Acum câteva zile, un reportaj îmi oripila gândurile capului şi mă umplea de revoltă:
"Să rămâi fără serviciu pe timp de criză poate fi dramatic, dar să-ţi dai singur demisia dintr-o multinaţională care te plăteşte cu câteva mii de euro pe lună este o adevărată nebunie. Şi totuşi, un profesionist adevărat nu se teme de criză, iar atunci când banii nu sunt o problemă poate fi uşor să găseşti chiar o slujbă şi mai bine plătită.
Acesta este cazul lui Carmen, o femeie care a spulberat mitul multinaţionalei. A demisionat acum trei luni. Susţine că nu mai putea.
Avea un salariu de invidiat, pentru care muncea mult. Dar nu asta era problema. Pur şi simplu, făcea de 12 ani acelaşi lucru.
Carmen vrea altceva şi o spune în stilul ei. A închiriat un uriaş panou chiar în Piaţa Unirii. "Angajaţi-o pe Carmen!" În celălalt colţ al uriaşei pieţe, un tablou electronic dă acelaşi mesaj. Panoul şi afişajul de la Unirii o costă pe Carmen cel puţin 4000 de euro pe lună.
Soluţia a funcţionat imediat. Carmen spune că, după o săptămână de la afişarea mesajului de la Unirea, un om de afaceri a fost atât de atras de ideea ei încât i-a promis că o să îi mai amplaseze 14 plasme în tot Bucureştiul. Cam aşa se poate naşte un brand. Nu a acceptat. Nici nu a refuzat. E prea devreme."
[www.antena3.ro]
Aşa, şi??? Care e ştirea, că eu nu pricep nici bătut! Şi de când au început ăştia să le facă reclamă unor şomeri, în cadrul unui jurnal de ştiri şi la oră de maximă audienţă?
Dar să o luăm de la origini...pentru că materialul cu pricina mi-a ridicat o serie de întrebărici:
1. Tanti asta cică e manager de marketing şi are 17 ani de experienţă în domeniu. De 12 făcea acelaşi lucru...ceea ce înseamnă că de atunci se află într-o poziţie de top (parcă aşa se spune).
Dar nu pricep cum a reuşit să ajungă aşa sus, în doar 5 ani. În stilul ei propriu? Pentru că este devotată muncii pe care o prestează, este muncitoare şi încrezătoare în forţele proprii??? Hai băi...fii serios! Nu mă-nebuni, că mă tâmpesc mai rău decât mă aflu în prezent!
Cunosc persoane care s-au angajat în laborator, ca tehnolog chimist. Pâna la titlul de "inginer" mai erau vreo 2-3 trepte şi apoi urma managerul de laborator. Avansarea de la o funcţie la alta se făcea prin susţinerea unui examen sub supravegherea conducerii departamentului şi a câtorva specialişti "de afară"; doar că...probele astea aveai voie să le dai la cel puţin 6 luni distanţă, oricât de geniu destoinic ai fi fost. Totuşi, de dragul povestirii, să presupunem că erai cel mai capabil din toată firma şi treceai fluierînd (şi din prima) de toate obstacolele. Ca să poţi deveni inginer, trebuia să ai o vechime minimă de vreo 3-4 ani, iar pentru manager de laborator...îţi trebuia o experienţă ce se învărtea în jurul a 7-8 ani de muncă.
Este cu totul alt domeniu ce povestec eu...dar presupun că mecanismul de evoluţie este aproximaţiv acelaşi. Şi atunci, cum să cred eu că asta a ajuns în doar 5 ani director de marketing??? Chiar ne crede atât de proşti, de idioţi? Chiar în halul acesta ne insultă gândirea? Chiar aşa? Să ne prostească în faţă? De fapt...ce să mai zic? Batjocura şi prosteala pe şleau se poartă zilele acestea pe la noi...
"Să rămâi fără serviciu pe timp de criză poate fi dramatic, dar să-ţi dai singur demisia dintr-o multinaţională care te plăteşte cu câteva mii de euro pe lună este o adevărată nebunie. Şi totuşi, un profesionist adevărat nu se teme de criză, iar atunci când banii nu sunt o problemă poate fi uşor să găseşti chiar o slujbă şi mai bine plătită.
Acesta este cazul lui Carmen, o femeie care a spulberat mitul multinaţionalei. A demisionat acum trei luni. Susţine că nu mai putea.
Avea un salariu de invidiat, pentru care muncea mult. Dar nu asta era problema. Pur şi simplu, făcea de 12 ani acelaşi lucru.
Carmen vrea altceva şi o spune în stilul ei. A închiriat un uriaş panou chiar în Piaţa Unirii. "Angajaţi-o pe Carmen!" În celălalt colţ al uriaşei pieţe, un tablou electronic dă acelaşi mesaj. Panoul şi afişajul de la Unirii o costă pe Carmen cel puţin 4000 de euro pe lună.
Soluţia a funcţionat imediat. Carmen spune că, după o săptămână de la afişarea mesajului de la Unirea, un om de afaceri a fost atât de atras de ideea ei încât i-a promis că o să îi mai amplaseze 14 plasme în tot Bucureştiul. Cam aşa se poate naşte un brand. Nu a acceptat. Nici nu a refuzat. E prea devreme."
[www.antena3.ro]
Aşa, şi??? Care e ştirea, că eu nu pricep nici bătut! Şi de când au început ăştia să le facă reclamă unor şomeri, în cadrul unui jurnal de ştiri şi la oră de maximă audienţă?
Dar să o luăm de la origini...pentru că materialul cu pricina mi-a ridicat o serie de întrebărici:
1. Tanti asta cică e manager de marketing şi are 17 ani de experienţă în domeniu. De 12 făcea acelaşi lucru...ceea ce înseamnă că de atunci se află într-o poziţie de top (parcă aşa se spune).
Dar nu pricep cum a reuşit să ajungă aşa sus, în doar 5 ani. În stilul ei propriu? Pentru că este devotată muncii pe care o prestează, este muncitoare şi încrezătoare în forţele proprii??? Hai băi...fii serios! Nu mă-nebuni, că mă tâmpesc mai rău decât mă aflu în prezent!
Cunosc persoane care s-au angajat în laborator, ca tehnolog chimist. Pâna la titlul de "inginer" mai erau vreo 2-3 trepte şi apoi urma managerul de laborator. Avansarea de la o funcţie la alta se făcea prin susţinerea unui examen sub supravegherea conducerii departamentului şi a câtorva specialişti "de afară"; doar că...probele astea aveai voie să le dai la cel puţin 6 luni distanţă, oricât de geniu destoinic ai fi fost. Totuşi, de dragul povestirii, să presupunem că erai cel mai capabil din toată firma şi treceai fluierînd (şi din prima) de toate obstacolele. Ca să poţi deveni inginer, trebuia să ai o vechime minimă de vreo 3-4 ani, iar pentru manager de laborator...îţi trebuia o experienţă ce se învărtea în jurul a 7-8 ani de muncă.
Este cu totul alt domeniu ce povestec eu...dar presupun că mecanismul de evoluţie este aproximaţiv acelaşi. Şi atunci, cum să cred eu că asta a ajuns în doar 5 ani director de marketing??? Chiar ne crede atât de proşti, de idioţi? Chiar în halul acesta ne insultă gândirea? Chiar aşa? Să ne prostească în faţă? De fapt...ce să mai zic? Batjocura şi prosteala pe şleau se poartă zilele acestea pe la noi...
2. Presupunînd că e aşa cum spune duduia şi ea este vreo eminenţă în domeniu. A stat la alţii, ca să lanseze nu-ştiu-câte-mărci-noi (în sensul că a aşteptat după manechinele alea de muncitori, care se mişcă mai ceva ca ochii mortului - că doar nu muncea ditai şefa, cu mânuţele ei finuţe şi manichiurizate...ea e doar cu ideea; face parte din categoria ălora cu mapa, nu a celor cu sapa). Cum mama măsii s-a plictisit tocmai acum de ceea ce făcea? Când se dă afară pe rupte?? De ce nu a apucat-o sila anul trecut, acum 2 ani sau peste ceva timp din viitor? De ce tocmai acum? Îi e ruşinică să recunoască că i-au dat şefii un ghiont în coaste, de au aruncat-o în stradă, aşa multipotentă cum se afla ea??
3. "Nu-i şomer de rând, ea este capul vieţii şomereşti!". Deci...a lucrat, s-a plictisit, a demisionat. Nu din cauza banilor, nu din cauză că muncea prea mult. Ci pentru că devenise frigidă, nu mai simţea pic de plăcere. Şi-acum vrea job nou tot în marketing? O tufleşte pe masă (pe planclardă, mai precis) şi arată la toată lumea diploma ei...Păi parcă se plictisise! Nu aşa spunea mititica? "Angajaţi-o pe Carmen!" De ce se milogeşte în halul ăsta, pe o ditamai plăsmoacă din centrul oraşului?? Nu mai are bănişori??? Dar de ce ţine să ne informeze că ea plăteşte peste 4000 de euro lunar, pe o asemenea excentritate?? Strigă după ajutor cu demnitate, "în felul ei"?? Da...sigur! Îmi lipesc şi eu c.v.-uri în gară sau, şi mai şi, mă cocoţ pe Casa Poporului şi ameninţ că fac un plonjon cu triplu şurub dacă nu sare cineva cu un job! Ieftin şi eficient! Oricum vede mai multă lume...sau măcar televiziunea! Şi fără să dau mii de euro!
4. "Mă ghidez după motto-ul că nu există imposibil". Vai...da ce cuvinte încărcate de substanţă şi mobilizatoare la dorinţă! Parcă îţi şi vine cheful de a muta munţii de la locul lor, pentru a-ţi trage o viloacă cu vedere!
Făi draga mea mult iubită! Dacă ceva nu te atinge, atunci el nu există? Nu există imposibil? Şi te pomeni că banii nu sunt o problemă pentru că eşti o femeie foarte capabilă...nu ca prostănacii ăia care mănâncă mămăligă cu cenuşă şi ciorbă de ghete, care nu sunt în stare să îţi mişte burtoacele decât pentru 450 de lei pe lună! Trag la jug ca boii, asudă sânge şi noroi, dar nu îi duce mintea să ceară şi ei mai mult...NĂTĂRĂII!!!
Ia încearcă să trăieşti măcar vreo 3 luni din salariu minim pe economie (din care să mai ţii în şcoală şi 2 copii, să plăteşti chiria - presupunem că nu ţi-a crescut încă reşedinţa proprie şi personală în spatele curţii, să iei ceva medicamente dacă dă boala-n tine şi ...în principiu să treci prin micile problemuţe ale viaţii), apoi să vezi ce se restrânge plaja senzaţionalelor tale dictoane! (cum spunea cineva, acum vreo 10 ani, referitor la problema rasismului din State: "If you're white, the sky is the limit! If you're black, the limit is the sky!" - Adică, în traducere liberă pentru rasismul pecuniar de la noi: "Dacă ai bani, eşti înţeleptul care adică îl doare la bască de Blaştina neputinţelor; dacă nu ai bani, eşti un...un...incult nenorocit, fără viziuni de ansamblu asupra vieţii").
5. "Un om de afaceri a fost atât de atras de ideea ei, încât..."... Mă aşteptam să pic sub masă de uimire! Să cad grămadă pe jos şi să mă aduni cu făraşul şi mopul! Mă şi gândeam că a pus-o director peste un concern intergalactic, sau măcar că a angajat-o pe un flecuşteţ de miliard de euro. Când colo...Shit! În puii mei, LA NAIBA!!! Ce ghinion ireal de fenomenal poate să aibă domniţa acesta...mi se frânge în bucăţi, sărmanul meu sufleţel! Marele mahăr "i-a promis că o să-i mai amplaseze 14 plasme în tot Bucureştiul"! Păi şi-a bătut joc de ea, cu tot talentul de care era în stare! Adică....eşti bună, eşti genială, eşti o lumină călăuzitoare...dar mai caută şi pe la alţii! Pe noi ne orbeşti prea tare, la noi este plin şi nu mai avem nevoie.
Cum aşa ceva? Spuneţi-mi şi mie...cum de se poate întâmpla aşa o catastrofă? NE-NO-RO-CI-TUL!!! Auzi, auzi! În loc să îi dea ceva de muncă la săraca fată miliardară, el o ajută să îşi facă reclamă!
Una peste alta...
Poate o fi plină de talente, aşa cum spune. Nu m-a deranjat că e şomer, dar se scaldă în bani. Nu mă prea interesează că îşi face şi ea reclamă, că cerşeşte cu stil. Nu mă indignează că e inovatoare, că are idei inedite pentru promovarea propriei persoane...Dar aşa de multă aroganţă? Păi fiinţa asta se bălăcea în tupeu!!Bâţâia cu încetinitorul din cap, rotungea cuvintele în vârful limbii şi bălmăjea mereu ce proiecte, medii de afacere, iniţiative şi propuneri care să îi placă...Iar ea o freca la rece pe acasă, departe de toate conceptele astea pretenţioase!
Dar nu aici era buba, că încă simt cum mi se năruie. Dar de ce trebuia eu să ştiu că ea e şomer de lux şi a deemisionat de la un salariu de 5000 de euro? De ce trebuia eu să îmi încarc memoria cu suma pe care o plăteşte pentru un panou (deşi nu mai are venituri - ceea ce implicit, sugerează că are o avere imensă)? De ce trebuia eu să aflu ce mândră este că are nişte prinţipuri şi o filosofie (cea) mai superiaoară ca a multora? De ce mă interesa pe mine că după interviu, are o întânlire pentru discutarea unui proiect???
Chiar atâtea tone de nonşalanţă obraznică?? Chiar crede că ea e deşteaptă iar noi suntem o claie de proşti???
Mi se face frâmântă sistemul digestiv de atâta silă...
Făi draga mea mult iubită! Dacă ceva nu te atinge, atunci el nu există? Nu există imposibil? Şi te pomeni că banii nu sunt o problemă pentru că eşti o femeie foarte capabilă...nu ca prostănacii ăia care mănâncă mămăligă cu cenuşă şi ciorbă de ghete, care nu sunt în stare să îţi mişte burtoacele decât pentru 450 de lei pe lună! Trag la jug ca boii, asudă sânge şi noroi, dar nu îi duce mintea să ceară şi ei mai mult...NĂTĂRĂII!!!
Ia încearcă să trăieşti măcar vreo 3 luni din salariu minim pe economie (din care să mai ţii în şcoală şi 2 copii, să plăteşti chiria - presupunem că nu ţi-a crescut încă reşedinţa proprie şi personală în spatele curţii, să iei ceva medicamente dacă dă boala-n tine şi ...în principiu să treci prin micile problemuţe ale viaţii), apoi să vezi ce se restrânge plaja senzaţionalelor tale dictoane! (cum spunea cineva, acum vreo 10 ani, referitor la problema rasismului din State: "If you're white, the sky is the limit! If you're black, the limit is the sky!" - Adică, în traducere liberă pentru rasismul pecuniar de la noi: "Dacă ai bani, eşti înţeleptul care adică îl doare la bască de Blaştina neputinţelor; dacă nu ai bani, eşti un...un...incult nenorocit, fără viziuni de ansamblu asupra vieţii").
5. "Un om de afaceri a fost atât de atras de ideea ei, încât..."... Mă aşteptam să pic sub masă de uimire! Să cad grămadă pe jos şi să mă aduni cu făraşul şi mopul! Mă şi gândeam că a pus-o director peste un concern intergalactic, sau măcar că a angajat-o pe un flecuşteţ de miliard de euro. Când colo...Shit! În puii mei, LA NAIBA!!! Ce ghinion ireal de fenomenal poate să aibă domniţa acesta...mi se frânge în bucăţi, sărmanul meu sufleţel! Marele mahăr "i-a promis că o să-i mai amplaseze 14 plasme în tot Bucureştiul"! Păi şi-a bătut joc de ea, cu tot talentul de care era în stare! Adică....eşti bună, eşti genială, eşti o lumină călăuzitoare...dar mai caută şi pe la alţii! Pe noi ne orbeşti prea tare, la noi este plin şi nu mai avem nevoie.
Cum aşa ceva? Spuneţi-mi şi mie...cum de se poate întâmpla aşa o catastrofă? NE-NO-RO-CI-TUL!!! Auzi, auzi! În loc să îi dea ceva de muncă la săraca fată miliardară, el o ajută să îşi facă reclamă!
Una peste alta...
Poate o fi plină de talente, aşa cum spune. Nu m-a deranjat că e şomer, dar se scaldă în bani. Nu mă prea interesează că îşi face şi ea reclamă, că cerşeşte cu stil. Nu mă indignează că e inovatoare, că are idei inedite pentru promovarea propriei persoane...Dar aşa de multă aroganţă? Păi fiinţa asta se bălăcea în tupeu!!Bâţâia cu încetinitorul din cap, rotungea cuvintele în vârful limbii şi bălmăjea mereu ce proiecte, medii de afacere, iniţiative şi propuneri care să îi placă...Iar ea o freca la rece pe acasă, departe de toate conceptele astea pretenţioase!
Dar nu aici era buba, că încă simt cum mi se năruie. Dar de ce trebuia eu să ştiu că ea e şomer de lux şi a deemisionat de la un salariu de 5000 de euro? De ce trebuia eu să îmi încarc memoria cu suma pe care o plăteşte pentru un panou (deşi nu mai are venituri - ceea ce implicit, sugerează că are o avere imensă)? De ce trebuia eu să aflu ce mândră este că are nişte prinţipuri şi o filosofie (cea) mai superiaoară ca a multora? De ce mă interesa pe mine că după interviu, are o întânlire pentru discutarea unui proiect???
Chiar atâtea tone de nonşalanţă obraznică?? Chiar crede că ea e deşteaptă iar noi suntem o claie de proşti???
Mi se face frâmântă sistemul digestiv de atâta silă...
