miercuri, 27 mai 2009

Varză de Bruxelles



De ceva vreme iar ne îmbrobodesc la greu guvernacii ăştia “neregulaţi la creier”…Se spune că suntem pe drumul de ieşire din Criză, că ce a fost mai rău a trecut; leul redevine leu plin de potenţă, economia reîncepe să duduie, creditele la bănci se deblochează…MĂI, OAMENILOR!! Dacă toţi specialiştii din lume spun că starea asta de zbucium economic va mai dura încă aproximativ 3-5 ani, iar state mai puternice din punct de vedere financiar decât noi încă se tăvălesc în chinuri, Românica este mai brează? A încovoiat ea banana, sau s-a mutat recent în altă dimensiune? Sau asta este doar “regenerarea de campanie”? Bocul ne crede chiar atât de dobitoci? Stă ţanţoş ca un curcan în proţap şi se laudă cu realizările lui, în timp ce restul guvernului e de porc şi plin de “corupţenie”? PĂI…EL ESTE ŞEF DE GUVERN!!! Sau cel puţin, eu aşa îmi amintesc; probabil am fost plecat din localitate vreo câteva luni…

În altă ordine de idei…Mai sunt unşpe zile până să vom arăta Europii că suntem cetăţeni responsabili, că ne pasă de viitorul nostru, de viitorul Uniunii. ŞI VOM VOTA!(TEORETIC, voi vota.) Voi desemna pe cineva cinstit, care să mă reprezinte în ditamai parlamentul european...SAU NU! Pentru că nu am pe cine...
Mi s-a sugerat să mă dau cu EBA (cu riscul de a-mi pierde câţiva neuroni)...cică e tănără, e o femeie de succes, manechin de marcă şi politician de frunte. E apropiată de restul lighioilor tinere de pe cuprinsul naţiunii...si cel mai important lucru: ESTE INDEPENDENTĂ. Ceea ce înseamnă că o doare la corason (chiar i se frânge în bucăţi) de noi, ăştilalţi, şi nu serveşte nici o meschinărie de interes al vreunei “adunături cu carnet de partid”. Este catindata ideală, este femeia ideală, care ar merge până-n pânzele albe (creeate de Gucci & Leornardo ) ca să ne apere interesele de prostime decartatoare de bani la buget....Doar că are ceva probleme cu exprimarea. Dar ce mai contează un aşa mic amănunt, când ai în faţă “un cineva” atât de special-de-deosebit? O să îşi scrie (i se vor scrie) cartonaşe cu răspunsuri la eventualele întrebări ce i se vor adresa, si gata! Nici nu trebuie să răsfrângă măcar o buză, în încercarea de a vorbi…Problem solved!
Ceea ce nu înţeleg eu este altceva…ce a făcut fătuca asta pentru norodul locuitor pe aceste plaiuri, ca să merite să viziteze Bruxelles-ul ca un proscris? A apărut în reviste colorate? Da…bine. Şi-a tras câteva poze lângă un raft plin-ochi cu bibliorafturi şi mai pline-ochi de semnături?
Sunt intoxicat de zor cu fraze gen: “Va fi votată de tineri, pentru că, făcînd şi ea parte din categoria asta, le înţelege nevoile. Şi este iubită de tineretul alegător…”…Da, sigur! Sunt convins că o parte de tineri şi idioţi "goriloi bifători" o…adică ar iubi-o, dar la partea cu înţelesul…“Mai încet, că bagă pui” . Când îţi fâţâi sucul celular dimpreună cu grăsimile organice în ditamai maşina de fiţe, munceşti la juma de normă şi câştigi pe lună cât un tânăr obişnuit într-un an, cheltui pe zi cât alţii-ntr-o lună îţi faci cumpărăturile din din magazinele “snobilor de Milano” sunt sigur că îl înţelegi taman la fix pe studentul care nu a mai mâncat de câteva zile pentru că şi-a dat toţi banii pe chirie (sau a “sponsorizat” vreun prof cu care tre’ să dea următorul examen), pe absolventul care nu găseşte de lucru pentru că i se cer minim câţiva ani de experienţă în domeniu sau pe cel care e şomer, pentru că este ultimul sosit în “marea familie a multinaţionalei” şi este primul sacrificat la restructurare, pe feciorul care a fost nevoit să abandoneze liceul din cauza lipsei de bani, iar acum râneşte la porcii vreunui manelist împuţit ori pe tânărul în devenire care “bagă din scurt” 10-15 kilometri pe zi cu auto-pingeaua, pentru a se culturaliza. Şi nu numai atât! Duduiţa aceasta pătrunde cu uşurinţă nevoia oricui! Este alături de bunica care este pe moarte, dar nu a văzut niciodată marea; de mama care nu are cu ce să îi cumpere pruncului ei nişte lapte praf, şi…DA! Chiar şi de paraliticul care are nevoie de un scaun electric, pentru a se deplasa!
Doar că întrebarea revine obsedantă: ce a făcut ea, micuţa, pentru noi, până acum???????? Prin ce s-a remarcat, în afară de cuvinte stâlcite, “plurale de success” puse anapoda şi dezacorduri demne de o “economistă masterată”????????? Vrea să mă reprezinte pe mine, în faţa unui întreg continent? Amintirea primului ei discurs plin de opinteli şi de oftaturi, încă îmi stoarce lacrimi de milă….
Aaaa! Să nu credeţi că sunt anti-EBA, cumva. Eu chiar o admir pe domnişoara asta...oarecum. S-a născut la momentul potrivit, în locul potrivit. Are o viaţă care unii tineri nici nu îndrăznesc să o viseze, este cunoscută şi chiar poate face ceva important în viaţă...cred. Doar că nu şi asta, cu europarlamentarele (şi în general, nimic care să necesite vorbitul vorbelor)! E ca şi cum ai pune un “fâţ” (peştoc, masculul fâţei) să îţi tricoteze o haină de blană…
Şi totuşi, sunt aproape convins că Lenuţa va fi aleasa.
Cât despre restul candidaţilor…aceiaşi poveste. O gloată de iluştri necunoscuţi trecuţi oarecum în umbră, plini de tupeu, ipocrizie şi nesimţire crasă (chiar dacă unii le mai au cu sporăvăiala). Nu s-au remarcat prin nimic, care să mă facă pe mine, alegător, să le dau cu ştampila pe chip. Şi să vrei, şi nu ai pe cine vota…

Norocul meu e că nu vreau!

luni, 25 mai 2009

Dorelul T-rex



4E. (măcar o părticică)

“Îmi dau seama că în România nu avem oameni pricepuţi la nimic!”
[Mircea Badea]



ULTIMĂ ORĂ!! Unul din malurile de pământ ale pasajului Băneasa s-a surpat, 4 muncitori fiind prinşi dedesubt!
Cam aşa au început toate jurnalele de ştiri, vineri seara. BĂI!! Da’ nu există nici o lucrare în care să nu se petreacă accidente din astea, atât de prosteşti? Ce boi puturoşi sunt numiţi ca şefi de echipă sau ingineri de lucrare? Chiar aşa, nu sunt în stare să execute o flegmă de scurmăciune, fără să iasă şi ceva morţi, sau asta face parte din mult prea necesara “jertfă pentru creaţie” specifică tradiţiei noastre? Spiritul lui Manole s-a răspândit chiar atât de mult, încât fiecare rahat cu aburi de inginerie în cap simte nevoia să pună şi câteva oseminte umane la baza fiecărui “edificiu” pe care “îl supraveghează” cu ochi orbeţi de vultur răpciugos? Suntem în mileniul 3, pentru Dumnezeu! S-au inventat atâtea zeci de mii de scule ajutătoare, care să uşureze munca umană! Cât de tâmpit şi de prost poţi să fii, încât să nu fii în stare să sapi un şanţ nenorocit, fără să ai şi victime?
În urma anchetei proaspăt demarate, precis vor fi scoşi vinovaţi muncitorii! “Nu au avut echipament de protecţie…”. PĂI, BĂI GENII DE TIFON BEAT! În primul rând, nici nu se dă echipament de protecţie, pentru că la noi “merge si-aşa”! Iar ăla care este, are cea mai proastă calitate posibilă; nu e bun nici să sapi o canalizare! Şi în al doilea rând: ca să te protejezi de un zid de pământ înalt de 6 m care îţi pică în cap, îţi trebuie ceva mai mult de o cască şi o salopetă…poate dacă ai avea în spinare o butelie de oxigen precum scafandrii, un costum etanş de astronaut şi o armură de oţel pe tine, ai mai avea vreo şansă!
Cică universităţile de la noi formează mii de specialişti anual. Cum să nu avem ingineri capabili? Păi…facultăţile noastre sunt de mizerie, iar studenţii sunt pregătiţi în ultimul hal de bine…Mergi ca vita la curs, ca să vină un dobitoc la catedră şi să îţi dicteze de pe noţiţele lui de deştept trancalău cum tre’ să fii inginer de geniu…te zgâieşti apoi la nişte schiţe de utilaje vechi de 100 de ani, şi gata! Nu tu practică, nu tu vizite la fabrică, nu tu nimic! Aştepţi doar “mare şi bogată milă” la examen, pentru ca “academicianu’ doctor inginer deţinător al centurii negre cu 25 de dani” să îţi “corecteze lucrarea” (prin metoda "aruncarii la tavan": dacă foaia ta pică pe catedră, ai noroc şi ai trecut; dacă nu…ai picat. SIMPLU!!! ) ca să iei spârcâiala aia de notă de trecere! Şi aşa trec 5 ani (sau 4, după regulile astea “moderne”; imbecilii vin şi pleacă, şi…MINUNE!!! Ai terminat facultatea…eşti mândrul deţinător al unei hârtii pe care scrie (cu litere de-o schioapă) INGINER, iar tu nu ştii care e diferenţa între o îmbinare prin nituire şi una prin sudură!
Uite-aşa cresc ingineraşii cu firicele de scuipat la gură, ca melcii băloşi după o ploaie bună…
Sunt de vină studenţii, pentru că la ei facultatea înseamnă beţii straşnice seară-de-seară, “babardiri” de gagici bengoas-de-libidinoase şi frichineli prin cluburi de “târfe dezbrăcătoare de chiloţi”. Sunt de vină profesorii, care nu au pic de talent didactic, şi cred că titlul pe care îl poartă este o ocazie de a se lăuda cu fantoma trenului lor de cunoştinţe impecabil de curate (şi parfumate). Este de vină materia asta de căcat care ţi se bagă fără folos pe gât…pe care o memorezi ca pe o poezie pâna la examen, apoi execuţi o spălare de creier ca să faci loc pentru porcăriile de semestrul viitor. Este de vină tupeistul nemernic care iese în faţă şi îşi asumă totul cu o nonşalanţă porcesc-de-dărâmătoare (de parcă mie mi se-nbrăhăne că scoate el nişte vorbe goale pe gură!). Este de vină…incapabilul de muncitor care nu este în stare să lucreze (FĂRĂ ECHIPAMENT DE PROTECŢIE!!!) decât sub fereastra sălii de curs, şi care deranjează brain-storming-ul învăţaţilor...
Este de vină mentalitatea noastră de cârpaci imbecili, care facem totul cu costuri cât mai reduse (ca să rămână bani şi pentru hermesurile “foto-postero-modelistelor” siliconate la perechea de creier), durîndu-ne fix în cur de efectele pe termen lung!
Ţara inginerilor…Mda. Hai să ne râdem şi să ne tăvălim printre sutele de planşe “creonate” migălos cu tuşul! Mai repede ne-am încadra în profilul idioţilor cu aere “davinciene”, al doreilor care se cred “ti-recşii construcţiilor”. Suntem o naţine de Dorei…care s-au răspândit peste tot, ca puricii pe cu câine coafat şi plăcut înmiresmat: în Sistemul Sanitar, în Educaţie, în Politică, Justiţie şi Turism. O naţie de tupeişti incapabili şi plini de fiţoşenie, în care adevăratele valori sunt înnăbuşite şi distruse sau aleg să părăsească acest “Tărâm al Impotenţei”

Nu-i aşa că e minunat de grandioasă dulcea noastră Românică?

P.S.: Nimiceşte-l pe T-Rex!!! Fără milă şi fără remuşcări! Înfinge dinţii-n el şi transformă-l într-o mare grămadă de oase înnălbite de vreme (şi de Ace – Înnălbitorul Minune).
P.S. 2: Pentru a putea înfăptui cu success îndemnul de la punctul 1, auto-sugestionează-te (“pe principiul: sunt…Armand Assante…SUNT ARMAND ASSANTE, SUUUNT AARMAND ASSANTE!!!”) să fii un Spinosaurus Aegypticus teleportat din Nordul Africii în America. Este ceva mai mare şi mai feroce decât Regele Tiranic al Şopârlelor, şi i-ar trage o "caramangeală de gradul 1".

vineri, 22 mai 2009

Adevărahatul Meci al Mileniului


“Eu nu-l am adversar nici pe Geoană, nici pe Crin Antonescu. Adversarul meu este Criza.”
[Traian Băsescu]


LES JEUX SONT FAIRES! RIEN NE VA PLUS!!!

Îîîn coolţuul din dreaaptaaaaaa….cântărind cât o flotă dispărută “ca prin minune”, fost posesor al Şuviţei Magice, fost deţinător al titlului “Cel mai aprig duşman al maidanezilor”, Eternul Rival Al “Sistemului Ticăloşit” şi Campionul Absolut al Păsăricilor..…BIIIIGG BĂĂĂSSSSEEEEEE!!!!!!!!
Îîîn coolţuul din stângaaaaaa…. cântărind peste 100 de biliarde de euroi, Învingătoare prin Knock-Out în peste o grămădoaie de state, Distrugătoare A Milioane De Averi, Lupul Cel Rău Pentru Trilioane De Bănci…….CRIIIIIZAAAAAAAAAAA!!!!!
Combatanţii îşi aruncă priviri duşmănoase, pline de ură şi venin. Primesc ultimele sfaturi de la antrenori, apoi înaintează către centrul ringului şi arbitrul le mai explică încă odată regulile în neregulă. Luptătorii se dau cap în cap, în semn de salut, şi….SE AUUUUDE PRRRIMAAAA BĂĂĂTAAAIEE AAA GONGULUIIIIII!!!
Mulţimea este în delir! Criza atacă încă din primele secunde ale meciului cu un uppercut răvăşitor, în care îşi concentrează toată forţa ei ruinătoare de bogătani. Băselu’ eschivează cu uşurinţă….dansează în jurul arenei şi îşi întărâtă adversarul, scălâmbăindu-se cu frenezie la el. IN-CRE-DI-BIL DOAM’LOR ŞI DOMLOR!!! Cât curaj! Câte tone de eroism! Cu ce usurinţă poate para orice atac! Dragul nostru Apărător al Neamului…are în spate un întreg popor care îl susţine…iar ochii sunt îndreptaţi numai spre alegători! Promite salarii mărite şi chiar eliminarea totală a taxelor…îl doare la băsesc de Criza care ata….OUUUUUUUUU!!! Doam-ne-lor şi Dom-ni-lor….Băse este pus la pământ cu o lovitură ruşinoasă sub centură…Tribuna pur şi simplu explodează!!! Se rup scaune, se aruncă fumigene în ring, se huiduie…. dar Criza se bălăngăne deja nepăsătoare, cu braţele ridicate, în semn de victorie! Arbitrul începe numărătoarea: 1….2….3…..4…Big Băse este culcat la podea, neştiind ce l-a lovit! Încearcă să se ridice, târându-se cu greutate până la corzi şi trăgînd cu disperare de ele, dar NU REUŞEŞTE!!! …5….6….7…..Să fie acesta sfârşitul confruntării?
“Curaj!!!!CURAJ!!!! Nu te lăsa acum!!! FIII BĂRBAT, ŞI RIDICĂ-TE, LA NAIBA-N PUII TĂI!!!!” Spectatorii au înnebunit de-a binelea! Urlă, înjură, se roagă, îşi încurajează favoritul…cu lacrimi în ochi, Băse se târăşte pe podea! Timpul a încremenit pentru el….nu aude, nu vede…simte doar durerea care îi pulsează prin corp şi se răspândeşte ca un râu de foc şi îl săgetează în creierii capului, transformîndu-i într-o tochitură de carne nefolositoare…Cu o ultimă forţare mega-omenească, reuşeşte însă să se ridice…ŞIIIII…ŞIIIII…Se aude GONGUULLLLL!!!! IN-CRE-DI-BIL, doamnelor şi domnilor!!! ÎN UL-TI-MA SE-CUN-DĂĂĂĂ…ce repriză fenomenală!!!! Ce luptăcioşi minunaţi!

Întrerupem programul pentru o scurtă pauză publicitară:
Din ciclul “Zboară puiule, zboară”, vă prezentăm noul produs al firmei noastre: Xanax Forte, cu o formulă îmbunătăţită şi un plus de Diuretic Promisionaic!
Xanax Forte. Pentru o viaţă plină de ”ieşiri prominţătoare”, lipsită de griji.


În colţurile lor, sportivii primesc ultimele îngrijiri medicale. Se ridică, îşi dau cu pumnii în cap (pentru ambiţionare), şi se îndreaptă fioroşi spre centrul arenei…SE AUDE GONGUL DE ÎNCEPERE A CELEI DE-A DOUA REPRIZE, ŞIIII….
Băselu’ este luat din nou prin surprindere cu o lovitură la rotulă, şi este aruncat din nou la podea! Mulţimea huiduie!!!! Dar Băse îşi revine repede, şi îi aplică fulgerător nesimţeniei ordinare de adversar o “kesa-katame cu fixare la sol şi luxare de membru”, un vârf de opincă (promovează şi el “lendul de ciois”) între dinţi şi un croşeu la operaţie de o lasă “pleaşcă de lemn” la podea! CRRIIZZZAAA RE-AL-MEN-TE SE TĂVĂLEŞTE ÎN CHURI LA PODEA!!! Băsel “hăhăieşte” vesel către mulţime, şi simte cum Românica noastră dragă se află deja “pe un drum de ieşire” din căcat. CRIZA ESTE LA PÂ-MÂÂÂNNNTTT!!!! AM SPUS-O ŞI O MAI REPET: CEEEE MECI, DOAM-NE-LOR ŞI DOM-NI LOOOORRR!!
Publicul ovaţionează frenetic!!!.....Este o atmosferă IN-CEN-DI-ARĂ aici, pe Viitorul Stadion Naţional Al Viitorului Îndepărtat…Băse dansează pe corzi, Criza se tărşăie năucită la pământ, prostimea cântă, arbitrul numără…4…5….6…7….8….În ultima secundă, Big Băse primeşte o palmă cu piciorul, zdruncinătoare de ficaţi, şi se împleticeşte năuc la colţ! DAR NUUUU!!!!! CRIZA ESTE ÎNCĂ LA PODEA, ÎNSĂ ÎN RING SE ZBÂNŢUIE ALIATUL EI!!!AAAA-UUU-TOSS-STRADAAA!!!! I-RE-ALLLLL, DOAM’LOR ŞI DOM’LOR!!! I-RE-AL DE FE-NO-ME-NALLLL!!!!
Big Băse este PUR-ŞI-SIMPLU CO-PLE-ŞIT! Directele de dreapta, de stânga şi de centru îi zboară necontenit către figură, iar Augustul Luptaci nu mai are nici puterea să se apere!! Dar….NUUUUUUUUUUU!!!!! NU ESTE POSIBIL AŞA CEVA!!!! ÎN RING APARE ÎNCĂ UN VRĂJMAŞ NECONTENIT AL NEAMULUI: SISTEMUL DE IGIENĂ JEGOASĂ!! Băse este de-a dreptul stupefiat! Se simte realmente impotent în faţa atâtor adversari redutabili! “BĂĂĂ-SE, BĂĂĂ-SE, BĂĂĂ-SE FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR, FĂRĂ NUMĂR”!!! Mulţimea de “pupinbăsei” îşi încurajează cu “idiolatrie” Campionul, însă acesta este răvăşit! Braţele i se leagănă neputincioase pe lângă corp, “lăboanţele” folosite până nu de mult la strivit ticăloşi corupţi, îi sunt ca o cârpă beată. “Plin de răni şi suferinţi”, Eroul se clatină! DAR NU CADE LA PĂMÂNT, DOAM-NE-LOR ŞI DOM-NI LOOOORRR!!! EX-TRA-OR-DI-NAR…EFECTIV MEGA EXTRAORDINAR! Plin de sânge, cu faţa tumefiată de lovituri, cu o mână bătîndu-se cu Autostrada iar cu “cealalaltă” tinînd piept Sistemului Jegos, încă mai are putere să îşi salute cu mâna rămasă liberă sutele de susţinători! Ultimul Erou al Românicii!! Plecăciuni, domnu’ Băsesc…mii de plecăciuNNNUUUU!!!!!!! NU; NU; NU!! Criza se ridică de la podea, mai fioroasă şi mai criminală-feroce ca oricând! Se bate cu pumnii-lopeţi în piept, rage de furie şi se năpusteşte ca o locomotivă debilă spre Apărător, care, pur si simplu îngheaţă!!!
DIIIINNNG!!! DIIING-DIIIING-DIIING!!!!
UFFFFFFFFFFF…..Salvat de clopeţel, din nou. CE NO-ROC, DOAM-NE-LOR ŞI DOM-NI LOOOORRR! CE NOROC!
Se încheie şi runda a doua a Meciului Mileniului, iar scorul este ÎNCĂ INDECIS! Dar acum…este momentul să ne mai răcorim şi noi puţin, cu o nouă clipuţă de pauză publicitară…Join us again, for THE MILEANULUI MEACI.

- To Be Continued -