Amintiri de-o vară

Bună seara România, bună seara Bucureşti!

Am revenit din nou la pupitrul de comandă...chef de scris gârlă, tastatura beton, idei şi ele, aranjate frumos - sub formă de grămadă. Îmbâcsite şi încălăbăcite, încovoiate, cu capul deandoaselea, pe jos, pe sus. Toate îmi trimit acelaşi mesaj cu purici: "Nu se întâmplă nimic cu creierul dumneavoastră. Noi vă controlăm mintea...pe orizontală, pe verticală şi uneori în 69."

Deci pe cuvânt, eu nu mai ştiu ce să mă mai fac...zici că joacă "Maţele-ncurcate"! Probabil d-aia îmi şi spune lumea mereu: "Măi, tu scrii fain! Eşti idiot (adică plin de idei...şezi blând şi nu te îngurguţa la mine!)..dar te pierzi în multe subiecte şi nu mai ai nici o continuitate!"

Ce să mai spun şi eu? Probabil au dreptate...dar unde anume e vina mea când mi se zăpăcesc gândurile capului? Ce să fac dacă-mi bâzâie creierul de idei ca un stup de albine?  De ce e vina mea că sunt atât de genial - mulţumesc, mulţumeeeesc...vă poftesc la autografe după ce gat pe-aici - şi-mi eman dulceaţa înţelepciunii pe sistem mănuşă? Sclipeşte licuriciul inteligenţei şi apoi se-mprăştie în toate direcţiile degetelor!

No, în fine! Nu mai contează...ar cam trebui să-mi pun oleacă de ordine la mansardă.

Sunt calm...sunt calm...trebuie doar să fac ca Peter Pan: un gând frumos îmi va da aripi. Primul care mi vine în minte este...nu merge, ăla este secret! Al doilea...să vedem...da! Se împlineşte puţin peste o săptămână de când am trăit satisfacţia supremă: eu şi Băselu' în acelaşi ring, cu persoana mea ca favorită. Pe sistem, "Eu, tu şi-o ştampilă". Muahahahahahaaaaaaa. Sunt nebuunnnnnnnnn!!!!!!!!!

Îmi amintesc şi acum fiorul de plăcere ce-mi zvâcnea prin corp când am trecut pragul secţiei de votare. Bucuria crâncenă, zâmbetul din colţul gurii şi privirea uşor sadică, ca a cuiva care va asista la o execuţie în Piaţa Greve.

Eşafodul, mulţimea, călăul...toate sunt în mine! Juriu, judecător şi jurat! Doar eu! Şi ghici ce??? Muahahahahaaaaaa...a sosit momentul plăţii!!

În general, mi se zburduncăne despre votare! Datorie cetăţenească sau nu, mă cam picur pe clasa politică ca un aspersor pe gazon - mă rog, cel puţin până nu-mi fură ţiganii ţevăraia :)). De ce? Pentru că singura mea speranţă la un trai decent este Otopeniul.

"Noi vrem pământ...şi multă vreme am fost acel luptcios luminat pentru valorile neamului. M-am luptat cu lumea, cu toţi! Uneori am biruit, alteori am fost înfrânt sau am renunţat. Pe alţii i-am schimbat. În timp, am obosit şi m-am resemnat; aici nu mai vreau nimic.

Să nu dea Dumnezeu Cel Sfânt, să vrem noi sânge, nu pământ!" ... De obicei nu dă, este adevărat. Dar câteodată, Zarurile Universului mai pică şi pe revanşă. Pregăteşte-te!

În colţul din stânga, EU! În colţurile din dreapta, cu privirea împrăştiată în toată sala, ...Mmmmiiiiiiiiisterrrrrrrrrr President!!!!

Gutute-n tag! Hă-hă-hă...bine te-am găsit, fârtate! Hai că n-am chef de frecuşuri cu preludiu...ia d-aci, mânca-ţi-aş ciocu' tău! Pentru că mi-ai înşelat încrederea şi te-ai şters între nume cu ea, deşi ţi-am acordat-o de două ori!! DOUĂ ORI!! A treia oară, nu mai pupi!! Dute-n...largul mării şi scuteşte-mă de imaginea ta!!

Pentru tot ceea ce ai spus şi nu ai făcut! Pentru tot ce ai spus că vei fi şi nu ai fost!! Pentru că mi-ai distrus viaţa, cu viecare creştere de taxe, închidere de spital şi concediere de personal. Pentru mârşăvii şi pentru ticăloşii!! Pentru minciuni şi pentru bătaia de joc!  Pentru toate câte le-ai făcut şi nu le-am mai amintit: Ia d-aici, să n-ai ai servici!!

Şi i-am tuflit ştampila-n mufă. Tare şi apăsat, de parcă vroiam să dau gaură în Marele Zid Chinezesc. Am răsucit arma în mână şi am apăsat iar. Şi iar. Cabina de vot se cutremura din temelii iar eu am oftat de uşurare, pradă valului de plăcere orgasmică: "Sunteţi de acord cu demiterea domnului Traian Băsescu?" DA!! Dreptate şi Adevăr! D.A.!! D.A.!!! D.A.!!!

Răzbunarea o fi arma prostului - dar aroma ei oferă desfătările ambroziei olimpiene! Iar eu am gustat-o din plin.

Happy Memories, happy memoriies...gata! M-am echilibrat l-a neuroni!

Să continuăm cu subiectul de bază de pe ordinea de zi: precocitatea generaţiei tinere!

Chiar vorbeam cu o prietenă despre asta, acum câteva zile, la o cafea. Mda...ştiu...ies în oraş la suc şi nu mai găsesc şi eu nimic de discutat decât soarta vlăstarelor tinere care vor păşi pe acest pământ de acum încolo! No comment...dar aşa, for the record: spiritul de casanov e plecat în vacanţă. Şi-a luat budigăii pe el şi s-a dus să facă scuba-diving în Caraibe. 

Neimportant, deci să revenim la oile noastre!!! 

Băi frate,  e tineretul ăsta de acum perspicac rău, pe cuvânt! Mă uit la noii copii, de la 2 anişori şi-au tras deja profile pe Facebook! Păi pe vremea mea...draci! 

Ce Counter Strike şi NFS-uri? Băteam ţurca pe străzi, cât îi ziulica de mare! Mâncam grişul de dimineaţă şi o tuleam afară...alergam aiurea prin grădini, înălţam zmee, jucam miuţa, mă băteam cu cine prindeam, stăteam ore întregi prin copaci, îmi ciopleam cuţite din scânduri şi plecam la vânătoare de şopârle şi alte curfutiţe peste dealuri...ce mai? Eram ditai împieliţatul. La 2 ani era să mor asfixiat cu nişte sâmburi de cireşe pe care mi i-am îndesat pe nări...apoi pân' pe la 7 ani îmi belisem tot ce era de belit, îmi tăiasem tot ce se putea tăia. Mi-am spart capul, buza, limba, mi-am sfâşiat mâna într-o ulucă de gard, mi-am ologit picioarele...Zgârieturi şi julituri în coate şi genunchi, nu mai vorbesc! Eram plin de cicatrici ca dalmaţianul de pete! Mă duceam la grădiniţă şi mă certa educatoarea, că nu am voie cu mască la ore. Dar ce să fac dacă aia era faţa mea?

I-phone şi tablete? Bă, mă leşi cu glumele? Nu ştiam nici măcar de televizor, că mai tot timpul rula ori Adunarea Generală a Partidului, ori câteva ştiri care-l preamăreau pe Iubitul Conducător.  Când mai prindeam câte-un Tom & Jerry sau Stan şi Bran, ziceai că l-am apucat pe Dumnezeu de picior! Calculator am avut târziu...gătam liceul şi abia-abia mă pricepeam să pornesc unul! Iar mobil...ohohooo...am început să-l butonez taman în facultate!

Astăzi a avansat tehnologia. Aproape că nu-ţi mai poţi imagina viaţa fără internet sau telefon. Curge informaţia pe cabluri ca apa pe râu! Nu, dar serios acum...i-aţi văzut p-ăştia mici ce Einsteini sunt? Te uiţi la el, un dop de copil!Apoi vine şi-ţi explică mecanismul de funcţionare al vulcanilor sau cum se învârt planetele în jurul soarelui. Woooooooo...şi când te gândeşti că mai sunt clăi de oameni care cred că Pământul este plan şi stă în centrul Universului!! Bine tu, gurule!!! 

Na, mai zi ceva! Te faci mic şi pleci acasă pe silenţios...ce naiba să mai faci??

Ţin minte, aveam 14-15 ani şi tremuram ca trestia-n furtună când mergeam să-i dau o floare vreunei colege mai oacheşe. Cei de acum fredonează "Zorii zile mă prind când pe plajă mă plimb, pentru că vara nu dorm" sau "Aseciupegu" cu o nonşalanţă înspăimântătoare! 

Nu pleacă bine în clasa I şi deja ştiu despre iubiri de-o vară, inimi frânte din dragoste şi gelozie.Fetelor le vine ciclul de la 10-12 ani! La 13-14 ani, sunt la fel de dezvoltate ca cele de 20! Nu plec la agăţat nici schingiuit...pică nasol să-i cer buletinul zânei pe care se mai întâmplă s-o ochesc. Aşa că mai bine mă lipsesc.  

Copiii de astăzi, parcă nu mai au copilărie...trăiesc în oceanul de informaţie şi aspiră tot, cu minţile lor crude. Lăudabil...nu am ce spune! Dar iau contact cu problemele maturităţii mult, mult prea devreme. Copii, prinşi în trupuri de adulţi. Cum te descurci cu asta??

Păi uite fază: plec eu, ca omul, la piaţă. Ceva greşit? Nuuuuuuuuu...toţi trebuie să transformăm mâncarea în rahat, la un momentdat. No, şi cum mergeam eu cu picioarele pe stradă şi capu-n nori (ca de obicei), numa' ce văd din sens opus că vine un grup de 3 fetişcane, pe la vreo 10, maaaaaxim 12 ani. Afară o căldură ca-n deşert, nemişcată şi stătută...prăjeai oul pe acoperişul caselor mai repede decât cel mai cuptor cu microunde ever! Aerul atârna greoi în plămâni, asfaltul dogorea aburi de fierbinţeală, mai ceva ca un porc proaspăt pârlit!

Şi cum mergeam eu, aşa, în stil târâş şi mă apropii de fetiţe, numa' ce-o văd pe una că-şi ridica rochiţa şi începe să cânte, uitându-se în ochii mei: "Dragoste nebună, dragoste nebună...hai să facem dragoste nebună". Eu...sincer, primul impuls a fost panica! Mi-am îndesat capul între umeri şi am grăbit pasul, încercînd să mă prefac că nu văd; dar fetiţa, nu şi nu! Şi-a ridicat rochia pân la subţiori, s-a postat în mijlocul drumului şi dă-i cu melodia!

"Dar era provocatoare, sau cum?"

"Nu fată, termină cu d-astea! Era prea mică, măi! Rochiţă de vară, puii mei, nu ştiu!! Însă şi dezbrăcată complet de-ar fi fost, ultimul adjectiiv de pe lume prin care aş caracteriza o copilă de 10 ani ar fi fost provocator! Şi cred că nici atunci...pentru că ar fi o minciună sfruntată!

Serios, ce ai fi făcut în locul meu? Cineva mi-a zis că trebuia să o iau puţin la babaroase şi s-o trimit să înveţe naibii să scrie, apoi să facă dragoste! Dar îţi imaginezi cum s-ar fi văzut scena din exterior? Ea, aproape deschiloţată în mijlocul drumului, eu vorbind cu ea. Dacă mă ginea careva din vreo curte şi nu auzea ce spun? Nu mă băga la corupere de minori??"

"Mda, ai dreptate...dar ar trebui să scrii asta pe blog"

"Probabil asta ar trebui să fac. Nu ştiu, mai vedem ce va mai fi"