CineMa Iubit

“Dumnezeu a creeat Lumea în 7 zile. Eu mi-am distrus viaţa în 7 secunde…”
Aşa începe ultima producţie cinematografică care mi-a atras atenţia. Este un film cu şi despre oameni care sufera, fac greşeli, se bucură, iubesc…doar oameni obişnuiţi. Oameni care se ajută…dar cum găseşti acei oameni care CHIAR au nevoie de tine? Dorinţa prea mare de a ajuta este interpretată adesea drept slugărnicie nemernică sau pupincurism, iar acestea se pedepsesc aspru…eşti călcat în picioare fără milă de oricine crede că te poate folosi cumva. Nu contează că tu ai vrut doar să fii “bunul samaritean”, că ai vrut doar să îţi dovedeşti că poţi fii important pentru cineva, că iubeşti acea persoană sau pur şi simplu eşti drăguţ…Eşti “tranşat” de oricine crede că ar putea lua ceva de la tine (indiferent că e “ţigancă împuţită”, ungur idiot descreierat sau italian cu vânturi de mândrie în creieraş).
Filmul acesta sugerează o cale de a descoperi DOAR acele persone care au nevoie de tine, o cale de a vedea hidoşenia celor “drăguţi”…Îţi arată lăturile din sufletul omenirii şi oazele de verdeaţă ale acesteia…Te învaţă să alegi.
Lumea nu este aşa cum credem noi. Cu cavaleri şi zâne care îţi sar în ajutor la primul semn de pericol, cu fecioare neprihănite şi spâni răutăcioşi. Lumea este plină de lupi deghizaţi în miei, de vulpi acoperite cu pene de găină care aşteaptă să te sfâşie cu prima ocazie…Oamenii prea-măresc iubirea, dar nu iubesc. Sunt cu ea în gură şi pe buze în fiecare secundă, însă nu iubesc. Totul este doar o faţadă, o manea jegoasă care sparge difuzoarele şi te asurzeşte, doar pentru că este “la modă”. Oamenii (în general) nu iubesc…Singura care te iubeşte cu certitudine este Moartea. Nu Dumnezeul care te învaţă să i te rogi Lui, ca apoi să asculte muzică la căşti în timp ce o faci….Nu mama care îţi vinde un rinichi, doar pentru a face rost de bani…Nu prietena “sensibilă” care îţi repetă ca o moară defectă că tu eşti Soarele ei, care te pune să “o ajuţi în fiecare noapte”, pentru ca ziua să plece la altul. Nimeni. Nimeni nu te iubeşte…doar Moartea. Ea vine la tine indiferent că o chemi sau nu, te vrea indiferent că eşti top-model, şchiop, ciung, orb, tânăr sau bătrân, muritor de foame sau multimiliardar…Ea te vrea oricum. Ea este ca o iubită care se întoarce mereu la tine, indiferent de ce s-ar întâmpla…Este precum căţelul care te aşteaptă în faţa porţii să te întorci de la lucru…Ea te iubeşte şi te aşteaptă întotdeauna. Exact ca în jurămintele pe care le rostim noi, cu gura plină de dinţi cariaţi şi de iubire.
Cinema iubit…Nimeni…Nimeni nu mai face acum nici măcar filme de valoare. Toţi sunt obsedaţi de actorie, de faimă, de succes, dar filme adevărate se fac foarte rar. Zilnic se produce câte un “block-buster”, câte o manea ipocrită pentru nişte manelişti ipocriţi şi idioti. Nu se doreşte decât faimă…
O altă vizită la cinema am făcut-o tot de curând, când s-a lansat “Slumdog Millionaire”. Este un film special, un film cum nu am mai văzut de câţiva ani buni. Îţi dă încredere, tărie să suporţi toate mizeriile vieţii, speranţă în iubire şi puterea de a visa…Toate trec însă după vreo oră. Trăim în România, unde este imposibil să devii milionar de la un “câine de mahala”. Este (aproape) imposibil ca prin muncă cinstită să devii celebru. Este (aproape) imposibil să îţi găseşti dragostea, să găseşti ACEA PERSOANĂ care are nevoie de tine (acum toate tutele vor crede că ele fac parte din categoria aceea norocoasă “aproape”). Nu poţi să visezi, nu poţi să fii încrezător în viitor. Nu poţi să te bucuri de fiecare clipă care trece. Nu poţi să fii romantic(ă), nu poţi să zâmbeşti. Nu poţi să fii optimist…Eşti părăsit de toţi si de toate. Sângele te părăseşte, pentru că picură zilnic din inimă. Voinţa te părăseşte, pentru că oricum “stă” degeaba la tine.
Trăim în România, nu într-un film de Oscar. Trăim într-o lume golită de sens şi de valori. O lume care se închină în ritmuri “orientale” de “cica-laca-cichi-cea”, o lume spoită de aur unde ne “numărăm ouăle” şi căutăm “iubiri” de-o noapte (sau de mai multe, dacă “se mişcă mai cu talent”).
O lume comunistă şi gri.

Bici! My Country….

Motto:
“Ai money...LOVE STORY; N-ai money....I’M SORRY”

Cam la asta se rezumă viaţa de zi cu zi în draga de Românica...
Invitaţia unei curve pentru clienţii săi! “Ai mălai, ne-o tragem. Nu ai, RABDĂ! Sau du-te în baie şi cântă-ţi refrenul cu La-La-La....”
Ţărişoara noastră a ajuns un bordel nenorocit, condus de nişte matroane slinoase! Te duci cu “teşcălăul” de bani, şi eşti băgat în seamă…Dacă nu îi dai “tainul” necesar fiecăruia, eşti tratat ca un gunoi jegos! Vrei să îţi vizitezi bunica la spital? Păi tre’ să începi să “împarţi pomană” încă de la poartă…Te-a prins “cap de cretă” că ai depăşit pe linie continuă? Cu o mită mică şi-a pierdut memoria….Ţi-au ridicat maşina din faţa porţii? Le bagi şi tu ceva în buzunar (nu otravă de şobolani!), şi gata!
Se dă mită la doctor, la infirmiera care te duce la analize, la liftieră (ca să nu urci şi să cobori ca bou’ pe scări), la preot ca să te îngroape, la mecanic ca să îţi facă revizia la maşină…Plăteşti ziariştii care îţi fac poză în cadă (pe furiş, bineinţeles) şi te transformă peste noapte în divă plină de ifose…Vrei să “te bagi” într-un partid, ca să devii în 2-3 ani un “amărât” de ministru cu portofoliu plin de izbânzi politice? Păi în cazul ăsta…tre să dai banu’ “din gros”, să lingi sute de funduri rotofeie, sau să înveţi să dai recitaluri luuuuuuuuuunnnngi şi dese la vreun microfon (fiecare după putere). La asta se rezumă totul!
Oribil! Scârbos!
Ca să poţi să te mişti puţin, trebuie să îţi asigure cineva spatele. Şi dacă nu e aşa? Dacă nu ai pe nimeni care să îţi slujească drept “pilă”? Dacă nu poţi să îţi pui baza în nimeni? Toţi te ajută cu sfaturi, dar tu nu ai nevoie de asta. Aşa că…nu poţi decat să urli ca lupu’ la lună....Urli ca descreieratul, fără să te bage cineva în seamă! (adică de băgat te bagă, dar în nişte locuri puţin mai strâmte şi mai întunecoase). Nu pricep însă cum de s-a ajuns la situaţia asta nenorocită; întotdeauna a fost aşa, însă acum este din ce în ce mai rău! Este o hazna care se umple din ce în ce mai mult şi începe deja să dea peste..Se va ajunge să nu mai poţi respira dacă nu dai şpagă la cineva!.
Si “ăia de sus” te aburesc zi de zi cu grija care o poartă ei pentru “prostime”. Se discuta programe, proiecte…se grohăie legi idioate sau se behăie recomandări naţionaliste….În principiu, nu se face nimic. Pentru că nu iese nici un câştig. Pentru că o matroană “cumsecade” nu îţi dă fătuca să i-o…mângâi pe degeaba. Tre’ să dai si tu ceva la schimb. Aşa e şi normal; dacă vrei să intri într-o cameră cu păsărici, nu trebuie să le aduci şi de mâncare? Nu poţi să intri aşa...cu mâna-n gură...E ceva elementar.
DOAR CĂ: la o casă de toleranţă mergi pentru că aşa alegi tu. Iei o decizie conştientă şi îţi asumi toate riscurile în caz că eşti prins (oalele sparte în cap de către nevastă, dormitul pe la prieteni pentru că soacra a schimbat yala, şosetele nespălate – pentru că nu mai are cine să le bage la maşina de spălat, mâncatul pe apucate). Nu te obligă nimeni să faci asta; o faci pentru că aşa vrei tu! Eşti stăpân pe viaţa ta! Dar dacă ai fi obligat? Dacă LOCUIEŞTI alături de târfe care ţi se bagă pe gât şi te sufocă? Dacă stai într-un stabiliment uriaş, din care nu poţi ieşi? De fapt...porţile îi sunt larg deschise, însă nu poţi face nici o mişcare pentru că nu ai bani! Pentru că abia poţi să îţi iei pentru mâine un iaurt (la promoţie, desigur)!
Trăim o viaţă de căcat, o viaţă plină de frustrări, idealuri sfărâmate şi speranţe deşarte. Trăim într-un bordel, printre tâlhari care te pândesc la fiecare colţ de stradă să îţi dea “la mufă” sau pur şi simplu “te fac” elegant, sub privirea atentă (şi plină de cataractă) a justiţiei. Trăim în ţara în care poti să ai totul...dar doar în vis dacă nu eşti decât un "pulifrici" obişnuit. O ţară în care tu eşti curva, şi "ţi-o trag" toţi şmecheraşii.
Trăim în România…

Ferma animalelor

M-am săturat până-n măduva oaselor! Mi-e silă! Mi-e scârbă de halul de ţară mizerabilă în care trăim!
O mama plânge pentru că nimeni nu vrea să îi ajute băiatul să se recupereze după o pareză...o bunică îşi jeleşte nepotul mort în Afganistan...un sat întreg îşi plânge copiii îngropaţi sub zidurile şcolii în care învaţau...o bătrânică aşteaptă cu speranţă pensia de 3 lei, care nu i-a mai fost mărită de zeci de ani....o studentă moare pe trecerea de pietoni, lovită bolidul unei “doamne” de afaceri mult prea grăbită...unui pieton îi pică în cap o bucată de tencuială dintr-o clădire antică...un bebeluş este molestat la maternitate...o familie doarme pe stradă, pentru că locuinţa i-a fost nationalizată...
...O domnişoară cochetă îşi cumpără o poşetuţă de rafie, cu „doar” 10.000 de euro...un tânăr Făt-Frumos “sparge” în club 100 de euro pe o sticlă de whiskey....un slăninos rânced, roşu în obraji, este dus la schi în Alpi...un magnat taie o pădure ca să construiască un centru de afaceri...un „domn” încearcă să se hotărască în care dintre cele 1.600 de vile să locuiască luna aceasta... o „aerisită la creieraş” vrea silicoane, ca să impresioneze taurii băloşi care se învârt în jurul ei...
Lăturile în care ne scăldăm zi de zi mă fac să vomit!
Învăţămantul este de tot rahatul! Sistemul sanitar este la pământ! Transporturile sunt jalnice! Turismul este minunat, dar îl cauţi cu lupa!
Şi aleşii noştri bocăniţi la cerebel ce fac? Nimic! NI-MIC!!!! Nu se mai merită să înveţi în iubita noastră ţară? Îşi urcă frumuşel odraslele la avion, şi le trimit la studii în marile centre universitare ale Europei....Se îmbolnăvesc dar nu vor să fie vecini de salon cu vreo colonie de gândaci sau şobolani? Dau fuguţa la elicopter şi se duc la tratament la Viena sau la Paris...Nu pot să meargă pe şosele supra-aglomerate ale patriei? Îşi cheamă repejor cohorta de “maşini urlătoare” care să elibereze calea....Vor să plece în concedii dar nu vor să fie jecmăniţi de “bravii” noştri hotelieri? Iau bani din bugetul primăriei şi pleacă pentru o scurtă “vacanţă” binemeritată (numai vreo 2 luni) în Caraibe, Hawai sau Japonia...
De curând, cineva spunea la televizor că ne-am pierdut valorile, iar puţinele persoane care mai merită admirate rămân doar atât...Ceva intangibil. De ce nu încercăm să învăţăm de la ei şi să devenim noi înşine nişte valori? De ce nu ne ambiţionăm să străbatem şi noi greul drum al campionilor? De ce păstrăm totul doar la un nivel sentimental şi nu încercăm să transpunem în fapte?
Într-un fel, avea dreptate. Dar mai poţi face ceva în cloaca asta mizerabilă care ne înghite pe zi ce trece? Numai prin muncă şi perseverenţă nu mai reuşeşti...Cinstea, corectitudinea, onoarea, intelectul nu mai reprezintă atuuri care te pot propulsa spre un viitor luminos. Practic, eşti legat de mâini şi de picioare, indiferent ce ai face..Dacă nu ai câteva sute de euroi să “îi împingi” acolo unde trebuie, rămâi doar o flegmă ce trebuie răzuită de pe trotuar! „Trăim într-o lume plină de posibilităţi, sau nici una”...Daca nu ai mita pentru cine trebuie. O duci rău cu banii? Las’ ca abia s-a tăiat porcul...s-au preparat cârnaţii şi toba...nu contează că “primitorul” se scaldă în lapte cu petale de trandafir sau că barul îi este plin de gin, scoch şi tequila. O ţuică şi câţiva caltaboşi îi astâmpără imediat dorinţa hapsână de înnavuţire!
Visezi să îţi faci o carieră de succes, să vizitezi ţări exotice şi să contribui la înălţarea ţării mult iubite pe culmile gloriei? E cam naşpa....dacă nu ai părinţi patroni, unchi senatori care să “îţi pună o vorbă bună”, sau măcar pe cineva plin de bănet care să “îţi facă vânt” într-un post bine plătit; “faci umbră pămâmtului degeaba”! Nu eşti decât o povară, un ciot de care se împiedică toţi. Şi atunci cum să mai ai curaj să speri că vei fi “cineva”? Cum să mai visezi? Cum să mai poţi urma drumul idolilor tăi?
“Binili învinge”....”Dreptatea triumfă întotdeauna”...”Cinstea e o virtute”...DOAR VORBE GOALE! Nişte “chestii” fără valoare, prăfuite de timp. Acum nu mai există decat nesimţire crasă, tupeu porcesc, prostie la kil. Istoria noastră nu mai are ca tezaur inestimabil decât apelative precum “găozar”, “păsărică” sau “ţigancă împuţită”! Ca să ai succes nu trebuie decât să “fi mâncat rahat când erai mic” şi să ai un seif plin de euro şi valută, să poţi să prosteşti omu’ în faţă cu naturaleţe imbecilă, sau să sugi (acadeaua care trebuie) mai cu talent. Atât. Acesta este imensul SACRIFICIU ce trebuie făcut pentru a fi o “valoare naţională”.
Toate statele lumii ne recunosc doar ca nişte “ţigani borâţi”. Criminali, violatori, hoţi, cerşetori. Nu mai există Nadia care a uimit o lume întreagă şi a intrat în istorie, nu mai există “Maradona din Carpaţi”, care era lăudat în gura mare acum vreo 15 ani, şi nici măcar Grigore Leşe, cel care înduioşează cu cântecul său şi munţii de granit. Nenorocirea este că nu mai există PENTRU NOI! Străinii doar au momente când mai uită…
Uneori cred că au dreptate în tot ceea ce se spune despre noi. Nu suntem decât nişte scursuri care merită puse la frigare! Sau măcar unii dintre noi (adică majoritatea). Ne-am uitat simbolurile. Ne-am uitat tradiţiile. Ne-am uitat idntitatea. Ne-am uitat valorile morale. Ne-am uitat decenţa. Ne-am uitat inteligenţa. Ne-am uitat umanitatea. Am uitat să mai zâmbim, să mai trăim. Am uitat să mai visăm. Am uitat…
Am devenit nişte animale obsedate! Nişte handicapaţi mintali conduşi doar de instinctele primare şi de nişte netrebnici ordinari!