La un club, la un colţ de stradă, sau aşa, pur şi simplu, un băiat şi o fată se întâlnesc...Ea e frumoasă, atractiva, lui îi lucesc în soare muşchii lucraţi cu sârg la sală. Sunt atraşi reciproc, aproape instantaneu. E CLAR..DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE...Se întâlnesc de câteva ori, şi „te iubesc”-urile încep să fie aruncate cu neglijenţă în stânga şi în dreapta. E CLAR, IUBIRE. Ea face mâncare bună, el poate. Ea e frumoasă, el e genul „macho man”. După un timp, se ceartă, dintr-o prostie. Gelozie absurdă şi prostească. Îşi aruncă cuvinte urâte unul altuia, apoi se despart. El...totuşi poate (chiar mai mult). Ea e foarte sexy. E IUBIRE. Se împacă. Apoi iar se ceartă. Nu îşi mai vorbesc, nu se mai suportă unul pe celălalt. Rup orice legătură. UNDE E IUBIREA?
Iubirea a devenit ceva atât de banal...Dacă vorbeşti puţin despre suflet şi iubire, eşti sensibil(ă). Eşti deosebit(ă). Nu eşti un porc/tută ca restul lumii. Iubirea este peste tot; în engleză, franceză, spaniolă, română sau maghiară, „TE IUBESC” sunt cele mai rostite cuvinte. Odată cu iubirea vine însă şi spiritul de Sherlock Holmes, vin talentele lui James Bond şi neîncrederea lui Iuda. Iubeşti, deci trebuie să fii gelos. Să urmăreşti fără demnitate telefoanele iubitei/iubitului, să îi monitorizezi e-mailul cu neruşinare, să fii atent(ă) la orice privire, gest sau cuvânt ca un obsedat, nu mai este un sacrificiu. ESTE O NECESITATE (care trebuie făcută, ca orice necesitate). Te-ai angajat la S.P.P, C.I.A. şi K.G.B. şi execuţi „arestul la domiciliu” pornit doar din dorinţa ta firească de a proteja ceea ce iubeşti. Iubesti, eşti gelos. Cu cât eşti un Clouseau mai aprig, cu atât iubeşti mai intens. E normal. Oricine îndrăzneşte să îi mai repete celebrele cuvinte iubitei/iubitului, „e mâncat”, clar. Dar ceea ce nimeni nu observă este că, dacă sentimentele sunt reale, poate să vină toată populaţia globului să îşi mărturisească dragostea faţă de partener/parteneră, pt ca el/ea nu observă. Te iubeşte doar pe tine. Doar că e mai greu cu analiza logică, plus că... acum e rândul tău şi nu accepţi să îţi ia cineva lumina strălucitoare a reflectoarelor, nu accepţi să îţi fure „iubirea”. E maneaua ta, fără drept de apel.
Iubim atât de mult, încât avem şi o zi specială dedicată acestui sentiment nobil. Că doar suntem evoluaţi...nu mai trăim în caverne. Acum iubim. Mult, des şi tot ce mişcă. Nu te poţi numi „iubitor” dacă, atunci când a venit ziua aceea specială, nu dai fuguţa la chioşcul de pe colţ şi cheltui cât mai mult pe diferite prostioare de porţelan, bumbac sau alt material, care reprezintă inima. Inima ta, care o dăruieşti persoanei iubite. Cu cât ai mai mulţi bani, cu cât cheltui mai mult, cu atât iubeşti mai mult. Cantitatea contează, nu calitatea. Un pupic, un cadou (mai scump sau mai ieftin, după buget) o îmbrăţişare, o noapte fierbinte (sau doar călduţă, după putere) şi...AM SĂRBĂTORIT IUBIREA! Suntem şi noi în „rândul lumii”. Bestializaţi-vă şi vă bucuraţi! Suntem înconjuraţi de iubire! Strigaţi cu to(n)ţii în cor: De trei ori URA şi-o dată să trăiască!
Ce s-a întâmplat cu iubirea aceea tacită, inocentă, pură? Unde este romantismul, nevinovăţia? Doar în cărţi? Doar în filmele indiene şi telenovele? Se spune că iubirea învinge totul. Se spune că în viaţă iubeşti o singură persoană. Sper să fiu atât de puternic să fac asta. Este atât de multă ipocrizie în jur, şi mi-e frică...
Totul este murdar, totul este banal. Dacă nu repeţi ca tâmpitu’ „te iubesc”, eşti dat la o parte. Dacă nu eşti „gentle-man” obsedat de gelozie, nu îţi etalezi forţa ca să sperii „duşmanul” şi să aperi ce este al tău, nu exişti. Dacă nu eşti în trend, eşti fraier. Dacă nu eşti precum toţi gibonii cretini care îşi arată puterea, care se bat cu pumnii în piept „ca gorilele”, care se cred stăpâni pe un teritoriu, eşti doar un papă-lapte (lapte cu grişuleţ, făcut de mămica înaintea orei 22.00, ora de stingere. Bineînţeles)
Iubirii nu îi dai şanse. Iubirea adevarată presupune încredere. Iubirea nu apare pentru că o spui tu. Iubirea nu învinge totul. Iubirea te trece întâi prin chinurile iadului, apoi îţi aduce izbăvirea. Iubirea cere timp, pentru că trebuie dovedită. Timpul te poate omorî...Iubirea nu este ceva cu care te făleşti. Este ceva ce simţi adânc înrădăcinat în sufletul tău. Iubirea nu se bazează pe funcţii, numărul maşinilor din garaj, mărimea contului din bancă sau desimea pututului. Ea doar este. Nu ştii de ce, nu ştii de unde.
Niciodată nu ştii care este motivul pentru care iubeşti. Este ceva ilogic, care sfidează orice...Şi cu toate acestea, dacă nu îţi mărturiseşti sentimentele (cu cât mai repede cu atât mai bine), nu te bagă nimeni în seamă. Pentru că tu nu iubeşti.
Te lauzi că nu agresezi pe cineva mai slab ca tine (inclusiv o femeie) pentru că (o) iubeşti? Că este sub demnitatea ta de mascul feroce??? Şi totuşi, nu scapi ocazia să înjuri ca la „uşa cortului” (nu am nimic împotriva rromilor) şi să ameninţi ca un disperat. Păi...pentru ştiinţa ta de om „mai superior”, domnule mascul idiot, injuriile aruncate cu dărnicie reprezintă doar primul pas pe drumul violenţei fizice. Dacă nu eşti în stare să îţi controlezi nervii când te loveşti de chestiuni mai minore, ce te face să crezi că vei reuşi să îi ţii în frâu când vei fi înfierbântat de ceartă? Nu sunt ca tine. Recunosc. Doar că ce nu poţi să pricepi tu este că NICI NU VREAU SĂ FIU!!! Dar dacă eşti mândru nevoie-mare, ce îţi mai trebuie gândire? „Gânditul dăunează grav sănăţii!”. Să înţeleg că acesta este principiul tău de bază.
Iubeşti...dar trebuie să aştepţi. Trebuie să ai răbdare, să îi dovedeşti. Cuvinte frumos aranjate şi cochete poate spune oricine (cu unele excepţii). Nu e greu să dai din gură. Nu este greu să promiţi luna de pe cer (ştii că niciodată nu o poţi dărui, şi oricum nu ţi-o cere nimeni), soarele sau alte chestii din astea, mai luminoase. Pentru că totul este DOAR UN ŞABLON! O manea, la care îi înveţi versurile pe de rost (grijă mare aici, că nu e voie cu bileţele ajutătoare şi nici nu e Doamna care să îţi sufle). Şi fetele, oricât ar fi de sensibile, sunt vrăjite instantaneu. Ştiu/simt că vor altceva, însă vraja cuvintelor este prea seducătoare. Trebuie să fie trendy, trebuie să fie moderne, chiar dacă inima le spune altceva. Chiar dacă nu aşa sunt ele cu adevărat. Nu contează sinceritatea, cerinţă obligatorie a bărbatului şablon perfect. Contează doar imaginea, care distruge totul in cale. Indiferent dacă este bun sau rău.
I-am spus că voi fi fericit, dacă şi ea este fericită. Vorbe goale. Pentru că nu sunt Dumnezeu, să fiu atât de curat. Nu simt o iubire atât de pură...ci doar ceva mai omenesc. Nu mă îndrăgostesc la cerere, nici nu mă „dez-îndrăgostesc” când pocneşti din degete. Pot fi rănit şi simt suferinţa. Simt frica şi deznădejdea. Am sentimente, deşi nu îmi place să mă laud. Nu sunt „distrugător de inimi”. Nu pot spune te iubesc cu adevărat încă. Nu sunt fericit fără tine. Nu am sens fără tine...Sunt incomplet. Nu sunt perfect. Nici nu pretind asta. Sunt doar un om, un visător...
Uneori îmi doresc să fii în pericol, doar ca să vin să mor pentru tine...
„You are my heart. Go there and be happy”
Iubirea a devenit ceva atât de banal...Dacă vorbeşti puţin despre suflet şi iubire, eşti sensibil(ă). Eşti deosebit(ă). Nu eşti un porc/tută ca restul lumii. Iubirea este peste tot; în engleză, franceză, spaniolă, română sau maghiară, „TE IUBESC” sunt cele mai rostite cuvinte. Odată cu iubirea vine însă şi spiritul de Sherlock Holmes, vin talentele lui James Bond şi neîncrederea lui Iuda. Iubeşti, deci trebuie să fii gelos. Să urmăreşti fără demnitate telefoanele iubitei/iubitului, să îi monitorizezi e-mailul cu neruşinare, să fii atent(ă) la orice privire, gest sau cuvânt ca un obsedat, nu mai este un sacrificiu. ESTE O NECESITATE (care trebuie făcută, ca orice necesitate). Te-ai angajat la S.P.P, C.I.A. şi K.G.B. şi execuţi „arestul la domiciliu” pornit doar din dorinţa ta firească de a proteja ceea ce iubeşti. Iubesti, eşti gelos. Cu cât eşti un Clouseau mai aprig, cu atât iubeşti mai intens. E normal. Oricine îndrăzneşte să îi mai repete celebrele cuvinte iubitei/iubitului, „e mâncat”, clar. Dar ceea ce nimeni nu observă este că, dacă sentimentele sunt reale, poate să vină toată populaţia globului să îşi mărturisească dragostea faţă de partener/parteneră, pt ca el/ea nu observă. Te iubeşte doar pe tine. Doar că e mai greu cu analiza logică, plus că... acum e rândul tău şi nu accepţi să îţi ia cineva lumina strălucitoare a reflectoarelor, nu accepţi să îţi fure „iubirea”. E maneaua ta, fără drept de apel.
Iubim atât de mult, încât avem şi o zi specială dedicată acestui sentiment nobil. Că doar suntem evoluaţi...nu mai trăim în caverne. Acum iubim. Mult, des şi tot ce mişcă. Nu te poţi numi „iubitor” dacă, atunci când a venit ziua aceea specială, nu dai fuguţa la chioşcul de pe colţ şi cheltui cât mai mult pe diferite prostioare de porţelan, bumbac sau alt material, care reprezintă inima. Inima ta, care o dăruieşti persoanei iubite. Cu cât ai mai mulţi bani, cu cât cheltui mai mult, cu atât iubeşti mai mult. Cantitatea contează, nu calitatea. Un pupic, un cadou (mai scump sau mai ieftin, după buget) o îmbrăţişare, o noapte fierbinte (sau doar călduţă, după putere) şi...AM SĂRBĂTORIT IUBIREA! Suntem şi noi în „rândul lumii”. Bestializaţi-vă şi vă bucuraţi! Suntem înconjuraţi de iubire! Strigaţi cu to(n)ţii în cor: De trei ori URA şi-o dată să trăiască!
Ce s-a întâmplat cu iubirea aceea tacită, inocentă, pură? Unde este romantismul, nevinovăţia? Doar în cărţi? Doar în filmele indiene şi telenovele? Se spune că iubirea învinge totul. Se spune că în viaţă iubeşti o singură persoană. Sper să fiu atât de puternic să fac asta. Este atât de multă ipocrizie în jur, şi mi-e frică...
Totul este murdar, totul este banal. Dacă nu repeţi ca tâmpitu’ „te iubesc”, eşti dat la o parte. Dacă nu eşti „gentle-man” obsedat de gelozie, nu îţi etalezi forţa ca să sperii „duşmanul” şi să aperi ce este al tău, nu exişti. Dacă nu eşti în trend, eşti fraier. Dacă nu eşti precum toţi gibonii cretini care îşi arată puterea, care se bat cu pumnii în piept „ca gorilele”, care se cred stăpâni pe un teritoriu, eşti doar un papă-lapte (lapte cu grişuleţ, făcut de mămica înaintea orei 22.00, ora de stingere. Bineînţeles)
Iubirii nu îi dai şanse. Iubirea adevarată presupune încredere. Iubirea nu apare pentru că o spui tu. Iubirea nu învinge totul. Iubirea te trece întâi prin chinurile iadului, apoi îţi aduce izbăvirea. Iubirea cere timp, pentru că trebuie dovedită. Timpul te poate omorî...Iubirea nu este ceva cu care te făleşti. Este ceva ce simţi adânc înrădăcinat în sufletul tău. Iubirea nu se bazează pe funcţii, numărul maşinilor din garaj, mărimea contului din bancă sau desimea pututului. Ea doar este. Nu ştii de ce, nu ştii de unde.
Niciodată nu ştii care este motivul pentru care iubeşti. Este ceva ilogic, care sfidează orice...Şi cu toate acestea, dacă nu îţi mărturiseşti sentimentele (cu cât mai repede cu atât mai bine), nu te bagă nimeni în seamă. Pentru că tu nu iubeşti.
Te lauzi că nu agresezi pe cineva mai slab ca tine (inclusiv o femeie) pentru că (o) iubeşti? Că este sub demnitatea ta de mascul feroce??? Şi totuşi, nu scapi ocazia să înjuri ca la „uşa cortului” (nu am nimic împotriva rromilor) şi să ameninţi ca un disperat. Păi...pentru ştiinţa ta de om „mai superior”, domnule mascul idiot, injuriile aruncate cu dărnicie reprezintă doar primul pas pe drumul violenţei fizice. Dacă nu eşti în stare să îţi controlezi nervii când te loveşti de chestiuni mai minore, ce te face să crezi că vei reuşi să îi ţii în frâu când vei fi înfierbântat de ceartă? Nu sunt ca tine. Recunosc. Doar că ce nu poţi să pricepi tu este că NICI NU VREAU SĂ FIU!!! Dar dacă eşti mândru nevoie-mare, ce îţi mai trebuie gândire? „Gânditul dăunează grav sănăţii!”. Să înţeleg că acesta este principiul tău de bază.
Iubeşti...dar trebuie să aştepţi. Trebuie să ai răbdare, să îi dovedeşti. Cuvinte frumos aranjate şi cochete poate spune oricine (cu unele excepţii). Nu e greu să dai din gură. Nu este greu să promiţi luna de pe cer (ştii că niciodată nu o poţi dărui, şi oricum nu ţi-o cere nimeni), soarele sau alte chestii din astea, mai luminoase. Pentru că totul este DOAR UN ŞABLON! O manea, la care îi înveţi versurile pe de rost (grijă mare aici, că nu e voie cu bileţele ajutătoare şi nici nu e Doamna care să îţi sufle). Şi fetele, oricât ar fi de sensibile, sunt vrăjite instantaneu. Ştiu/simt că vor altceva, însă vraja cuvintelor este prea seducătoare. Trebuie să fie trendy, trebuie să fie moderne, chiar dacă inima le spune altceva. Chiar dacă nu aşa sunt ele cu adevărat. Nu contează sinceritatea, cerinţă obligatorie a bărbatului şablon perfect. Contează doar imaginea, care distruge totul in cale. Indiferent dacă este bun sau rău.
I-am spus că voi fi fericit, dacă şi ea este fericită. Vorbe goale. Pentru că nu sunt Dumnezeu, să fiu atât de curat. Nu simt o iubire atât de pură...ci doar ceva mai omenesc. Nu mă îndrăgostesc la cerere, nici nu mă „dez-îndrăgostesc” când pocneşti din degete. Pot fi rănit şi simt suferinţa. Simt frica şi deznădejdea. Am sentimente, deşi nu îmi place să mă laud. Nu sunt „distrugător de inimi”. Nu pot spune te iubesc cu adevărat încă. Nu sunt fericit fără tine. Nu am sens fără tine...Sunt incomplet. Nu sunt perfect. Nici nu pretind asta. Sunt doar un om, un visător...
Uneori îmi doresc să fii în pericol, doar ca să vin să mor pentru tine...
„You are my heart. Go there and be happy”
„It's time for me to go through The Chambers of Hell.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu