Brănduire cu răşini

"Nu am făcut niciodată sex. Aceasta este declaraţia făcută de Bianca Drăguşanu, în cadrul unui interviu acordat revistei Playboy. Blonda" (parcă se făcuse şatenă) "a făcut o serie de dezvăluiri incitante despre viaţa sa intimă şi a ţinut să menţioneze că ea face dragoste, nu sex.
Poate că răspunsul meu îi va mira pe cei care mă cred o femeie uşoară: nu am făcut niciodată sex. Asta pentru că fiecare bărbat care a ajuns în patul meu (sau în al cărui pat am ajuns) a fost în momentul respectiv iubitul meu, mi-a plăcut şi m-am îndrăgostit de el, a declarat Bianca"
http://antena3.ro/

Hai, să-mi trag palme! Când am văzut titlul, eram gata-gata să mă minunez: "Doar nu cumva asta o fi vreo vestală, vreo virgină, vreo fecioară castă şi pură! Uite, dom'le, că mai există şi aşa ceva pe lume! Deci AŞA DA! Armata chineză caută cu înfrigurare luminiţa de la capătul tunelului, dar ea rămâne cu onoarea nepătată"
Ia uite unde era finuţa şi sensibila! Te pomeneşti că asta se cacă şi parfumat, de atâta splendoare ce e pe capul ei! Parcă o şi aud, cu buzişoarele alea incitante şi delicioase (ca două frăguţe date-n pârg) cum glăsuieşte afectat: "Pe mine nu mă interesează dorinţele carnale, eu sunt preocupată de o lume abstractă, unde nimic nu este ceea ce parea fi! Băi, deci mă auziţi?? Spun la ziar că îmi place să stau capră şi cânt la microfon de câte ori am ocazia, dar...vă rog! Puţin respect, ce naiba! Deci eu sunt ca o idee genială printre goriloi, sunt o adiere, o mireasmă dulce care nu are preocupări animalice demne de oamenii cavernelor! Eu sunt aparte! Mă vedeţi că-mi arunc toate hainele de pe mine când văd un colţ de blitz, dar o fac pentru artă! Mă sacrific, băi, pentru artă! Ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place (se ştie), iar eu sunt o superbă (se ştie, de asemenea) şi mă sacrific pentru nişte primitivi, ca să vă mai clătiţi şi voi ochii, să nu ziceţi că trăiţi degeaba! Eu nu îmi satisfac trupul, ca voi (dobitoace nevolnice care sunteţi voi dobitoace!), eu urmăresc o împlinire spirituală, care să transceadă spaţiul şi timpul"

Deci nu se mai pune că a umblat după ăl' cu...contul mai gros. Dacă e cu iubirea, scuze. Eu sunt mai barbar de fel şi nu înţeleg sentimentele astea care ţin de sferele dumnezeieşti.
Rog tânăra domniţă să-mi ierte gândurile necurate şi aplecate spre desfrâu.
Totuşi, am o singură întrebare (iertată fie-mi îndrăzneala): zânula asta, aruncată cu brutalitate într-o lume profană şi aplecată spre păcătuială, se îndrăgostea şi îi plăcea ÎNAINTE, sau DUPĂ ce ajungea la aşternut? Nu de alta...dar capii biserii spun că problema societăţii româneşti este dependenţa de SEX (O, da, da, da! JUSTIFY SEX) şi...ăăă...mă gândeam... se poate ca domnişoara Bianca să predea un curs de iubire pentru începători? Că dacă ne scoate din că..criză, poate o punem în băţ (s-o admire tot norodul) şi i ne închinăm spre mulţămire, ori o facem erou naţional sau ceva.

P.S.: Mai am o mică curiozitate: "Cam de câte ori pe zi te apuca drăgosteala, măi duduie?". Că prea rar se numeşte "abstinenţă", prea des se transformă în "nimfomanie"...

RomâniaDA, sau BA? (concluzie)

Motto:
"Stă Tatoiu-n pat şi-şi face-un plan:
Vreau să fiu băsist peste ocean!"

D.A., fără nici o apăsare.
România dă un semn de viaţă. Doar cu Băsescu. Doar pentru Băsescu. Doar sub Băsescu!
Este cazul ca soarele Partidului Democrat-Liberal să răsară din nou de la Bucureşti şi să nu mai apună niciodată!
În România sunt 22.000.000 de Românii mai mici. De ziua naţională, haideţi să unim toate aceste bucăţele minuscule, să facem o ROMÂNIE mare şi frumoasă! Pic cu pic se umple oceanul băsist al sufletelor noastre, avid după apa vie şi portocalie. Haideţi să dăm mână cu mână şi să ne prindem în jocul veseliei! Haideţi să uităm tot ce este rău şi să cântăm voioşi, cu inima uşoară! Haideţi să pornim la construirea unei naţiuni! Haideţi să ne înveşmântăm cu dragoste şi deferenţă (atenţie cum citiţi) în tricolorul portocaliu! Haideţi să haidem!
Băsescu pentru România. România pentru Băsescu.
Doar ocrotită de umbra colosului băsescian, România poate privi cu încredere spre viitor! Doar sub oblăduirea Prea-Frumosului Vas Ales Al Modernităţii, vom trăi adevăratele reformele. Doar sub protecţia Ilustrului Cârmaci vom mai cunoaşte Dreptatea şi Adevărul! Doar în îmbrăţişarea-i caldă vom renega pensiile şi salariile minuscule, pentru că oricum vom trăi ca-n sânul lui Avraam. Doar sub atenta-i supraveghere ne vor fi oblojite rănile cunoaşterii şi vom privi triumfători spre posteritate. Doar cu el, românii au şansa de a se îmbulzi ca nişte vite furibunde, pentru a primi o găleată, un cârnaţ, o ciorbă de fasole sau o sarma. Doar sub binecuvântata-i domnie, avem şansa de a aplauda frenetic la inaugurarea glorioasă a unui centimetru din viitoarea autostradă care va brăzda ţara în lung, şi-n lat (Ce, nu vedeţi?? Ia puneţi-vă-ţi lupa, să vedeţi ce mare şi larga vi se va desfăşura înaintea ochilor!) Doar sub lumina neostoitelor sale raze de înţelepciune, vom descoperi adevăratele taine ale universului.
"Noi suntem români, noi suntem romani, noi suntem urmaşi de-ai lui Traian Băsescu"...cel mai drăgăstos părinte care să există pe planetă, care ne apără şi ne veghează cu ochi de vultur şi cur de fier (ca să nu se tocească neuronii de atâta habitat în scaunul împărătesc) înveşmântat în catifea (să fie mai plăcut pupabil).
Dacă nu ştim, ne învaţă; dacă nu putem, ne ajută; dacă nu vrem...ne obligă? (Adică, eu te dau la masă, tu te duci sub masă?? Mi se pare şi normal - ca nişte copii ce suntem, noi nu avem Statura-i Momentală care să ne permită să vedem dincolo de vălul amăgirilor zilnice)
Haideţi, cu curaj, nu vă fie frică! Trei culori cunosc pe lume...portocaliu, galben-roşiatic şi oranj.
EU iubesc B. NOI iubim B. TOŢI iubim B.
EU trăiesc prin B., B. trăieşte prin mine.

Cateroric, România D.A.. Clar, EuBA.(aparent, ştiu că seamănă cu EBA; esenţa este diferită, credeţi-mă)
Aici nu sunt dorit. Aici sunt în plus. Am obosit să încerc în van. Am obosit să mă milogesc. Am obosit să cerşesc. Nu (mai) vreau să cerşesc. Nimic, de la nimeni! Eu cu mine, şi atât! Două persoane sunt prea de ajuns!
Am obosit să fiu umilit. Am obosit să fiu plimbat de colo-colo, ca o minge :D într-o căldare! Am obosit să mă simt vinovat că m-am născut în cloaca asta primitivă, care cică-i ţară civilizată. Am obosit să mi se spună că nu gândesc doar pentru că vreau ceva diferit. Am obosit cu atâtea laude deşarte. De laude mi-e podul plin şi nu mă ajută la nimic.
Am obosit. Sunt un român obosit. Dar de ce să fiu aşa, când aş putea să fiu un chinez, un filipinez, sau un congolez - poate chiar beduin - fresh şi fericit? De ce să oblig să fiu băgat în seamă, când pot să mă pun în slujba a ceva care merită cu adevărat? De ce?? Nu sunt prizonier. Nu cred că am făcut aşa de multe crime în viaţa asta, ca să ispăşesc vreo sentinţă capitală.

Clar, EuBa! Nici nu mă gândesc la altceva! Nu există altă variantă.
Am obosit cu Maleya (chelito muya iei, se ştie).
Pur şi simplu, am obosit.

RomâniaDA, sau BA? (partea a II-a)

Da, vreau o ţară de afară. Oricare.
Nu mă leagă absolut nimic de ţara asta. Nu am nimic, în văgăuna asta.
Trebuie să plec. Ştiu că cel mai probabil, nicăieri nu îmi va fi mai bine, că nu există câini cu covrigi în coadă niciunde. Ştiu că cel mai probabil, dacă voi spăla vase la McDonald's pe colţ, ar trebui să fiu fericit (oricum, mai bine la ei, decât la noi). Ştiu că va trebui să renunţ la prieteni (ăia doi-trei care-i mai am), să renunţ la eventuale planuri de viitor (oricum irealizabile), să renunţ chiar şi la o simplă carte, tradusă în limba natală. Acolo, oriunde, voi avea de depăşit bariere etnice şi lingvistice, chiar interpersonale. Va fi greu, dacă nu imposibil. Cum spunea Răzvan (şi Dani, desigur): "Eu lucrez cu gura şi cu limba" (cu pana, în cazul meu) "şi sunt atehnic; dacă bat un cui, îmi rup degetele". Probabil nu aş fi potrivit pentru multe joburi, dar sunt dispus să risc. În cel mai rău caz, nu am ce pierde.

Da. Cum o dau, viitorul este sumbru. Însă aici sunt forţat să mă retrag într-o lume imaginară atât de des, încât frecvenţa mă înspăimântă. Aici sunt chinuit de un frig continuu. Vara, la 42 grade Celsius, stau în plin soare ca să mă opresc din tremurat; iarna, agonizez cu succes. Aici nu sunt dorit. Aici sunt doar un apendice de înlăturat.
Oriunde aş merge va fi greu..însă, cel puţin voi fi mândru de mine, că am întreprins ceva, că am încercat să mă lupt pentru ceva, că trăiesc într-o comunitate care-şi elogiază trecutul, îşi respectă prezentul şi priveşte cu încredere spre viitor. Cel puţin voi avea mulţumirea că vieţuiesc într-o comunitate "în ştirea lui Dumnezeu" (cum ar zice bunica), chiar păgână fiind (din punctul nostru de vedere). Cel puţin voi putea simţi respectul pentru viaţă, în toate formele ei.

Am mai spus-o, dar mă repet: România e o haită de câini turbaţi, un cancer dezlânat şi apatic care roade neîncetat în umanitatea individului. Aici nu mai eşti om, devii, încet şi sigur, doar o bestie preocupată de supravieţuire. Materialul ne omoară cu zile, uităm sau ne renegăm conştiinţa şi esenţa sufletului. Omul devine pradă, prada devine om. Inteligenţa, talentul, pasiunea, geniul, nu mai coontează pentru nimeni. Respectul, onoarea, recunoştinţa, sunt doar nişte simple cuvinte prăfuite, îngropate într-un trecut ambiguu. Avem o viaţă întreagă la dispoziţie, dar uităm să trăim. Şi de ce am trăi? În majoritatea timpului suntem năvăliţi de frustrările cauzate de lipsa unei existenţe decente, aşa că este mai bună alternativa uitării, a cufundării în vise şi iluzii. Alternativa fenomenului de insularizare, care devine din ce în ce mai acut.
A fi român întreg cu creierii înseamnă a fi drogat, a avea nervii şi neuronii chisăliţă, pentru a nu putea reacţiona la toate nedreptăţile care ne împresoară, neînduplecate şi avide ca un şarpe flămând şi setos de sânge proaspăt.

Pe oricine ai întreba, crede despre sine că este un geniu pustiu, care se zbate în mrejele sensibilităţii atroce. Prefăcătoria şi ipocrizia au devenit atât de obişnuite, încât ne este uşor să trecem cu vederea peste Adevăraţii Oameni...
(Şi totuşi, am întâlnit persoane pe care ţi-e milă să le atingi chiar şi cu o floare, de teamă să nu le pătezi gingăşia şi frumuseţea.)
...Sau, pur şi simplu, ne lepădăm de ei.



Dr. House există. Dr. Gregory House se numeşte Acad. Prof. Dr. Alexandru Pesamosca.
Dr. Gregory House nu s-a blestemat niciodată pentru binele uriaş ce l-a făcut.
Dacă un asemenea colos este aruncat la lada de gunoi, ce aş putea eu, un biet Gogâie Cu Crăci, să mai sper? Nu sunt un geniu cu acte, uneori am impresia că nu sunt deloc.

Prea pesimist? Octavian Paler spunea că ţara asta are nevoie de pesimişti în număr cât mai mare, pentru că numai ei pot stopa valul de gândire pozitivă tălâmbă, care ne macină rădăcinile.
Adică...nu mă înţelegeţi greşit! E bine şi cu asta, dar hai cu egalarea, măi băieţi! Doar gândind, nu se rezolvă nimic! Înţeleg aia cu neamul intelectual, dar dacă nu avem şi ceva puteri telekinetice, e cam degeaba.

- VA URMA -