duminică, 20 noiembrie 2011

Magna cum laude

Nu ştiu cum se face, dar de la o vreme sunt bombardat cu mailuri cu caracter istorico-naţional, ce preaslăvesc tărâmul binecuvântat dintre dintre Dunăre şi Tisa, declară cu patos cum îmi voi iubi eu (ADICĂ EU????) ţara la bine şi la rău, cum dacii formau cel mai miştoc popor al antichităţii şi cum pământurile astea gem de mândria ciolanelor care-s îngropate într-însele. Decebalus per Scorillo, Ulpia Traiana Dacia Solenza, Zamolxe + Bendis = Love şi va ce minunaţi suntem noi, că ne-am apărut p-aci. Ura!

Mda...mai are vreun sens să-mi declar antipatia faţă de subiect? Nu ştu dacă asta se întâmplă pentru că deja-s plin până-n gât de "Noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni" - graţie dragilor mei părinţi, care au blocat televizorul pe Etno şi behăiala asta îmi zdruncină pasta de neuroni care mi-a mai rămas în stare funcţională de dimineaţa până seara, dar...Bă, pupa-ţi-aş pălăria, mă leşi? Încă de când era în burta mă-sii, ţara asta a avut nevoie de alt popor! Studiile demografice recente arată că oricum suntem în pragul extincţiei ca naţie, din cauza natalităţii insignifiante şi a mortalităţii uriaşe. Preoţimea face apel la enoriaşi să se pună pe turnat copii, altfel, în câţiva zeci de ani, românismul se va împărţi în tranşe: "rom(m)" şi ciora mă-sii ce-o mai fi după, că nimeni nu a dat în bobi mai departe - chestia asta sper s-o mai apuc. N-oi ajunge chiar la Finalul Ăl Mare, da' o extincţie de aperitiv poate prind şi eu...deja îmi fac privizii de floricele şi testez prietenii care mi-ar putea împrumuta şi mie o plăsmoacă 3D, pentru o urmărire a evenimentului în cele mai bune condiţii.

Aoleu, frăţicule...apropo de extincţii! Nu-i de ajuns că iar am ratat finalul planetei? Pe 11.11. 2011 ora 11.10 m-a trecut şi pe mine piş, ca pe tot omu'. Şi nici una, nici două, ce-mi zic? Dacă mă trece, asta e, vrei să mi se blocheze rinichii? N-a mai contat că toată dimineaţa am stat cu ochii pe secundar mai ceva ca pe ţâ...ăăă..ţarina vecinei când o păzeam să n-o calce hoţii, şi nici măcar că mi-am jurat pe roşu ca de data asta să înţepenesc cu coatele pe geam în aşteptarea v.i.p.-ului; m-a tăiat, asta e vrerea Domnului. Acu' n-o fi şi Sfârşitul ăsta atât de parşiv încât să se ducă fără să mă lase să-l zăresc! S-o fi grăbit, el, că de! Mai are şi prin alte părţi de ajuns...dar mă gândeam că apuc şi eu măcar un trailer, ceva! De unde! Am luat-o în mână! Ori m-a furat peisajul ca de obicei, ori nu ştiu ce să mai zic, că n-am văzut nimic! Nimic, nimic, nimic!!!!! AAAAAAAAA!!!!!!!!
Dar să gândim pozitiv - v-am spus deja că mă aflu într-un proces de reconstrucţie asiduă a fondului de convingeri; nu-mi iese mie mereu, însă intenţia contează, nu?? Deci, sunt optimist: nu am pierdut banii pe bilet - noroc că nu s-au dat bilete pentru aşa ceva şi...întotdeauna va mai exista o data viitoare. Sunt un supravuieţuitor, sau ce? Am depăşit atâtea Apocalipse, că m-am săturat! Nu că vreau să zic, dar vreau să spun că mănânc Apocalipse la micul dejun! Cine trece-n Valea Seacă, cu hangerul fără teacă? Chuck Norris scrie pe mine!

[click pentru a mări]

Uf! Însă mai e mult până departe, iar cu gropanele de pe potecile mioritice, cam greu cu traficul. Mai bine m-aş concentra pe prezent...
...Unde realizez cu groază că şi dacă mă dezlipesc de porcoiul sentimentelor de oripilare care mă leagă de băştinimea mioritică, să-mi pice antena de bulgari dacă eu reuşesc să penetrez sentimentul ăsta de mândrie naţinală. Sunt român, sunt român, sunt pe veci, aici, stăpân. Aşa, şi? Mă legăn pe picioare ca o găină beată, aplaud defocalizat pe acordurile hitului, storc o lacrimă din cremenea pipotei, apoi ce? Care-i faza? Da..vine 1 decembrie şi tre' să îmbrăcăm fibra de adulatori patrioţi!!!
"DE CE?" - cum ar zice cineva...da, la tine mă refer, te ştii, nu trebuie să te mai numesc eu. De ce? Păi dacă nu o dăm în bărci cu lauda pentru aborigenii din dotarea neamului şi a grădinii de Rai pe-o gură de plai unde ne târâm zilele, ce sărbătoare naţională o mai fi aia? Ieeeee.....ieeeee...RO-MÂ-NI-A!!! RO-MÂ-NI-AAAAoleu, mămică, mămică, l-am împuşcat pe unu'! Ramp-papa-pam, ram-papa-pam...BUM!
Apoi văd o mână de ciumeţi care protestează cântînd (sau cântă protestînd - n-am reuşit să desluşesc tipul activităţii pe care o desfăşurau acolo). N-avem bani să mâncăm, măi, măăăăăiiii...n-avem bani să ne-ngropăm, măi, măăăăăăiiiiiiii...Demisia, domn ministru...Haidi băi, si-nc-odată măi flăcăi, hăi, hăi!

Get Adobe Flash player

Bine măi, hai, treacă de la mine...erau nemulţumiţi - chiar dacă pe unii îi mai umfla râsul - şi protestau cu obidă în suflet. Cântau de foame, ce mai la deal, la vale?! Dar nu înţeleg o chestie mică: dacă tot au pierdut o săptămână să străbată ţara, de ce nu şi-au invăţat repertoriul cum trebuie?? Păi ce era lălăiala aia diformă?? Dacă eu am nevoie de subtitrare pentru a-i pricepe (şi vorba 'ceea, camera de filmat e dotată cu microfon, din câte ştiu), ce să mai înţeleagă demnitarii din spatele zidurilor?? Măcar de-ar fi băgat şi ei dans ("Bebeluşele, dans", desigur), ca să aibă roşcovanul încrăvăţat la ce beli ochii!

Revenind la vigoarea patriotică: Ce spuneaţi? Să fiu mândru că-s român? De ce aş face asta?? Dacă tot mă apuc să mă umflu-n pene, aş prefera să fiu mândru de un merit personal, nu de voinţa sorţii. Dar chiar şi aşa, mă gândesc că s-ar fi sculat fălnicia-n mine de mă năşteam prin Qatar, Singapore, Taiwan, chiar Olanda...ţări cu un nivel de trai acceptabil. Nu ca la noi, coada clasamentului. Deci, pfuai, suntem teroare! Nu e de ajuns că ne-au luat şi Botswana + Trinidad Tobago + Congo şi alte state bananiere, dar noi suntem chiar şi în spatele ultimului clasat! Cum era aia? "Că de-acum românu-n lume, va fi vrednic de-al sau nume". :)) Măcar aici a nimerit-o! Cauţi "românul este.." pe Goagăl şi-ţi apare: "..ţigan, păduchios, hoţ".
"Noi suntem români, noi suntem români...."

No, şi după toate astea vine şi 1 decembrie! Păi n-am înţeles...de ce Apocalipsa nu vine niciodat, dar 1 decembrie ajunge cu regularitate? Nu e drept! Auziţi? Dacă dau o fugă la biserică şi-i pun un acatist de inimă albastră, poate la anul, cine ştie? Dacă zvâcneşte credinţa-n mine ca vigoarea în legedarul Herakle, mai ştii? Te pomeni că îi face pană autobuzul, îi deraiază trenul, îi naufragiază vaporul, îi moare avionul...d-astea buune. Şi pa-pa 1 decembrie...
De-aş fi fost urs...intram în fundul peşterii, ca să mă simt şi eu bine - nu săriţi aşa, că nu-s speofil! Întâi mă asigur că e majoră, că aşa îi şade bine unui gentleman. De-aş fi fost râmă, îmi săpam vizuină lângă centrul Pământului. De-aş fi fost o floare de colţ, mă mutam cu tot carabalâcul pe cel mai pisc muntos de pe planetă. Şi de-aş fi fost purice, plecam în vizită la verii de pe ornitorinc.
Dar aşa, ce să fac, dacă m-am născut un biet om??? Unde să mă ascund? La vârsta mea, e uşor de porc să mă mai pitesc sub pat...

ŞTIU!!! Mă las inundat de pozitivism - care mă alină ca o mamă, urlîndu-mi în urechi că mai am puţin peste o săptămână să mă decid. La naiba, poate totuşi vine Sfârşitul Lumii! O moarte d-aia subită, ca blackout-ul din Flash Foreward: tic-tac-tic-tac...BUF! Musca încremeneşte-n aer, gospodina leşină cu borcanul de murături în mână, beţivul cade lemn pe caldarâm; ca la un semn, toată suflarea e apucată de vertijul celor drepţi.
Ups, scenariul ăsta nu prea mai musteşte de norişori aurii, floricele pe câmpii şi cântece de joc şi voie bună...cred că mi s-a defectat o ţârucă organul responsabil cu euforia. Las' că se repară lejer! O gumă de mestecat, puţină salivă împletită cu multă dragoste şi e ca nou...MMMMMMMM...şi miroase şi-a căpşuni!

2 comentarii:

  1. "porcoiul sentimentelor de oripilare care mă leagă de băştinimea mioritică[...]"
    Cred ca îți dai seama ce am citit eu prima oară în loc de "băştinimea".

    RăspundețiȘtergere
  2. =))
    Nu că vreau să insinuez ceva, dar nu cred că erai prea departe de adevăr.
    Partea bună e că "noi suntem români, noi suntem români...noi suntem aici pe VECI stă-pâni!"

    RăspundețiȘtergere