"Dă-i unuia să păzească o barieră şi se va crede stăpânul universului"
Prima dată când am auzit vorba asta cu valoare de dicton din gura unui prieten era cât pe ce să mă împrăştii de râs - noroc că discutam într-un spaţiu închis şi expansiunea mi-a fost limitată de pereţii încăperii din dotare. Cum, frate, aşa ceva? Cât de lovit cu leuca în moalele capului să fii, încât să se umfle tărâţa-n tine din cele mai banale chestii?? Nu, nu...aşa ceva nu e posibil! Deşi merită verificat...ceea ce am şi făcut.
Eram într-o nu ştiu care seară, într-o nu ştiu care vară (vorba cântecului cu acelaşi nume) printr-un mall. Buluceală, lume, lume, magazine magazine, reclame de toate felurile şi culorile, eu cu ochii ca girofarul, în toate părţile...toate bune şi frumoase! Şi deodată...BANG!!!! Cât pe ce să mă prospesc într-un panou publicitar: "JUMĂTATE din PRŢ". HĂĂĂĂĂ??? M-a buşit un râs cu sughiţuri, de să uitau oamenii la mine ca la urs! Sărea cămaşa de pe mine, nu alta! Mă rog...ar fi sărit, săraca...doar că atunci purtam tricou - care cred că era mai pudic, sau ceva, pentru că rămăsese la locul lui (adică pe mine).
Deja nu mai puteam să stau in picioare de la atâtea convulsii...mă uit disperat în toate părţile, nici o bancă! Dă-o-n mă-sa! Culcat pe jos, că-i măturat! Şi minteni am luat poziţia găinii când cloceşte şi dă-i cu râsul...iar şi iar! Mă opream niţel să-mi revin şi nu ştiu cum...că ridicam privirea, dădeam cu ochii de Jumătatea din PRŢ şi iar cădeam palancă a pământ, în hohote! Clătită, nenicule! Io şi cu Răduleasca...ea se tăvălea prin făină, eu mă rostogoleam pe gresie!
După vreo zece minute, zic...no, trebuie să marchez momentul! Pac! telefonul...ţac-ţac două fotografii...fericire mai maximă ca Minodora la Maxim! Maxim, am spus!! Sala e-n delir, tribuna în urale!
Într-un târziu reuşesc să plec...şi numa' ce intram în viteză, că parcă aud hăulind dn depărtări: "Domnu', domnu!!" Şi mă întorc, că na! Oi fi eu zăbăuc - că de obicei merg cu capul în nori şi nu mă interesează ce e-n jurul meu. Trece tancul peste mine şi nu-l observ - dar aşa e instinctul: auzi ceva suspect, te întorci să vezi sursa zgomotului, ca să ştii de ce să te fereşti.
No, dar cum îmi arunc pleata pe spate, de pe un culoar mai dubios văd un gardian venind spre mine cu burtălăul în pas alergător şi agitând frenetic din mâini..."Domnu', domnu'...staţi, domnu'!". După câteva minute ajunge lângă mine tot fierbinte şi năduşit:
"Bună ziua, mă numesc agent Oancea..."...aşa, şi ce vrei, aplauze?? Zi ce vrei că închide la non-stop şi iar rămân fără bere şi seara asta!
"Păi...v-am văzut că faceaţi fotografii...şi...pot să le văd şi eu?"
Vrei să te râzi şi tu? Ia şi bucură-te cu toată familia! Vrei una şi pentru rude? - zic eu, şmecher.
"Aham...deci astea erau. Vă rog frumos să le ştrergeţi, nu este voie."
Într-o secundă mi-au trecut o duzină de scenarii prin căpău, cu o viteză demnă de supersonicul lui Obama...Puteam să îi cer explicaţii sau să mă iau cu el la contre. Băi...tiriplici! Ultima dată când am verificat, mall-ul era spaţiu public - deci pot să fac ce vreau în el, atâta timp cât nu deranjez pe alţii. În afară de asta: în fotografia mea nu apare faţa nici unui om, deci marş d-aici cu mofturile! Nu-s nici măcar nume de branduri prin proximitate, ca să zici că le fac reclamă negativă că dau prţuri la reducere. Păi şi atunci ce te ffff...Freacă grija de mine?? Nu ai vreo gogoaşă de mâncat, vreun scaun de ocupat, vreun câine să-l împungi în cur, nimic?
Sau, varianta soft: puteam să mă întorc şi să plec liniştit în treaba mea, după ce îl îndemnam să-şi vadă de treaba lui. Sau, puteam să îl ignor pur şi simplu...
În schimb, am decis să nu mai fiu acel rebel fără cauză şi i-am spus printre hohote de râs:
"Ce nu e voie? Să râd? Asta-i bună! Da' hai...na...uite...le-am şters! Happy?"
Sincer, după mersul legănatu' şi datul din cap în ritm de hip-hop, aşa părea. Fericit de ziceai că-i pe pastile de specialitate!
Dar acum, rememorând întâmplarea, realizez că cine a scornit vorba cu bariera a fost o minte luminată. Toată stima şi respectul, jos pălăria şi plecăciuni! Pentru că aşa este...dă-i unui ghiorlan o barieră să o păzească şi se crede zeu. Sau dă-i o uniformă şi devine un rege printre oameni, împărţitorul justiţiei divine!
Ce te recomandă? "Vocea şi talentul meu"...pe tine ce te recomandă? "O cămasă galben cu negru!"
Uite cârpa asta îmi dă dreptul să am bocanci şi să-ţi scuip seminţe-n freză, dacă asta vreau eu.
Pentru că îmi pun capul că nu exista o regulă internă care să interzică fotografiatul panourilor de reducere. Iar dacă exista asemenea hidoşenie reglementată, zic că trebuia să fiu înştiinţat în prealabil. Nu e logic?
Şi...mă fraţilor! Dacă tot vă daţi ţapi în staulul de capre, mai beliţi ochii şi la ce se întâmplă prin magazin! Desigur că PRŢul era un fel de iluzie optică cauzată de îndoirea respectivului panou...Dacă te uitai atent şi dădeai rotocoale incintei, vedeai că, de fapt, acolo scria PREŢ. Dar dacă sunteţi bătuţi în cap, eu ce să vă fac? În loc să mă hăituiţi pe mine că făcui nasoale-n păpuşoi şi v-am împroşcat firma de respect, nu-i mai normal să eliminaţi eroarea care a produs toată întâmplarea?
Da' ce să-i faci...asta-i ţara, cu asta defilăm. Şi de curând, eu cu mine am intrat în şedinţă şi am decis să ne bucurăm, că-i mai profitabilă decât indignarea. Şi mai amuzantă...
P.S.: După toată tevatura, am rămas cu o amintire: tot zgâlţâindu-mă de râs şi încercând să manevrez telefonul (care îmi tot scăpa printre degete), am păţit ca ăla: Am vrut să fac o poză dar am apăsat din greşeală pe filmare. Na, ce să mai zic? Stă inteligenţa pe mine mai ceva ca muştele pe rahat!
Dar, ce să vezi? Filmarea nu am şers-o (hai că a ieşit ok până la urmă..uf!), pentru că nici măcar eu nu am ştiut de ea! Am descoperit-o numai acasă...şi după un print screen rapid, cam asta a ieşit:
UN PRŢ!
