Mesaj de gândire pozitivă

De la o vreme, o prietenă mă tot roagă să scriu şi despre lucruri frumoase; să promovez valorile neamului, nu să le jignesc; să laud, nu să critic; să fiu optimist (Mă lovesc din ce în ce mai des de cuvântul ăsta...deci simt cum îmi iau creeri la sorcovit! Să fiu optimist că ce? Ce se schimbă dacă văd norişori roz şi oamenii în culori? Păi şi dacă mă droghez am aceleaşi simptome, care-i faza??!!), nu pesimist; si mai ales, să nu mai critic şi să nu mai gândesc urât. Uneori sunt vrednic de milă...vai, vai, ce păcat, că piticu' s-a-necat! Aşa, adică.
Şi mă rog, despre ce să scriu?? I-am sugerat că o voi încerca să abordez (pentru a câta oară??) latura afectivă...partea cu sensibilitatea care ne freacă pe pipoţică şi dragostea care se naşte în urma ei. Dar nu, cică nu este de ajuns! Plus că despre asta am tot scris, şi sincer, îmi cam bat joc. Iau în derâdere cel mai sfânt sentiment care l-a regurgitat mitocondria umană, fac haz de stâlpul existenţei umane pe planetă. Nu, dom'le...nu mai merge aşa. Trebuie să fiu şi eu matur, să mă comport civilizat. Să mă schimb la păreri, că d-aia am îmbătrânit! Să reevaluez, băi! Dacă alţii pot, eu ce, am ceva în minus?? Mi se usucă pasta de la pix dacă execut şi eu o reînoire de concepţii?
Până una-alta rămâne să mă mai gândesc despre ce voi scrie.

O altă prietenă (da, ştiu...sunt plin de prietenii ca wc-ul de hârtii) mă roagă să scriu despre "gaborii care dau drumu' la girofar degeaba, ca sa avanseze in trafic". Păi măi...asta nu e degeaba! E ca să avanseze în trafic, la naiba! Nimic nu se face degeaba pe lumea asta! Totul are un scop, chiar dacă uneori e ascuns sau stilizat.
Oricum...tentant subiectul, dar nu e mare lucru de spus la el. Dorinţa de supunere a celor slabi, "de avansare" în traficul vieţii, se află la temelia rasei umane. Toţi tindem spre ea, toţi o dorim, toţi o visăm, indiferent dacă recunoaştem sau nu. Scopul existenţei este dovedirea în faţa altora că noi suntem cei mai cei. Dă-i lu' Nimeni În Drum să păzească o barieră în mijlocul câmpului şi se va simţi Buricul Pământului. Aşa spune Mircea Badea...ceea ce este foarte corect. Trăim pentru a câştiga autoritate, pentru a-i umili pe cei care nu o au, pentru a ne făli cu ea, dacă o obţinem.
De ce să mă mai mire că cei mai organi din stat beculesc din faruri ca să se dea vânjoşi?? Or fi trecut şi ei pe lângă vreo gagicuţa şi vroiau s-o impresioneze cu virilitatea din dotare! Adică ce...care-i treaba?? Păi n-am înţeles...a murit careva, sau cum??
No...gata dragă! Am vorbit şi despre asta. Mai am ceva de făcut?? Nu...BA DA!! Optimizarea viziunii asupra vieţii...


...că cică tre să par Maica Teresa şi să împac pe toată lumea.
Faza e că nu prea îmi vine acum, îs puţin cam obosit. Se pune că gândesc pozitiv dacă lansez un mesaj umanitar de într-ajutorare a sinistraţilor trecuţi, prezenţi şi viitori?? Uite...

Lume Lume!
BĂĂĂĂĂ!!!! FIŢI OLEACĂ ATENŢI, CE PILDA MĂ-SII?????
Ascultă de îndemnul Încrucişatului cu fantasme de cocoş în ograda de găini şi fii solidar!! Ajută-i pe sinistraţii cei ce sunt sau va să fie, trimiţînd un mms cu poza ta la 122*..Dacă n-au ce mânca, măcar să aibă de ce râde!

* nr. cu tarif normal, apelabil în toate reţelele

P.S.: Am o mică nelămurire. Dacă poliţiştii sunt consideraţi Organul Statului, cei care dau, cine este Curva Statului, primitoarea?

Aşteptări şi constatări

Am visat-o în toată splendoarea ei, am aşteptat-o plin de dorinţi nemărturisite, am strigat-o deznădăjduit şi acum, în sfârşit a venit!

Am întâmpinat-o cu un buchet de jojoba + floarea pasiunii într-o mână şi o cină romantică în cealaltă. Am savurat-o din priviri până mi-a ieşit limba de-un cot. Ea s-a dezgolit cu mişcări lascive, m-a aţâţat cât să scot abur pe urechi, apoi...pe scurt, m-a lăsat s-o pătrund sălbatic. Ne-am îmbăiat în spume toride, m-am dilatat avid de profunzimile ei, am lăsat-o să mă împresoare, să mă dogorească cu frumuseţea ei. Ne-am topim împreună, înlănţuiţi în fierbinţeala cimitirului de amintiri.
Am renăscut. Deci...titan ice, altă viaţă. Aşa da, frate! Mâine, mai vreau o tură!

În timp ce turmele de turişti au luat cu asalt viitoarele autostrăzi ale patriei pentru a se prăji ca nişte cârnaţi pe litoralul nostru mizerabil, eu m-am întrebuinţat cu găsirea unicului lucru care-mi place la Românica: CĂLDURA. Mi-a cerut prietenia şi i-am dat-o pe toată, fără să mă mai gândesc măcar. Ea este dragostea mea cea mai adevărată, jumătatea inimii mele desperecheate. Cum de ştiu asta?

În prezenţa ei simt cum mi se fluturăceşte stomacul şi cum mi se revigorează nivelul de trai. Destul de simplu, nu?

Am descoperit ce-am descoperit, apoi, în timpul liber, am mai făcut şi ceva sport. Practic aruncarea cu privirea la televizor. (Deh, se necesită! Sportul e bun la sănătate)
ANYWAY, ce-mi veni să vorbesc despre mine? Nu ştiu...mă comport ciudat în ultima vreme; am început să umblu complet dezbrăcat pe sub haine, aud numai ce vreau şi vorbesc mai mult cu mine. Eu centrez, eu dau cu capul, eu comand, eu execut...Mi-ar plăcea să cred că ciudăţenia este un indicator al forţei creatoare, dar nu, nici o şansă. Îmbătrânesc şi mă ramolesc, asta e! De la o vârstă, omul se dileşte. No comment.

Aşaaa...să-i dăm drumul!
Ieri, academicianul profesor doctor Dinu C. Giurescu afirma la o emisiune că noi, ca popor, ne-am pierdut complet identitatea naţională. Istoria românilor este predată în licee după o programă fragmentară, scheletizată, care împiedică elevul să-şi formeze o cultură a originilor, îl împiedică să simtă mândria de a fi. Suntem în ditamai căcatul...
Neamul acesta poate fi salvat, dar numai dacă ne orientăm spre rădăcini, ne cunoaştem fibra naţională, pentru că fără aceasta, nu existăm.

EXCELENT!! BIS, BIS! Foarte frumos...în teorie. Total ineficient în practică.
Nu am fantasme intelectualiceşti, nu sunt vreo lanternă a umanităţii, însă sincer, mie mi se pare totul o idioţenie culturală, din acelaşi redistru cu gândirea pozitivă. Da, o trebui să ne găsim respectul pentru valorile trecutului (cel puţin unii dintre noi :D ar trebui să aprofundeze grav subiectul), dar asta nu va avea nici o importanţă în desfăşurarea realităţilor cotidiene. O conştientizare singulară a individului este nesemnificativă la nivel de gloată, pentru că filosofia de turmă, dorinţa de a fi în rându' lumii necesită timp îndelungat - măcar până la formarea rândului.
Puterea exemplului se aplică pe termen lung; miliarde de an, poate, după vioiciunea care ne caracterizează mentalitatea autohtonă. Ori...nu ştiu cum să vă zic, dar timpul meu pe planetă e limitat. Tic-tac-tic-tac-tic-tac; hai tăticule, ne mişcăm şi noi mai cu talent? Viaţa mea nu se cuantifică în ere glaciare, aşa că, aş dori şi eu, dacă se poate, să trăiesc în puii mei mai bine ACUM! nu peste 20 de generaţii. Aşa că soluţia mea rapidă este să nu dau nici rapănul de pe un porc mocirlit pe nişte idei care mă mângâie plăcut pe ciocănel şi să încerc să uit tot ce mă leagă de pământul ăsta, să-mi golesc mintea pentru a putea îmbrăţişa valorile unui alt neam, mai normal cu capul.
A, da! Mai există şi posibilitatea în care educaţia naţională ar veni de sus, de la conducere. Este o metodă mai rapidă de modelare a maselor, trebuie să recunosc. Însă, la geniala idioţenie ce siluieşte capii patriei...slabe şanse.

Plus că, nu cred că simţămintele patrioce ne-ar rezolva problemele mioritice. Da, la o discuţie de birou, este în regulă. Dar cu ce ajută conştiinţa de neam pe un şomer care nu are ce pune pe masă? Cu ce ajută dragostea de ţară pe un bătrân care zace bolnav în casă, incapabil să-şi cumpere medicamente pentru că nu se ajunge cu pensia? Cu ce ajută dragostatea de ţară pe un copil care moare în spital pentru că s-a tăiat la deget?? "Sunt complet entuziasmat şi mor de fericire la gândul că mă întorc în Pământul Mumă din care sunt plămădit! Deschideţi şampania şi hai să bem, să bem, să bem, până facem dracu ghem!". Aşa??
Cu ce ar fi ajutat conştiinţa naţională pe urangutanii care huiduiau la meciul lui Bute? La prezentarea lui Jean Paul Mendy, sala a explodat în urlete şi fluierături. Asemenea şi la intonarea imnului Franţei. Eu întreb: este corect? Este n gest de fair-play, după ce cu doar câteva minute înainte pugilistul filipinez, deşi înfrânt, a dat roată ringului cu tricolorul nostru pe braţe? Omul ăla de ce a putut să-şi respecte adversarul şi publicul??
Simplu: nu este meltean; nu este român.

Cum îi educi pe dobitoci spunîndu-le de Ştefan cel Mare? Nici dacă faci conversia la Ştefan Barosanul din cocălărime, tot nu-ţi iese pasenţa...Păi în pana mea, avea ăla sculă germană? Avea Bemveu, Hamăr sau Maibac? Avea şunculoase care să-şi zdrumice circumferinţa abdominală când râgâia la microfon?? Avea brandul gros? Avea burtă de bere şi lănţoc la gât?? Fugi, băi, d-aci cu mumia ta...dă-o-n recicle bin şi bagă joc de glezne! Ăsta nici măcar creastă cu gel nu şi-a făcut, să pară şi el şmecher!
Şmenozeala aia betoană e la Salam, fr'teee...să moară duşmanii mei, că am faimă la femei! Sau alta: sunt tânăr şi frumos şi norocos, merge mintea cu folos. D-alea actuale, nu vechituri! Păi ce facem aicea??

Aha, conştiinţa naţională e pe drumul cel bun. Eu zic să-i facă şi cont de Facebook, ca să o avem în lista de prieteni...Mai ştii când e nevoie să rezolvăm bunoaca?

Mândrie şi făţărnicie

Tocmai am aflat că pe 26 iunie a fost ziua drapelului...şi chiar şi acum, în al 25-lea ceas, mi se zburduncăne artistic. Vă daţi seama câtă importanţă dau eu acestei cârpe?

Cum s-a sărbătorit chestia asta pe mapamondul autohton?
El presidente a învăţat pe deasupra un articol de pe wikipedia ca să se dea deştept, a mărturist că steagul îl poartă în suflet (varianta în 4 culori, cred, că doar d-aia a inventat-o)şi şi-a încheiat discursul cu o lamentare: "românii au uitat de valorile naţionale şi trec pe lângă tricolor ca pe lângă un stâlp de iluminat." BĂĂĂĂ, exagerezi! Stâlpul de iluminat e bun pe lângă casa omului, că te iluminează (ce altceva)? În principiu, şi un baleg (scriu şi pentru terţi, să priceapă şi ochiu' lor ceva) îl ocoleşti, că dacă calci îl el te murdăreşti şi pute. Tricolorul nici măcar asta nu e...tricolorul nu există. E un cuvânt fără acoperire în realitate; râgâi (apoi spui "pardon" dacă vrei să o arzi elegant), îţi scarpini ozânza asudată dintre pulpe şi treci mai departe.

Nu sunt naţionalist. Nu înţeleg conceptul...
Ce-i ăla naţionalism? Mândria de a fi...român (în cazul de faţă). Aşa, şi? De ce trebuie să fie o mândrie asta? Acum ceva vreme s-au mai mândrit unii că-s blonzi cu ochi albaştri şi a ieşit ditai smardoiala planetară. Deci nu înţeleg...ce-i aia "mândru că-s român"? Faptul că m-am apărut pe plaiurile noastre medievale e o întâmplare nenorocită, o expectoraţie divină, nu un merit personal, care să îmi întărească semeţia. Văd tricolorul pe stâlp şi moamă-moamăăăăăă...odată ce mi se îmbăţoşează orgoliul. Nu; oricât m-aş chinui, nu pot să am un fetiş cu steagul naţional. E ceva în neregulă cu asta??
Sunt român. La fel de bine puteam să beau suc cu umbreluţă pe o plajă din Caraibe sau să ling grăsime de balenă într-un iglu. De ce să fiu mândru de asta??? Care-i faza, că nu o pot pătrunde??!! Zici că noi suntem singurii care se nasc, ceilalţi eclozează! Sunt esenţă de şmecher, M-AM NĂSCUT! 's bun, sau ce??
M-am născut şi pe mine nu m-a întrebat nimeni. Am fost condamnat la viaţă; ca o sentinţă, frate! Ia şi du, că aşa vrea...puii mei! Mama Gaia, Universul, Dumnezeu, extratereştrii verzi cu luminiţe roz, entităţile energetice din sferele de lumină. Dar...fi mândru de asta, că la dracu te mai apuci dacă nu eşti. Adică, mă rog...fi mândru de ţara ta.
Nu sunt. Ia să te văd!

Urăsc naţiunea asta din fiecare atom care mă construieşte. Nu dau nici o ceapă degerată pe ea şi pe orice o reprezintă. Nu mi-e frică să recunosc asta...nu-mi place să fiu ipocrit. Ştiu că o să-mi sară în cap o grămadă de ferchezuiţi la moralitate, dar mi se rupe. Uneori, îmi bâţâie capul de ură...mamaie m-ar fi îndemnat să mă calmez, să mă gândesc ce ar face Iisus în situaţia mea. M-am gândit, dar nu îi pot transforma în peşti.
Nu poţi iubi o ghenă. Pute şi e plină de mucegai şi viermi, cum dracu s-o iubeşti?
Cum poţi fi mândru că ai camera plină de şobolani? "Deci vă rog...în colţul din dreapta o vedem pe Mama-Şobolan; gospodină, înţelegătoare, ordonată. Copilaşii nu ies din cuvântul ei, că altfel şi-o iau pe coajă...aici, sub scaun, avem un hoit de vrabie; nu e minunat, cât de elegant este bâzâit de muşte?? MMMM....şi ce savoare! Se pare că Tata Şobolan adoră să mânânce aceată specialitate la cuptor, cu garnitură de cartofi natur; iar Mama Şobolan, ca o soţie iubitoare, îi pregăteşte felul preferat. Uhhhhhhh...dragostea, mititica, cum e ea prezentă şi în cele mai micuţe fiinţe!"
Ce-i asta?
Cum poţi fi mândru de România? Ce îţi oferă ţara asta? Medicină ultimu' răcnet, care te omoară în cele mai bune condiţii? Educaţie care te prosteşte?? Civilizaţie de comuna primitivă?? Respect cât are Chivu la înaintare?? Condiţii de trai la nivel de ardipitec, ca să ne crească un fond genetic vârtos şi rezistent?? Uooooooo...exact ce-mi doresc, să-mi bag! Pleznesc de fericire, nu pot o pot îndura! Ce de mai mândru sunt...HELP!!! HELP!!!!
Şi ce mă disperă cel mai mult este imposibilitatea de a-ţi depăşi situaţia, pe care mult iubita şi stimata Dna Patrie ţi-o oferă din toată inima. Băi, eşti idiot, needucat, rudimentar. Nasol, se mai întâmplă. Eşti muncitor, îţi dai sufletul o lună-ntreagă ca să plăteşti dări la stat şi să-ţi ajungă de-o pâine şi de-o drâmbă, să ai la ce cânta pân' la leafa următoare. Naşpa, e criză; strângem cureaua. Eşti pensionar...mori, că ai făcut umbră pământului destul.. Eşti pur şi simplu şi vrei mai mult. Nu se poate! Păi cu nu se poate?? Cum e aia cu optimismul, lupta pentru ce-ţi doreşti, străduinţa, munca - brăţară de aur...Şi gâtu-i pâlnie de argint. Mai vrei ceva?? Nu mai vrea, că NU.
Dacă printr-o minune îţi realizezi condiţia, nu ai ce face ca să o schimbi. Nu există schimbare, doar acceptare. Împăcare. Închizi ochii, îţi pui mâinile pe piept şi trăieşti. Supravieţuieşti. Te târăşti de pe o zi pe alta...viitoru-om mai vedea (şi-aşa, generaţia tânără se pare că e rezolvată, deci putem să ne luăm gândul??).
Asta e România. Asta simbolizează drapelul. Neputinţă. Renunţare. Moarte lentă. Picătura chinezească.
Sunt încă destul de sănătos cu creierii ca să nu fiu mândru de asta.

Tocmai ce am auzit nişte declaraţii ale tinerilor inteligenţi, care au greşit şi au luat Bac-ul. Prin urmare, au fost invitaţi la o emisiune să deplângă soarta ţării; sau mă rog...să o frece intelectual şi naţionalist, ca să dea bine pe sticlă (Fix ca ăla cu extorsiunea! Cum îi bagi tutei microfonciul în gură, cum prestează cu onoare, ca să mulţumească gloata): "Spre surprinderea tuturor, vreau să mă fac doctoriţă. Sincer, am primit oferte să plec afară, însă nu renuţ la ţara mea. Ştiu că se poate schimba, o să lupt pentru asta". Aoleu, nu mai spune! Atunci mor cu ea de gât sau dă-i cu praf de mers, că mi se face silă. Ce îngeraş inocent pari tu, subliniind faptul că te roagă lumea să pleci, dar refuzi. Mais qu'est-ce que c'est ca?? Mamă, ce splendoare...nu-mi ajunge un camion de lămâi să-mi ia greaţa. Superioară frate, că e sensibiloacă şi crede în idealuri. Urăşte minciuna şi iubeşte adevărul. Câtă profunzime arhisuficientă!

Aşa, şi eu ce trebuie să învăţ de la specimenă? Gândire pozitivă...eşti prost?? Chiar îţi baţi joc? Eşti optimist şi ce? Păi da, schimbi prin puterea exemplului. Aha...începînd de când??
Acu câteva zile mă contraziceam cu o aspirantă la semidocţie gravă; o ducea capul, săraca, îşi făcea veacul tot prin librării. A citit ea, că schimbarea începe din noi. Minteni s-a simţit Budha-n bălării şi s-a pus pe dat sfaturi în stânga şi-n dreapta, pe sistem "haideţi să haidem"; haideţi să fim mai buni, mai cinstiţi, mai corecţi (deci mai ho...deja vorbeşti ca o urare de sărbători), haideţi să ne schimbăm şi vom schimba lumea. O, da?? Tu prima! Hai, să te văd!

Până una-alta, haideţi să vedem şi partea plină a paharului. Iar când ne mai odihnim ochii, să nu ne mai întrebăm ce face ţara pentru noi, ci ce putem face noi pentru ea!
Uite, de exemplu, pe mine mă trece o idee genială şi fug fuga s-o depun la Fondul de Stat. Cine ştie când îi va folosi cuiva??
Vorbim când mă întorc.
See ya!!!