Zbor de lacrimă

...pentru că, odată, am ucis o vrabie

"...străbaţi urcuşul anevoios al unei pante colţuroase şi te trezeşti la marginea unui râu întunecat, ce se loveşte cu vuiet de pietrele ce-i stau în cale. 

Este seară...soarele a coborât după piscul muntos din spate, dar cerul roşu-portocaliu încă fierbe de lumină în acel loc. Întoarce puţin privirea şi vei vedea norii zdrenţuiţi de culoare şi micile scântei de lumină rătăcită ce se aleargă prin frunzişul stejarilor uitaţi în penumbră! Aaaaaa...nu poţi...eşti o lacrimă, iar lacrimile nu au ochi. Ai părăsit  izvorul unei priviri, nu mai poţi vedea. Nu-i nimic, îţi voi descrie eu totul. Tu trebuie doar să îmi asculţi vocea şi să urci pe potecă, până ajungi în vârf. Acolo negreşit vei găsi alţi ochi care să te primească. Poate cu ei vei fi fericită.

Dar să o luăm pe rând: acum eşti doar pe marginea râului care aruncă stropi reci înspre tine. Ohoo...mai ai destul până ajungi la destinaţie! Picăturile de spumă te înţeapă cu sloiuri mici de gheaţă, dar nu rămâi să te joci cu ele...mergi tot înainte pe puntea de scânduri cariate ce se leagănă haotic la cea mai mică adiere a vântului. Un pas...încă unul...uşor, uşor...încă puţin şi ai trecut pe partea cealaltă. Acolo te aşteaptă ferigi maro-negriciose ce acoperă pământul reavăn al noii cărărui. Este îngustă şi serpuieşte poticnit prin întunericul proaspăt, dar este drumul tău.



Şi tu eşti o lacrimă, aluneci transparent pe el; îl urmezi cu sfinţenie în sus, mereu în sus. Te prelingi peste trupurile găunoase ale unor copaci bătrâni, ocoleşti scorburi, te prelingi peste firele negre de iarbă...înaintezi încet şi hotărât spre stele. Spre vârf, acolo unde vei putea cuprinde orizontul cu o răsuflare şi vei găsi o nouă cale pe care să apuci. De-aceea urci cu atâta îndârjire. Nu mai poţi zbura, aripile de fluture s-au ofilit. Dar ai găsit altă cale să ajungi unde ţi-ai propus...tu mereu găseşti o soluţie. 

Un greiere îşi începe cântecul nocturn dar nu îl auzi...eşti o lacrimă, nu ai urechi. Eşti un bob de durere spulberată şi atât. Simţi căldura umedă a pământului, dar nu o iei în seamă; pluteşti pe ea ca pe un val oceanic, prinzi noi aripi şi te avânţi în sus, mereu în sus. 

Acolo, departe, către lumea ta."