetul şi să îţi aducă măcar câteva clipe de uitare a tuturor nenorocirilor care te macină... Hristos A Înviat!

UPGRADE: Am observat că în această perioadă s-a răspândit obiceiul de a face cel puţin o conexiune între lucrurile ce le facem zilnic şi tradiţiile Paştelui; deci, în cazul în care citim vreun basm princhindelului, înainte de culcare, provocarea aruncată "la mişto" de către Făt-Frumos (de Aur) Zmeului celui Rău şi Hapsân (şi Mascat), ar suna cam aşa: "În săbii să ne tăiem, în luptă dreaptă să ne luptăm, sau în ouă (încondeiate) să ne ciocnim..????..."

No Man’s Land…

De curând, am fost nevoit să fac o descriere succinctă a dragii noastre ţărişoare, pentru cineva care nu este de aici. Să fac un tablou reprezentativ, o sumă a tuturor lucrurilor mai evidente care ne-ar putea reprezenta…şi în minte îmi veneau doar tunuri imobiliare, cocalari băloşi în “litere şi cifre” de fitze, fătuci despuiate şi obsedate de diferite pagini ale revistelor (gata) colorate, munţii de gunoaie dintre blocurile paraginite, “şmecherii” de cartier cu pantaloni rupţi în genunchi şi turul în faţă, prostul gust afişat ca o virtute şi seminţele (dimpreună cu înjurăturile şi scaunele rupte) de pe stadioane…Dar prezentarea cocinii de zi cu zi nu era unul din obiectivele mele; aşa că am început să caut în altă parte…iar NATURA a fost singurul răspuns logic (staţi liniştiţi, că nu lucrez sub acoperire pe U(n)drea sau altcineva). Şi sincer, am rămas uimit de ceea ce am găsit, chiar dacă unele lucruri le ştiam (şi doar le-am dat uitării). Avem o ţară minunată, cu munţi care îţi taie răsuflarea prin frumuseţea lor, ape “frumos curgătoare ” şi limpezi “ca cristalul” (doar acolo unde românaşul nu a putut urca cu maşina pentru un grătărel tradiţional), castele semeţe ascunse de codri întunecaţi şi misterioşi, mânăstiri vechi de sute de ani, dar care se înalţă mândre printre coline…Avem o ţară minunată, grandioasă, dar care din păcate, ESTE LOCUITĂ!

Nu trăim într-un stat de drept (mai degrabă într-unul “de strâmb”); nu avem o democraţie reală; nu dormim liniştiţi, pentru că justiţia veghează pentru noi, iar băncile ne fabrică milioane; economia nu duduie “din greu”; Maica Patrie nu mai este “Grânarul Europei”; ştabii de succes nu au tone de bănet din muncă onestă; cinstea şi corectitudinea sunt de mult doar nişte cuvinte uitate; talentul, determinarea, voinţa…şi toate conceptele de genul acesta cu care am fost “aburiţi” de mici, nu contează (doar dacă ai un minim de P.C.R. – Pile, Cunoştinţe, Relaţii); entuziasmul este pentru proşti sau pentru idealişti, care încă nu şi-au dat seama pe ce lume trăiesc; sistemul sanitar nu ne protejează de boli (mai degrabă sare şi el cu o mânuţă de ajutor); învăţământul nu ne face specialişti pentru viitorul luminos care se scălâmbă la noi de după colţul dărâmat al blocului; nu există “instituţiile statului”; nu există stat..
Românica (din punct de vedere al mentalităţii “băştinaşilor”) este “ceva” situat pe altă planetă, într-o dimensiune anormală în centrul unei găuri neagre…plină de găozari caraghioşi, păsărici sprijinitoare de diferite rămurele (mai semeţe sau mai blege) şi dilimaci distrugători de parcuri şi păduri spre o construire glorioasă a unor viloace şi mai glorioase…Este o locul unde poţi face ce vrei, numa’ să n-alegi (dacă stai prea mult pe gânduri, rişti să ţi se construiască urgent un pălăţel drăguţ şi cochet, la 2 m. sub pământ), Raiul unde s-a încheiat cu surle şi trâmbiţe Alianţa D.A. [Dobitoci (de) Aburit]...Nimic nu are rost, nimic nu are logică. “Mogulii este răi”, şi se reped ca nişte ulii asupra micuţelor domnişoare de succes, presa este spălătoria de lenjerie intimă a “Cuceritorilor” posesori de “maşinule” puternice şi a “tutelor independente”, dornice de a fi întreţinute de ditamai afaceristul rafinat (înalt, drăgut, cu simţul umorului, sincer şi romantic), “cu bancnota-n vârf de i-phone”; guvernacii imbecili şi demagogi îşi dăruiesc cu fală ouă unii altora; “prostimea de rând” strange cureaua…o strânge până îi iese ochii (şi încă puţin mai mult), pentru că oricum, “afânaţilor” cu creier “copăcit” li se-nbrăhăne de “amănuntul” acesta. Nimic nu este mai important decât să dai cu ştampila pe nişte graşi, care nu fac nimic! Promit că va fi bine, şi dintr-un anumit punct de vedere se ţin de cuvânt, pentru că…LOR le este bine! Ştampilăii care i-au votat poa’ să crape...(şi de preferinţă să învieze la următoarele alegeri, ca să se exercite în dreptul lor de cetăţeni liberi)
Citisem undeva acum ceva vreme că noi, fiecare individ în parte, suntem de fapt cei vinovaţi pentru starea deplorabilă în care ne aflăm. Şi într-un fel, aşa este; dar rahatul ăsta nu va va deveni un trandafir sau un crin imperial dacă, de mâine, încep eu să “pun botul” la toate vrăjelile care mi se servesc, dacă eu încep so văd păsărele roz la fiecare colţ de stradă, încep să cred şi să sper…Să sper în ce? Că va veni un Salvator, care (poate de data aceasta) chiar va face ceva bun? Că se va schimba totul şi vom îngâna cântece de îngropăciune pentru nesimţirea, îndobitocirea, prostia, golănismul şi hoţia care joacă “pititea” pe lângă noi? Da…ce să spun…”Trăindo sperando, murindo cacando…”.
Reconstrucţia, Renaşterea asta (ca Phoenix-ul din cenuşă), este o “muncă de echipă” la care trebuie să “punem cu toţii umărul”. Dar nenorocirea este că exact aceia care au mai multă putere de convingere şi care chiar ar putea schimba ceva, îşi vor luxa “ca prin minune” humerus-ul şi se vor retrage! Pentru că dacă nu ar face aşa…ar fi ceva cam cum făceam în grădiniţă: “Ia-te de urechi şi dă-ţi două palme!”; doar că nu ai să vezi nici un “rotunjor” cu bujori lâncezi în obraji, că îşi va da şuturi în mult iubitu-i poponeţ de bunăvoie…că va renunţa voluntar la ciolanul pe care l-a ros până a rămas ştirb! Doar s-a inventat proteza…
Japonia a devenit prima putere tehnologică a lumii, după ce a fost devastată de două bombe atomice! O mână de oameni, care stau claie peste grămadă, pe patru insule devastate de cutremure; Arabia este o ţară deşertică, la care vin turişti “gârlă”! Germania şi-a furat-o (destul de rău) în două războaie mondiale, şi uite unde a ajuns! Şi noi….parcă naţiunea asta este un imens camion condus de un şofer beat, care ba adoarme puţin şi intră în gard, ba îl apucă cheful de dansat la volan, iar autovehiculul merge pe tranşeea de drum ca pipi-ul de bou ameţit …
O floare minunată, păngărită şi devorată încet, de nişte gândaci împuţiţi…
M-am săturat! Mi-e scârbă de ei…Mi-e silă de societatea asta hapsână şi avidă de bani, ipocrită şi putredă!

Iubiriada

Motto:
“Cântă, Zeiţă, iubirea ce-aprinse pe Tâmpel Manelarul..”

Întunericul smolit şi sufocant te împresoară ca un giulgiu...Eşti ţintuit de un perete rece şi umed....Mâinile îţi sunt înlănţuite de şerpi groşi de metal ruginit...Nu te poţi mişca, nu poţi striga. Tot ce poţi face este să priveşti cu nesaţ la peretele gol din faţa ta, pe care dansează sec nişte umbre prelungi ale unor animale...Crezi cu toată fiinţa ta că aceasta este Realitatea, că ceea ce vezi cu proprii tăi ochi este Adevărul. Ca prin minune însă, reuşeşti cumva să te eliberezi. Vezi că nu eşti singur, că mai sunt şi alţii ca tine, însă deocamdată vrei doar să scapi; să evadezi din peştera aceea neagră şi putredă, să ieşi în lumina soarelui şi să simţi adierea molcomă a vântului în obraz. Nu ştii cum, dar ajungi afară; apoi rămâi uimit de bogăţia pură care te înconjoară....Te întorci la tovarăşii tăi din cavernă şi încerci din răsputeri să le spui, să le explici că tot ceea ce văd ei (şi în care cred cu tărie) nu este decât o iluzie. Eşti considerat nebun....
Cam acesta este pe scurt, “Mitul Peşterii” al lui Platon. Viaţa pe care o trăieşti este plină de ignoranţă şi întuneric, iar ceea ce crezi tu cu ardoare că este Realitatea nu este decât o nălucire, o umbră a adevăratelor valori…IUBIREA, DREPTATEA, ADEVĂRUL…
Iubirea este ceva atât de curat şi de neprihănit, încât este foarte posibil să nu o întâlnim niciodată în viaţă (Poate de aceea, Maestrul Iulie Darie a mărurisit că el nu i-a spus niciodată soţiei sale că o iubeşte…Poate nu ştie încă dacă este vrednic de Adevărata Dragoste..Sau poate îşi respectă mult prea mult aleasa să o pângărească cu nişte cuvinte golite de sens, care oricum nu îi pot transmite adevăratele sentimente…) Şi totuşi, dacă îţi scoţi puţin capul pe geam, vezi că iubirea este pretutindeni: în magherniţa strâmbă din colţ, unde se vinde varză la kilogram (şi unde un El şi o Ea se iubesc cu foc), în gura vreunui tălâmb care recită cu ardoare ceva din Maestrul Ciorbă (cântecaci de valoare inestimabilă, de câteva sute de mii de euro), şi chiar şi în litania searbădă a nenorocitului care îşi înalţă rugător mâna spre tine...Bordelurile cu felinare roşii la intrare mustesc de iubire, tinerii îi sorb cu nesaţ aroma în cârciumile de trei stele (frânte), cu pereţi scorojiţi şi mese mucegăite şi slinoase, firavele “domnişoare de consum” o scarmănă duios după ureche când o găsesc bătînd fără ţintă trotuarele patriei…
Trăim într-o Lume civilizată, unde dragostea zburdă veselă printre noi şi ne face cu ochiul, ca un pişicher inimos şi drăguţ. Societatea însă evoluează cu repeziciune, iar vechile simboluri ale iubirii sunt acum doar amintiri prăfuite! Astăzi a apărut computer-ul şi (mega)minunatele site-uri pentru iubit: scrii ceva despre tine, îţi aplici cea mai sexy poză din colecţie (sau o modifici “puţin” pe a vreuneii “Rupător-de-Inimi/Fătuci de Super-Succes”), apoi Dragostea dă năvală în grajdul plin de bălegar al vieţii tale lipsite de sens…Trebuie să fii prea idiot să nu-i deschizi larg Porţile Sufletului! În definitiv…priveşti o fotografie, iei un id de mess, arunci ca descreieratul cu “Te Iubesc” prin diferite “mijloace de comunicare moderne”, şi...MINUNE!! Dumnezeu te-a blagoslovit cu o ditamai pleaşcă de amor, ce te-a lovit direct în moalele capului! Porumbeii cântă, cerul este roz-bombon-căcăniu-în-dungi, soarele străluceşte doar pentru tine...Este de înţeles doar: IUBEŞTI CA UN DISPERAT (o fotografie)! Dar asta nu poate rămâne aşa; deci, faci tot posibilul şi îţi rupi marea dragoste din lăcaşul ei (care este la câteva sute de kilometri depărtare, dar de care te-a apropiat “Sfântul Internet” – să pupe tata/mama pe el de scumpic), pentru a o aduce lângă tine, lângă cel care o merită cu adevărat....Dacă ceva nu îţi iese cum vrei, faci câteva crize de isterie sau de ambiţie porcească (prin care – chipurile – îţi marchezi teritoriul), apoi îţi bagi cu năduf mâna în buzunar (şi în tot ce prinzi în apropiere), şi gata...ţarcul îngrădit pentru iubirea ce ţi se cuvine este finalizat!
Ce e prosteala asta? Ce e cu neghiobia asta? La atât am ajuns? Cât de dobitoc şi de trăncălău poţi să fii, încât să crezi cu înflăcărare că Destinul ţi-a zâmbit, printr-un fir străbătut de un anumit impuls electric? Nu e vorbă...poate simţi ceva pentru poza respectivă (dacă eşti “fotografil” de meserie), sau chiar pentru persoana care o reprezintă...dar sigur nu e dragoste. Te excită, aşa că vrei “să o bagi în aţe”, “să atingi norii şi ploaia” alături de ea/el…O/îl respecţi, o/îl admiri, te răscoleşte într-un mod ciudat, te gândeşti numai la ea/el, o/îl visezi noaptea…o/îl simpatizezi, poate chiar ai impresia că, într-un mod ciudat, ţii la ea/el…te atrage, vrei să vă petreceţi vremea împreună, vrei să o/îl cunoşti…DAR ÎN MOD SIGUR, NU O/ÎL IUBEŞTI! Trebuie să fii ori prea ipocrit(ă), ori prea ignorant(ă), ori, pur şi simplu cu adevărat imbecil(ă), ca să crezi asta! Cel mai mult, pe internet se pot lega amiciţii...restul poate apărea mult, mult mai târziu.
Ca să iubeşti o persoană trebuie să o cunoşti…în toate momentele ei de fericire, de iritare, de nervozitate, de exaltare..Şi lucrul acesta nu îl faci printr-un ecran de calculator, unde, poţi scrie cu dezinvoltură că eşti super-fericit(ă), chiar şi când lacrimile îţi şiroiesc de durere…Nu poţi spune că iubeşti, nici după ce locuieşti lângă cineva clipuţă de clipuţă, zi după zi, timp de ani buni…Şi tu crezi ca un dobitoc redus-mintal că ai reuşit să păşeşti în Lumea Imaterială a Absolutului, a Ideilor, printr-un cablu de net?
Culmea este că s-au întemeiat şi familii pe baza “Iubirii Virtuale”…Familii de piatră, trainice, care dădeau pe dinafară de iubire…care s-au destrămat apoi la primul hop (probabil scurgerea de dragoste peste pre-plinul insuficient a fost mult prea mare, şi nu s-a mai respectat “legea conservării maselor”). “Familia este celula de bază a societăţii”…păi dacă aşa stau lucrurile, se vede treaba că celula asta este (puţin) cam canceroasă. Un cancer care este îmbrăţişat cu “iubire nebună”…
Să nu aveţi impresia că eu aş fi vreun Guru în materie, pentru că vă înşelaţi amarnic. De fapt…habar nu am ce este Iubirea; ştiu însă cu siguranţă ce nu este …iar ce se molfăie acum cu gura plină, sigur nu este iubire. Pentru că Ea se presupune că este veşnică, că îţi schimbă fundamental percepţia asupra Universului…Şi atunci de ce la noi durează doar câteva luni (timp în care “dai la pompă din gros”), apoi, când te-ai plictisit de Ea, o arunci ca pe o cârpă murdară? Ai impresia că este o manea împuţită, care se învecheşte odată ce soarele a apus? Nu ai nici o părere, şi faci doar ce face cârdul? Sau cum?
Este jalnic. Este trist că un cineva poate crede că “sufletele pereche” (sintagma xeroxată a tuturor îndrăgostiţilor lulea – sau trabuc) se găsesc la doar un click al “şoarecului de birou”…