Apogeu autohton

De o săptămână am intrat (din nou) în PNL - Perioada Naşpa a Lunii.
De o săptămână nu am mai scris nimic. De o săptămână mă chinuie letargia şi mă uit în jur cu repulsie şi dezolare crescîndă - "De-atâtea nopţi aud plouînd, aud materia plângînd..."
De o săptămână adorm prost şi mă trezesc şi mai prost..şi tot de o săptămână mă dau de ceasul morţii să plătesc o nenorocire de factură orange, fără sorţi de izbândă.

Mare invenţie şi computerul ăsta...îţi permite să faci lucruri virtual, fără să-ţi mai mişti curul din fotoliu! Cumperi online, plăteşti online, mănânci online, ieşi cu prietenii online, creşti animale online, mergi la bordel online. Dacă se mai inventează şi toaleta online, dacă mi se răpeşte şi unica plăcere a vieţii patriotice (vorba 'ceea: bine-i, Doamne, când mănânci; când te caci şi te uiţi), eu capitulez! Clar, nu mai am ce face p-acilea!
Da, domnule, meleagurile noastre au pătruns în civilizaţie. Sau, mă rog... doar s-au făcut că o pătrunde (pe emancipare, mă-nţelegi?). Poţi spune orice altceva despre Românica, dar nu că-i călare pe civilizaţie şi o smotoceşte vârtos. Partea rea e că stă tribălimea pe noi ca mucegaiul pe brânza franţuzească; partea bună (pentru că există şi aşa ceva - deci mă optimizez, sau ce puii mei fac aici?) e că nu ar trebui să-mi mai fac griji: rămân cu plăcerea. Viaţa-i scurtă, gustu-i lung", vorba unui înţelept.
La dracu'! Noi suntem o turmă de dobitoace în orice. Nişte maimuţe, care doar imită ce văd la oameni, o cireadă de înapoiaţi. Formam o gintă de manelişti încă de dinainţe de apariţia conceptului, eveniment care doar ne-a împlinit, ne-a dat o formă, un contur, ne-a rafinat fibra profund imbecilă.
Dacă lumea înconjurătoare ar fi o pictură de Michelangelo, noi am fi nişte schiţe pe o hârtie igienică..nişte butuci printre sculpuri brâncuşiene. Suntem retardaţi. Noi doar copiem...şi nici măcar asta cum trebuie.

Prin urmare, am introdus sistemul de facturare online; cică aşa e mai ecologic. Suntem greeni, luptăm pentru mediu. Nu se mai taie Sequoia gigantica şi Stejarul lui Ştefan (personaj cunoscut astăzi ca Fane Barosanu') pentru a se construi hârtioaca pe care să ţi-o trimită acasă când ai de dat bani. Dă agenţia mesaj pe mobil, tu îl primeşti, faci paşi până la paypoint şi te achiţi de datorie. Simplu.
Dar am o întrebare mică: DE CE MAMA MĂ-SII TE ÎNŞTIINŢEAZĂ VIRTUAL, DACĂ LA PLATA EI ÎŢI CER FACTURĂ PE HÂRTIE?? Mă duc şi eu să plătesc, ca un contribuabil profesionist ce mă aflu.
"Ne pare rău, s-a stricat programul şi nu merge decât cu factura pe hârtie. N-aveţi una mai veche?"
"Păi nu mai primesc d-asta de 3 ani, în puii mei! Mă fac factură, ce naiba?!"
"Ne pare rău, altfel nu se poate. Aşteptaţi până remediem defecţiunea"
"Păi o tot remediaţi de vreo săptămână şi mie îmi închide telefonul în 2 zile!!!"
"Atunci plătiţi."
"CUM, că asta mă tot chinui să fac şi eu!!"
"Veniţi cu o factură mai veche"...primesc acelaşi răspuns impasibil.
Bă, eşti prost?? Să-mi trag palme, tâmpesc cu capul!! Deja văd roşu în faţa ochilor, îmi explodează neuronii. Sunt eu defect, sau cum, că nu mai înţeleg...îmi vine să o iau la sănătoasa, hăulind pe câmpii, de mă bagă ăştia la conservat, ca pe un al doilea Dolănescu + Maria Ciobanu cu copii şi nepoţi. "Hălă-ălă-ălă-uă Hălă-ălă-ălă-uuuuuuuuuuu...Hău lele vino-ncoa, mergi de-mi adu praştia!" - Deci când mă apucă nebuneala şi buciumul se face cât puţa de furnică de ruşine!

Tipic românesc. De ce să facem noi o treabă până la capăt? Ne-am jigni tagma din care facem parte (oricare ar fi aia). Avem sistem informatic de facturare? Avem. Ce mai vrem? Păi nu merge...nu contează! Este??Iete-l! Cine-l gâdilă de stare?
Ne-am lăudat săptămâni în şir cu cel mai cel pod din Europa. L-a vizitat norodul mai abitir ca pe piramida lu' Tutankhamon. În mai puţin de-o lună s-a băloşit asfaltul pe el. Avem ditai măgăoaia de arenă naţională. Naţional Arena...perfect româneşte. Nu "Arena Naţională", nici măcar "Neaşănăl Earina"...NAŢIONAL ARENA, frate, ca ţăranu' parvenit! Vreau decât şosete de coton, să am în ce-mi băga picioarele şi mă duc la bildingu' meu. Deci am un haus de pici în cap! Deschizi uşa cu capul, cu nasul, cu călcâiul, cu ce vrei tu...Da' cu mâna, ca un om, nu se poate? Băi, da' tu eşti nesimţit să vii la mine cu mâna goală??
"NAŢIONAL ARENA", ladies and gentleman! Nici călare-nici pe jos, nici îmbrăcat-nici dezbrăcat, nici română-nici engleză. Ceva. O cacariseală. O ciupercărie de 200 de mii de euro. O aglomerare de material care poate reprezenta orice, dar nu un stadion. Acolo joci fotbal, la noi nu. Aaaa, am uitat...care fotbal?
"Naţional Arena" ne caracterizează. E un contur şi atât. O copie. O gaură.
Noi suntem craterul unei lumi în care totul este total diferit de realităţile noastre.

Dezolare. Lumea este arena, noi suntem gazonul. Ceva neidentificat, mlăştinos, care te încurcă din treabă. Păi şi ce treabă ai avea? Normal că s-a stricat terenul; de ce intrau prin alunecare? Mda...şi cum trebuiau să joace? La joystick? Pe silenţios? Să facă ca Lupin ăla, sau puşca lui cum l-o chema? A băgat o alunecare cu arătură, apoi a uitat de meci şi s-a pus pe aranjat brazdele, ca o mamă iubitoare? Mai trebuia să-i dea să sugă şi tabloul era complet!
Sau poate trebuiau să joace în şosete? (Albul Tide, albul sigur, chiar şi pe şoseţele!). În mâini? Telepatic? Nu ştiu de francezi, dar ai noştri sigur n-au stofă de Aleodori.

Nici nu mai contează. Oricum ar fi fost, tot ieşea ca pixu'. Un vultur stă pe pisc, cu un pix în plisc..măcar nu ne-am luat bătaie.
Asta e. Blestemul de a fi român, de la cele mai simple lucruri şi până la cele mai complicate...cum ar fi să pui o păşune pe un loc amenajat în prealabil. Sau să înregistrezi o plată. Sau să scuipi maclavais bituminos peste noroi, să nu te morfoleşti ca porcu' când o iei prin oraş după o ploaie de sezon. Sau să mergi liniştit în treaba ta, fără grija de a te împiedica în mormane de coji ale seminţelor. Sau să îţi poţi lua un covrig fără ca vânzătoarea să se uite la tine ca la o flegmă, pentru că i-ai întrerupt bârfa cu vecina de scară.
...Sau să orice amănunt nesemnificativ care îţi compune mizeria asta de existenţă şi care la noi e fix pe dos.

Păduchele şi fruntea

Notă: De curând, am fost întrebat ce părere am despre construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Sunt pro, sau contra? Nu ştiu ce să spun...totuşi, în cele ce urmează răspund fără a pupa dosul nimănui. Nu îndemn la nimic, pentru că nu iau nici o poziţie. Nu sunt nici rece, nici cald; nici alb, nici negru, nici măcar gri.
Doar mă înfurii în prezenţa tupeului prostesc şi a făţărniciei fără margini.

"O nouă catedrală este construită în centrul Bucureştiului, iar costurile sunt de 600 de milioane de euro. În timp ce Guvernul sprijină financiar construcţia, multe spitale şi scoli se închid, din cauza lipsei banilor, scrie Deutsche Welle."
www.ziare.com

Foarte adevărat!
Este criză şi cuantumul cheltuielilor inutile trebuie să se reducă. Nu este doar părerea arborată de nişte unii din Nemţia, ci şi cea a românlor - mă rog...acea parte a populaţiei care încă mai este străbătută de fior patriot, care luptă şi dă şi luptă pentru gloria naţiunii! Adică cum adică? În loc să sprijinim educaţia, noi o dăm înainte cu tradiţionalismul strămoşesc? După ce că pierdem grămezi de bani pe pensii nesimţite, mai cheltuim de la buget şi milioane pentru biserici? În loc să susţinem vigoarea fondului genetic noi ne afundăm de bunăvoie în boli şi neputinţe, sperînd să ne salveze închipuiri şi mentalităţi învechite?! Păi cum aşa ceva? NU biserici (care şi aşa avem stive), DA şcoli şi spitale!
(Uite, dom'le, asta înseamnă să-ţi pese de ţară!)

Prin urmare, cei ce iubesc România - această mioriţă îngerească, nu-i aşa, greu încercată de vicistitudinile naturii - organizează/au organizat (nu ştiu sigur, că mi se-mbrăhăne despre aspect) un miting special, care să oprească imfamia. Acolo va merge toată luma bună, toţi...cum să zic eu...toti pătrunşii de razele maximei iluminări (nu vă chinuiţi cu dicţionarul...e pe sistem de Minodora la Maxim), toţi elevaţii, emanaţii, aerisiţii la neuron, superiorii, justiţiarii, crème de la crème, deosebiţii care nu-s de acord să se construiască ditai măgăoaia din banii lor de contriubuabili. "Dacă, prin absurd, eu sunt ateu şi nu cred în asta cu bisericile, plus că urăsc oamenii cu aplecări evlavioase?

Normal că protestez! De ce să mi se din banii mei, ca să se zidească ceva ce eu urăsc prin ideologie? Să cotizeze fanaticii ăia de bat cruci când trec pe lângă biserici şi se omoară să pupe bucăţi de mumii, să se organizeze chete printre credincioşii creduli, nu mă-nteresează! Dar nu sunt de acord să se dea nici un leuţ din bugetul statului, la care şi eu contribui!"

De acord..să zicem.
PĂI DA, BĂ TEMBELULE, EŞTI ATEU, MI SE RUPE! Credinţa, ca şi prostia, nu are limite de răspândire...Da' am o mică întrebare: De ce prinzi glas numai când intervin probleme legate de cult? Dacă chiar aşa îţi sticlesc ochii de devotament popular şi îţi crapă capul de la atâţia vapori inteligenţi, de ce mă-ta nu faci gură şi când dai bani la buget ca să-şi ia şmecherii bolizi şi curve? Se închid şcoli şi spitale, în timp ce banii sifonează prin diverse spărturi interne...ai ieşit să protestezi? Hă? Ai ieşit să urli în faţa primăriei că faci 10 ore cu acceleratul de la Bucureşti la Sibiu?? Te-ai răsculat când s-au tăiat pensiile şi salariile? Ai hăulit la soare că ţara colcăie de şomeri? Te-ai răzbelit pe regii asfaltului, care fac orice numai asfalt nu? Te-a apucat spiritul belicos când oamenii de valoare ai ţării au fost călcaţi în picioare?? Nu, că ţi se rupe de societate. Poate eşti cu distracţia... Deci te-ai ridicat pentru plajele care put a hoit, de ţi-e scârbă să te duci p-acolo doar şi chemat de legile firii? Plec în vacanţă, să mă distrez oleacă. Unde, unde? Mă duc să mă fac muci printre mortăciuni şi bălării! Axe Excite demenţial, cu arome de resturi putrezite! E ultimul răcnet în materie, dai pe spate orice gagică!
Ai ieşit să protestezi? Nu, normal că nu! Acolo nu era implicată religia, pe care tu cică n-o ai, eşti ateu...O modă care te plasează într-un plan elitist, te aduce în rândul lumii; este o modă care te scoate din mulţime întegrîndu-te mai adânc în ea, te cristalizează în văzul colectivităţii. Dai gândirea de cutie opacă pe cea eliberatoare a unei conserve, în a cărei luciu vezi infinitul.
Într-o ţară aflată într-un primitivism feroce şi bântuită de superstiţii tribale, ateismul este ca un Üloş cu viagra pe o insulă de fecioare doritoare. Eşti o binecuvântare, eşti Buricu' Pieţii, un diamant printre cărbuni. Eşti Alesul, The One and Only, farul care beculeşte speranţă în Iad. Un div printre handicapaţi, un Făt-Frumos printre sluţi, un andaluzian înaripat între mârţoage răpciugoase, un fluture între limbrici. Eşti mişto, să-mi moară calu'!

Acu' care-i mai cult în cap se dă existenţialist, că aşa e de bon ton. "Eu nu cred în vrăjelile trecutului, susţin cele ale omului, libertatea individuală şi subiectivitatea! Ce, sunt maimuţoi de grotă să mă mai închin la fulgere ca să am recoltă bună? Sunt desprins din Evul Mediu, să mai cred că existenţa umană este stăpânită de fiinţe superioare desprinse dintr-un alt plan al conştiinţei? Acum mentalitatea a evoluat, cunoaşterea a evoluat. Ştiinţa actuală explică magia trecului, magia prezentului este doar o ştiinţă nedescoperită. Nu mai cred în vraci supranaturali, s-au inventat medicii. Ce e religia? O manifestare a unui intelect rudimentar...ceea ce la mine nu e cazul. Sunt bun, sau ce? Bitches come!" (sau, mai pe înţelesul robotzofililor "Barman, hai cu mă-ta...bunţi-bunţi-bunţi")

Una peste alta: ştiţi ce se spune despre cei cu egoul mare, nu?
Legea compensaţiei, la naiba!

Chimie de sacrificiu

De la o vreme-ncoace sunt din ce mai preocupat cu studiul naturii (umane, în majoritatea ei). Sunt fascinat de subiectul acesta, aplaud şi mă bucur mai rău ca un copil care îşi primeşte zdrăngănica favorită ori de câte ori mi se oferă ocazia să mă pierd prin meandrele societăţii umane. Sunt deopotrivă afectat şi hlizit, serios şi glumeţ, fascinat şi scârbit, stupefiat şi doar atât, toate în acelaşi timp.
Serios, eu chiar intru la idei; pe la noi pe stradă umblă o vorbă populară cu valoare de sentinţă finală, care se mulează perfect pe situaţia în care te comporţi contrar obişnuinţei (zicală care, coroborată cu înfrigurarea ce mă cuprinde treptat, odată cu evoluţia în timp - de care povesteam anterior - mă înspăimântă cu adevărat): "Ai intrat în anul morţii!"
Îuliu! Deci să înţeleg că mâine-poimâine primesc rolul de moroi principal în megasuccesul "Întoarcerea morţilor vii"? Tareeeeeeeeeeeeeeeeeee... Apariţii pe revista copertei (vorba unei clasice în viaţă) paparaţat când stau pe budă; poze cu fanii - şi mai ales cu fanele; petreceri mondene, viluţe cu lac la poartă...un deliciu! Faceţi loc că vine Big Master G.! Primesc şi limuzină de servici tunată cu şoferiţă-asistentă-airbag-iepuraş? Nu de alta, da' mi-e poftă...

WAAAAAAAAAAA!!! AM PROMIS CĂ NU MAI DEVIEZ!!!!!! Vă rog frumos, aveţi puţintică răbdare cu mine...sunt şi eu mic, un biet bagabeu într-ale exprimării laconice.
No, vorbeam despre omenire. Uneori, când se aliniază planetele corespunzător şi semnul zodiacal retrogradează în casa 14, ador să mă retrag în decor şi să pun stop-cadru pe realitatea înconjurătoare.

FREEZE şi îngheaţă musca-n zbor! Apoi observ: unii se ceartă cu mişcări ample ale braţelor, alţii zâmbesc la lună; unii fac libidinos cu ochiul, alţii stau cu capetele apropiate, împărtăşindu-şi ultima bârfă; unu' îşi arată mândru ultima tabletă achiţiţionaţă, alţii încremenesc în mirare apreciativă; unii bălesc la vitrina unei cofetării, alţii îţi mângâie rutundul burţii, fericiţi că au mai decimat o duzină de şaorme. O aglomeraţie de mirosuri şi spray-uri de 38, arome de mâncare amestecate cu petice şi sclipici de firmă, cu murdărie înfricoşătoare şi culori stridente. Iz înţepător de amoniac şi alte (bio)gaze rare, fum de mici pe grătar, sudoare coclită, şlapi prăfuiţi, maieie găurite, bărbi ţepoase, capete rase, curele cu ţinte, tejghele ruginite. Gunoaie, mături, tomberoane, garduri acoperite de mucegai şi grafitti. Fum de ţigară, arşiţă, umbră, bălţi de apă cu clăbuc, înjurături, claxoane costernante în timp, smog să-l tai cu cuţitul. Clădiri masive, priviri dogoritoare, pavaj crăpat de buruieni, răsuflare tăiată. Ghiozdane cu pokemoni, covrigi calzi, hărmălaie. Tocuri finute, bijuterii strălucitoare, machiaje multicolore, fuste mulate, tricouri decoltate, muzică în căşti, plete brunete în vânt, parfum stăruitor. Mult bronz, mai multă nebunie, fluierat în vânt.

Da, îmi place să observ lumea în care trăiesc. Ea este laboratorul meu, concetăţenii sunt cobaii mei. Mi se pare foarte interesant să am o grădină zoologică, să analizez împrejurimea. Dar şi mai interesant este să examinez comportamente...mă captivează repeziciunea cu care fiecare ne schimbăm masca, în funcţie de context. Unii ar spune că asta e o dovadă de educaţie, eu i-aş spune mai degrabă ipocrizie ieftină.
Este de dorit să îţi modifici conduita în funcţie de situaţie, însă schimbarea de coordonate ar trebui să fie relativ mică, pentru a păstra bogăţia originalităţii - şi nu diametral opusă. La noi, majoritatea este o adevărată mască, o acoperire care te ajută să te integrezi atât de bine încât nu te mai înţelegi om cu persoană, nu mai poţi să-ţi faci şi tu o părere de om.

La biserică...clar, e pe bază de "Doamne" şi "Sfântă". Te-nchini cuvios la Sfânta Icoană, te rogi cu lăcrămi în ochi la Sfânta Cruce, "pupa-ţi-aş tălpile Doamne, dă-mi...", că doar se ştie că rugăciunea fierbinte şi credinţa vârtoasă mută munţii şi face orice posibil, oricât de idiot ar părea la prima vedere

Sfântul Părinte citeşte din Sfânta Carte, Sfânta Masă de pe Sfântul Covor din Sfântul Altar al Sfintei Biserici înconjurată de Sfânta Curte. Vrei să mănânci, "dac-o vrea Doamnul"; vii - "Doamne ajută", pleci - "Doamne ajută". Te apucă crampele - "Doamne ajută să găsesc la tiiiiiiiiiimpp baia". Doamne-n sus, Doamne-n jos, Doamne cu toată gura.
Aoleu, apropo! Aţi observat cum orice chestie sfântă trebuie să fi scăpat ca prin minune dintr-un incediu devastator? Indiferent că vorbim de Giulgiul din Torino (care se spune că ar fi un fals davincian), moaşte de sfinţi sau icoane făcătoare de minuni, toate au o lengendă străveche care povesteşte cum s-au salvat de flăcări la un moment dat din istorie.
Aproape că un sfânt nu mai e sfânt, dacă nu scapă de foc. Băi, ai fantasme de Simon Templer? Apari la televizor că eşti pastor minunat şi execuţi miracole în săli de teatru? Prevesteşti Apocalipsa pân-o nimereşti, în mama mă-sii??! Redai orbilor auzul şi surzilor vederea (sau invers), tutelor Hermesuri şi bogaţilor burta? Degeaba!! Te-ai scăpat de pălălaie? Nu?? Ia fugi de rezolvă situaţia şi apoi mai discutăm despre canonizare!
Proba de foc...buhuhuuuuuu.

Ieşi din Spaţiul Sacru, lepezi haina evlaviosă. Te adaptezi vremurilor. E naşpa să umbli cu sfinţenia-n gură, lumea va zice că eşti un obsedat de sectant. Prin urmare ciomăgeşti aproapele (din diverse motive deosebit de importante, care ţi-au lezat dreptul fundamental la viaţă - s-a uitat la tine mai câş, de exemplu), îi cuprinzi tot arborele genealogic trecut, prezent şi viitor într-o înjurătură trântită cu sete, bagi un semn de împăcare şi mergi mai departe.
La stadion, din nou uiţi de Doamne. Aceiaşi oameni, alte caractere. Acolo e cu încurajarea favoriţilor şi sancţionarea adversa...stai! Am zis că nu e cu Dumnezeu? Am greşit...pe stadion, Dumnezeu este cel mai prezent, uneori mai prezent ca jucătorii: "Tu-ţi Dumnezeii mă-tii, nu vezi bă, poarta? Eşti chior??Cât vrei s-o facă, cât terenul? Divă-ta ce zice, dacă n-ai simţul găurii??"
Clar, Dumnezeu este Întâiul Microbist al Istoriei.

Luat separat, fiecare comportament este în regulă. Adică...frate, e libertate şi fiecare face cum îl taie capul. Mda...dar când toate aceste atitudini le vezi la un singur individ, ce părere-ţi mai dai? Nu te apucă sila? Nu MĂ apucă sila?
Mai ieri am fost chestionat cu privire la viitorul ţării. Ai unghiuţele tăiate şi batistuţa în buzunar? Bravo, Costeluş! Atunci ia spune tu, cum crezi că va arăta ţara în care vor creşte copii tăi?
Şi atunci l-am invocat pe Domnul Atotstăpânitor, Atoateţiitor, Atoate..tot. "DOAMNE FEREŞTE! Eu, copii şi ţara asta nu au ce căuta nici măcar în aceeaşi propoziţie! Ţara asta nu are nici măcar un viitor întunecat, d-apoi unul luminos! La orice domeniu te-ai gândi, totul merge din rău în mai rău, totul regresează în paşi de dans. Dacă am lua curba lui Gauss pentru evoluţia unei civilizaţii - apariţie, apogeu şi declin, aş putea să întreb: Când a fost poporul român în perioada de glorie? Pe vremea lui Burebista, când fiecare era fiecare cu treaba mă-sii: dacii creşteau oi şi făceau bere - Cârmaciul ordonase să se ardă tot patrimoniul viticol - iar romanii construiau (alte) vii (pluralul de la "via", pentru necunoscători) şi cucereau diverse.
No, apoi s-a născut Traian cu hemoroizi la băsesc şi a pornit-o să înfăptuiască el rahatul praf. De atunci, a început declinul..."

Dar să gândim pozitiv: e bine că avem muzică! De la mine pentru tăţi-tăţi şmecherii versaţi, şefii şefilor şi baştanii femeilor: Am o casă aşa de mare şi gagica cea mai tare!
TRĂIASCĂ! TRĂIASCĂ!! TRĂIASCĂ!!!

Trecut-a tema...

Întrucât extremităţile au început deja să-mi îngheţe (O fi vreun semn? I surely hope so), ştiu că vara s-a dus şi păşesc cu cântec într-un viitor glorios, dar dificil.
Prin urmare am considerat necesar să mă aliniez tendinţelor reformiste şi să trec la grila de toamnă. Nu sunt sigur ce schimbări voi opera în programul obişnuit, dar bănuiesc că ele se vor îndrepta asupra lungimii actelor declarative...în sensul că voi încerca să fiu mai succint în exprimare; voi pune accentul pe calitate, şi nu pe cantitate - vorba unui coleg de suferinţă într-un anumit contex comparativ: mai bine scurtă şi groasă decât lungă şi subţire.
Sper să-mi iasă.

Rămăsesem dator cu o temă, unul de ţinut minte al adunării "unele sub altele" - nu am uitat, ştiu. Unii probabil ar spune că am o ţinere de minte destul de dezvoltată (am fost chiar sfătuit să-mi folosesc memoria în scopuri mai bune), dar nu e adevărat...este doar odihnită. Aşa că nu mă dau de ceasul morţii dacă mi-ai cere să-mi amintesc despre chestiunea lăsată deliberat în coadă de peşte (de nurcă, dacă preferaţi blănurile): 6 mituri false despre întâlnirile de iubire .

1."Bărbaţii plătesc întotdeauna la prima întâlnire."
Greşit! Gloria Starr (să-mi trag dacă asta n-are denumire de actriţă porno!), expert în etichete (logic), desfiinţează preconcepţia: plăteşte cel care face invitaţia. Dar cum s-a încetăţenit ca bărbatul să facă curte femeii şi nu invers* (situaţie total inadecvată şi de porc complet), ne întoarcem de unde am plecat...e că viaţa este rotundă în toate aspectele ei?
Nu ştiu despre etichete şi idei - de fapt nici nu mă interesează aspectul - dar eu prefer să ştiu dinaintea împlinirii actului care va fi situaţia. Ori tu, ori eu, ori ambii. N-am chef să merg pe ideea "las' că se ştie" şi să mă trezesc că mă ridic de la masă şi nu am bani să-mi plătesc nici măcar propria consumaţie, pentru că mintea duduii e plină de mituri şi nu de etichete(-le corespunzătoare).

2. "Nu există dragoste la prima vedere"
Greşit! "Celebra antropoloagă" (şi eu care tocmai mă pregăteam să laud jurnalistul că a nimerit-o cu genul funcţiilor, la pct 1! Cred că era "celebrul antropolog, dar în fine...poate tanti o fi fost oloagă, săraca de ea!") Helen Fisher cică bărbaţii se îndrăgostesc instantaneu când privesc o femeie frumoasă.
GREŞIT! "Instantaneu" nu e dragoste, ci doar o umilă dorinţă arzătoare de kung-fu între cearşafuri. Şi ghici ce?! Oricât ar suna de nebunesc (ya, right!), nu numai bărbaţii se întrebuinţează cu d-astea, ci şi femeile!...doar că la ele este mai simplu. În materie de sex deţin controlul; nu trebuie decât să ofere, că se găsesc târle de pretendenţi care să accepte.

3. "Femeile singure îşi dau peste cap tot programul doar ca să îl vadă pe cel de care sunt interesate."
Greşit! Aceeaşi celebră antropoloagă de mai sus ne arată de de fapt situaţie stă fix invers...doar bărbatul e disperat după pi..ţipoance, tinere fumoase şi sexy.
Hai, să mori tu! Când avem o fixaţie care nu răspunde corespunzător propriilor dorinţe, cu toţii intrăm în roşu! Dincolo de deosebirea culorii de la şosete, toţi suntem oameni, toţi, fără deosebire, ne ghidăm după aceleaşi linii directoare!
Sunt sătul până-n gât de ideea conform căreia bărbaţii-s neciopliţi în orice sens ai lua-o şi femeile-s exponate de muzeu, caprioare sfioase, intangibile prin superioritate spirituală. Căcat cu terci! Deep down (sau mai la suprafaţă), omul este o bestie, o brută, indiferent de gen, nr sau caz. Şi nimic nu poate schimba asta..

4. "Dacă un bărbat nu se arată imediat interesat de tine, înseamnă că nu te place"
Dalma Heyn, terapeută şi autoare de succes, spune că e dezastruos ca bărbatul să fie foarte insistent. Adică e bine cu stăruinţa, dar fără "foarte".
Iar eu sunt contra, ca de obicei. Un alt studiu arată că relaţiile de cuplu bazate pe o prietenie prealabilă sunt mai rezistente în timp decât cele înfăptuite pe iubire. Drăguţ, nu??
Oricum, nu dau 2 cepe degerate pe sondaje. Însă, privind în urmă, constat că, personal, am mai multe şanse să mă "îndrăgostesc" (scuze, dar nu mă trece alt cuvânt care să descrie fenomenul aşa cum este înţeles de restul lumii) de o prietenă (căreia îi cunosc deprinderile, deci pot stabili cu luciditate un anumit grad de compatibilitate; într-o relaţie întotdeauna unul o suge, deci implicarea în aşa ceva este prin excelenţă o hotărâre cerebrală, nicidecum pasională), decât de cineva agăţat prin diverse locaţii.
Desigur, aceată abordare intră în conflict cu mitul "stuck in the friend zone", dar asta este altă poveste.

5. "Pentru a cuceri un bărbat, trebuie să faci pe inabordabila"
Ups, eroare! Atitudinea distantă diminuează interesul...după cum ne învaţă Joni Mantell, psihoterapeută şi celebră consilieră în probleme de iubire.
Aha, să ştii! Dar s-a gândit cineva că atitudinea distantă poate arăta şi LIPSA INTERESULUI? La dracu', câte doctorate în domeniu îţi trebuie ca să îţi dai seama? Orice secundă de interes se vede, indiferent cum vrei tu să pari. Aşa că mitul ăsta nu are corespondent în realitate.

Şi 6. (în sfârşit, că am obosit să mă preumblu printre atâtea cretinităţi; sunt epuizat, stors de puteri, secat, sterp la idei)
Deci 6: "Nu este bine să ieşi cu cineva de la serviviu"
Asta e chiar idioţenie. Nu ştiu cât de dus cu capul tre' să fii sau ce poveşti cu prinţi tre' să citeşti ca să emani asemenea concept.
Axiomă: Relaţiile interumane se formează în colectivităţi, nu în pustnicie. Nu există nimic prestabilit, doar situaţii de conjunctură.
Ceea ce înseamnă că da, sunt şanse foarte mari să apară "ieşiri" (şi "intrări") când aparţii de un grup, orice natură ar avea el. Toată chestia e să nu amesteci afacerile cu plăcerea, după cum ar spune un personaj de film.

*Păi bine, bine..dar cum procedează o domnişoară căreia i-a căzut cu tronc un Făt-Frumos din proximitate, dacă e naşpa să facă primul pas?
Simplu: îl face, dar fără a crea impresia asta; dă de înţeles. Trimite semnale, care sută-n mie sunt primite şi interpretate. Dacă interesul este reciproc, knight-ul in shinning armour va acţiona corespunzător. Dacă nu, ghinion. Life's a shit, in every aspect.

La zi de sărbătoare, mecanism decizional

Pentru că ai un loc rezervat p-aci prin împrejurimi...

Mă gândesc la momentul acesta de vreo săptămână şi tot nu reuşesc să mă prezint acceptabil - habar n-am ce-i cu mine!
Trebuie să fac nişte urări. Trebuie să spun ceva special, excepţional, care să nu cadreze pe conformitatea în care se zbate lumea actuală. Eşti excepţia care confirmă regula, deci eu trebuie să spun ceva diferit, cu totul pe invers, care să confirme şablonarea actuală. Dar ce? Urări de bine, succesuri la studioşenie, sănătate, bucurii, împliniri...d-astea de care auzi în fiecare an. E bine??
Nu ştiu, tocmai de aceea mă gândisem să nu mai spun nimic. Ştii deja. Însă cumva, asta nu e de ajuns. Şi eu ştiu că planeta e rotundă, dar o călătorie în jurul lumii ar fi ceva..wow!

E clar că aşa nu merge. Vorbele nu-s de ajuns, aşa că m-am gândit să-ţi dau ceva...şi iar m-am proptit în veşnica întrebare: CE? Am resursse nelimitate de prostie şi timp, însă, ca să-l parafrazez pe Mr. E., despre timp nu-s chiar atât de sigur.
Hahahahaha...ar fi o fază! Luat separat, fiecare dar are binecuvntările lui: naivitatea îţi va crea o stare de fericire, de ignorare. Te vei detaşa de murdăriile cotidiene, vei pluti aiurea, într-o altă dimensiune. Va fi ca şi cum te-ai trata cu etnobotanice, dar fără a suferi efecte secundare. Oooooo...relaxation, sweet relaxation! Indiscutabil, ai nevoie de aşa ceva!
De cealaltă parte, timpul...toţi avem nevoie de timp! Judecînd după apucăturile tale total nesănătoase, cred că ţi-ar trebui vreo...10 - chiar 15 ore în plus pe zi. Asta înseamnă să dormi ca un om, să mânânci - ai ghicit: tot ca un om, să te mai plimbi pe ici-pe colo..chestii din astea obişnuite. Adică no, măcar să apuci să mai vezi şi tu soarele, cântecul de păsărele, iarba, copacii and stuff (ai prins ideea, nu?). Şi faza mişto e că beneficiezi de aceleaşi avantaje ca ale..ignoranţei, doar că nu te cufunzi în ea, ci o biruieşti.
Categoric, timpul îţi este cel mai folositor.

Uite, hai să-ţi zic cum rezolvăm - dar rămâne între noi, asta. Eu înaintez o cerere la Atotputernic ca să îţi mărească ziua la 35 de ore şi până mi se aprobă îţi fac o cântare tradiţională:

THE IRISH ROVERS - Drunken Sailor

Asculta mai multe audio diverse

La mulţi ani, dragă!

P.S.: Cred că am greşit embedu'...sorry, ma bad! (ai muncit tu şi m-am îmbătat eu...)

Pune mâna pe tort şi bagă distracţie, că restul va urma negreşit!
IIuuuuuuuuuuuuhuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu. Ura! Ura! Ura!
And...Bis!Let's do that again!



P.P.S.: N-am mai pus dedicaţia, CĂ SE ŞTIE!!
"Trei crai vin din depărtare, două mâini copilul are, UNA ESTE LUNA"....vorba cântecului