Distracţie naţională

Astăzi sărbătorim 166 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri. 

O ştiţi, aşa-i? Cea de la 1859, când Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei, apoi, peste aproape trei săptămâni, acelaşi Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor şi în Ţara Românească.

Aşadar...ce pot să mai zic? La mulţi anişori, Românicuţa! Să creşti mare şi voioasă, frumoasă şi devreme acasă! 

De urat, aş mai ura - că nu mă doare gura. Mai ales că este o zi de patriotism fierbinte, când toţi trebuie să ne dăm în stambă cu laude care mai de care mai poetice. Şi să iubim România cât mai în văzul lumii...că dacă eşti patriot doar la tine-n intimitate, degeaba mai eşti! 

Ca orice lucru contemporan, dacă nu-l faci cu martori şi nu te dai peste cap să ai audienţă mondială şi chiar universală, nu există. 

De exemplu, cu ocazia zile de azi, mănânci un mic - c-apoi ce poţi mânca de Unirea MICă, când însuşi numele te direcţionează către ce trebuie să alegi? 

Deci mănânci micul, îl savurezi... dar dacă nu te vede nimeni şi nu-ţi faci un selfie, o filmare în loc de poză, o postare mică, un tiktok, un insta-story, un reel, un ceva - apăi e clar: nu mănânci! Ţii dietă! De fapt, poţi spune că eşti în greva foamei de câţiva ani sau dacă o arzi pe spiritual, te lauzi că te hrăneşti cu lumină.

Ca-n bancul cu Bulă la tribunal...îl ştiţi? Tot vocifera ei şi deranja Curtea, iar judecătorul bătea cu ciocănelul, cerând linişte. La care Bulă: "Tu ce tot mai vrei, mă? Ia să mă pupi în fund"! "AFARĂĂĂĂ"!!!!! - strigă judecătorul. Iar Bulă: "Nu, nu, nu.... AICI, SĂ VADĂ TOATĂ LUMEA"!

No, asta-i lumea de azi, aşa este viaţa şi aşa e patriotismul: "Aici, să vadă toată lumea"! 

Apropo: ce mai înseamnă patriotismul? Pe lângă tot felul de cuvinte meşteşugite, dănsuleţe, fănfărele şi hăinuţe, cum ne mai punem în practică iubirea de ţară? Cum mai suntem patrioţi, suverani şi întorşi către tradiţii, mai ales în contextul globalizării şi al aderării la fel de fel de uniuni?

Au! Mă scuzaţi...cred că am zis o prostie. De când cu porcăreala de la alegeri, e o ticăloşie să vrei suveranitate, că imediat eşti scuipat, blamat şi insultat/etichetat cu termenul de "suveranist" - care e un fel de sinonim pentru "idiot"? Cam aşa se înţelege din realitatea mondenă, deşi nu pricep motivul. Ultima dată când am mai citit şi eu ceva, primul articol din Constituţie spunea că România este "stat naţional, suveran şi independent, naţional şi indivizibil". Deci, dacă eşti suveranist, eşti constituţional şi patriot? Mă rog...nu mai despic firul în patru, că poate s-o fi schimbat ceva şi trăiesc din amintiri! 

Oricum, azi e pe patriotism, deci e voie orice ar putea sugera iubire de ţară. De aceea, revin şi întreb: cum ne mai iubim ţara, în ziua de azi?

Şi nu-i vorbă, că din gură o iubim. Însă... cum o mai dovedim?

Mai de dimineaţă, am fost cu nişte sticle la reciclat. De obicei este aglomeraţie, dar fiind şi sărbătoare, m-am gândit că nu se scoală omu' la 9, cu noaptea-n cap, ca să stea, proţăpit, lângă gaura de reciclare a tehnologiei moderne. Şi am avut dreptate: când am ajuns, aveam în faţă doar două persoane. Prima mai avea juma de sac şi termina, cea din faţa mea avea un sac, apoi eram eu, cu o plăsucă de sticle, doze de suc şi alte licori nesănătoase pentru ficat.  

Acuma...na! Aş fi putut să cer voie şi să mă bag în faţă, dar din respect pentru domnu' cu sacul, îmi aştept rândul - că doar nu se mută nimic, nicăieri, cu cinci minute în sus şi-n jos! Şi nici nu mă grăbeam, că nu aveam motiv. Totuşi, îmi frecam mâinile-n gând: "Termin re-pe-deeeee...ce bine"! Şi nu-mi sfârşesc bine ideea, că se porneşte ditamai alarma: BIIIPPPP-BIPPPPP-BIIIIPPPP-BIIIIIPPPP! 

Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! S-a blocat tehnologia minune. 

Aşa că, ce să facem? Oftăm în cor şi începem să zgâim toţi ochii pe pereţi, până se remediază problema.  După câteva minute de bipăială, vine tehnicianul; meştereşte ceva pe la şmecherează şi reporneşte maşinăria. Bagă nenea cu juma de sac o sticlă şi...se-nroşeşte ecranul, maşinăria prinde a vibra şi iar porneşte alarma:  BIIIPPPP-BIPPPPP-BIIIIPPPP-BIIIIIPPPP! 

Iar ne zgâim ochii pe pereţi, pân' se deblochează reciclarea... ceea ce s-a şi întâmplat, după alte cinci minute.

Nenea cu juma' de sac iar introduce o sticlă. Şi... BIIIPPPP-BIPPPPP-BIIIIPPPP-BIIIIIPPPP! "Ptiu, panaramă care eşti! Ce-ai măi, 'tu-ţi cântaru' tău, că nu ţi-am făcut nimic"?! - exclamă omu' cu obidă.. dar nu avem ce face. Ne uităm unii la alţii ca proştii şi începem să ne zgâim iar pe pereţi!  

După o vreme, vine tehnicianul, meştereşte, porneşte aparatul. Mai introduce nenea o sticlă, iar se blochează totul. Bipăială, aşteptare, meştereală, porneală. Încă o sticlă, iar blocare. Iar bipăială, iar aşteptare, iar meştereală, iar porneală. Încă o sticlă...iar blocare! 

Iar nenea clatină din cap şi zice: "Stau de o oră aici şi tot aşa face. Nu mai pot". Şi a plecat cu jumătate de sac încă plin. 

Între timp, soseşte un camion mai mic. Un camionel, aşa...şi din remorcă, doi vljgani încep a descărca nişte urieşenii de saci, plini cu PET-uri. Cred că erau vreo şase?

 

Cel din faţa mea, deja bătea din picioare! Când a repornit maşinăria, a introdus şi el o sticlă...şi iar s-a blocat! "Ptiu, arătare" - îmi zic eu, în gând! Tot nu mă grăbeam, dar nici să pierd vremea aiurea nu îmi place. Stăteam, deja, de o jumătate de oră, din care 27 de minute erau de bipăială. Culmea e că începuse să îmi placă fundalul sonor şi deja compuneam versuri care să meargă pe această mirifică melodie. Hhmmmm... Oare ce spune asta despre creierii mei?

În fine, trecem peste!

Nenea cu sacul înjură şi îşi caută de vorbă cu băiatul de la pază - ca să mă exprim elegant. Pentru că tuna şi fulgera la adresa oricui îi venea în minte. 

Noroc că după zece minute, a sosit tehnicianul. Meştereşte şi iar porneşte tehnologia modernă. Ăsta cu sacul bagă o sticlă şi.... BIIIPPPP-BIPPPPP-BIIIIPPPP-BIIIIIPPPP! - moment în care omu' trage o înjurătură de sfinţi, trimite toţi politicienii în puşcărie, mama lor şi pe oriunde mai apucă, face stânga-mprejur şi pleacă, plin de spume la gură.

Vlăjganu' cu cei şase saci frumoşi începuse şi el să fiarbă! "Pfuuai de mine...stau aici până la 4"!

Se făcuse o oră şi jumătatede când frecam şi eu menta pe acolo. Dar sosise şi rândul meu, într-o bipăială continuă de aplauze. Până a venit tehnicianul să oprească balamucul, o mamaie cu câteva PET-uri în şacoşă mă roagă să o las în faţă, ceea ce şi fac. Cu cinci minute în sus şi-n jos, tot aşa mă cheamă. Mai ales că n-au fost cinci minute, ci câteva zeci de sucunde. Pare că Dumnezeu se mai uită şi la faţa omului, că la mamaie, aparatul  nu a dat erori. Minunat, ce să zic?

...mai ales că a venit şi rândul meu. Tacticos, pun prima sticlă pe banda transportoare şi BIIIPPPP-BIPPPPP-BIIIIPPPP-BIIIIIPPPP! 

Îmi venea să mă dezbrac şi să-mi trag palme cu mâneca de la ie - că mă gătisem de parcă ziceai că plec la-nsurătoare, nu la gunoi, practic, ca să arunc nişte plastice! Şi nu râdeţi, că-i zi de sărbătoare şi tre' să-mi arăt dragostea de neam! Da?

Cât a bipăit nemernicul de aparat, am citit tot ce era nou pe Facebook şi pe Instagram, am dat o fugă pe Youtube, apoi am discutat prosteli şi cu câţiva oameni. Băiatul de la pază mă informează că "tehnicianul" e un simplu manipulant de marfă, care vine şi el când poate - că are şi alte treburi. Nu există personal special angajat pentru a avea grijă de porcăria aia de maşinărie... aşa că face şi el ce poate. Şi-a putut, după vreun sfert de oră. Sau mai puţin? Habar nu am, că timpul este relativ, oricum! 

Noroc că s-a rezolvat. Şi după ce mi-am băgat şi eu ce aveam de băgat în aparat, am plecat, victorios, spre casă. Mai era niţel şi se făceau două ore de când trebuie să  "termin re-pe-deeeee".

 

Pe drum, am început să mă gândesc: e bătaie de joc. E frustrant. E enervant. E o mizerie... e distracţie, ce mişto!

De ce s-a introdus legea asta care ne obligă să plătim într-o secundă bani pentru garanţia unor ambalaje pe care, pentru a le returna şi a ne recupera banii, trebuie să ne pierdem ore întregi din viaţă? 

Eu înţeleg că suntem disperaţi de protecţia mediului şi am pune pampers şi sub coada vacii, ca nu cumva să se băligheze necontrolat şi să polueze ambientul. Înţeleg că trebuie să mâncăm ceafă de greier şi copan de vierme, ca nu cumva să dispară stratul de ozon şi să murim ca proştii. Strecurăm ţânţarul şi înghiţim cămila, c-apoi sursele majore de poluare îşi văd foarte bine de treaba lor, că aşa se produc banii. Dar...totuşi!

Chiar nimănui nu-i este milă şi de viaţa noastră? 

Răspuns: NU! 

Dar cu cine să te cerţi? Cu băiatul de la pază? Cred că are creierul pe bigudiuri de la atâtea ore de bipăială. Cu doamna de dă cu mopul prin magazin? Ce vină are ea? 

De fapt...cine, ce vină are?

Cineva din conducere, presupun. 

Cei care au dat legea şi nu s-au gândit cum să o pună în practică, probabil. Că dacă de mâine e lege să nu ne mai deplasăm decât în zbor, înfundăm toţi puşcăriile... fiindcă nu are cine să o respecte! E imposibil să facem asta, fără o infrastructură care să permită respectarea acelei legi.

Poate o fi de vină patronul magazinului, care nu a cumpărat/închiriat un aparat de reciclare mai puţin hârb? Sau ceva bazat pe o altă tehnologie, care să permită numărarea obiectelor din sac şi restituirea banilor în câteva minute? Aşa ceva există prin alte ţări de vreun deceniu. La noi de ce nu se poate?

Sau...poate de vină or fi părinţii care nu ştiu să îşi educe copiii să aşeze gunoiul pe căprării şi singura soluţie pentru a mima protecţia planetei a fost motivarea prin constrângere financiară?

Nu ştiu ce să zic. 

Dar... până să fim noi Jeimşi Bonzi şi Remboi care pun pieptul la hotare şi ne apără de diverse agenturi străine, nu ar fi o dovadă de patriotism să ne pese de bunul mers al lucrurilor, oricât de minore ar fi? Sau să ne facem treaba, cât de bine putem. Dai cu mătura? Păi mătură, nu gâdila podele! Cânţi? Păi cântă, nu lălăi! Cum zicea Creangă? Dacă-i popă, să citească! Dacă-i fotbalist, să joace!  

Şi nu e o dovadă de omenie să ne pese de timpul celor de lângă noi, atunci când avem puterea să facem o schimbare? 

Altfel... La mulţi ani, România! 

Şi la mulţi ani, nouă! Ani mai buni, mai liniştiţi şi cu ceva sănătate mai multă, ca să ne putem bucura unii alături de ceilalţi. 

Sau...măcar ani cu răbdare şi putere, că viitorul nu mai sună orange.  

Să bem pentru asta şi-un cântec vesel să cântăm. Sau mai multe...că nu strică!

[Andreea Haisan - Astăzi joc şi mă petrec/ colaj 2024]