luni, 20 februarie 2012

Efectul fluture

Când eram tânăr - puşca şi cureaua lată, ori de câte ori se ajungea la o cocoşeală ce implica tupeul, eu pierdeam instant. "Frate, scoate-o pe masă, să vedem cu ce te lauzi! Păi ştii, că nu-i frumos, că gentălmanu, că politeţea, c-o fi, c-o păţi."
Eeeee, s-a modificat schimbarea. Acum am crescut. Acum am sânge-n..vene (logic) să susţin orice stârnire a orgoliului. Acum mi se cam rupe.

"Îţi dau temă :) "Obligă-te" să îţi aduci aminte de 10 lucruri pe care îşi place să le faci în viaţa asta (oricât de mici ar fi)"

Am fost provocat.



Am acceptat.
M-am înfipt cu capu-n gard, deşi habar n-aveam ce să scriu; nu m-a pălit cunoaşterea din senin. Dar am perseverat, m-am străduit. Mi-am zbătut creierul ca limba unui clopot turbat, am făcut florări la bară, sărituri cu genunchii la piept şi abdomene în revers, până mi-a venit. Iar acum ştiu.
Iniţial am vrut să spun că nu am nevoie de o listă, pentru că eu trăiesc pentru un singur lucru, care le înglobează pe toate: IUBIREA. Trăiesc pentru iubire, îmi place să-mi caut zi de zi - dar stai, ce zic aici?? Nu caut zi de zi, ci oră de oră, clipă de clipă, milisecundă de milisecuncă, jumătăţica predestinată de la Dumnezeu, sufletul pereche care mă completează, mănuşa dreaptă pentru a-mi încălzi membrul neprotejat în faţa vicistitudinilor naturii. Caut ca un orb acea fiinţă de lumină care-mi va da sens vieţii, care-mi va beculi goală în întuneric, plină de patimă. Caut acel far care să mă îndrepte spre un ţărm sigur, acel fir al Ariadnei care să mă scoată din Labrintul Minotaurului. Caut flacăra care-mi umbreşte viaţa, acoperişul care să mă protejeze de ploaia mohorâtă a singurătăţii, mobila care să-mi mobileze garsoniera pustie şi nouăle care să dea sens şaseului din dotare.
Trăiesc pentru iubire, respir pentru iubire. Mănânc pentru iubire. Fac totul pentru iubire. Vorba 'ceea: Bine-i, Doamne, când mânânci; când faci caca şi te...nu, nu, nu, nici un "te". Strănuţi, băi!!!!
Uffffffff...DRAGOSTEA....cum clipoceşte ea în toate fiinţele vii ca noroiul într-un vulcan noroios - păi cum altfel?
Problema e că nu pot scrie asta. O simt, dar nu o pot cuvânta. Cum vine asta? Cu creonu' pe cârtie o iubire-am desenat? Păi şi lista cu cele 10 lucruri? Dup-aia să mi se bată obrazul: "Unele lucruri se văd mai bine pe verticală...ce te tot tragi atâta pe cur şi eviţi răspunsul?? Cum răspunzi la provocare??"

Aşadar şi prin urmare...TAM-TARA-RAMMMMMMMMM....Ladies and gentlemen, doamnelor şi domnilor, onorată instanţă. Aceasta este lista mea cu cele 10 lucruri care-mi provoacă plăcere! Îu! Am o impresie că m-am abătut de la sens...rev, rev, rev! Reformulez:
TAM-TARA-RAMMMMMMMMM....Ladies and gentlemen, nanananana...10 lucruri care-mi ung sufletul cu plăcere în viaţa asta:
1. Să dorm. M-am născut obosit şi trebuie să mă odihnesc restul de viaţă pe care o am.
2. Să mă trezesc. Trăiesc, deci mă mai trece şi piş; din când în când pampersul se cere schimbat. "Dacă vreau, pot să ud şi canapeaua...mama nu se supără. De ce oare??" Uite d-aia.
3. Să mânânc + să beau. Cum altfel să secret fluidele necesare punctului de mai sus?
4. Să dau din codiţă când sunt mângâiat după ureche. Ce-am zis? Codiţă?? Rectific: Ditai coada. Empire State Building. Turnul Eiffel. Burj-al Arab.
5. Să mânânc covrigi. Cel mai mult îmi place gaura.
6. Să ling crema dintre eugenii - mă-nţelegeţi; poate citesc minorii şi no...
7. Să aduc dovezi irefutabile în sprijinul afirmaţiilor mele. Ce să fac dacă am întotdeauna dreptate?
8. Să mă manipuleze gagicile. Ştiu că şi vouă vă place..Doamne-Doamne, ce vă mai place! ;)
9. Să fiu opulent atunci când ştiu că am cu ce. Care cunoaşte melodia "Am cu ce mă lăuda, să ştie toată lumea..."? Eu am pozat ca model pt ea.
10. Să sper că într-o zi îmi voi achiziţiona un lift - prietenii ştiu de ce. Cum de ce? Îmbătrânesc şi nu mai pot cu scările... Gândesc pozitiv: mi s-a spus că s-ar putea să nu fie nevoie. La fel zic şi eu: vată-n nas, pantofi noi, ce dracu' să mai fac cu liftul?

P.S.:



Mulţumesc că mi-ai repus şinele sub roţi. Eşti...I'm speAchless.

Update

În urma apelului disperat din sfânta zi de ieri, am primit o tonă de oferte...degeaba! Se pare că Prinţesa Leia a ieşit de pe stoc. Ce să mai zic? Stă ghinionul pe mine ca rapănul pe porc! Nu am ce face decât să aştept, poate mai aduce pe undeva...
Mi s-a promis, în schimb, un R2D2


...ceea ce nu-i de colea! Optimist prin excelenţă şi mustind de gândire pozitivă - cum mă ştiţi, mă concentrez pe partea bună a acestei situaţii delicate: nu-i chiar ceea ce mi-am dorit, dar măcar este cilindric. :D

P.S.: Oare ce m-aş fi făcut dacă primeam una bucată C-3PO?


Nici nu vreau să mă gândesc...

Notă de subsol: Dacă nu pricepeţi, nu întrebaţi. Folosiţi-vă imaginaţia...nu-mi place să explic nuanţele exprimării, mi se pare cam aiurea.
Deci nu ştiu, zău, ori sunt eu prea complicat pentru lumea înconjurătoare, ori tre' să merg la un control de cap, că cam dă rateuri!

duminică, 19 februarie 2012

Beware! Message from the dark side there is...

Am făcut-o de oaie grav de tot cu postarea trecută. M-a luat gura pe dinainte, m-am lăsat dus de val şi am uitat de buna cuviinţă. Acum, răpus de regrete, plin de răni şi suferinţi metafizice, mă întorc spăşit spre voi - pentru a îngenunchia spre iertăciune, desigur. Am greşit...sunt un om netrebnic. Mi-aş da palme, dacă aş şti că nu m-ar durea.
Uffffffff...Întotdeauna mi-am dorit să-mi depăşesc condiţia, să mă îndrept spre lumină ca o bombă sexy spre implanturile cu silicon. Mi-am propus să fiu un Mascul Alfa, un om superior, dar mereu am căzut pradă ispitei, dorinţei animalice de a-mi înfige dinţii în beregata tembelilor care-mi bagă băţul printre uluci. Întotdeauna am cedat, nu m-am putut concentra pe latura de sensibiloc civilizat. Ce să fac dacă Big Boss m-a limitat doar la atât?

Sub imperiul patimii, am uitat de sărbătoarea adevărăciunii drăgăstoase şi m-am luat cu cretinii. M-am dus ca o fecioară după..refoormulez; m-am dus ca o maimuţă după banană şi am uitat să vă arăt ce-am primit eu de Valentin. Cel mai tare cadou ever din toată istoria planetei. Master Yoda + Axe Excite. Aplauze!!



Me so happy! Happy, happy, happy!! Who's the man, who's the fucking man?? Ia-o p-asta! Tananananana...Bad to the bone...tanananananaaaa.
Abia aştept să mă duc la duş şi să mă frec pe organism cu noul meu magnet de bibilici. Wuuuuf, tăbărâţi-mă, nebunaticelor! De fapt, ce spun aicea? Magnet de orice...chiar şi mie îmi place atât de mult ce miros eman în atmosferă, că aproape trebuie să-mi pun botnţă când mă ung pe trup cu dânsul, să nu mă muşc singur. Hmmmm...când voi ieşi în lume, parcă văd că partea feminină pică palancă la pământ după mine!
Apoi îl bag la înaintare pe Master Yoda, cel mai tare din parcare. Când îl vezi aşa mic şi verde, cum dă el din urechiuşele alea ale lui şi-apoi mişcă din mânuţe ca un copilaş care cere ţâţă, cum să nu-l iubeşti? Uitaţi-vă la el...cum să nu-l iubiţi? Nu mai încape îndoială: Master Yoda rules.
Dar am o singură rugăminte: Fraţilor (vorbesc la plural ca să nu se trezească vreunul, să zică că nu a ştiut), m-am săturat să tot primesc Master Yoda! E deja al doilea...nu-mi propun să fac colecţie, nu fac ciorbă de cunoştere! Vi se pare că am fantezii de Einstein? Mi-ajunge câtă cultură am adunat...acu' hai cu egalarea! Teoria fără practică e ca o sabie fără stăpân - total nefolositoare! Gata! Am fost la el, m-a şcolit într-ale Forţei, ajunge! Ce e mult, strică! Deci vă rog io mult, dacă tot v-apucaţi de cadorisit, aduceţi-mi şi o Prinţesă Leia, ca să iasă, în puii mei, ceva constructiv!
Master Yoda, Master Yoda; păi bine, bine...padawanul şi-a depăşit maestrul; tre' să ies în câmpul muncii! Dau aşa, la stele? Ce dracu', Doamne iartă-mă, facem aici?

Vreau Prinţesă Leia. Vreau Prinţesă Leia. Vreau Prinţesă Leia. Că altfel apuc pe partea întunecată şi vorbesc cu ăla negru de respira greu să vă lege sireturile de la pantofi când oţi fi voi în graba a mai mare! Să vezi distracţie atunci!!!!!
Muahahahahahahahahahaahahaha