Te-am iubit pe portofel...

Motto:
E viaţa ta, e lumea ta, lumea ta mult prea departe de ea...de tot ce-o înconjoara şi tot ce vrea
Bijuterii...vacanţe la Roma..şi tu n-ai bani nici măcar să-ţi iei nişte haine ca-lumea
Sunteţi a 12-a la acelaşi liceu...cum să spun???...asta-i singurul lucru (pe care) pe care-l aveţi în comun
De fapt...ar mai fii ceva...dacă vrei...tatăl tău e şoferul tatălui ei.
…………………………………………………………………………………………….
Ai vrea să stai cu ea...să vorbeşti cu ea, să ieşiţi în oraş undeva.
Îţi dai seama...ca nu-ţi permiţi nimic din toate astea..nu-ţi permiţi nimic din tot ce ţi-ar putea cere.
Nu-ti permiti decât s-o iubeşti în tăcere...
Cu toate astea, ieri, ai trecut peste tine ..ai trecut peste orice...şi i-ai dat o floare...s-a uitat la ea ca la un lucru oare-care.
Azi, ai vazut floarea uitată pe bancheta din spate a maşinii
Era acolo uscată.
Nu te-a deranjat, nu te-a supărat
Ti-ai spus. “Ce bine că n-a aruncat-o, ce bine c-a păstrat-o!"
De fapt îţi dai seama...că te amăgesti singur; de fapt ai vrea să ştii cine-i vinovat
Că ea nu stie ce valoare...are..o floare...
[Taxi – De ce?]


Aseară aş mai fi avut o grămadă de spus/scris, însă începuse să mă prindă oboseala şi deja experimentam (din nou) faza aia cu ochii-n gură. Plus că deja scrisesem o căpiţă de litere, şi îmi era frică că mai am încă pe atât; în acest fel, aş fi riscat foare uşor să nu mai citească nimeni…(cam ăsta e primul impuls care te cuprinde când vezi o grămădoaie de cuvinte, care îţi asaltează privirea). Aşa că revin:

Banii sunt un scop în sine, dar şi un mijloc în sine. Aşa îmi spunea profa de filosofie, când încă mai îmi toceam hainele pe băncile şcolii. Atunci nu am înţeles chiar 100%, însă acum, îi găsesc noi semnificaţii pe zi ce trece.
Mircea Badea, pe blogul lui propriu şi personal, mărturisea că nu îi vine să creadă că viaţa unui copil european, a unei persoane din mileniul 3, mai poate depinde de bani. Doar că aşa este. Nu contează drepturile omului, drepturile pacientului, sau eu ştiu care drepturi s-au mai inventat pe micuţa noastră planetă.. Doar banii. Ai, te poţi opera şi poate trăieşti...nu îi ai, mori, şi gata. Nu contează că ai 3 ani, 10 ani, 25 de ani, sau 70. Nu te cunoaşte decât o mână de persoane, şi doar ele vor fi devastate. Restul merge mai departe...Pământul se învârte, soarele răsare şi apune, tu te duci la lucru, vii de la lucru, te duci la lucru, iar vii, şi tot aşa. Nu mai există milă, compasiunea a murit de mult, într-ajutorarea e în comă. (acum veţi urla chestia aia cu teledonurile, la care EFECTIV se salvează vieţi. Dar statistic: câte cazuri din astea ajung în atenţia marelui public, câte sunt mediatizate, şi câte rămân neştiute? Teledonul este doar ca o picătură într-un ocean…)

Partea mai naşpa este că şi Dragostea a intrat în faliment, din lipsă de fonduri.
Câte fătuci aţi auzit că visul lor în viaţă este să îşi găsească jumătatea, dragostea adevărată şi pură, viloiu de fericire care - poate - le aşteptă pe după vreun colţ? Doar că puiuţul ăla scump şi drag trebuie să fie un vestit afacerist, un şeic arab care se scaldă în aur, sau măcar un fotbalagist în plină glorie…(eu cred că mai vomit dacă mai aud o singură dată aşa ceva). De ce nu spun şi puiuţele (femela puiuţului) astea că vor să dea peste dragostea adevărată, de oriunde o veni ea? Bogătan sau păstor de porci, nu ar trebui să conteze, pentru că Iubirea este oarbă…
“Dragostea trece prin stomac”. Aşa se spune…”Adică: Bine, bine. Ne iubim, văd cai verzi pe norişori albi şi inimioare roz cu aripioare ori de câte ori mă gândesc la tine, mă hrănesc cu dragostea ta…doar că se pare că nu prea îmi ţine de foame. Aşa că: ce avem la masă, diseară?????”
Mai nou, “Dragostea trece şi prin portofel”. “Ştii…dragă puiuţ îngeraş micuţ şi drăguţ? Eu ştiu că mi-ai culege soarele de pe cer într-o scoică, ştiu că mi-ai aduce perle din Groapa Marianelor şi flori de pe Venus…dar ce ai zice să încerci cu nişte flori de pe Pământ???? Sau măcar să îmi oferi aşa, timid, o seară la un restaurant de lux?”. Nu contează dacă tu abia ai cu ce să plăteşti autobuzul până la ea, că tu te sacrifici şi să îi cumperi un boboc de trandafir alb sau roşu…Cică DACĂ o iubeşti, tre’ să îi mai faci din când în când şi micile (????) mofturi. Să o inviţi la plimbare pe yaht, să o duci în Caraibe (sau măcar la mare), să o scoţi la disco “every weekend” (cât de mult pot să urăsc eu clădirea aia! Of! Îmi ies bube pe mine când văd toţi gelaţii şi toate cur…adică domnişoarele deschiloţate, cum se zburduncăne pe bubuituri de orgă şi platane; zgomot infernal, fum de ţigară de înnebuneşti, aburi de alcool şi de excitaţie până la tavan. Demenţeală totală şi neîngrădită…).

Iubirea nu mai există. Tre’ să fii prea bou să crezi ce se întâmplă în filme sau cărţile siropoase (unde…apropos! Măcar unu din perechea lovită de damblageala Afroditei este cel puţin un reprezentant al nobilimii. Şi dacă amândoi ar fi săraci – vezi “Slumdog Millionaire” – intervine Bunul Dumnezeu, care pune lucrurile în ordine). “Matreyi”, “Nuntă în cer”, “Adam şi Eva”, chiar şi trilogia “Han Solo” (doar astea îmi vin acum, pe moment) sunt lucrări minunate, dar exprimă doar aspiraţii în dragoste. Dintre toate prostiile astea, doar Eminescu a avut dreptate, în “Luceafărul”; fiecare în cercurile lui…fiecare cu aia a mă-sii, cum ar spune un vecin.

Doar că am o mică întrebare de pus în gând, înainte de culcare: “Ce se întâmplă când nu intervine NI-MENI?? Când nu ai bani, şi totuşi ai mici simpatii??? Când tu eşti din Cuca-Măcăii, şi ţi-a căzut cu tronc (a.k.a. “ţi s-a pus pata”) o fată de la oraş, pe care ai văzut-o trecînd într-un BMW decapotabil????”Aici nu e vorba de dragoste, ci pur şi simplu de o simpate adolescentină. Şi totuşi…Interesează pe cineva?

Altfel, toată lumea e cu dragostea în gură…unele divenii chiar, din neatenţie sau voit, o mai şi înghit. “Ups! Ţi-am înghiţit iubirea…las că acum este la stomăcel, deci mai aproape de inimioară, să te simt aproape tot timpul!”
Iubirea de azi este doar o satisfacere a unor instincte primare, o asociere de 2 studenţi la un apartament cu chirie prea mare. O unire extazică a dânselor, tone de sclipici şi silicon, scandaluri furioase despre gelozie.
Dragostea: un concept extrem de rar în practică, folosit pentru a acoperi toate bâţâielile neruşinate de prin boscheţii patriei.
Aşa că mai daţi-mi scutiri la chestia asta.


Să nu credeţi că gândesc aşa, pentru că mi-a dat vreuna cu tifla – am observat că, de obicei, asta e prima reacţie. Nuuuuuuuu…doar că asta am văzut că se petrece prin prea-minunata noastră lume mega-evoluată. Mi-a plăcut întotdeauna să observ…(îmi aduc aminte de facultă, când mă retrăgeam în spatele amfitatrului şi îmi observam colegii: unii se certau, unii schiţau paşi de dans, în speranţa că poate vor vrăji vreo fată, unele se certau pe vreo rochie…prosteli. Zgomot şi pete de culoare, pe o scenă paraginită…). Păreau preocupaţi de nişte lucruri atât de absurde! Dar a fost…şi au trecut evuri de atunci.
Sunt clipe îmi place să mă visez vreun mare cronicar care consemnează cu sârg, atmosfera vremurilor sale. (Acum să nu-i vină vreunui cretin vreo idee că aş suferi de tulburări de personalitate! Pentru că, după cum ziceam, SCRIU DOAR CE VĂD!!)
În fine…am început să o iau răude tot prin porumbi!

Deci, cu dragostea: cred că întâi ar trebui să înveţe toate piţipoancele, adevărata valoare a unei flori şi abia apoi să aibă curaj să viseze Gelaţi Stălucitori, călare pe un Lamborghini Alb. Deşi…am impresia că fiecare dobitoc din acesta, îşi merită cu prisosinţă vaca celulitoasă pe care o…întreţine.

Unii spun că banii nu pot cumpăra fericirea şi iubirea. Hai...SĂ MORI TU!
Newsflash!!! Au cam făcut-o deja...

Concluzia?
Sun-Tsu scria prin secolul 6 înainte de Hristos, o lucrare de 13 capitole despre strategia şi psihologia oamenilor din război. Cartea face parte din pregătirea de bază a fiecărui strateg de astăzi…dovadă că umanitatea nu prea s-a schimbat cine-ştie-ce, în 2600 de ani (cam cât a durat Vechiul Egipt). Şi atunci…unde este evoluţia aia mult cântată? Umblă câinii cu ea pe coadă???????
Sau am rămas aceleaşi animate instinctuale?

Specialiştii Nimănui

Pâinea, cerealele, orezul şi pastele contribuie la necesarul zilnic de carbohidraţi, minerale fibre şi vitamina B. Legumele verdeţurile şi fructele reprezintă o importantă sursă pentru fibre şi vitaminele A şi C (nutriţioniştii ne recomandă să le consumăm de cel puţin 5 ori pe zi); carnea, puiul sunt un izvor de proteine; peştele şi bananele conţin fosfor (bun pentru memorie), oul se numără printre cele mai complete alimente. Se ştie că aproximativ ¾ din cantitatea de glucoză ingerată, este consumată de creier; laptele, iaurtul şi brânzeturile conţin proteine, riboflavine, calciu şi fosfor (este indicat un consum cât mai des pe zi). Mierea amestecată cu germeni de grâu şi mieji de nucă reprezintă un amestec-bombă pentru memorie. Alunele au un extraordinar potenţial energetic, pe bază de uleiuri vegetale. (deci, un conţinut caloric redus)
Petru protecţia ochilor, pe timp de vară trebuie să purtăm ochelari de soare prescrişi special pentru noi de către medicul oftalmolog.
Nu se poartă aceiaşi pereche de încălţăminte mai mult de 2 zile consecutiv, pentru a nu se favoriza dezvoltarea ciupercilor. Experţii ne recomandă să avem mai multe perechi de încălţăminte, pe care le vom schimba la maximum 1 an (atunci, vor urma cu sfinţenie sfatul medicului specialist, pentru că numerele de la pantof nu se mai potrivesc cu cele din anul precedent).
Când plecăm la plajă, este bine să cerem sfatul medicului dermatolog. Numai el ne poate recomanda o loţiune de plajă special pentru tipul nostru de piele, care să ne ofere o protecţie eficientă împotriva razelor de soare şi a radiaţiilor.
Când meteorologii anunţă temperaturi caniculare, este bine să consumăm cel puţin 2 l de lichid pe zi (exclus cafea, alcool, tutun)...

AAAAAAAAAAAA!!!!!! Tâmpesc cu nervii capului!!! În calitatea lui de ..... (a se completa pe linia punctată) ăla spune, ălalalt drege, celălalt afirmă....Doar că se trece cu vederea un singur lucru. Un microb, ceva insignifiabil, ceva de neluat în seamă, dar care poate răsturna cu uşurinţă marele car al înţelepciunii experţilor: VIAŢA ÎN ROMÂNICA!!!!!
Încă nu pot scăpa de imaginea bătrânelului năduşit tot, roşu ca un rac fiert, care era în vârful câmpului, la 38-39°C. “Nu muncim, nu mâncâm…ce să facem? Poate ne ajută Dumnezeu şi nu cădem la pat.”. Cam asta e Romaneaua noastră glorioasă…
Cred că trei sferturi din populaţie are salariul minim pe economie. Adică, iau în mână maxim 600-700 de lei…din care peste 350 de lei merg lunar către stat. De restul, o familie de minim 3 persoane trebuie să trăiască timp de o lună…Şi atunci, mi se pare normal să zâmbeşti la toate vorbele goale care ies de pe gura experţilor.
“Mâncaţi sănătos, astfel încât să vă completaţi necesarul zilnic de vitamine”; cam greu asta, pentru că majoritatea abia au la masă o ciorbă de cartofi şi o tocană de păstăi…adevărate delicatese.
“Purtaţi ochelari de soare, ca să vă apere vederea”; asta e o fiţă de şmecher! Bunica nu avea aşa ceva, să trăieşte bine-mersi. E ea aproape oarbă, dar…de la o vârstă, este normal să ai probleme cu sănătatea.
“Luaţi cel puţin o pereche de încălţăminte pe an…”. Nu este nevoie, pentru că abia ce am primit un lot de încălţări, de la un văr. Mă cam strâng ele, ce-i drept, dar….nu pot să dau milioane pe nişte lucruri care tre’ să le iau când fac curat la vacă. Lasă doctori şi prescrierile lor…nu am murit până acum, că am purtat de la alţii. Dacă îs mari păpucii, bag vată la vârf; dacă îs mici, rabd.
“Folosiţi loţiuni cu protecţie solară, când mergeţi la plajă”. Eu nu am fost niciodată la mare…are ceva?
La chestia aia cu apa, este mai uşor; pentru că scot apă din puţ, de câteori mă ia setea…aproximativ. Că nu pot întrerupe treaba, de câte ori mi se face sete…mai rabd şi eu, că îs ditai găliganu’!

Cam asta este mult gloriosul land of choice. O lume de rahat, o viaţă de rahat, unde nu contează ziua de mâine. “Să mai trăim noi până mâine…” aşa spun toţi.
Şi nimeni nu realizează că filosofia asta de viaţă te face să te procopseşti cu un sistem imunitar în lipsă. Nimeni nu realizează că aşa, te loveşte artrita sau reumatismul, când nici nu ai împlinit 30 de ani (“Lasă mamă, că de-acum, începi să îmbătrâneşti”), orbeşti până-n 40 de ani, îţi faci tălpile franjuri de bătături şi te seacă la inimă, când păşeşti.
Şi aici, nici măcar nu am mai pus diferitele afecţiuni cu care te naşti: probleme de respirat, probleme cardiace, de circulaţie limfatică, şchiopătat, probleme de vedere, cefalii, tumori, vergeturi, hemofilii şi câteva alte milioane de boli din astea.

Ce ne mai recomandă specialistul?????????? “Nu muncim, nu mâncăm…”

Dintotdeauna, au existat bogaţi. Fie că le zicea patricieni, brahmani, daymio, mandarini, nobilime, boieri sau mai nou politicieni, ei au fost mereu, aceiaşi bogaţi. Aşa că, lumea nu a evoluat. Lăsaţi-mă cu frecangeala aia de ideologie europeană, de principuri , concepte abstracte, drepturi şi idealuri. Nu există aşa ceva…”Nu muncim, nu mâncăm. Remember?”. Dincolo de cosmetizările împopoţonate, totul nu se reduce decât la asta. Atât şi nimic mai mult…
A trecut vremea fanteziilor, a dorinţelor. Nu mai avem timp să ne gândim la dezvoltarea noastră interioară, la analiza lucidă a faptelor. Nu mai avem vreme pentru suflet…pentru că dacă nu muncim, murim. Servici-casă, servici-casă, servici-casă, şi nimic mai mult.
Îmi aduc aminte acum de “Moder Times” al Marelui Chaplin…Nici nu ştie cât de mult a avut dreptate. Şi totuşi, nimic nu se schimbă, pe plan mondial. Ei au găsit totuşi un echilibru frivol al acestei stări de fapt….noi nu. La noi e ca în Evul Mediu: boierii se freacă prin trăsuri, iobagii muncesc şi îi ţin în cârcă pe paraziţi.
Şi totuşi, din moment ce avem roboţi care pot dirija o orchestră, presupun că MĂCAR o parte de industrie se poate baza pe robotică. Dar asta înseamnă şomaj, revolte. Pentru că societatea umană este bazată pe bani, la fel ca în pristorie.
Banul. Unicul scop în sine si totodată un mijloc în sine…

Băiiiiiiiii!!! Ce e-n minţile alea găunoase ale voastre? (deşi după demonstraţia de cosit, zbierat – nu cred că aia se poate numi cântat - din fluieras, rânjit din maşina de curse, la păsărica de după aparatul foto, călărit caii….nu cred că e prea mare lucru; dar asta este o altă poveste, care va fi dezbătută pe larg, cu altă ocazie. Acum nu vreau să deraiez…prea mult). Când vă sculaţi din pat şi mergeţi la oglinda dein baie, nu vă e ruşine să vă priviţi la făţău? Voi sunteţi citavi cu capul? Vă funcţionează bine instalaţia – nu aia de excreţie -, sau trebuie să vin cu puţin Domestos? Voi sunteţi întregi la Maţu’Gânditor? Nu vedeţi că moralitatea acestui popor se duce pe apa sămbetei? (cred că s-a şi dus deja..). Unde-s modele? (nu ţoapele alea tâmpe de pe scenă) VOI???????????????? Din cauza voastră, un elev de liceu cerea să nu se mai studieze istorie şi literatură în şcoli, pentru că oricum scoala nu este de nici un folos în viaţă (indiferent de câte căcaturi de spoturi se fac, despre importanţa şcolii; vreţi să vă anunţ de câte ori dau peste copii care nu au şansa de a merge la şcoală? Urcaţi-vă-ţi frumosbastârcile de pepeni dorsali într-un tren personal şi îi veţi găsi prin toate gările patriei…). Importantă este şmecheria, furăciunea, snobismul manelistici idioţenia acută.
Dacă nu sunteţi în stare să faceţi ceva, barem nu lăsaţi pe alţii…

Maestrul Piersic este uitat. Radu Beligan, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Stela Poposcu, Oana Pellea…la fel. Nimeni nu mai vorbeşte de ei, decât poate la slujba de îngropăciune, când ţara va fi pierdut o imensă stea.
Şi între timp, specialişti spun. Suntem o ţară de specialişti putrezi, fără nici un viitor. Şi fără morală, fără umanitate. Suntem nişte neica-nimeni, plini de ciumă şi alungaţi de toţi cei civilizaţi (măcar puţin)

Nici nu ştiu dacă ar trebui să mi se facă milă…pentru că la primul impuls, mă năvăleşte sila şi scârba.

[Va urma]

Test de Spălătorie Sinaptică

Motto:
“O vacă a iubit un bou [vacă-bou, vacă-bou…]
Era un bou de bibelou [vacă-bou, vacă-bou…]
Şi vaca era mândră tare [vacă-bou, vacă-bou…]
Că bou ca al ei , nimeni n-are! [vacă-bou, vacă-bou…]”

“Ce-şi face omu’ cu mâna lui, se numeşte lucru manual”. Aşa se spune. Şi “dacă vrei să faci ceva să îţi placă, e mai bine să te mobilizezi tu, şi să faci chiar cu mâna ta”. Înţelepciuni populare, aproape de netăgăduit. APROAPE, pentru că acum intru IO în scenă….
M-am pus pe treabă şi mi-am făcut-o cu mâna mea…FÂS!!! Nervi, scârbă, silă, greaţă. Ce e de plăcut? Da , cred că ar fi bine să mă explic, pentru a nu vă face cumva, idei greşite:

Nu ştiu ce nebuneală desţenelitoare de neuroni mi-a venit (probabil de la caniculă), că m-am apucat să butonez telecomanda cu sârg, “într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară”. Speram să găsesc şi eu ceva pe care să adorm: “speri mata, dar speri degeaba”…mi se bălăngănea un clopoţel de alaRmă prin căp’şor. Şi aşa a fost. Pentru că am dat peste o iediţie de “Trădaţi la iubirea din pipotă” sau “Testare de casanoveală” (sincer, le tot încurc pe riality-şouri-le astea…), unde o panaramă cu lacrimi de vrăjire în ochi, se indigna la manelaru-pretenar care cică că îi înşela iubirea pură şi neprihănită ce i-a dăruit-o. Cu cine???? Tocmai cu ispititoasa (bleah!) de pretenă-sa. Şi urlete, şi strigăte, şi îmbrânceli, şi ameninţări aruncate pe deasupra capului prezentatorului; un film jalnic, cu actori lamentabili, care voia să le înveţe pe tinere speranţe ale semafoarelor despre cât de răi este bărbaţii, cât de ne-sentimentali şi de porci, dacă pot să îşi bată joc de sentimentele frenetice şi înălţătoare care le conduc pe câte unele boite la ochi şi cu portofelul gol.
Norocul meu că eram semi-adormit, ghinionul meu că era DOAR semi-adormit.

Şi mi-am adus aminte de o altă emisiune, la care se uita de năucă, vară-mea. (adunci nu eram adormit…din păcate). Se făcea că unii maciomeni, se credeau super-eroi spidermani; intrau pe platou cu o cagulă găurită pe faţă, făceau 2-3 tumbe răscrăcărate, apoi năvăleau peste o panaramă legată fedeleş de un ficus, pe care cică trebuiau să o salveze până nu apăreau canibalii. Aia urla ca în filme (se credea vedetă de “cinema la tine acasă” cumva?), eroul nu o putea dezlega, tobele te tâmpeau cu ritmul lor sacadat…şi, şiiii, ŞIIIII…A EXPIRAT TIMPULLLLLL!!!! Dar super-eroul d-aia e SUPER! În doi-timpi-şi-3-mişcări, o ia pe grăsunică de subţiori, şi părăseşte scena cu ea în cârcă….
Acum comentariile! Erouleţul a avut prezenţă de spirit, a intrat în pielea personajului…sau mă rog…în costumul lui, da’ a fost foooooooooaarte emotiv. Vedeţi fetelor-prinţeselor, că şi bărbaţii au emoţii? Nu sunt ei aşa de piatră cum vor să pară…Le place doar să se laude, să pozeze în X-Meni - upgradat la Q7- Meni, pentru că pe dedesubt (dedesubtul la ce?????) sunt plăcuţi (curaţi, uscaţi şi parfumaţi).

Apoi am dat fuga la baie, să îmi fac o spălătură stomacală….

Nu îmi vine să cred ce idioţenii pot să dea ăştia la televizor! Şi e mai înspăimântător faptul că EXISTĂ cineva care se poate uita la aşa ceva! Copii în vacanţă şi singuri acasă, fete tinere sau mai bătrâne (nume de cod: babe), şunculoase care se plictisesc, staaaaau cu ochii beliţi la porcării din astea, netezitoare de circumvoluţiuni…care se presupune că sunt emisiuni de divertisment. Doar că, unde e divertismentul? (Fugea un câine cu el în gură…îmi răspunde vocea unui cor dintr-o piesă-tragedie antică)
Şi ce înveţi de la ele? Că un bou se aruncă peste prima târfă care îi clipoceşte din ochi mai interesant, că există şi masculi sensibiloşi - doar că sărăcuţele femeiuţe dau doar peste d-ăia cu aere de aprigi cuceritori (ca să mă exprim elegant şi să nu zic “curvari”, pentru că e de porc, aşa!) pe care , de fapt, îi şi caută de disperate, că drăguţele duduici vor peste cineva care să le trateze ca pe nişte stâpâne (sorry ladies, but slavery is out of business) şi…a,da! Că fătucile sunt nişte finuţe cât casa şi talentate până-n beci (şi retur), care înjură de oricine, pentru suma corectă.

Eu m-am săturat de idei din astea: femeile sunt nişte îngeraşi pufoşi (de iubire, nu de celulită), divăciuni care se zbârnâie pe planeţica asta mizerabilă (“Planet Dirt”, cum spunea unu' într-un film), iar bărbaţii doar nişte primitivi transpiraţi, care sunt numai cu gândul la hâţa-bâţa! (deşi statistic, am impresia că proporţiile sunt exact pe invers). Cum oare or putea, ele sărăcuţele, să se înghită atâta dragoste (neîmpărtăşită) de la nespălaţii lor parteneri? Sărmanele sacrificoase…nu ţi se rupe (ceva pe la inimă), de atâta jale??
Îm primul rand: când o îngerică din asta acceptă aşa ceva, e…mmmmm...pentru că îşi caută pe cineva cu care se aseamănă, cu care se poate uni (la fel cum murdăria atrage praful) în contemplarea Gemetelor Animalice. Atât. Nu e nici o filosofie aici…Boul şi vaca. Punct.
Apoi: nu ştiu câte femei şi bărbaţi s-au inventat pe lume, care să îşi poată depăşi condiţia de om şi să iubească cu adevărat. Pentru că, dincolo sceleratele alea de vorbe, gen “iubirea mea ţine până când soarele va fi stins cu un cub de gheaţă, “mă hrănesc doar cu dragostea ta” – daia sunt cât un excavator! şi “plutesc printre nori, de câte ori te văd; poate data viitoare, îţi culeg o stea (de pe lună), o împletesc cu dragostea mea şi ţi-o aşez la picioare”, de spoirile cu fard şi rimel, vei rămâne cu cineva care greşeşte, pentru că este este felul de a fi; care se enervează, pentru că este totuşi un om…

P.S.: aştept cu nerăbdare noile producţii de vacanţă:
• “Test de Alcoolitate” – emisiune concurs rialiti-şou, pentru beţivanii din trafic. Suni, te înscrii, sufli şi câştigi!;
• “Trădaţi la portofel” – emisiune concurs irealiti-şou, despre viteza-superluminică cu care îţi dispar banii din portofel, când eşti în înghesuială. Trimiţi o filmare cu dexteritatea ta uluitoare în domeniu pe adresa televiziunii, şi vei fi invitat în platou, unde vei alege câştigul care se piteşte în spatele a 3 uşi ramforsate anti-efrecţie.
• “Inimi Gelate”, pentru doamnele şi domnişoarele prea-stăbătute de fiorii zgâlţîitori ai drăgoştii neîmpărtăşite. Suni şi te înscrii, te invităm la emisiune alături de alte 49 de toante, răspunzi la câteva întrebări de cultură generală, şi ai şansa să câştigi un pacheţel de gel pentru corason, cu pleata în vânt, pectoralii cât casa şi instrumentaţie…ăăăă…aici e secret de serviciu. Inspecţia la acest capitol se efectuează de către un audit personal. (chiar călăritor de personal…)
• “Din prosteală”, şou pentru toţi amorezaţii fără scăpare, care vor să îşi răstoarne căruţa cu alintăciuni mieros-viermănoase în văzul lumii. Iar la final, Zânul-Dinţişor al Emisiunii, îi va îngropa (în premii)..


MARE ŢI-E GRĂDINA TA, DOAMNE, ŞI MULŢI IUBĂREŢI FAC PLONJON PESTE GARD, CU POARTA DESCHISĂ…!

Pesimistul din mine spune: “Mai rău, nici că se poate!!!”
Optimistul însă, se zburleşte plin de veselie: “BA SE POATE!!!!!!!!”

P.S.2: Cât de insensibil pot fi…mă uimesc chiar şi pe mine. Păi d-aia sunt bărbat, nu?
Oricum..."Asta visez, asta pictez!" - sau scriu.