Shrouded in Darkness

The Force is not so strong in this one...still, it is done.
Bad to the bone, baby...tananananaaaa...Bad to the bone.
MUAHAHAHAAAAAA.

Teorii formatoare de idei

Iar nu pot pătrunde atmosfera de lumină şi căldură care bântuie zilele acestea pe o mare parte din planetă. Mi se pare absolut inutil. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine...cred că mi s-a lehămesit cu existenţa de Homo sapiens!

Şi totuşi: suntem în acea perioadă în care trebuie să fim mai buni, mai frumoşi, mai gustoşi, mai aproape de aproape, mai curaţi, mai parfumaţi, mai afectaţi, mai sensibiloşi, mai iubăcioşi...într-un cuvânt, mai fini ca catifeaua. Doar că eu tind mai mult spre condiţia de naş, aşa că voi scrie despre ipocrizie.
Ce este ipocrizia? O bună bucată de vreme nu am ştiut, pentru că nu m-am întânlit cu ea (nu am tendinţe de semidocţie; nu mă încurc niciodată în definiţii, pentru că întotdeauna am preferat partea practică, experimentată personal; 3 măgării de cuvinte scrise de alţii într-un catastif mă cam lasă rece). Apoi, o altă bucată de vreme nu am putut să mă hotărăsc, pentru că limitele ei păreau extrem de largi. Dar nu, nu se poate aşa ceva! Deci sunt eu prea radical...greşesc pe undeva. Să o luăm logic: ce este ipocrizia?

Pe la început de liceu, era o înjurătură a domnişoarelor mult prea graţioase, adresată gibonilor în călduri de colegi nesimţiţi şi primitivi care le pipăiau pe sub bucata de cârpă care trebuia să fie fustă. Nimeni nu ştia ce înseamnă, dar suna de porc şi leza mândria de mascul în dezvoltare. Chestiune care îndepărta pretendentul la tron (dacă mă înţelegeţi ce vreau să spun mai cu perdea, că de! E perioada!)...aşa că poate de aceea, prin anii terminali, aceată adevărată odioşenie era rezervată doar zânulelor care furau iubiţi. "Auzi, auzi, IPOCRITA! Se apleacă niţel să i se vânture ţâţele şi bou' de iubită-miu intră în roşu şi e călare pe ea! Ne-NO-RO-CI-TA IPOCRITĂ! Nu intră ea în mâili mele, că o ciufulesc de îi merg fulgii de ipocrită ce este ea!"

Wooooooooo...frână! Deci gata! Acelaşi experiment dă cu zecimale diferite la mai multe repetări! Clar, eroare umană!
Aşa că m-am apucat să-mi reevaluez...eeeeeaaaaa...ia uite de unde se inspiră drăguţul de preşedinte....nu mă credeam atât de important (şi de modest, desigur!). ANYWAY! Deci m-am apucat să-mi reevaluez propriile trăiri. După ani şi ani, mă voi întoarce, cum spune şi titlul melodiei cu acelaşi nume.

Şi m-am întors. Acuma...nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine, ipocrizia reprezintă coafarea căcatului şi prezentarea lui ca pe o bijuterie de mare preţ; fardarea şi împopoţonarea unui parameci de baltă, care este apoi adorat ca un mare leu în exerciţiul funcţiunii; boul împotent cu răşini de Hopa Mitică (cum te prinde cum te f..scapă; te mai lasă 5 minute, iar te prinde, iar te scapă) altoit cu pursânge de taur comunal. Ipocrizia apare atunci când nu este nimic, dar tu vrei să pară că este.

Nu e o explicaţie chiar răzuită de pe pereţii academiei, dar cred că am ajuns la un rezultat destul de exact, din moment ce după câteva sute de ani de testat, mă proptesc inevitabil tot în el.
Uhhhhhhhhhhhhhh...apoi iar m-am speriat. Am realizat că totul musteşte de ipocrizie. Viaţa este o mare înşiruire de ipocrizii, un lanţ de convenienţe idioate, care să ne satisfacă la moral (fără prezervativ, normal; latexul micşorează plăcerea, se ştie!!). Că doar suntem civilizaţi şi evoluaţi, ce plugu' meu! (vorba lu' nea Traian, Domnul Preşedinte Al României)

Nu mă credeţi? Nu-i nimic...am experienţă la întrebări de genul "Cum se numea Mihai Viteazul şi de ce?", aşa că nu mi-e peste pământ să mă argumentez cu o situaţie inspirată din viaţa reală (orice asemănare cu o anumită persoană este pur şi simplu întâmplătoare)
Toată lumea a auzit de Robotzi, magnificul serial de animaţie care a băgat în fibrilaţie întreaga suflare autohtonă. Robotzii sunt miştoci, cool, marfă de marfă, beton armat, fency şi trendy, toate în acelaşi timp. Fără cont pe Facebook...treacă-meargă, încă mai eşti recunoscut prin cercurile de pretenari...dar dacă nu începi conversaţia cu "Ce faci Foca?", eşti bulit (ca în Locotenentul Bulit, adică)! Nu tu sonerie cu Robotzi, nu tu imn, nu tu ton de mesaj...Băi! Eşti că nu mai eşti, ce tot o dăm atâta după vişin! Nu bagi măcar un "să mi se ardă sursa!...uaaaaa....aolică, va fi spus! Marş acasă! Mâine să pui mâna să vii cu părinţii de mână la şcoală!
Şmenozeala fără Robotzi e doar o blegeală. Ei pun sâmburele în cireaşă şi îndoaie banana; cu ei, soarele străluceşte mai tare, cerul este mai senin, iarba este mai verde şi păsăricile sunt mai vioaie. Boschetarul se respectă şi bea whiskey, nu poşircă de rumeguş şi găinaţ fermentat...chiar şi câinii comunitari nu se mai împerechează prin sex, ci fac dragoste. (să-mi bag, dacă nu sună aproape identic cu descrierea oricărui Pământ al Făgăduinţei, de peste graniţe)
Robotzii rules, tată! Cam obsceni pe alocuri, uneori uşori mârlani, dar şmecheri nevoie mare. Bazaţi. E o încântare să-i asculţi. Sau doar o plăcere vinovată.
Nu prea sunt în pas cu moda, nu îmi place să dau citate din mari clasici în viaţă; de obicei sunt puţintel invizibil, dacă ar fi să mă rezum la un cuvânt; deci când am pus mâna pe tonuri de apel cu zisele Robotzilor l-am apucat pe Dzeu de picior! În sfârşit, eram recunoscut de societate! "Şi ia zi fra...vrei să auzi ce betonării am pe telefon? Hai, hai, că o să-ţi placă...nu te sfii". Şi numa' ce vine o gagică la mine: "Ooooooo...ROBOTZI! Dă s-ascult şi io! Sunt fană! Îi ştiu pe de rost! Nu ratez nimic de la ei!" Şi îmi smulge telefonul din mână, îl pune la ureche şi începe să zâmbească încântată (aş fi zis "tâmp", dar nu se pretează genul acesta de limbaj în prezenţa divelor), gângurind relicile uşurel. Apoi ajunge la o parte cu urări de bine, acoperite de bipăituri timide; imediat, săraca sclifosită se înroşeşte la faţă, îmi aruncă telefonul şi se încruntă speriată: "Aaaaaaaaaaa...păi începi cu d-astea? Hai bei, fugi d-aci că nu ascult golănii de cartier!". Eu...perplex! Vă daţi seama...nu era cu fana, cu ştiutul pe de rost...Am rămas prost în drum, să-mi trag palme! Deci CHIAR AŞA???? Las-o jos, că măcăne rău de tot!

Uuuuuuuuuussssssssssssssssssaaaaaaaaaaaaaaa...sunt calm, sunt calm...
DA, dom'le! Ipocrizia există, ne scăldăm în ea în fiecare secundă.
Ne cotonogim ca disperaţii la dădutul pe d-a moaca a celor sfinte, dar altfel, plezneşte manierismul şi politeţea în noi; gena manelistă vibrează în fiecare respiraţie a naţiunii, însă suntem un popor de culţi în cap, care rup uşile ateneului în fiecare seară; toţi ne uităm numai pe Discovery Canal, dar zapăm pe telecomandă fix când Diaconescu e gata să mai scape câte-o băşină, iar noi suntem mereu prezenţi, pentru că trebuie să fim informaţi cu privire la mondenităţile care ne populează viaţa; citim pe nerăsuflate teancuri de Cosmopolitanuri şi Felicii, pentru că doar ele sunt conforme cu atributele de eleganţă care ne caracterizează, dar chiloţărelile de sezon le ştim pe nerăsuflate, "din auzite"; fiecare-n parte este cumpătat şi nu face excese alimentare, dar spitalele gem de orătănii cu rău de stomac, după fiecare chiolhan naţional; şi preferata mea: toţi suntem anti-băsişti, dar Adoratul a fost reales...Cum asa ceva?
M-am obişnuit: Românica mea este un tărâm al contradicţiilor.

Ipocrit sunt eu, eşti tu, este oricine care îţi creează câte-o imagine pentru fiecare mediu în care intră; este oricine care nu spune lucrurilor pe nume...şi nu există nimeni care să facă aşa ceva. "Spun adevărul verde-n faţă"...dă-te băi d-aci, că iei vopseaua! Dacă aplici teoria asta nu ţii la acea persoană! Orice sentiment duce la ipocrizie...ori dacă spui "verde-n faţă", ţi se-mbrăhăne de acel cineva. Te doare-n patină, pentru că nu te oboseşti nici măcar să minţi pentru a-i proteja bruma de sentimente. Însă cu o persoană de care te leagă orice, schimbi foaia.
"Dragă, rochia asta mă face grasă?" Ce poţi să răspunzi la o întrebare cu soluţie unică??? "Nu iubita, nu e rochia de vină"? Normal că nu...eşti ipocrit, retuşezi realitatea şi o dai în bărci: "Nu iubita şi punct" Gata, orice altceva e în plus!

Societatea este ipocrită; o anumită doză de ipocrizie este acceptată, de cele mai multe ori chiar recomandată, pentru că ea stă la baza relaţiilor interumane. Ceri un nr. de telefon la care ştii din start că nu vei suna sau doar saluţi un cunoscut după ce abia i-ai pomenit originile, fumezi ca să te dai mascul feroce/femeie fatală sau bei şi râgâi din fundul maţului gros ca să pari dezinhibat, este vorba de acelaşi lucru: IPOCRIZIE!
E simplu.

Cred că ar trebui să închei cu urări, că cică aşa se face. Doar că habar n-am ce să zic...Hristos n-a înviat încă, deci asta iese din schemă. Hmmm...hai că mi-a venit:

Vă doresc un Paşte liniştit.

Ceaţa

guestpost by Ludoviov , cu dedicaţie pentru mine. Oare de ce?

Urcînd pe dealul ce se înalţă
În faţa pasului pierdut,
Te regăsesc în umbra lunii
Şi-a nopţii celei ce-a trecut.

Pentru o clipă te-am zărit.
Cu părul tău ce mă omoară,
Cu glasul dulce şi rărit
Şi ochii negri ce mă înfioară.

Dar ai plecat cum ai venit,
Ca o efemară ceaţă peste blocuri
Şi m-ai lăsat cum m-ai găsit:
Cu inima ruptă în zece locuri.

To be, or not to be

guestpost by Ludoviov

Sunt mort.
Nu sunt viu şi nici nu pot
Să vin în jurul tău,
Ca să trăiesc în noaptea rece.

Sunt viu.
Nu sunt mort şi nici nu pot
Să mă ridic din jurul tău,
Ca să trăiesc pe cerul nopţii.

Sfinţenie la purtător

Oficial, naţiunea a intrat in fibrilaţie pascală, iar eu simt cum îmi creşte presiunea în sucul celular. Mă ia ameţeala când mă gândesc la ce va să vină...cozi interminabile la orice, nervi întinşi la maxim şi înjurături printre dinţi, aruncate cu dărnicie în stânga şi-n dreapta, apoi bătăi şi codălăuri la bucate sfinte.

VINE PAŞTELE, şi toată lumea se pregăteşte pentru asta!!
Este timpul să fim asaltaţi de reportaje despre ce bucate de tradiţie îşi mai permite românul. Se propteşte o precipitată printre nişte hălci de carne, îşi înfige microfonul între buze şi începe să se întrebe afectată CE PUNE ROMÂNUL PE MASĂ?? (Tanti, alooooooo, TANTI...pe masă, tot românul va pune întâi şi întâi O FAŢĂ DE MASĂ! Garantez!! Gata, ne-am liniştit?).
Normal că nu; ce suntem proşti? Deci: doamnelor şi domnilor, astăzi o să vorbim despre ştirea care macină conştiinţa naţională ca mucegaiul într-un lemn putrezit...DA, Irinuca a plecat de la Izvorani! Dar eu vroiam să mă refer la CEALALTĂ ştire care ne seduce neuronul mioritic...NU, PEPE NU S-A ÎMPĂCAT CU ZĂVO! Vorbeam de CEA-LAL-TĂĂ PRO-BLE-MĂĂ DEEE SEE-ZOOOON...aia cu haleala...
AAAAAAAAAAAA!!!! Păi zi frate aşa, să priceapă şi omul!!!

Deci, încă o dată! CE BUCĂŢI ÎŞI MAI BAGĂ APROAPELE ÎN GURĂ, DE SĂRBĂTORI? Anul trecut...pfuai! Bei, a fost giugic! Poporul a introdus la maţ, mai ceva ca-ntr-un spital de urgenţă pe timp de război! Era criză, da' nu prea; pe când acum...nu mai este bani! Nu ştiu ce-om mânca, toate ale e scumpe de mori! Ce bani de cinemauri şi muzee? Conform unui sondaj, islandezii merg de 4-5 ori/lună la chestii d-astea de deştepţi, noi...ioc! Cei mai proşti din curtea şcolii! Nici măcar o dată pe an...GREŞIT! NOI O FACEM ÎN FIECARE ZI! Mergi la alimentară, THRILLER! ŞOC ŞI GROAZĂ!! Mielul are ditai biletul în frunte: vă rugăm, nu atingeţi exponatul! Adică cum, nici măcar să punem degetul să se impregneze aromă, ca apoi să îl sugem cu sârg la ocazii?? NU, NIMIC! Muzeu de istorie naturală, nenică! Admiri şi pleci, ce puii mei să faci? Ciobanii preferă să vândă marfa pe piaţa internaţională (emancipare, nu aşa!), decât să se certe cu muşterii autohtoni şi pe ultimul bănuţ.
Bine, bine, şi românu' ce mai mănâncă? E Paşte, trebe musai miel!! Cum să stai aşa, fară mielul tradiţional? Unde-s cele cuvenite de pe masă?? Ha?? Miel, avem nevoie de miel! Ce Paşte e ăla fără miel?? Ar fi ca un Crăciun fără porc, la naiba! Spune-mi ce ai în farfurie ca să-ţi spun ce sărbătoreşti! Cum să pui pe farfurie altceva decât miel...vrei să mă încurc??

Dar vine Paştele. Gospodina îşi curăţă ograda, oaia se pune pe fătat, preotul începe spovedirea norodului păcătos, pelerinul pupă moaşte pe bandă rulantă, ziarele oferă gloatei spirit creştin la pachet: DOAR AICI vezi noile silicoane cu care s-a tunat Sexy Floricica; şi nu uita! Azi şi numai azi, ai pachetul special de sărbători: trusa micului creştin - aghiasmă şi pământ sfânt din Ţara (şi mai) Sfântă - la un preţ special! Nu rata!
Unii îţi scot ochii cu Biblia pentru copii în 2 volume (complet) ilustrate, alţii îţi îndeasă pe gât ediţia în 8 volume (revizuite şi adăugite, probabil). Dar de ce să-ţi strici ocularele citind aiurea, când s-au inventat filmele?? "Iisus din Nazareth", fra', ăsta film! Am crescut cu el, e moştenire de familie! Deja face parte şi din tezaurul naţional...Chiar şi Burebista îl urmărea, încă de când era copil. Cum să nu ai aşa ceva în casă?

Vine Paştele...şi orice credincios care se respectă, se purifică prin post. Înjură cu obidă, da' imediat bagă un "Doamne iartă-mă" în barbă; stă cu dinţii-n curu' la tot ce este viu pe planetă, dar mănâncă bălării de pe şanţ, ca să nu-şi spurce sufletul.
Cutremur la japonezi...mama lor de necreştini! Aşa le dă Dumnezeu palme, că prea şi-au luat-o în cap! Omor la libieni...fugi băi d-aci cu rătăciţii tăi! Dreapta credinţă nu e la ei, Domnul le mai dă câte-un şut, ca să-i trezească! Woop their asses, God! Show them who's The Almighty around here! (Uai, da' Dumnezeu e smardoiul cartierului şi face practică pe noi? Nu ştiam; parcă era cu iubirea, alea-alea...da cine sunt eu să pun astfel de întrebări? Crede şi nu cerceta, aşa scrie la Carte!)

Apropo. Ce mai înseamnă să ţii post (alimentar) în ziua de azi? Nu că mântuirea ar sta fix într-o urjumă de carne care ţi-a pângărit stomacul în prohibiţie...dar nici măcar preoţii nu mai ştiu. Cu 300 de ani în urmă, era simplu; e de la animal, nu te atingi. Băi! Fasolea o dă vreo orătanie de prin curte? Nu...deci e bună! Laptele? Îl face vaca, piei Satană cu ispita ta!
Acu, să-mi trag palme, că habar nu ai ce să mai îmbuci! S-a inventat brânză de post, carne de post, ciocolată de post, cârnaţ de post...numai că nu e chiar aşa de simplu. Laptele cică e "de dulce", dar laptele praf e de post! De ce? Laptele praf e lapte deshidratat şi trecut printr-un pulverizator. Deci, unde este trasată linia care împarte hrana după principiile astea bisericeşti? La nivel molecular? Amândouă produsele conţin lactoză...nu ar trebui să fie amândouă la fel? De ce are importanţă dacă îl dă lighioaia sau laboratorul, când compoziţia chimică este aceiaşi?

Vine Paştele...iar românul e prototip de pioşenie. Civilizaţia s-a născut la sat, elavioşenia s-a născut pe aste coclauri. Mi se topeşte inima ca o îngheţată la soare, când văd cohorte de cuvioşi care se roagă cu lacrimi de crocobaur smerit pe la câte-o icoană, pentru bunăstarea aproapelui lovit de tărăşenii naturale; se roagă să-i cocoşeze Ăl De Sus cu bunătăţi, că doar merită! Ştiu că merită!
Chiar deunăzi am văzut o culme de un cocala...ăsta...credincios; amărât, săracul om, amărât; avea o janghină de Dacie, că ţi-era frică şi să te uiţi la ea, ca nu cumva să se năruie sub greutatea privirii tale. Da băi, da credincios om! Ce e-al lui, e pus deoparte, n-ai ce comenta! Credincioasă fiinţă! Parbrizul maşinii era tapetat cu crucioace de toate formele şi mărimile: mici, mari, sclipioace, beculitoare, poleite, aurite, lustruite, încustrate cu pietricele sau ciucuraşi, dantelate, multicolorate, cu clopoţei, cu zorzonei, cu...HHHOOOOOO!!! Să-mi pice ţigla de pe casă, că habar n-avem că o cruce se poate lucra în atâtea miliarde de tipuri. Pfuai de mine şi de mine! Avea nenea ăla o perdea de crucioace pe parbriz...cred că şi-a mutat ştergătoarele pe interior, că altfel nu mai vedea să conducă!
Dar faza cea mai tare: la cel mai loc de cinste de pe acest adevărat altar ambulant, fix sub oglinda retrovizoare, cine crezi că-mi trona? O "iconiţă" cu Hannah Montana!! WOW! Deci...WOOOOOOOW...gata tati, îmi iau jucăriile şi mă duc la scara mea! No comment! Eşti bazat, ce pana mea?

Românul are talente în credinţă, n-ai ce spune. Dar vine Paştele şi trebuie să fie şi mai credincios, să se întreacă pe sine. Dacă rugăciunea ar fi probă de olimpiadă, noi am fi campioni mondiali. Asta e de bine, nu-i aşa?

Vine Paştele...prilej de ipocrizie maximă şi ghiftuire până la leşin.
Toţi se plâng de lipsuri, dar facem pariu că după ce trece dileala, se vor arunca la tomberon tone de mâncare? Masa trebuie îmbelşugată, că aşa se cere...vrei să nu mai intre Dumnezeu cu lumina în casă, dacă nu vede toate cele cuvinenite? Şi mai e o chestie: Cum ţi-ai mai exprima bucuria Învierii, dacă nu-ţi muţi alimentara pe farfurie? Apoi...bagi crăpelniţă ca disperatul, da' cât să cuprinzi şi tu? Şi dacă te păstrezi tot timpul anului pentru masa pascală, tot îţi mai trebuie câteva stomace ca să dovedeşti munţii de mâncăruri care ţi se plimbă prin faţa ochilor!

UUUUUSSSSSSSSSSSSSAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA...Vine Paştele!
...Abia aştept să treacă Paştele...

Nana korobi ya oki

...or "Fall seven times, get up eight"

Coz they are the children of the gods.
Coz I know they'll overcome this tough situation.
Coz I believe in them more than I believe in myself.
Coz I don't give a shit about Romania, but I would give my life for them:
Come on Nippon, Yomigaere! Rise and rise again, til the end of time and beyond!

România retardată

Motto:
"Pardon, pardon, e rândul meu,
La rând am aşteptat şi eu.
Aşteaptă şi nu te grăbi
Şi rându-ţi va veni."
Iniţial, am încercat să înţeleg situaţia: Frate, ţara asta are lustru pe jeg de la atâta sărăcie. Oamenii sunt amărâţi, mănâncă o bucată de pâine la o masă, apoi 3 zile se hrănesc sugînd resturile care le-au rămas înţepenite printre măsele (d-aia nici nu se practică spălatul pe dinţi pe la coclaurile autohtone; adică...noi ce mai mâncăm dacă irosim hrana aiurea? Dă-i în mă-sa de dinţi, că doar suntem neam dumnezeiesc şi popor cilivizat! Ne apără dumnezeu de carii; sau dacă Sfântu' nu e pe recepţie, profităm şi noi de avansul tehnologic: punem proteze, la naiba!!) Ţin minte şi acum imaginile cu pensionari septuagenari care se buluceau la o promoţie de de la un mall, pentru că se dădea încălţăminte la reducere....şi în principiu, i-am aprobat. Pensii mici, pantofi scumpi, logic. În condiţiile în care e greu (uneori spre imposibil) să-ţi asiguri pâinea de zi cu zi, achiziţionarea de galoşi pentru o promenadă rustică prin fundul grădinii devine un quelque chose desprins dintr-un episod de Star Trek.

Apoi am văzut bătăi la oferte de bormaşini, detergenţi sau zahăr şi m-am sucit; am reevaluat situaţia, ca să mă folosesc un termen prezidenţial. Aici nu mai e vorba de sărăcie...ci doar de primitivism în stare pură. Tembelism feroce. Barbarism animalic.
Românii sunt învăţaţi să stea la coadă, să se cotonogească pentru un solz de peşte sau o coajă de portocală. Face parte din genetica speciei noastre. De ce să negi realitatea? Dacă s-ar da câte o sacoşă cu căcat pe gratis, garantez că ar fi genocid. Apocalistă, nene. Nu avem bombe atomice şi arme, ca să plecăm la luptă?? Las' că inventăm, mintenaş!
Al treilea război mondial va începe de la grupurile de gospodari care îşi vor disputa ultima linguriţă de căcat de pe teritoriul românesc. "Lasă bei, că e bun!! Îl pui la fermentat, aştepţi câţiva ani, îl împrăştii pe ogor şi faci o recoltă...ţâţă de mâţă!! Iei fasolea cât pepenele, nu alta! Uite cum se gândesc dragii de conducători la noi, ăştia mai oropsiţi de soartă..ne dă belşug, ca să nu mai murim de foame!! Dacă nici asta nu mai este gândire în perspectivă şi reformă agrară pe termen lung, nu ştiu ce altceva ar mai putea fi!"

Cea mai bună metodă de stoarcere a strugurilor în vederea obţinerii vinului de calitate este călcatul în picioare a chiorchinelor. După câteva milenii de evoluţie, rasa umană nu a reuşit să inventeze o metodă mai eficace ca acesta, indiferent de câte multi-sute de microcipuri şi roboţi industriali s-ar folosi. Deci: dacă la ăia merge, oamenii de ce nu s-ar frăgezi prin acelaşi procedeu? Bagi nişte vibromasaje după câteva ore de înghionteli la o coadă, de nu-ţi mai trebuie spa şi sala de fitness o lună întreagă! Stai la rând şi te dor muşchi prin locuri pe care nici nu ştiai că le ai!
Iar bomboana de pe colivă vine abia acum: TOTUL ESTE PĂ D-A MOACA! Tre' să fi cretin să nu profiţi de o asemenea ofertă! Păi cum? Şi la pomană să fi prost?

Ceauşescu s-a prins de fază şi a speculat situaţia: dacă mulţimea asta vrea, asta va primi! Apoi dictatorul s-a dus, gloata e debusolată. "Aoleu, nu mai avem cozi? Şi eu unde îmi mai arăt muşchii? Unde mă mai înghesui?? De la nefolosire, coatele se usucă şi pică! Tulai, Doamne!! Vreţi să cad bolnav la pat??"
Noroc că s-au inventat promoţiile şi alegerile electorale, cu pomenile aferente. Deci dacă nu-l ducea capul pe ăla de l-a dus capul să născocească aşa ceva, naţia asta crăpa de inimă rea. Păi cum, măi frăţicule...nici un codălău, nimic? Nu. Adică, nimic, nimic? Nu. Chiar aşa nimic, nimic, nimic?? Poate a mai rămas vreun rest pe undeva... NU! Păi şi eu ce fac acuma?

"Şi ce ai vrea? Să nu mai stea lumea la coadă? Să ne ucidem ca nişte demenţi care nu au răbdare să le vină rândul?" Nu, nu e asta problema.
După seismul de luna trecută, japonezii au trebuit să stea la rând pentru alimente, apă, benzină, lanterne, pături..orice. Era o situaţie de viaţă şi de moarte, însă atmosfera de acolo nu se compară nici pe departe cu cea de la noi. Ei o duc greu, dar sunt mândri în disperarea lor. La noi..dacă înghesui într-un ţarc o haită de lupi hămesiţi şi o turmă de...mioare (sună mai laic, aşa-i?) turbate, nu cred că reuşeşti să provoci măcelul care s-a iscat pentru o plasă cu 2 peşti împuţiţi, primiţi pomană din prea-plinul unui ales de pe care se scurg zoaie de grăsime într-un şuvoi mai abundent decât Oltul (la Cozia, desigur).
Dar şi eu prost! Să încerc să asemuiesc Japonia cu Românica este ca şi cum aş încerca să compar un diamant cu o balegă stătută. Na, ia-o p-asta! Caută asemănări şi deosebiri, fă o listă şi pune în balanţă!


Ufffffffff....ce să mai zic?? Mi-e greaţă şi am o vagă impresie că nici un camion de lămâi nu o va potoli.
"Uitaţi domnu', să vedeţi cum arată România retardată!"

Visul unei nopţi de (primă)vară

Că România este o ghenă de parameci, gunoaie şi sugărori, se ştie. Am spus-o şi eu de atâtea triliarde de ori, încât am împresia că-s o placă stricată, care se învârte în derivă. Deci nu, nu mai are rost să afirm o evidenţă pe care o poate observa şi un orb. S-a atins maximul idioţeniei, nu se merită să fac risipă de energie; însă din când în când mai apare ceva.. o nouă culme, care să mă facă să rămân perplex în faţa realităţii. M-am obişnuit; suntem o naţie în cădere liberă şi ţintim mereu spre absolutul ei. Însă uneori, se mai întâmplă ceva...genul acela de lucru, care îţi împarte existenţa în două: înainte şi după. Este ca o palmă divină, care te trezeşte din letargie şi te face să realizezi că ai greşit; mult iubita şi stimata noastră patrie nu este atât de rea pe cât credeai...ci mult, mult mai rea. Inimaginabil de rea. Odios de rea. Meschin de rea.

De pe Lună, ograda naţională se vede ca o pată întunecată şi cangrenată într-o mare de lumină şi culoare; un buboi imflamat pe faţa unei planete netede ca un cur de bebeluş, o glumă proastă pe care Mama Geea şi-o joacă sieşi.
Din avion, se observă şi detaliile: casă-casă-boschet-şanţ-boschet-boschet-izlaz-coteţ-izlaz. Adevărate urme de civilizaţie, băi tată!
Dar dacă îţi muţi privirea mai acana, spre...orice altă direcţie în princiu, orăşel-autostradă-câmpuri parcelate-autostradă-orăşel-câmpuri parcelate-mai multe câmpuri parcelate-autostradă-autostradă şi iar autostradă...Sesizaţi diferenţa? Noi avem multe izlazuri cu boscheţi decât restul umanităţii, în papucii mă-sii!! Deşi...e uşor de înţeles: în vine ne curge sânge latin, de mari iubăcioşi; dacă nu am avea tufe şi ne-ar apuca brusc extazul casanovic, unde ne-am mai exercita moştenirea genetică? Pe imaş, ca dobitoacele? La naiba! E bine şi eco, e bine cu plata în natură, dar chiar aşa pe teren viran, să te tragă curentul la amigdale? Păi, oameni suntem, sau cârlige de rufe?

Românii sunt o enclavă de sălbăticie în mijlocul unei zone metropolitane, o rezervaţie de barbari într-un centru comercial. Locul nostru ar trebui să fie la un muzeu dedicat ciudăţeniilor naturii, pentru că rar ai ocazia să întânleşti aşa ceva într-o viaţa de om. Ştiam, bănuiam că tribalismul nu are o arie de răspândire prea întinsă. Aici suntem noi, acolo sunt ei: 2 mulţimi separate, total diferite; 2 entităţi distincte, care nu se pot intersecta niciodată, care nu se pot reuni niciodată. Ce e-n A şi nu e-n B?? Totul!! De treci codri de aramă, de departe vezi albind şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint. De cum treci în cealaltă lume, simţi diferenţa. O vezi, o miroşi o atingi. O iei de mână şi zburzi pe câmpii. Râzi, pentru că ai evadat.

Soarele străluceşte mai tare, cerul este mai albastru, iarba este mai verde. Mi-e milă să calc pe trotuar, pentru că nu e fir de praf pe nicăieri; mă oftic că nu am învăţat să levitez...îmi vine să mă descalţ, pentru că oricum ştiu că nu mă voi murdări. Toate strălucesc, toate-s vechi şi nouă-s toate. Metalul nu are nici o pată de rugină, vopseaua nu e scorojită pe nicăieri, gardurile nu stau într-o rână, aerul nu este îmbâcsit de smog şi arome îndepărtate de bălegar. Nu faci slalom printre cerşători, nu rişti să te muşte de...obraji nici un câine mai tupeist. Nu vezi mucuri de ţigări aruncate anapoda, nu calci pe covoraşe rustice de seminţăraie şi ambalaje de chipsuri. Sunt înconjurat de o lume multicoloră din lego, modelată de un copil mult prea atent la detalii. Aleile nu au pavele lipsă, străzile pietruite nu sunt întrerupte de nici o fleaşcă asfaltică; clădirile nu sunt jerpelite pe la colţuri din cauza vreunei buruieni buclucaşe, zidurile nu sunt mucegăite, pasajele nu miros a urină stătută şi a rahat.

Şoseaua este aglomerată, dar îmi ţiuie urechile de la atâta linişte. Sunt uşor surprins să o văd atât de dreaptă...la noi nu este aşa (nu mă pot aşeza nici acum în bune condiţii, datorită gropanelor de pe pista românească, pe care le-am simţit până-n fundul capului). Ei nu au tranşee pe şosele...se pare că nu au auzit de ultima fiţă în domeniu de trasport. Proşti, nene, needucaţi. Ţărani tradiţionalişti şi fără spirit inovator!
Claxoanele nu îmi sparg timpanul (pesemne ăştia sunt atât de idioţi încât nu i-a dus capul să-ţi doteze trocaletele cu goarne de atenţionare a gagicilor), înjurăturile nu îmi siluiesc neuronii - deci nici nu pleznesc de masculinitate...pe cuvânt, creaturile astea au cam multe lipsuri.
Ici-colo pâlcuri de oameni discută ori se plimbă cu bicicleta sau cu rolele. Nu mă cunosc, dar mă salută cu zâmbetul pe buze, pentru că... nici până acum nu ştiu de ce. Bănuiesc că-s pe etnobotanice sau ceva...

La noi e ţara lui "ce te uiţi, bă urâtule?". Ei îmi zâmbesc. Nu am înţeles cum pot face asta; şi ei au probleme, şi ei au greutăţi. Un nene taximetrist care îşi verifica cu o uşoară agitaţie ceasul, îmi mărturiseşte că se grăbeşte puţin pentru că trebuie să fie prezent la al doilea job; ce să-i faci? Famelie mare, renumeraţie mică, după buget. Sau cum spunea un alt filozof contemporan mai pe de-a dreptul: Viaţa-i grea, copiii-s multe, fraierii să suge...ăăă...fraierii este proşti.

Nici la ei nu e vreun Rai de firmă sau ceva de gen. Şi ei au lichelele lor (cum mă atenţiona "prietena mea aiurită"), şi ei au cretinii lor; rasa umană este eminamente tembelă, dacă e să o iei chiar de la esenţă. Cred că Dumnezeu iubeşte proştii, altfel nu ar fi făcut atât de mulţi...si nu există ţară pe planeta asta, care să facă vreo excepţie (România este vârful moţului la moţ, în privinţa asa - în sfârşit, ceva la care excelăm; Iupiiiii!!!). Ştiu că nicăieri în lume nu există mega-splendoare şi palate cu cohorte de virgine care să îţi îndeplinească orice dorinţă, dar mai ştiu că oriunde în lume este mai bine ca la noi, din orice punct de vedere ai privi situaţia.

Noi am uitat să trăim. Nu avem de ce să zâmbim. Fiecare are lumea lui, propriul său pacheţel de problemuţe. Nu există coeziune, colectivitate; Only you are responsible for you, cum spunea Întâiul Fiu Al Neamului, în rarere-i momente de sinceritate. Păi ia stai mătălică niţeluş... şi cam cine ai vrea să te ajute? Statul? Da ce, Statul te-a făcut? Statul e mă-ta, să aibă grijă de tine? Nu-ţi convine, trebuia să te învredniceşti să te naşti pe alte meleaguri!
Studiile europene arată că suntem ce-a mai pesimistă seminţie de pe continent. Hai, să mori tu! Bă psihologistule....noi avem pe Moni şi Iri si Pepe şi...cum o mai cheamă şi p-aia? Dacă nici asta nu e prime-time special, ce altceva ar mai putea fi? Jay Leno? Hai băi fetelea, fă-te boc şi du-te acasă cu boşorogii tăi! Sugi o ceapă şi taci! Cum să te distrezi dacă nu îţi mai clăteşti ochii cu vreo grasă cu ugerele până-n genunchi, dacă nu mai asişti la vreo elegantă şi neaoşă ţigăneală între starurile de primă mână. De fapt...ce zic eu de primă mână? Ptiu, ptiu, ptiu, ce prostii îmi ies pe gură! Astea-s staruri de amândouă mâinile, bei nenicule, bei!! Învaţă şi ia aminte!!
Noi nu avem de ce să zâmbim...ne doare burta de atâta râs!! Bântuie veselia printre noi, mai ceva ca moartea printr-un oraş atins de ciumă.

Noi nu avem de ce să zâmbim? Nu cumva eşti cam prost? Uiţi că am ieşit din criză, încă de pe 1 aprilie? So...Let the riches come! Abundenţa mă sufocă..help, help!! I need some fresh air, pls! Şi Dumnezeu a fost pe frecvenţă, pentru că mi-a auzit ruga; se pare că am intrat din nou în căăăă..criză; dl. Minibăs cică ieşim iar, pe 13 mai ora 9 fix - matinali frate...cine se scoală de dimineaţă, înseamnă că s-a culcat cu găinile; elementar, dragul meu Watson, elementar!
Suntem un neam uşor nehotărât. Intrăm-ieşim, intrăm-ieşim...nu avem stare deloc. Sau poate o fi tot pe sistem de "Buzele taleeeeee, două petaleeee, când le sărut mă tooopesc pe picioareeeeee"...mai ştii? Of, IUBIREA!!!
Nu sunten neam nehotărât, doar unul foarte iubăcioc! Iubim orice şi pe oricine (mai ales dacă ne ia ochii cu o găleată de orez), chiar şi pe Criză...d-aia nu ne putem dezlipi de ea. "Iubeşte-ţi duşmanii", aşa scrie la Carte!

A venit timpul să mă întorc. Mă simt ca un condamnat la moarte, care este readus în carcera sa şi îşi aşteaptă sentinţa. Sunt romn, ce altceva mai am de făcut? În urechi îmi răsună o voce suavă: "Las', că toţi murim; numa' te rog eu, nu muri acum, că nu am bani să te îngrop". O fi celălalt eu...nu sunt sigur. Sunt român, dar trăiesc cu speranţa că îmi voi învinge karma asta diabolică şi viaţa viitoare mă voi reîncarna într-o fiinţă mai evoluată; o râmă ar fi perfect.
Nu-mi vine să cred ce fac, revenirea mă şochează. Sunt uimit şi foarte, foarte speriat. Nu are rost să mă zbat, nu îmi fac decât mie rău. Sunt bulversat. Un gust amar, mult prea cunoscut, mă inundă. Mi-e scârbă.
A fost un vis...unde am găsit tot ce am pierdut aici. Am găsit-o pe Ea.
A fost doar un vis. Sau nu?