Ţineţi minte îndemnurile acelea motivaţionale pline de înţelepciune, care îţi dau putere să continui când nu mai poţi să continui? Ştiţi la ce mă refer...că doar e plină lumea de ele: "Haideţi să haidem"! "Hai sus...hai sus, n-auzi? Prrr-ha! Haide...hai Deluţă di mari"!
No. Acum ceva timp, şmecheria cea mai mare era să ieşi din turmă, să nu fii ca ceilalţi. Să fii unic, să îţi accepţi propriul stil şi să te mândreşti cu el. Trebuia să îţi urmezi urma, nu turma... o idee care, la nivel declarativ, cred că se mai păstrează şi astăzi. Adică na...dacă vrei să pari profund, o mai foloseşti din când în când - că doar există destulă lume care abia aşteaptă să fie influenţată de cineva, pentru a fi unică.
Doar că totul e de faţadă, iar asta se vede în atitudinea generală. Am ajuns nişte crispaţi şi nişte înfricoşaţi, încât, în curând, ne vom speria de propria umbră!
De exemplu, mă uitam ieri la ştiri: era un reportaj de senzaţie cutremurătoare şi breaking news total despre afaceristul arădean, mort în atentatul cu maşina capcană - iar martorii povesteau îngroziţi despre un personaj suspect care purta mască de protecţie (deşi nu mai este obligatorie în aer liber), urmărea impasibil incendiul de la distanţă, apoi s-a întors şi a plecat agale în treaba lui.
Stai...şi care-i ştirea? De ce e aşa suspect omul acela? Dacă urla ca din gură de şarpe, NU PURTA MASCĂ şi se înghiontea cu pompierii şi poliţia, ca să îşi facă selfie cu mortul pentru posteritatea internaută, nu mai era suspect? Dacă scuipa seminţe printre resturile exploziei şi pleca în fugă de la locul faptei, se transforma într-un om de bună credinţă?
Păi dacă stau bine să mă gândesc, suspect puteam fi şi eu dacă mă nimeream prin zonă, la timpul şi momentul potrivit. Purtam mască - pentru că deşi eram în aer liber, eram şi în aglomeraţie; stăteam liniştit la umbra unui copac şi căutam să aflu ce se întâmplă, apoi plecam la treaba mea...cu pas încet, dacă nu mă grăbeam nicăieri. De unde atâta suspecţenie? Nu-s genul care să stea într-un grup compact de gură-cască, dacă mă nimeresc martor la vreun accident. Am şi alte treburi pe planetă...
...DAR dacă nu te înscrii în turmă, brusc devii suspect!
Aşa mi s-a întâmplat acum vreo câteva zile, într-un mall: eram eu fain-frumos, plimbându-mă cu mine însumi din magazin în magazin şi brusc mă trezesc suspect! Na-ţi-o frântă! Da' de ce???
Notă: în general, cumpărăturile la mine înseamnă făcut lista de acasă cu cele de trebuinţă, intrat în magazin, cumpărat de pe listă, ieşit din magazin. De aceea şi prefer locurile pe care le ştiu... nu-mi place să alerg printre rafturi ca o oaie beată, în căutarea unui cub de ţaic. Şi nu intru în supermarket din plictiseală, ca să cumpăr după pofta de moment. Aşa că, de obicei, sunt ca Turbo (melcul supersonic) printre rafturi...colo-colo-.colo, la casă şi gata! Sonic, frate!
Revenind la mall:
Voiam să îmi iau un tricou. Galben....ca să mă pozez în fundu' curţii, galben ca lămâia :))) Ce să fac acum...mi s-au desfundat şi mie energiile şi se cer activate de culori vii, că de culorile moarte sunt sătul.
Buuunnn. Dintr-o vizită anterioară, deja ochisem magazinul; ştiam ce mărime să iau, ştiam până şi unde să găsesc umeraşul pe stativul cuierului. În 5 minute era rezolvată toată afacerea... Aşa că într-o pauză de treabă, am dat o fugă rapidă, să-mi fac pofta inimii. În cap la mine, am apreciat că în maximum 15 minute termin.
...ceea ce am şi făcut. Şi să te ţii: cine făcea liniuţe pe culoarul mallului, în scrâşnet de cauciuri? Ăla io, ăla io!!! Normal...c-apoi cine? Dacă aş fi avut şi spoiler colorat pe cap, ziceai că-s bolid de Formula 1 - aşa mergeam; pentru că nu aveam vreme de stat! Timpul trecea, ceasul ticăia! Tic-tac-tic-tac! Se uitau unii mai ca la urs la mine...da' io-s cu treaba mea, pe calea mea; nu prea dau atenţie.
Ca s-o scurtez. Am făcut achiziţia minune şi imediat mă uit la ceas: mai aveam 6 minute din timpul alocat. Ce să fac cu ele? Gâlgâia o energie în mine că dacă aveam dinam la tălpi, cred că produceam curent electric pentru un întreg sătuc! Aşa că...cesăfac-cesăfac-cesăfac? ŞTIU!!! Hai până la New Yorker, că am mai văzut un tricou frumos - l-or mai avea?
Zis şi făcut! Demarez cu scârţ, mă feresc pe-o rână de nişte pietoni care parcă dormeau pe ei, intru ca furtuna în local, mă duc ţintă la raft...nu mai era. Ghinion de neşansă, ce să zic? Mă uit la ceas iar: 4 minute. Mai am ceva timp...ia să dau şi o tură de magazin, să vedem ce mai e nou! Aleg un culoar, îl parcurg şi scanez marfa stânga-dreapta, mă întorc pe celălat şi ţeavă către ieşire, că timpul trece! Tic-tac-tic-tac!
La un moment dat, aud în spatele meu un strigăt disperat: "Domnu'!! Domnu'!!! Staţi puţin"!!! Am încetinit, dar deja mă gândeam în mintea mea: "Oi fi călcat pe ceva, oi fi dărâmat ceva... o fi zis copilul ceva...vorba pixelullui albastru"! Când mă întorc şi mă uit, ce să vezi? Sontâlc-şontâlc, alerga după mine paza magazinului. Ieşisem din incintă de când hăi..."ce oi fi făcut"? Poze sigur nu...că mai demult, m-a mai luat garda la ochi că nu ştiu ce pozasem eu printr-o vitrină şi cică nu aveam voie; aşa că m-am învăţat minte de atunci. Fotografiez mai pe şustache :)))
"Domnu'!!Domnu'!! Arătaţi-mi şi mie ce aveţi în rucsac"! N-aveam nimic...actele şi umbrela - dar rucsacul stătea umflat de parcă duceam în el un mistreţ cu tot cu pui. Totuşi i-am arătat femeii, să nu-mi aud cine ştie ce vorbe, c-am venit la cules - sau mai ştiu eu ce.
Apoi am început să mă gândesc: ce-o fi avut cu mine? Nu i-a plăcut de faţa mea, m-a văzut mai nebărbierit, nu aveam pulover pe gât, sau ce? Apoi mi-am picat fisa: stătea suspecţenia pe mine ca puricii pe câine! Ieşeam în evidenţă prea mult: oamenii normali călcau de 3 ori într-un loc; mergeau agale şi legănat, de parcă pluteau pe aburii beţiei... iar eu goneam printre vrafurile de haine ca maşina de curse printre cocenii de porumb. Eram suspect, ce să mai! Or fi zis ăia c-am venit la ciordit... Noroc că nu s-a dat legea nepurtării de mască în interior, că eu o purtam şi cine ştie ce pui de mafiot mai aflam că sunt!
Da' nu mă fac eu Naşu'? Godfather - toate părţile! Semnalmentele pare că le am... :))))
Chiar sunt şi suspect cu ştate vechi. Prima dată am păţit-o când eram student şi am intrat într-o alimentară, să îmi iau nişte pate şi-o pâine - că eram lihnit de foame. Dar cum aveam banii la jumătate, n-am mai luat nimic...am închis ochii, am răbdat şi am plecat în goană, că întârziam la cursuri. La ieşire m-a oprit paza şi m-a controlat prin toate buzunarele plus mapa cu cele câteva coli...să nu care cumva să fi şterpelit ceva şi le-am ascuns în capacul de la stilou.
De fapt, dacă stau bine să mă gândesc...sunt oprit constant să mă caute paza la rucsac. De la o vreme, s-au învăţat şi alarmele cu mine, aşa că din când în când, mai dau câte un ţiuit strident, când ies din incintă - în semn de salut, pesemne. :)))
Una peste alta, totul s-a terminat cu bine.
Iar eu mi-am învăţat lecţia: nu e bine să fii diferit, că dai emoţii oamenilor de bine!
Şi gata cu fotosinteza...hai să încheiem apoteotic, cu un cântec vesel. Nu de alta, dar cam aşa fac de vreo câţiva ani şi dacă mă opresc, devin suspect. Nu ştiu exact de ce...dar voi fi făcut eu vreo nasoală în această viaţă şi nu a trecut timpul necesar pentru a se prescrie. Plus că mintenaş e Ziua Copiilor.
La mulţi ani!
[Turbo:That Snail is fast original song]
