Doaaaaaaaamnelor şi domnilor!!!! Ladies and gentlemen! Mesdames et messieurs! Signore e signori!
Am plăcerea de a vă anunţa că de astăzi, am buletin! Buletin de blogger....pentru că azi şi numai azi se împlinesc paisprezece ani de când scriu p-aci, prin incintă! APLAUZE!!!
Dar să începem cu începutul:
Era 24 februarie 2009 şi eram îndrăgostit lulea, deci gândeam prea mult şi făceam prea puţin. De fapt, nici nu prea aveam ce să mai fac; cât am stat eu la depănat poveşti şi trimis flori, domnişoara în cauză a reluat legătura cu fostul - motiv pentru care m-a trecut în rezervă. Prin urmare, dacă i se stricau iar apele, îmi punea Dumnezeu mâna-n cap şi-mi dădea o şansă să o fac fericită; dacă îi mergea pasenţa cu fostul actual... aveam ghinion şi căutam în altă parte! Tot ce trebuia să fac era să am răbdare şi să aştept până se mai aliniază astrele.
No... şi uite aşa, am demarat o campanie de conştientizare în cinstea acestui eveniment. Exact de Dragobete, c-apoi care mai era farmecul? Mai ales că prima postare i-am dedicat-o ei. Ce să fac dacă atâta m-a dus capul la vremea aceea?
Astăzi, cred că-mi fâlfâie călcâiele din nou...dar nu mă mai stresez; c-apoi vorba aceea: dacă nici în sfânta zi de azi nu te mai îndrăgosteşti, atunci când? În orice zi a anului, când nici măcar nu poţi să-ţi dovedeşti sentimentele, pentru că nu-i Ziua Iubirii Tradiţionale?? Ete na! Păi ce rost mai are să iubeşti? Acu-i momentul cel mare - când trebuie să pui trandafiri pe aşternut, ca să-ţi impresionezi jumătatea; când ai voie să bei vin alături de iubită, ţinându-vă mâinile încârligate; când o serveşti cu şampanie în pahare cu inimioare, aduse pe o tipsie în formă de inimioară... când porţi chiloţei cu inimioare, dăruieşti ursuleţi cu inimioare, decorezi toată casa cu inimioare în forme de inimioare şi totul este o inimioară peste inimioare!
Spre ruşinea mea, nu am făcut niciodată aşa ceva. Şi de la o vreme, chiar am început să mă întreb dacă eu chiar iubesc cu adevărat sau sunt doar un om al cuvintelor, prins în nişte iluzii de grup. Că şi cu dragostea e ca şi cu maşina: dacă nu o arăţi, de unde să ştie lumea că o ai?
Dar mărturisesc că mi-au trecut angoasele, când am descoperit pe "o reţea de socializare" un mic filmuleţ în care o expertă mă învăţa cum să-mi dau seama dacă m-am îndrăgostit - prin identificarea a trei semne care mă vor da de gol. Adică: le-ai bifat, înseamnă că eşti amorezat; nu le-ai bifat...ghinion, frate, mai tragi o dată!
... şi uite aşa am învăţat să mă cunosc mai bine şi să-mi dau seama, cu certitudine, când mi s-a pus pata pe vreuna. Sau...aşa va fi? Habar n-am!
Haideţi, mai bine, să punem de-o şedinţă publică şi să analizăm problema împreună, conform semnelor ştiinţifice:
1. "Nu te poţi abţine să priveşti faţa persoanei respective. Dacă nu ar fi dragoste adevărată, te-ai uita la corp".
BIFAT!!
Deşi...în general eu mă uit la faţa oamenilor. De exemplu, acum vreo lună, când venise şi pe la noi o ţâră de iarnă, eram prin oraş cu o amică. Şi cum vorbeam verzi şi uscate, trece pe lângă noi o duduie... fercheşă nevoie mare! După câteva secunde, îmi zice pretena asta: "Ai văzut-o p-aia? În fustă scurtă, pe gerul ăsta! Hmmmm....Dar măcar avea picioare frumoase"!
Imediat am început să râd. Eu observasem că era brunetă şi că avea un roşu atât de intens pe buze, de mă ustrau ochii. Nu m-a dus capul să mă uit şi mai jos.
No! Ce să fac dacă părinţii m-au educat să mă uit la faţa celor cu care interacţionez chiar şi în treacăt? Asta înseamnă că mă îndrăgostesc de toţi cei pe care-i întâlnesc? Mă rog! Dacă aşa zic cercetătorii, cine sunt eu să îi contrazic? Trăiesc cu mine de când m-am născut, dar ştiinţa mă precede cu câteva mii de ani...deci prost aş fi să nu ţin cont de ea!
Oricum, încerc să nu mă mai uit la nimeni, de când nu mai e voie să priveşti pe cineva mai mult de câteva secunde fără să clipeşti; cică te poate acuza de hărţuire sexuală. Şi nu vreau să-mi mai bat cuie-n talpă, mai ales că am destule pe cap!
2. "Te sacrifici pentru cineva, dar nu ca să dai bine...ci pentru a impresiona acea persoană. Cu alte cuvinte, alegi varianta mai puţin egoistă".
BIFAT!!!
De cele mai multe ori, pun binele altora înaintea binelui meu. Aşadar, conform ştiinţei, iar mă iubesc cu toată lumea; ori asta, ori...conform altei părţi de ştiinţă, sunt foarte angoasat şi nu mă iubesc suficient cât să mă cred cea mai importantă persoană din viaţa mea. Cam aiurea, nu-i aşa? Bănuiesc că şi acest comportament nociv este tot o carenţă de educaţie... pentru că mi-a intrat în cap că trebuie să mă port cu oamenii aşa cum mi-aş dori să se poarte şi ei cu mine. Bine, fac aşa până la un punct; că am şi eu momente când dau cu barda pe unde apuc, dacă mi te urci în cap fără nici un pic de jenă.
Aia e! Ghinion...
3. "Dacă simţi anxietate, nervozitate şi nu eşti sigur pe tine, nu e dragoste adevărată".
Ăăăă...nebifat.
Eu sunt cam împiedicat din născare. Dar dacă m-am îndrăgostit şi-mi fac de treabă astfel încât să mă nimeresc pe lângă aleasă cât pot de des (c-apoi inima îşi mai cere şi ea drepturile, chiar dacă funcţioneză mereu pe pierdere), mă transform într-un momument de prostie! Îmi ţâţâie... inima, de zici că-i greiere-n chinurile facerii; trăncăne gura fără să se conecteze la creier, şi, pe scurt, vorba unui clasic în viaţă: "mă ia căldurili, temperaturili! Mă ia capul, mă ia frezoane"! Sau cum ar zice poetul: "când o văd, mă-ngălbenesc; şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc". Aia e! Ghinion...
Concluzie:
Dragilor...două din trei! 'Oi fi îndrăgostit cu adevărat, n-oi fi...habar nu am! Mă bate gândul să fac un sondaj de opinie, ca să decidă majoritatea ce mi se întâmplă. Altfel, cum aş putea şti? Am întrebat o sută de români... că-i mai simplu.
Şi până aflu, aştept cu nerăbdare filmuleţul care să mă înveţe, în câţiva paşi simpli, cum să-mi dau seama că mi-e foame. Deocamdată, eu mănânc oricând îmi vine pe chelie. Dar cum ştiu dacă mănânc de foame sau de stres? Pe această cale fac un apel urgent către experţi, ca să mă îndrume! Şi le multumesc anticipat, cu pupici şi multă preţuire. Şi dragoste, ca să fiu în ton cu ziua aceasta minunată. :)
Însă până s-ajungem departe, hai cu veselia. că-i zi de mare sărbătoare!
Dacă o fi adevărată, îndrăgosteala îmi trece...că oricum de mâine nu se mai poartă! Unii zic că iubirea asta e ca o cravată, pe care ţi-o agăţi de gât la ocazii, ca să dai bine la poză. Apoi o doseşti prin dulap, că-s mai comode tricourile - şi hanoracul, în cazul meu. :)
Dar buletinul de blogger, pe care abia l-am dobândit, îmi rămâne toată viaţa! Asta-i ceea ce contează! Lucrurile importante se văd în timp, nu de la o zi la alta!
Să bem pentru asta!
[Elena Gheorghe - Agapi]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu