vineri, 19 martie 2010

Ca-n Occident



Acum o lună, când a mai fost o înghesuială din asta la pana mea de moll capitalist (adică din capitală), am înţeles (chiar compătimit) persoanele respective. E grele viaţa şi sărăcia de pe la Românica, aşa că îi înţeleg pe aceia care trebuie să profite de oferte ca să aibă ce pune pe masă.
Acum este altă treabă...asta e schizofrenia cumpărăturilor, mă nene! Nu am mai văzut aşa ceva de la promoţiile crăciuneşti ale americanilor, când dă năvală toată turma de grase ca să-şi găsească chiloţi pe măsură!
APOI M-A LOVIT!! Păi nu a zis acu' ceva vreme (parcă) Berceanu că avem autostrăzi ca-n Austria?? Nu a zis apoi Boc că noi trăim bine şi că am ieşit din criză?? IATĂ DOVADA!! Conştiincioşi, românii sunt în stare să îşi dea şi ultima picătură de sânge pentru a îmbăţoşa comerţul şi a scoate tărişoara din nevoi! Chiar şi ultima bormaşină contează când interesul naţional o cere! D-aia americanii au ieşit din probleme...că au popor care le excită producţia! Iată şi la noi! Ce mai vreţi mai mult de atât?? Iată, acum avem şi cumpărători ca-n vest! Cum nici Roma nu s-a construit într-o zi, nici în Românica nu va curge lapte şi miere peste noapte! Să vedem....defuncta criză e în cavoucu flori pe piept, şosele avem de stă măţa-n coadă, comerţul e în erecţie...cam ce ne mai trebuie să trăim şi noi ca în...Canada, de exemplu?? Da numa vă rog, nu vă-nghesuiţi cu ideile că tot prostu' ştie că graba strică treaba! Luaţi-o segmentat! Să mai recapitulăm încă odată: Şosele...checked: comerţ...checked; alte domenii la rând...

Şi când te gândeşti că motorul dezvoltării a fost pornit de un singur om...Bravo domnu' Boc, ciopliţi copaci în continuare că neamul e pe un drum bun! Băsel, Preşedintele Minune (cicalaca fără număr....) a ştiut el ce a ştiut când v-a nominalizat de 3...4 ori ca prim-ministru!
Vedeţi măi că se poate?? Ruşine să vă fie la ăştia mogulizaţi de interese meschine care-l înjură pe soarele meu portocaliu, viaţa mea portocalie! Conducători aşa ca aici, mai rar!

joi, 18 martie 2010

Idiocracy

Moare cineva drag. Te duci la înmormântare, vii de la înmormântare.
Turbez când aud întrebarea inocentă "Da' cum a fost?". Bă, eşti prost?? Păi...TU, după mintea aia genială a ta, cam cum ceapa mă-tii crezi că a fost?? Îţi imaginezi că a venit Michael Jackson să tragă o cântare, după care a băgat un break-dance cu răposatul pe capacul coşciugului?? S-a lamentat Corcodel Senzaţionalul cu coroana pe după gât şi sticla de vin (în cinstea mortului) în cealaltă mână?? (cu prima mână se ţinea de microfonci, SE ŞTIE!). A cântat Cama-Maca aiade succesuri??
Şi mă rog...cam ce dracu'ai vrea să afli?? Câte lacrimi a vărsat văduva?? Nu le-am numărat! Câte poşetule asortate la ciorapi aveau duduile din cortegiu?? Eram cu minţile în altă parte pe moment şi nu am stat cu ochii după căcaturi din astea! Câte lopeţi de pământ au turnat groparii ca să astupe coşciugul?? Nu am mai stat până la final! Câte feluri de mâncare s-au servit la parastas?? Nu am avut stomac să mai şi mănânc!
Să-mi trag pălmi dacă eu pricep imbecilitatea asta de întrebare! Habar nu am cum ar trebui să ăspund, sau măcar dacă ar trebui să mai zic ceva sau să sar direct să mă apuc de pisat capete trepanate!

Sau poate ar trebui să zic şi eu: "Cutare a avut o îngropăciune aşa de frumoasă...nu a trăit toată viaţa în frumuseţurile care le-a avut cât a stat cocoţat pe catafalc!". Deci Cutare trebuia să moară de cel puţin 3 ori pe zi, ca să spună şi el că a dus o viaţă minunată?? WHAT THE FUCK??? Ce fel de afirmaţie mai e şi asta?? Aşa se zice în loc de "Condoleanţe" mai nou?? Nu înţeleg cum ar trebui să reacţionez la faza asta!

Să moară ce-am pe casă dacă mai pricep vreun strop din lumea în care trăiesc!!
De fapt...Cred că mai bine nici nu mai încerc să înţeleg nimic! Hai un cântecel vesel să cântăm şi să râdem bucuroşi la soarele primăvăratec....

2Bad (Ass)



"Alexandru Umbrărescu, fiul omului de afaceri Dorinel Umbrărescu a fost implicat, miercuri seară, într-un grav accident de circulaţie. Tânărul pleca din Bacău spre casă împreună cu doi prieteni. La ieşirea din oraş, maşina lor a ratat, se pare, o depăşire şi a lovit în viteză alte trei maşini.
Accidentul s-a produs la ieşirea din Bacău, spre Adjud, pe Drumul European 85. Alexandru Umbrărescu se afla într-un SUV care s-a izbit frontal de o altă maşină. În urma impactului, cinci persoane au ajuns la spital."
http://antena3.ro/

Nu mă simt impresionat. De ce aş fi??
Un idiot putred de bogat se crede Buricu' Pieţii şi se face praf cu bolidul (de zeci de mii de euro, să fim bine înţeleşi!). Aşa, şi?? Eu l-am pus pe tac-su să-i ia odraslei ditamai maşinula, când ea abia a dat de carnet pentru tricicletă?? Eu am pus progenitura să gonească ca disperata, să facă slalom orb pe autostrăzile bocciene??
Am înţeles că boroboaţa se va repara...dar tânărul va rămâne cu traume psihice iremediabile. Da, sigur! Stai p-aci, că bagă pui! Rămâne traumatizat LA FEL ca imbecila aia afaceroasă care a spulberat pe trecere o studentă şi i se fâlfâia de oftică! D-aia nu mai ploua afară că a omorât ea o tânără! Plânge mă-sa?? Las' că face alta, că doar nu e impotentă!
Una peste alta...mi se rupe fix din rădăcina atriului drept! Tragic sau nu, pe mine nu mă impresionează tembelii care sug bani de la părinţi (care sug de la popor) şi apoi se cred ei Centrul Universului şi intră în primul gard!
Nu mai pot! Serios!

Eu am destule probleme pe cap...îmi depun toată energia să mă lupt cu jegul ăsta de Land of Ciuciu! (informez amatorii de senzaţii ultra-naţionaliste că "ciuciu" se referă la zgomotul trenurilor de superviteză care gonesc pe teritoriul patriei mult-iubite). Abia că mă mai suport pe mine când mă uit în oglindă şi mă văd trăitor de succesuri pe plaiurile mioritice! Ca să nu îmi devieze lama gillettului aiurea prin mirişte, mai bine încerc să uit şi îmi aştept calm Momentul Suprem, cu mâinile pe poziţie! Să mă mai frece grija şi de fetelea care crede că bolidul (de zeci de mii de euro, să fim bine înţeleşi!) e bilă de popice?? Oooo...ce drăguţ! Doar că. Pe cuvânt că mie îmi vine să îl încurajez pe prinţulete de pe margine, mai ceva ca un cheerleader de mare talent: "Hai, nu le ierta! Dă-le-n rugina mă-sii de fiare, fă-le praf!! N-ai sânge-n coate dacă nu te înfigi în căruţelealea mizerabile care circulă regulamentar! Ia vezi, nimereşti dintr+o lovitură şi ţintele care te aşteaptă pe margine, gata crăcănate?? Hai, mai cu tupeu! MAI CU TUPEUU UMBREŞTENE...FI MAI ÎNFINGĂRETZ! Păi doar un stâlpuleţ amărât?? Păi se poate, măi băiatule, aşa ceva?? Un om de valoarea ta doar cu atât se laudă??"

Mişto. Cred că mi-am găsit vocaţia!
MĂ FAC MAJORET!

P.S.: Ciocnitul maşinilor o fi varianta upgradată (şi mult mai fitzoasă) a ciocnitului ouălelor?? Nu de alta, dar tot vine Paştele...
Spârcâăcă galinaceu de ciocneală are orice sărăntoc, dar bolizi (de mii de euro, să fim bine înţeleşi!) nu prea dă mâna oricui să-i troneze în faţa căşii! Şi în definitiv, gestul contează! Nu trebuie dăcât să fie prezente 2 obicte care să facă "cioc!" şi să aibă înveliş fărâmiţabil!

P.P.S.: Accidentatul o vi mai avut timp să răspundă "Adevărat A Înviat!"??