Cursul de măcelărie medicală

Toată lumea a fost îngrozită de crima dintr-un cămin studenţesc situat taman în buricul “Occidentulului României”. Acel oraş de scremător de aere parfumate, plin de fitzoşi cretinoizi; citadelă a golanilor care se cred domni; lăcaş al idioţilor unşi cu toate jegurile de alifii putrezite; megalopolis ciumat de civilizaţie şi deşălat de modernism...
Totuşi, în acestă insulă răşinoasă, în acest Rai blagoslovit din născare, a avut loc o crimă odioasă. Nişte amărâţi de studenţei medicinişti, fată şi băiat, au omorât, apoi au tranşat, un om! Târfa se prostitua, dobitocul ăla cică o iubea (????), bătrânelul a venit şi el “la una mică”; nu a mai putut să plătească suma care a fost stabilită la început, şi…Astfel, hidoşenia-i gata.
Pe scurt, asta este întâmplarea…care a fost analizată şi întoarsă pe toate părţile, în fiecare zi. Totuşi, aplicînd o zicală mai veche (“Vorbeşte şi ‘nea Ion că şi el e om”), vreau să îmi exprim şi eu o parte a opiniilor, pe margiea acestui subiect.

1. Iniţial, pe mine m-a cuprins groaza, la gândul că descreieraţii aceştia puteau deveni medici în toată puterea cuvântului: nişte oameni care ar fi putut să răspundă, poate, chiar de sănătatea mea. O prostituată şi un îndrăgostit-belea - care şi-a tăiat apoi, venele. Nu a reuşit, semn că era cam nehotărât…(pe principiul: Să-mi tai venele, să mi le las lungi?????????). După aceea nu mai ştia cum să îşi acuze pisi’ mică şi iubită de crimă, pentru a scăpa basma curată.
Şi atunci, cum mă mai pot încrede în cineva care nu are pic de conştiinţă? Ce încredere să am eu, când mă cocoţ pe masa că operaţie, că la dementul de doctor nu i se pune vreo pată pe creier şi apasă ceva mai adânc cu bisturiul, sau i se năzare de vreo mică hăcuială în grup? Că tot sunt sub anestezie, şi nu simt nimic din ce se întâmplă în lumea exterioară.
Cum îmi pot lăsa viaţa în mâinile unei curve care îşi bate joc de propriul corp şi a unui animal care tabară pe un om cu pumnii şi cu picioarele, până îl lasă inconştient? Chiar dacă a fost legitimă apărare...nu prea îmi vine să cred că tătăicul acela era Jack Spintecătorul dezlănţuit. Tânărul student voia să îşi scape iubita de călăreală pe bani puţini? Îi trăgea 2 şuturi la ăla şi îl dădea pe usă afară; de ce a fost nevoie de o bătaie cruntă, pungi îndesate în gură (deşi era deja leşinat – poate chiar decedat) şi de găuri date cu cuţitul?

Apoi, m-am tot întrebat… Ăia sunt sănătoşi cu creierii? Am înţeles că au omorât un om; nu-i nimic, nu e prima crimă din lume (Auuu!!! Scuze...ai intrat cu pieptul în cuţitul meu, de mai multe ori; păi dacă nu te uiţi peste ce te întinzi…). Dar să se gândească să-l facă bucăţele????? Cum de a trecut un gând ca acesta printr-o minte cât de cât aflată în condiţii normale?? (adică la temperatura de 20 °C, concentraţia de 1M şi presiunea de 1 atm.) Cineva îmi explica cu ardoare că mediciniştii sunt obişnuiţi cu tranşarea cadavrelor, pentru că ei pe asta fac practică. Doar că, şi aici cam este un prăguleţ psihic de trecut…pentru că una este să diseci un mort oarecare şi alta este să ciopârţeşti un om care era viu, dar tu l-ai omorât. Plus că, din cât am înţeles eu de la viaţa asta, medicul este educat să taie-n carne vie pentru a te salva, nu pentru a-ţi întâlni strămoşii mai rapid.
Alte amănnte peste care cei doi au trecut într-o clipită.

2. Unii studenţi locatari în acel cămin, au mărturisit că acolo, prostituţia este un obicei curent. Iar administratorul era la fel de uimit ca atunci când i-ai fi spus că extratereştrii i-au aterizat în curtea din spatele căşii şi îl invită la o plimbare intergalactică.
Undeva prin Mezozoic (să fie asta explicaţia creierului dinosaurian cu care sunt echipat?), am trecut şi eu printr-un cămin studenţesc…Se intra cu cartelă magnetică, care era distribuită doar locatarilor. Vizitatorii intrau doar după ce predau buletinul portarului şi erau trecuţi într-un catastif; după ora 10 seara, acelaşi nene portar îi obliga să se tireze la locuinţele lor…dacă nu aveau învoire de la administrator. (care îşi avea biroul chiar în interiorul clădirii şi verifica zilnic activitatea celui care era pus la intrare)
Deci: cum poate cineva să intre peste studenţi în puterea nopţii, fără ca grasul pus să păzească uşa, să nu ştie nimic? S-a teleportat? A sărit cu prăjina pâna la fereastră, apoi s-a prins repede de tocul geamului? A sărit cu trambulina, urmând ca la înălţimea optimă să fie prins de mâini?
Mai ales că aşa ceva devenise o tradiţie prin acele locuri. Ceea ce înseamnă că haiducii nocturni erau ceva obişnuit. Hai să zici că unu la o lună, mai putea scăpa de ochii vigilenţi ai securităţii; dar…mai mulţi pe noapte?????? Cam greu de crezut…
De aceea, mi mi se pare limpede că portarul nu era deloc străin de trebuşoara asta cu peştoci şi sugătoare de chupa-chups….ca şi administratorul, de altfel. Păi şi atunci, de ce fac toţi pe fecioarele nemânjite de sânge? Ca să dea bine la public? Ca să nu fie duşi la răcoare, pe termen nedeterminat? Ca să nu le închidă coteaţa-mină de aur şi să trebuiască să muncească, pentru a avea ce băga la maţ?

3. Probabil că, în apărarea sărmanei tinere (care a cerut să fie judecată în libertate, pentru că sărăcuţa de ea, se căieşte…parcă simt cum mă cuprinde înduioşeala la cord şi începe să mi se frângă), vor sări mulţi care vor invoca sărăcia studenţilor. Ori, se ştie că o stare financiară precară naşte monştri…DAR!!! Am întâlnit fete care făceau foamea câte o săptămână, dar nu se prostituau. Preferau să se procopsească cu o minunăţie de gastrită sau ulcer, în cel mai rău caz; se termina pământul înainte să le treacă măcar prin cap, să facă trotuarul – sau patul de cămin.
Doar că de la o turmă de manelişti idioţi (deşi nu se spune amănuntul acesta pe nicăieri, am motive să cred, după inteligenţa care li se revărsa din priviri, că exemplarele alea sunt nişte reprezentanţi de vază al speciei), presupun că nu prea ai ce precepte morale să le ceri.

Nu mă interesează cerinţele familiei victimei; dar pe cuvânt că măcelarii ăştia merită mumifiaţi de vii (cu toate etapele pe care le implică acest proces)! Sună puţin cam sadic, dar… cum spunea un proverb japonez: “Cu samuraiul lupţi ca un samurai, cu hoţul lupţi ca un hoţ” (şi cu sadicii, lupţi ca un sadic); deci, fără o renaştere a obiceiurilor lui Ţepeş – măcar pentru o scurtă perioadă de timp – încep să cred că nu se mai poate salva naţia asta.
Ştiu că asta este în total dezacord cu ideile creştine şi cu pretinsa mega-evoluţie a omului. Dar eu nu cred asta, deşi s-au înfiinţat sute şi mii de organizaţii de drepturi. Nimeni, absolut nimeni, nu este mai civilizat ca acum câteva mii de ani, când un copil de 18 ani a fost ucis pentru tron, ca acum 400 de ani, când se ardeau femei în piaţa centrală a oraşului, sau ca acum 6 decenii şi puţin, când populaţia a două oraşe (plus victimele colaterale fără număr, fără număr) a fost decimată de 2 oribile invenţii ale omului modern.

Şi nimic din ce văd zilnic la jurnalele de ştiri nu mă face să îmi schimb părerea.

Reclama “Land of chois”

Într-o frumoasă zi de vară, când soarele topea cerul fără nici un pic de nor, păsărelele atârnau leşinate şi asudate de crengile copacilor iar iarba se pârjolea melancolic pe câmpuri, spiritul plaiurilor de ciois a decis să aibă o întrevedere particulară cu Poporul (personaj colectiv) ingurgitator de mititei şi cu butălăul băltăcănind de bere.
Zis şi făcut! În doi-timpi-şi-trei-mişcări, năbădăioasa conştiinţă de patrie s-a întrupat într-o frumoasă fecioară cu cosiţe de aur şi rotunjimi tunate după ultimul răcnet şi s-a înţolit cu 2 petice sclipicioase (cel superior, galben cu sclipici, avea inscripţia ”Superhot”; pe cel inferior, de culoare verde, scria ”Al nouălea cer” pe partea din faţă şi ”Dai în bâlbâială” pe posterior) gândite de cei mai vestiţi designeri vestimentari ai timpurilot moderne. De glezna dreaptă şi-a atârnat un lănţişor finuţ, de aur. La mână a agăţat o brăţară cu ceas, achiziţionată din fonduri proprii (nerambursabile). Pleoapele gelate şi curbate mult-prea seducător şi le bătucea pline de nerv, părul îi flutura în vânt, buzele i se rotunjeau ademenitor. Aşa s-a purces la drum neprihănita întrupare, în pas mlădios şi senzual, spre Poporul care era strâns cu mic-cu mare la un concert al Fenomenalului Cârnaţ de Aur.
Când a apărut pe scenă, Terra s-a oprit din învârteală. Timpul a încremenit şi atmosfera supra-saturată de nicotină şi acră de transpiraţie s-a parfumat instantaneu; milioane de perechi de ochi au ieşit din orbite, limbi nesătule încercau cu încăpăţânare să lingă măcar noroiul - pe care l-a atins prea-frumoasa făptură - de pe podeaua proaspăt spălată, saliva zvâcnea cu voioşie de pe câteva sute de mii de bărbi! Atât de graţioasă şi de gingaşă era tânăra bunăciune! Ea, însă, nu avea ochi pentru nimeni; sfioasă şi îmbujorată ca un boboc de trandafir, s-a apropiat de microfon, şi după câteva scârţâituri de probă, a început să vorbească nişte vorbe din care picurau stropi aurii de dragoste, în care se făcea auzit şipotul izvoarelor de munte şi geamătul de iubire al excursioniştilor pitiţi prin boscheţii glorioşi ai parcurilor.
Şi a spus: “Iubitul meu Popor! Am o veste minunată: VEI FI MAMĂ!!!”

Autostrăzile au prins a creşte printre ciulini cu sârg, ba unele mai moţate, chiar s-au cocoţat pe piloni sculptaţi în stil Doric. Asfaltul oraşelor s-a căscat, lăsînd să apară mândre parcări cu sute de etaje. Din pământ, din iarbă verde, Mama Geea scotea câte un pui de viloacă (cu piscină, garaj, şi câte un amărât de Aston la poartă) pentru fiecare trăitor al naţiunii. În fabrici şi uzine au răsărit roboţi inteligenţi, care dirijau lanţul proceselor tehnologice pe ritmuri de Mozart, Bach, Tchaikovsky, Vivaldi şi Beethoven. Garniturile de tren s-au dat de trei ori peste cap (în şir ordonat) şi s-au transformat în cele mai moderne shinkasen-uri pe şină magnetică (dotate cu jacuzzi individual plin cu lapte de cuc şi cu un dispozitiv care îndeplineşte orice dorinţă - împrumutat de la vizitatorii de pe alte planete ce s-au cazat în Zona 51). Metroul a scrâşnit din roţi şi a cucerit subteranul întregii ţărişoare. Un tocilar ochelarist şi cu părul lins a descoperit bazele teleportării (care era posibilă numai pentru transportul internaţional). Sistemul ticăloşit a luat-o de mână pe don’şoara Corupţie şi a sărit cu parapanta în Vezuviu. Armele de la Ciorogârla au fost descoperite, iar opinia publică a desluşit, în sfârşit, misterul vânzărilor anterioare. Îmbogăţiţii din pix, snobii şi şmecherii s-au pocăit, şi-au smuls hainele de pe ei, şi-au turnat cenuşă-n cap, şi s-au decis să trăiască în pustnicie.. Justiţia şi-a re-etalonat balanţa, astfel încât pufoşii necălugăriţi au fost castraţi (pentru a nu mai da naştere la progenituri corupte) şi apoi au fost aruncaţi în carceră. Medicina a înflorit mai ceva ca un crin imperial în plină iarnă, tratînd pacienţii prin telapatie la ei acasă, şi chiar prelungind viaţa oricărui solicinat (cetăţean al României) cu până la două sute de ani (operaţiune gratuită). Şcolile s-au desfiinţat, pentru că s-au lansat stick-uri de memorie care puteau cuprinde, la nevoie, întreaga cunoaştere a omenirii (acestea transferau informaţia doar prin simpla lipire pe burta subiectului – de aceea, zicala “pune-te cu burta pe carte” a devenit “pune-te cu burta pe stick”). S-au redescoperit artele, cititul la umbra unui stejar bătrân, dansul şi sportul de întreţinere. Maneliştii au crăpat în chinuri şi au câştigat urgent, o excursie permanentă tocmai în exoticele insule situate în fundul Tartarului. Facturile de întreţinere au primit câte un cont gratuit în bancă, din dobânda căruia se achitau singure. Pensionarii au dispărut cu desăvârşire, din simplul motiv că nimeni nu mai muncea – deci, de la ce să te pensionezi? Aurul şi argintul răsărea ca grâul copt printre neghina de pietriş a drumurilor de ţară, canalizările erau pline de ambrozie şi de nectar, oaia (cu mini-mini-jup şi uger siliconat, la vedere) se pupăcea cu leul (din dragoste, nu din cauza intereselor materiale sau a avantajelor titlului nobiliar).

O veste minunată răstoarnă roaba miracolelor.
Îmbăţoşează, şi tu, turismul românesc.

Hai noroc, că te cunosc!

Din câte am mai înţeles şi eu de prin cărţile de buna maniere, obiceiul strângerii mâinii are rădăcini în Evul Mediu - atunci când semnifica că ai venit neînarmat şi cu gânduri de pace.
Astăzi, el s-a răspândit în aproape toate culturile...deci şi pe la noi. Cu mici românizări pe ici pe colo, prin părţile mai esenţiale. (aşa cum ne şade nouă bine).

Lăsînd la o parte ce spun psihologii şi antropologii, obiceiul de “a da noroc” este o forma de politeţe între bărbaţi. Bineînţeles că mai răsare şi pe aici câte un pui de Mr. Olimpia, care îţi strange mâna până ţi-o învineţeşte – probabil pentru a se lăuda cu forţa colosală pe care o posedă, în urma ingurgitării de diferiţi steroizi asociaţi cu “trasul de fiare” din greu. Dar în fine…
Sunt vreo câteva moduri de strângere a mâinii, pentru că prin chestia asta se exprimă o gamă variată de sentimente: cordialitate, bucurie, dominare…etc (aici nu pun şi obiceiul mason sau cel presedinţial, care durează de la 5 minute în sus). Doar că noi am aprofundat-o pe cea în scârbă. Cred că am putea da şi un doctorat în domeniu, doar aşa…ca să ne umflăm civiul!

Mă râcâie pe creieri şi mă apucă greaţa când văd pe câte unu’ că trece pe lângă un cunoscut şi ridică mâna dreaptă puţin în sus, în viteza foarte încet; rămâne cu ea spânzurată în aer câteva secunde, apoi o coboară la fel de încet…sau scoate o labă dolofană pe geamul jepului alb-ca-zăpada şi execută aceiaşi mişcaredomoală. La fel cum nu îi suport nici pe ăia care îmi întind o mână flască şi bleagă, de parcă ar fi o….trestie mangă de beată.
Ce naiba, măi? Nu mai aveţi energie nici să miscaţi o mână? Un coleg din facultă zicea că el când nu mai poate face nimic decent, bagă rapid un sandwich (sau sandviş, cum am înţeles că este mai modern) şi apoi îl năvăleşte o virilitate…de stă mâţa-n coadă! Iese la prăjituri cu toată facultatea! Aţi încercat şi voi, aştia pe-jumătate-morţi, aşa ceva? Energie…ca la Gogu Sclipici în comparaţie cu un bec Luxten; da’ în rest…smenozeala tată!!!…Şpârle date peste alte şpârle, maciomănism dobitocesc, mers lent şi legănat, limbaj de ghetou mizerabil şi fitze de Don Juan, cât cuprinde!

Nu e obligatoriu să strângi mâna cuiva! E cuviincios, da’ dacă nu ai chef de prosteli din astea, nu îşi zboară nimeni creierii. Totuşi…decât să faci ceva în silă şi plin de dezgust, mai bine nu te mai bagi în tărăşenie (e reciproca de la morala aia: dacă tot te-ai băgat în căcat, barem bagă-te de tot!*). S-au…poate că aşa sunteţi în toate activităţile? Molatici, fără chef, fără vlagă, fără consistenţă? Nu vă mai funcţionează cumva sistemul bielă-manivelă pe la creier şi membrul nu se mai execută la comandă?

Băăăăiii masculilor feroci! Reveniţi-vă-ţi măi dragilor, că vă pocniţi singuri cu firmalăul în moalele capului! Păi se poate aşa ceva?


* Oare principiul ăsta îl aplică şi mult iubiţii noştri politicioşi? Cănd se simt tentaţi să dea o gaură în bugetul statului, decât să bage şi ei un deget, îndeasă toată mâna