To Be or Not To Be

Unii spun că:
- Un bărbat adevărat nu trebuie nu trebuie să-şi facă griji în privinţa unui atac din partea trolilor împotriva sa şi a celor dragi.
Eu tocmai ce îmi făceam griji când l-am văzut pe un nene cum urla la stele în mijlocul drumului, în timp ce altcineva se închina cu pioşenie, lângă el. Asta mă descalifică, nu??
- Un bărbat adevărat trebuie să se uite întotdeauna la bustul unei femei când acesta e ataşat de o zână în costum de baie, uneori - când diva are blazer, niciodată când sânii sunt ai unui top-model de plastic. Nelămurire: dacă manechinul de pe plajă are airbag-urile tunate cu silicon şi bujiile pline de colagen, asta se pune ca plastic??
- Un bărbat adevărat întotdeauna îşi strânge şireturile de la bocanci. Dar nu de la orice bocanci: sezonul acesta, Salvatore Ferragamo şi Brunello Cucinelli dau o notă de lux unor piese ca bocancii de luptă sau de munte.
Să crape ţigla dacă mă ducea capul că trebuie să-mi leg şireturile încălţărilor din dotare, marcă originală de pe vapor!
- Ce-şi ia la el un bărbat adevărat când pleacă în vacanţă: tricou cu dungi, pantaloni scurţi, geantă, ochelari de soare şi pălărie.
În principiu, eu îmi iau ce-mi trebuie; în special un sul de hârtie igienică pentru cazul în care mă apucă vreo dorinţă oratorică. Se pune??
- Un bărbat adevărat întotdeauna bea bere la halbă.
Eu beau bere extrem de rar, iar când ies cu o fată, evit alcoolul...până când ea îşi comandă (inevitabil) bere iar eu trebuie să o urmez, pentru a nu o face de râs. Pe ea, sau pe mine. Mă rog, pe ea...oricum, mie mi se rupe.
- De ştiut pentru un bărbat adevărat:
1. Nimeni, niciodată nu se tăvăleşte de râs înainte să tasteze ROTFL (rolling on the floor, laughing) pe mess.
Tiiiii...şi eu care credeam că tre' să faci atac cerebral de atâta râs, ca să poţi da click o pictogramă!
2. "Mulţu" nu e o prescurtare acceptabilă pentru "mulţumesc".
Dar "mulţume"? Sau "sc", că e mai scurt?? Expertu', să vină expertu' şi să decidă!
3. Barurile nu au primari.
Serios?? SĂ MORI TU!! Nu te cred! Zi "zău", cu limba între dinţi! Ia-uite, prostie cât mine de mare! Eu credeam că au şi parlament, nu numai primar. Jalnic, jalnic. Nu mai descopăr America în ritmul ăsta...
4. Ochelarii unui bărbat n-ar trebui să-l facă să pară mai inteligent decât e de fapt.
Dar dacă îl fac să pară mai prostănac, merg??
5. Cuvinte care nu sunt verbe: mesaj, arhitect, concept, birou, cer albastru, cadou, budă.
Adică, cu alte cuvinte, nu există "a mesăgiui, a arhitectui, a conceptui, a biroui, a...cerui albăstrui?? (cum puii mei îl fac p-ăsta verb?? Şi mai ales, ce dracu înseamnă aşa ceva??), a cadoui, a...budui/budăi?"?? Păi şi cine vorbeşte în felul ăsta, că n-am auzit nici la sugari un aşa hal de exprimare..ceea ce e corect, pentru că bebeluşii nu-s şmecheri şi/sau colcalari.
6. Subiecte prea banale pentru lift: vremea, cât de tare e vinerea, Vodafone vs Orange, dureri.
Eu folosesc scările, de cele mai multe ori, pentru că-mi place să-mi folosesc picioarele în majoritatea activităţilor pe care le întreprind. În alte cazuri, nu vorbesc în lift. Salut şi gata, ajunge. De ce trebuie să mă lansez în discuţii mondene cu nişte necunoscuţi pe care îi voi avea în preajmă cel mult 2 minute????
7. "Bruschete" nu se pronunţă "broschete"...
...nici "Sulina Chanel" nu se pronunţă "Sulaina Cianăl". Aşa, şi??
8. Cea mai masculină comandă de cocktail: un Old Fashioned, fără fructe.
Credeam că martini-ul "Shaken, not stirred" e cel mai beton (în teorie). Oricum, nu mă interesează aspectul, nu comand cozi de cocoş sau orice altă galinacee. Nu am fantezii de Peneş Curcanul...mă rog, Cocoşul.
9. Un coş de pâine e suficient.
Aha, s-o credeţi voi! Eu sunt un mare consumator de pâine şi nu dau 2 bani pe părerile altora. Sunt rudimentar, necivilizat, neevoluat, asta e. Nu ştiu cum să spun, dar fără pâine sunt ca fără chiloţi. Degeaba mă întrebuinţez cu masa...peste vreo juma de oră sunt mai flâmând ca un lup hămesit, ai zice că nu am mai văzut mâncare de la Facerea Lumii!. Consum multă pâine, asta e. O mănânc cu cartofi, cu paste, cu ciorbă, probabil şi cu pită, dacă e nevoie; unii spun că nu e sănătos, că denaturez aroma celorlalte alimente...dar pâinea se află printre puţinele mele surse de glucoză, care mai departe, este folosită de creier. Dacă el aşa îmi cere, eu ce să fac? Să îl bat la palmă şi să-l trimit la colţ? Să-l pun în genunchi, pe coji de nucă?
Şi, mai presus de toate:
REGULA DE AUR: nu sufleca dacă nu trebuie suflecat, suflecă dacă trebuie suflecat.
Adagio: mănâncă dacă ţi-e foame, bea dacă ţie sete, dormi dacă ţi-e somn (nu contează cu cine, oricum dormi).

Prin amabilitatea stimatei Condeere , m-am pricopsit cu şansa de a lectura o revistă pentru bărbaţi (puternici). Nu mai făcusem niciodată aşa ceva, deci ce-mi zic?? Băiete...ia-ţi inima-n dinţi şi bagă cultură masculină pe pâine, să vezi şi tu cum trăiesc ăia de au sexu' tare - sau mă rog, aşa li s-a dus buhul; pe sex nu l-a întrebat nimeni de consistenţă.

Şi-am citit, am tot citit, zi de vară până-n seară, cocoţat pe câte-un scaun sau lungit sub plapumă, cu lanterna în mână şi cartea pe burtă. Am desluşit ştiinţa băutului de bere şi a facerii de grătare care să de-a norodul pe spate - deşi eu nu mă prea omor după obiceiul ăsta (cu grătăritul, adică...ocazional şi cu datul pe spate, dar asta-i altă poveste), am învăţat ce maşini trebuie să mă intereseze ca să par interesant, cum să aburesc gagici, ce, când şi unde să port, ce să beau, ce să fumez, cum să fumez, cum să merg, cum să stau pe scaun, cum să mă pieptăn, cum să abordez discuţiile în tendinţe, care sunt poziţiile de...ascultat cele mai apreciate de femei. M-am avântat cu nesaţ prin meandrele concretului bărbătesc, am absorbit cunoştinţele mai abitir ca cerneala care penetrează creta şi când m-am simţit destul de cult în cap (adică...fix p-acu), am tras concluzia: NU-S BĂRBAT! Pauză: stai să mă verific! Port şoseţele albe, nu albastre...neconcludent. Altceva?? DA! Pot face elefantul...ietiti, cum îmi iese: întorc buzunarele pe dos şi le fac urechi, iar trompa... e pe vine, aveţi puţintică răbdare!! Băi, are trompă, e elefant. E elefant, sunt bărbat. Elementar, logică de clasa a doua.

Dar stai, ăia din revistă cică nu-s....după cum s-a văzut, am ceva de comentat la fiecare regulă care mi-ar alcătui imaginea de mascul (atroce).
Păi şi eu ce să mai cred acum?? Chem specialiştii să mă evalueze?? - lucru care, de altfel, mi-a fost sugerat şi cu alte ocazii. Trec testul, nu mi-e frică...minteni rezolv necunoscutele din sistemul înconjurător ("Ce-i place oşencei mele, scârţâit de canapele"), dacă chiar se ajunge la aşa ceva. Sunt bun la calcule, pe cuvânt! Deschid parantezele, introduc întregul în fracţie...nimic neobişnuit! Ia, copii, scoateţi o foaie de hârtie! Gata, doamna, scot ce vreţi dumneavoastră (politicos, băăăăă, că altfel nu dau bine la public; sunt un artist, pictez cu cuvinte!)!
Totuşi, conform revistei, nu mă încadrez în patul procustian şi pace! Mda, dar totuşi NU. Cum vine asta?? Uite-aşa: nici călare - nici pe jos, nici îmbrăcat - nici dezbrăcat, EU. Dacă nu eu atunci ciiiineeeee, vorba cântecului. Eu, un mister (ne-mister după diferite publicaţii) neelucidat nici pentru mine...o contradicţie fatală! Tipic, ce să mai zic?? Sunt un dosar X în variantă mioritică. Buhuhuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu.

Sau nu?? Nu ştiu ce să mai fac...cum îmi demonstrez nevinovăţia?? Simplu, n-o fac!
EI trebuie să îmi demonstreze vinovăţia, că d-aia este stat de drept! - cel puţin, pe hârtie.

Notă de subsol: Îndrumarul de la începutul postării sunt este cules din revista de avizaţi (pe cuvânt de cercetaş!), nu sunt creaţii proprii sau fantasme individuale. Nu le-am născocit eu, ci doar după ce le-am reprodus, mi-am permis să le şi comentez; am crezut că este evident acest lucru. Am crezut prost, deci m-am simţit dator să specific.

Spune-mi cum te numeşti...

...ca să-ţi spun cine eşti.
Personal nu cred asta, dar unii o cred. Numele pe care îl porţi îţi creionează destinul, îţi influenţează personalitatea. Te defineşte, este o carte de vizită care te precede ca buzduganul zmeului din poveste.
Cum citeam într-un articol de profil, creierul uman funcţionează pe principiul asocierii şi e important ca tu să fii alăturat unor evenimente pozitive, cu rezonanţe plăcute. Adică când auzi Strălucirea razelor de soare în roua dimineţii, Pană de vultur purtată de vânt sau Bondarul care stăpâneşte pasărea te gândeşti automat la frumuseţe, delicateţe, putere, virilitate...d-astea. Nu-i aşa?? Auzi "Sexy Brăileanca"...clar, te aştepţi la Jenna Jameson în şpagat pe canapea; auzi "Simona Senzual", pe uşă tre' să intre Zâna Zorilor, ca să-ţi bătucească din priviri.

Dar eu tot nu sunt adeptul teoriei. Numele nu ţi-l alegi tu, te denumesc alţii (în genere, părinţii). Nu cred că este de inspiraţie divină, pentru că nimeni nu ţine post 40 de zile şi meditează încă alte câteva zeci, doar pentru a intra în Nirvana şi a putea să brănduiască un puradel. Nuuuuuu, nu, nu.
Părinţii îţi spun un nume care le sună lor bine în urechi, ceva la modă; de preferabi, uşor de ţinut minte. Iar dacă ei sunt...cum să o spun eu mai atenuat...naivi şi uşor înfluenţabili, iese o caricatură de ţi-e ruşine să mai scoţi buletinul să-l arăţi la lume, de frică să nu provoci crize de râs.

Pe vremea mea, Dallas-ul era o nebunie naţională (chiar internaţională, dacă mă gândesc la parlamentarii turci, care şi-au întrerupt şedinţa, pentru a putea vedea ultimul episod). El se trăia, se respira indiferent de vârstă, gen, număr şi caz. Era adulat de la bătrâni la copii, fără deosebire. Dallas era o parte din viaţa noastră, Ewingii ne erau vecini-rude de sânge. Poate de aceea, când băgam câte-o pititea număram în tendinţe:
"Oan, ciu, free - Pamela vrea copii.
Bobi nu o lasă, că pe prea fru-moa-să"
Picai la "-să", te puneai fără discuţie. Aşa a hotărât Destinul...până m-am prins de algoritm şi sugeram să se înceapă selecţia în aşa fel încât să mă sară întotdeauna pe mine. Uram să mă pun, preferam să mă pitesc. Mă băgam în căpiţe, mă urcam în pomi, sub pomi, în podurile caselor vecine...Născoceam cele mai demente ascunzători, de mă căutau ăia cu poliţia şi tot nu mă găseau.
În fine, am deviat ca Migul în arătură.
Chestia era că neamul întreg avea în gură numai Jere, Bobi, Suelen şi Pamela...aşa că generaţia care tocmai se năştea atunci, a primit astfel de nume. Cum te cheamă, copilu?? Jere, frate, ca p-ăla din serial! Vrei autograf??

Azi, tendinţa se păstrează. Numele trebuie să îţi fie asociat cu celebrităţi marcă înregistrată, chiar dacă uneori se tinde spre grotesc. Păi dacă nu laşi lumea în cap când te auzi strigat, la ce dracu te-ai mai apucat să te naşti?? Haios, ne-haios, ce mai contează?? Trebuie să ieşi în evidenţă, să spargi tiparele, să gândeşti afară din cutie (hmmmm...în engleză, expresia sună mai intelectual), să ieşi din rândul lumii, pentru a te integra mai bine în el. Acum este atât de la modă să fii ciudat (special), încât normalitatea în sine a devenit o ciudăţenie. Băi, n-ai tu creastă cu tepi?? Nu te tunzi cu ciobul?? Nu trimiţi mesale d-alea mai inedite - pe care inevitabil, eşti prea dobitoc să le compui singur, deci le copiezi de pe site-urile de profil...tu şi restul turmei - când se apropie vreo paranghelie naţională? Nu bei berule fără număr, nu te duci la Vamă să te faci muci de melc fleşcăit pe asfalt, nu urli în noapte "TRĂIASCĂ GUŢŢŢŢŢÎÎÎÎÎÎÎ"?? Eşti prost făcut grămadă. Cu ce ieşi şi tu în evidenţă??

Ptiu...că iar am luat-o prin bălării. Nu ştiu ce am de la o vreme...încep mai multe, dar nu le termin. Sar de la una la alta, ca albina din floare-n floare.
Aşa...vorbeam despre numele pe persoană fizică. Nume hazlii...William Brânză...cu trimitere la Shakespeare, probabil - unul mai brânză, cei drept. Tony Greblă, multimilionarul Tony Stark, Iron Man-ul de serviciu. Băi, se ocupa tot cu scule, ce mai vreţi?? N-am cipuri şi computere 3D, pun şi eu ce găsesc. Wilson Grămadă...Thomas Wilson, al 28-lea preşedinte american. Eu sunt o grămadă de preşedinţi americani, îi înglobez pe toţi, îi mănânc la micul dejun. Vreo obiecţie??

Etc, etc, etc...Lista completă se găseşte pe net. Oricum, văd că e de porc să te mai cheme Gheorghe sau Vasile, ca pe ţărani. Suntem patria intelectualilor precoce, deci ne conformăm lumii în care trăim...dacă nici noi nu ne mai lăudăm, cine altcineva??

Băi tăticule, dar stau şi mă întreb; ce-o fi fost în mintea ălora când l-au numit Sextil Dumitrescu pe nenea cu acelaşi nume?? Sextil...let me think a second...o fi fost al şaselea copil la părinţi?? Dacă era al cincilea îl chema Pentil, sau cum?? Dar ce diminutiv tre' să fi avut săracul...Sex - nu, că dă naşpa; adică e de bine, da naşpa. Til?? Ce-i aia?? N-are noimă...poate un melanj?? SEXI, la naiba! De 3 ori "ura", şi-odată "să trăiască"!
Sau p-ăla, cum îi zicea, zi să-i zic! Garabet Ibrăileanu, aşa! Ce-o şi fost în capul părinţilor?? E vreun sfânt pe care-l cheamă Garabet? - Oamenii religioşi îţi desemnează un Patron de Sus, ca să te apere în viaţă. Nu de alta, dar zilele trecute am auzit că s-a serbat Sfântul Sfinţit ((să moară mortul, treaba cu sfinţenia e ca centura neagră cu dani, din karate) Mucenic Foca...mâine-poimâine celebrăm ziua Sfântului Sfinţitului Sfinţit Mucenic Mo, sau ceva.
Dar cum să te cheme Gabaret?? Pleci la joacă, vine ora mesei şi ies mamele la geam, să-şi cheme odraslele să mănânce...Ionel, hai mămică, la masă! Mihăiţă, Costeluş, Adiţă, GARABETULEŢ. Ce-i aia?? Păi până termina mama de pronunţat, se răcea mâncarea-n farfurie! Unde mai pui că poate nu-l nimerea nici din prima...Gabaret, puiule, hai să papi! Aoleu, cine-i ăla?? Stai, măi, cum era...Gaga - nu, că aia căca-i lady...Gara..Mai vino, iar, în gara noastră mică...Mmmmmnu; nu era nici asta! GARA....BET, bingo! S-a strigat bingo, mai are cineva bingo??
Păi murea săracu' copil de foame, să-mi trag palme peste indolenţă! Chiar aşa??

Da, chiar aşa. Numele este un stindard. Nu ţi-l alegi, dar te-nveţi cu el...sau îl schimbi:
- Cum te cheamă?
- Căcat Ion!
- Ce nume-i asta, marş de-l schimbă!
Later:
- Gata, mă?
- DA!
- Păi şi acu' cum te cheamă!
- Căcat Vasile, trăi-v-ar familia!

Pasărea Spin

M-a pălit nostalgia-ntre vintre, aşa că mă gândesc să scriu ceva romantic, ceva care să înmoaie proteina-n tine, să te lichefieze la fibra sensibilă, să te topescă ca zaharul în ploaie.
Mă gândesc să scriu o libidinoşenie enormă, un cântec care să vibreze de sentimente înălţătoare, o odă în neantul haotic, care să te storcoşească fără milă. O adiere de lumină într-un uragan întunecat, un ghiers de privighetoare într-un urlet de neputinţă. O licărire în beznă, o văpaie într-o peşteră de gheaţă, un sunet de culoare într-un univers mut. Un fier înroşit într-un ocean înfrigurat. O floare de colţ într-un deşert fără unghiuri, un parfum subtil în Iad, o privire caldă într-un pustiu de silă. O stea căzătoare într-un abis de sfârşeală, o sclipire de diamant în mocirlă. O lacrimă frântă, într-o tăcere fără rost. O himeră într-o aşteptare de piatră. O atingere îmbujorată în furtună. Un zâmbet într-o lume de durere. O vorbă dulce în adâncimea confuziei. O privire arzătoare într-un nedefinit amorţit.

Aia - Lumina ta

Asculta mai multe audio diverse

O implorare, o dorinţă, un gând, o promisiune. O amintire.
O poveste fascinantă, atât de tulburătoare încât îţi vine să-ţi iei inima la palme, ca nu cumva să cadă în inconştienţă.
Ceva atât de evident ca un prţ (prescurtare de la "prinţ") într-o gloată nevolnică.

Doar mă gândesc, pentru că n-am să fac aşa ceva niciodată. Nu am de ce să o (mai) fac. N-are rost, nu pot. Ce-am tâmpit, să-mi încalc normele de conduită morală??
Let's cut the bullshit and see what subject of debate pot găsi: ceva soft, pentru weekend.

Bingo!! Iată 3 emoţii care-ţi dau de gândit:
1. Rugămintea: A ne ruga înseamnă să ne folosim “toate” forţele noastre. Când nu mai poţi, oricât ai încercat tot ce depinde de tine, cere ajutorul lui Dumnezeu şi încredinţează-te Lui. Aşa apar ceea ce oamenii numesc miracole.
Hai, băi, termină cu vrăjeala! Te-ai lovit de dulăpior?? În primul rând, trăim înconjuraţi de oameni, iar ei ne definesc putinţele şi mai ales, neputinţele. Dumnezeu nu se poate amesteca în aşa ceva, pentru că ar încălca liberul arbitru pe care fiecare se presupune că îl are. Plus că, la cât de neputincioasă este fiinţa umană, dacă ne-am ruga şi s-ar îndeplini toate căcaturile pe care le încercăm, ar trebui să călcăm pe miracole, să ne împiedicăm de ele mai des decât de cojile de seminţe ale patrimoniului naţional.
Ori...nu prea e aşa. Omul este o sumă de dorinţe, viaţa înseamnă suferinţă, iar izvorul suferinţei este dorinţa. Un cerc vicios şi atât. Nu rugăciunea ajută, ci doar renunţarea la orice.

2. Iubirea: Dacă lângă tine este cineva care suferă, plângi cu el. Dacă este fericit, râzi impreuna cu el. Iubirea priveşte, aude şi ascultă. A iubi înseamnă să participi pe de-a întregul, cu toată fiinţa. Cine iubeşte, descoperă în el infinite resurse de consolare sau coparticipare.
Suntem nişte îngeri cu o singură aripă: putem să zburam doar dacă ne ţinem îmbrăţişaţi.
Se putea să nu introducem şi iubirea în schemă?? Iubirea este un must, la dracu', dai de ea numai dacă te îmbeţi! Cu iluzii, vorbe deşarte şi abureli teoretice, fără aplicabilitate în viaţa cotidiană. Bine măcar că am înţeles de ce avem târle de bocitoare la slujbele de îngropăciune, care să ne râdă pe la spate fiindcă nu am pus la parastas fix câte farfurii cere tradiţia transmisă din babă-n babă. Ne iubesc, în puii mei!
Una peste alta...mega-tare! Numai că sunt şi eu curios de ceva: cam ce înger ieşea dacă se îmbrăţişau Jack Spintecătorul cu Hitler??

3. Suferinţa: Este darul cel mai mare, acela al scoicii, când i se strecoară în interior un firicel de nisip, un grăunte infim care o răneşte, o face să plangă, să strige, o face să dispere. Zi după zi, transformă durerea ei într-o perlă: este lucrarea cea mai spendidă a naturii.
Când ai o durere în sufletul tău, un fir de nisip adus de vânturile vieţii care îţi provoacă în interior o suferinţă, nu uita de pilda celor doua scoici: urmăreşte perla care va iesi din tine şi sufletul tău ca urmare a acestei dureri, urmăreşte-ţi creşterea. Numai prin încercări devenim valoroşi cu adevărat.
Ete, asta-i bună! Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Acu' ne apucăm să căcăm şi perle! Mă leşi cu tâmpeniile??

Gata, ajunge! Mă duc, că mă trece evacuarea. Am nişte crampe...cred că scot un mărgăritar de-un kil, la cum mi se-nvălmăşesc măruntaiele!
Aviz bijutierilor:
PĂZEA, CĂ VINEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!

P.S.: Alarmă falsă...cred că-s constipat.