Trecut-a tema...

Întrucât extremităţile au început deja să-mi îngheţe (O fi vreun semn? I surely hope so), ştiu că vara s-a dus şi păşesc cu cântec într-un viitor glorios, dar dificil.
Prin urmare am considerat necesar să mă aliniez tendinţelor reformiste şi să trec la grila de toamnă. Nu sunt sigur ce schimbări voi opera în programul obişnuit, dar bănuiesc că ele se vor îndrepta asupra lungimii actelor declarative...în sensul că voi încerca să fiu mai succint în exprimare; voi pune accentul pe calitate, şi nu pe cantitate - vorba unui coleg de suferinţă într-un anumit contex comparativ: mai bine scurtă şi groasă decât lungă şi subţire.
Sper să-mi iasă.

Rămăsesem dator cu o temă, unul de ţinut minte al adunării "unele sub altele" - nu am uitat, ştiu. Unii probabil ar spune că am o ţinere de minte destul de dezvoltată (am fost chiar sfătuit să-mi folosesc memoria în scopuri mai bune), dar nu e adevărat...este doar odihnită. Aşa că nu mă dau de ceasul morţii dacă mi-ai cere să-mi amintesc despre chestiunea lăsată deliberat în coadă de peşte (de nurcă, dacă preferaţi blănurile): 6 mituri false despre întâlnirile de iubire .

1."Bărbaţii plătesc întotdeauna la prima întâlnire."
Greşit! Gloria Starr (să-mi trag dacă asta n-are denumire de actriţă porno!), expert în etichete (logic), desfiinţează preconcepţia: plăteşte cel care face invitaţia. Dar cum s-a încetăţenit ca bărbatul să facă curte femeii şi nu invers* (situaţie total inadecvată şi de porc complet), ne întoarcem de unde am plecat...e că viaţa este rotundă în toate aspectele ei?
Nu ştiu despre etichete şi idei - de fapt nici nu mă interesează aspectul - dar eu prefer să ştiu dinaintea împlinirii actului care va fi situaţia. Ori tu, ori eu, ori ambii. N-am chef să merg pe ideea "las' că se ştie" şi să mă trezesc că mă ridic de la masă şi nu am bani să-mi plătesc nici măcar propria consumaţie, pentru că mintea duduii e plină de mituri şi nu de etichete(-le corespunzătoare).

2. "Nu există dragoste la prima vedere"
Greşit! "Celebra antropoloagă" (şi eu care tocmai mă pregăteam să laud jurnalistul că a nimerit-o cu genul funcţiilor, la pct 1! Cred că era "celebrul antropolog, dar în fine...poate tanti o fi fost oloagă, săraca de ea!") Helen Fisher cică bărbaţii se îndrăgostesc instantaneu când privesc o femeie frumoasă.
GREŞIT! "Instantaneu" nu e dragoste, ci doar o umilă dorinţă arzătoare de kung-fu între cearşafuri. Şi ghici ce?! Oricât ar suna de nebunesc (ya, right!), nu numai bărbaţii se întrebuinţează cu d-astea, ci şi femeile!...doar că la ele este mai simplu. În materie de sex deţin controlul; nu trebuie decât să ofere, că se găsesc târle de pretendenţi care să accepte.

3. "Femeile singure îşi dau peste cap tot programul doar ca să îl vadă pe cel de care sunt interesate."
Greşit! Aceeaşi celebră antropoloagă de mai sus ne arată de de fapt situaţie stă fix invers...doar bărbatul e disperat după pi..ţipoance, tinere fumoase şi sexy.
Hai, să mori tu! Când avem o fixaţie care nu răspunde corespunzător propriilor dorinţe, cu toţii intrăm în roşu! Dincolo de deosebirea culorii de la şosete, toţi suntem oameni, toţi, fără deosebire, ne ghidăm după aceleaşi linii directoare!
Sunt sătul până-n gât de ideea conform căreia bărbaţii-s neciopliţi în orice sens ai lua-o şi femeile-s exponate de muzeu, caprioare sfioase, intangibile prin superioritate spirituală. Căcat cu terci! Deep down (sau mai la suprafaţă), omul este o bestie, o brută, indiferent de gen, nr sau caz. Şi nimic nu poate schimba asta..

4. "Dacă un bărbat nu se arată imediat interesat de tine, înseamnă că nu te place"
Dalma Heyn, terapeută şi autoare de succes, spune că e dezastruos ca bărbatul să fie foarte insistent. Adică e bine cu stăruinţa, dar fără "foarte".
Iar eu sunt contra, ca de obicei. Un alt studiu arată că relaţiile de cuplu bazate pe o prietenie prealabilă sunt mai rezistente în timp decât cele înfăptuite pe iubire. Drăguţ, nu??
Oricum, nu dau 2 cepe degerate pe sondaje. Însă, privind în urmă, constat că, personal, am mai multe şanse să mă "îndrăgostesc" (scuze, dar nu mă trece alt cuvânt care să descrie fenomenul aşa cum este înţeles de restul lumii) de o prietenă (căreia îi cunosc deprinderile, deci pot stabili cu luciditate un anumit grad de compatibilitate; într-o relaţie întotdeauna unul o suge, deci implicarea în aşa ceva este prin excelenţă o hotărâre cerebrală, nicidecum pasională), decât de cineva agăţat prin diverse locaţii.
Desigur, aceată abordare intră în conflict cu mitul "stuck in the friend zone", dar asta este altă poveste.

5. "Pentru a cuceri un bărbat, trebuie să faci pe inabordabila"
Ups, eroare! Atitudinea distantă diminuează interesul...după cum ne învaţă Joni Mantell, psihoterapeută şi celebră consilieră în probleme de iubire.
Aha, să ştii! Dar s-a gândit cineva că atitudinea distantă poate arăta şi LIPSA INTERESULUI? La dracu', câte doctorate în domeniu îţi trebuie ca să îţi dai seama? Orice secundă de interes se vede, indiferent cum vrei tu să pari. Aşa că mitul ăsta nu are corespondent în realitate.

Şi 6. (în sfârşit, că am obosit să mă preumblu printre atâtea cretinităţi; sunt epuizat, stors de puteri, secat, sterp la idei)
Deci 6: "Nu este bine să ieşi cu cineva de la serviviu"
Asta e chiar idioţenie. Nu ştiu cât de dus cu capul tre' să fii sau ce poveşti cu prinţi tre' să citeşti ca să emani asemenea concept.
Axiomă: Relaţiile interumane se formează în colectivităţi, nu în pustnicie. Nu există nimic prestabilit, doar situaţii de conjunctură.
Ceea ce înseamnă că da, sunt şanse foarte mari să apară "ieşiri" (şi "intrări") când aparţii de un grup, orice natură ar avea el. Toată chestia e să nu amesteci afacerile cu plăcerea, după cum ar spune un personaj de film.

*Păi bine, bine..dar cum procedează o domnişoară căreia i-a căzut cu tronc un Făt-Frumos din proximitate, dacă e naşpa să facă primul pas?
Simplu: îl face, dar fără a crea impresia asta; dă de înţeles. Trimite semnale, care sută-n mie sunt primite şi interpretate. Dacă interesul este reciproc, knight-ul in shinning armour va acţiona corespunzător. Dacă nu, ghinion. Life's a shit, in every aspect.

La zi de sărbătoare, mecanism decizional

Pentru că ai un loc rezervat p-aci prin împrejurimi...

Mă gândesc la momentul acesta de vreo săptămână şi tot nu reuşesc să mă prezint acceptabil - habar n-am ce-i cu mine!
Trebuie să fac nişte urări. Trebuie să spun ceva special, excepţional, care să nu cadreze pe conformitatea în care se zbate lumea actuală. Eşti excepţia care confirmă regula, deci eu trebuie să spun ceva diferit, cu totul pe invers, care să confirme şablonarea actuală. Dar ce? Urări de bine, succesuri la studioşenie, sănătate, bucurii, împliniri...d-astea de care auzi în fiecare an. E bine??
Nu ştiu, tocmai de aceea mă gândisem să nu mai spun nimic. Ştii deja. Însă cumva, asta nu e de ajuns. Şi eu ştiu că planeta e rotundă, dar o călătorie în jurul lumii ar fi ceva..wow!

E clar că aşa nu merge. Vorbele nu-s de ajuns, aşa că m-am gândit să-ţi dau ceva...şi iar m-am proptit în veşnica întrebare: CE? Am resursse nelimitate de prostie şi timp, însă, ca să-l parafrazez pe Mr. E., despre timp nu-s chiar atât de sigur.
Hahahahaha...ar fi o fază! Luat separat, fiecare dar are binecuvntările lui: naivitatea îţi va crea o stare de fericire, de ignorare. Te vei detaşa de murdăriile cotidiene, vei pluti aiurea, într-o altă dimensiune. Va fi ca şi cum te-ai trata cu etnobotanice, dar fără a suferi efecte secundare. Oooooo...relaxation, sweet relaxation! Indiscutabil, ai nevoie de aşa ceva!
De cealaltă parte, timpul...toţi avem nevoie de timp! Judecînd după apucăturile tale total nesănătoase, cred că ţi-ar trebui vreo...10 - chiar 15 ore în plus pe zi. Asta înseamnă să dormi ca un om, să mânânci - ai ghicit: tot ca un om, să te mai plimbi pe ici-pe colo..chestii din astea obişnuite. Adică no, măcar să apuci să mai vezi şi tu soarele, cântecul de păsărele, iarba, copacii and stuff (ai prins ideea, nu?). Şi faza mişto e că beneficiezi de aceleaşi avantaje ca ale..ignoranţei, doar că nu te cufunzi în ea, ci o biruieşti.
Categoric, timpul îţi este cel mai folositor.

Uite, hai să-ţi zic cum rezolvăm - dar rămâne între noi, asta. Eu înaintez o cerere la Atotputernic ca să îţi mărească ziua la 35 de ore şi până mi se aprobă îţi fac o cântare tradiţională:

THE IRISH ROVERS - Drunken Sailor

Asculta mai multe audio diverse

La mulţi ani, dragă!

P.S.: Cred că am greşit embedu'...sorry, ma bad! (ai muncit tu şi m-am îmbătat eu...)

Pune mâna pe tort şi bagă distracţie, că restul va urma negreşit!
IIuuuuuuuuuuuuhuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu. Ura! Ura! Ura!
And...Bis!Let's do that again!



P.P.S.: N-am mai pus dedicaţia, CĂ SE ŞTIE!!
"Trei crai vin din depărtare, două mâini copilul are, UNA ESTE LUNA"....vorba cântecului

Ciocu' mic, publicitate - forever

Sunt momente în care mi-aş dori să mă citească câte cineva. O persoană anume, o persoană diferită de la o situaţie la alta. Îmi imaginez cum ar reacţiona în acele clipe, îi extrapolez reacţiile pe baza amintirilor din totare şi ...pe cuvânt, chiar aş vrea să-i văd manifestările prezente! Cred că m-aş amuza la culme.
În fine, unele chestii nu ne sunt date spre a le cunoaşte! Asta e.

Când eram mic - da, sună înfiorător...sunt atât de bătrân că mi-am prins chiar şi copilăria fragedei pruncii; tare, sau ce?? Gerula, frate, Matusalem Întâiul! - oricât ar părea de încredibil, mă duceam la şcoală. Ştiu că nu se vede, dar pe vremea aceea aveam o dorinţă nestăvilită de a fi cult în cap (nu-mi cereţi să mă explic, eram cel mai probabil pe etnobotanice combinate cu alcooli superiori...nu gândeam ce făceam). Şi totuşi, în capul meu mă visam inteligent; cred că vroiam să mă fac vreun urmaş de Einstein, sau măcar un Socrate mai mic. Aşa că prestam din gros, călare pe orice carte care îmi cădea în mâini...când eu pe ea, când ea pe mine. Schimbam poziţia, că de! Nu vroiam să fac bătături la ombilic!
No, şi cum eram eu un vânt de primăvară peste stalagmite îngheţate, o boare văratecă peste grâul dat în copt, numai ce mă trezesc că încep să studiez anatomia şi fiziologia umană - a omului. Îmi amintesc perfect momentul: ni se preda compoziţia urechii interne; "...trei canale care încep din vestibul printr-o porţiune mai dilatată numită..." şi dna profesoară s-a blocat. "Copii, vă rog să mă scuzaţi, dar ştiu că o să râdeţi şi nu pot pronunţa aşa ceva, nu vreau să stârnesc haosul. O să scriu pe tablă şi voi copiaţi în caiete, apoi depăşim momentul şi ne vedem de oile noastre" ( deşi pe vremea aceea nu se născuse Becali, se pare că fibra mioritică era adânc înfiptă în ADN-ul autohton, încă de la forrmarea sa)
Minteni aud creta scârţâind pe tablă, apoi s-au petrecut 2 lucruri simultate: geamurile au început să zângăne nebune sub presiunea unui vuiet strident, ca de grinidnă spartă; şi toată clasa a izbucnit într-un râs săltat, hohotit, deşănţat, plin de lacrimi. Râdem, râdem ca nişte proşti, ne tăvălim pe sub bănci de râs; ne înroşim, ne ţinem de burtă, ne oprim să respirăm şi o luăm de la capăt. O masă amorfă de 25 de suflete hăhăite, cu maxilare dislocate şi capilare pleznite, cu guri deformate şi feţe înroşite mai ceva ca ouăle de Paşti. .

Da, dom'le, am învăţat cu sârg.
Dar niciodată nu am priceput acţiunea de a promova ceva..un serviciu, un produs, orice. Teoretic ştiu, practic sunt dezastru. Pur şi simplu, nu-mi iese asta cu reclama. I suck at this, big time. Dă-mi mâncare gratuită să împart la sărmani, că mi-o aruncă în ochi (Food Fight!!!! Vu-vu-vuuuu!! În doi timpi şi 3 mişcări sunt meniu ambulant, cu tot cu istoric şi mod de apaţiţie). Atât sunt de groaznic! Dă-mi un F-22 să i-l vând lu' Mussolini, că mi-l înfige între băseşti! Atât sunt de groaznic! Dă-mi o bombă atomică să i-o promovez lu' Hitler, că mă bate cu ea în cap şi mă scoate afară numa' în şuturi dictatoriale! Atât sunt de groaznic! - scuze că-mi umblă naziştii prin cap, dar sunt sub impresia ultimului film văzut: "La vita e bella". Cum? Vită?? Nu-mi place carnea de vită!
"BĂ incultule, nu e-n română! Înseamnă Viaţă e frumoasă", dacă chiar te interesează...
Aha, viaţa e frumoasă. Şi pe unde se întâmplă asta? Nu de alta, dar o caracteristică a enzimelor - ştiţi..compuşii ăia proteici care scot grăsimea (şi nu numai) din cârnaţ, pentru a o depune la locurile esenţiale, preferabil bust (în cazul divelor; şi uite aşa am mai rezolvat un mister monden: de ce cresc sânii Andreei Bălan? Uite d-aia!) - este specificitatea. Adică dacă un asemenea compus este construit să descompună un anumit substrat, asta face şi atât. Cu preţul vieţii, mereu la datorie! Nu contează că trebuie să escaladeze Everestul şi are rău de înălţime...moare încercând! Mare figură şi cu enzimele astea...un adevărat model de stoicism pentru societatea actuală!
ANYWAY! Deci, dacă enzima, o particulă vie de o covârşitoate imfimitate, are specificitate, FRUMUSEŢEA VIEŢII cum ar putea să nu aibă aceeaşi caracteristică? Prin urmare întreb: Unde e viaţa frumosă? Pe care picioare de plai şi guri de Rai (cu totul diferite de ale noastre) se întâmplă aşa utopie?

Mda...unde rămăsesem? Că am deschis atâtea paranteze la paranteze încât m-am pierdut printre explicaţii! Halal gândire logică...cu mine se duce de râpă luciditatea inginerească!
Aşa...nanana...nanana...GATA, AM REVENIT!
Nu-s bun de reclamă! Nu ştiu să scot în evidenţă nimic pentru a face un ceva atractiv pentru cumpărător. Indiferent că sunt sacagiu în deşert sau vânzător de bilete la buda publică în vremuri dizenterice, nu-mi iese şmenozeala. Eu nu forţez omul, nu-l îmbrobodesc. Frate, uite aşa şi aşa; vrei? Da, bine. Nu, asta e...hai, fă-mă să-ţi văd mersul!
Ufff...eu nu ştiu să-mi laud produsul, dau faliment. Rest in peace, pa-pa şi n-am cuvinte.
Aşa că nu am nici o pretenţie să înţeleg următoarea reclamă:

Prezentarea spune că produsul este o nu, nu un lubrifiant nou inventat. O cremă anticelulitică - aham, merge şi aşa; dacă mă gândesc bine, cred că este şi o mare consumatoare de calorii, ca să nu mai vorbim că-ţi ia durerea de cap cu mâna...mă rog, vorba vine. Ceva eminamente natural (chiar mi-era frică să nu fie vreo chinezărie care să te lase-n drum când ţi-e lumea mai dragă), confecţionată din plante (aoleu!) exotice (mi se pare logic; umblă vorba prin târg cum că negrii ar fi cei mai dotaţi la acest capitol, cum ţările lor de baştină au o vegetaţie extrem de luxuriantă) atent alese (vezi ce face OPC-ul din comerciant), care conferă pielii un plus de îngrijire. Toate bune şi frumoase, ce e atât de greu de priceput?
Uăi, copilu'!Ţi-a rămas denumirea pe retină, nu? Şi mie. Subconştientul a fost gâdilat, deci am şanse mari să mă trezesc cu aşa ceva prin noptieră.
Problem: cum faci să cumperi crema asta miraculoasă?

De obicei sexu' gingaş e cu abordările celulitice.
Deci nici-una, nici-două intră duduia-n farmacie şi cere "Ampullen-Kur". Iar vânzătorul de după tejghea: "Nu-s ale mele.. ce-mi spune-ţi mie? Să vă trăiască!"
Nu, hotărât lucru! Deşi le are cu prelegerile orale (când intră în vrie, uită să se mai şi oprească: Taca-taca-taca-taca-taca...stai să beau puţină apă, că mi s-a uscat gâtul...taca-taca-taca-taca) o domnişoară este prea suavă, prea fragedă-n simţire pentru a rosti o asemenea odioşenie. Prin urmare îşi trimite jumătatea, că doar d-aia i-a hărăzit Domnul aşa ceva: "Du-te tu, pui, că eşti bărbat, Stâlpul Casei!Altfel te vede lumea"
Altfel...DA! Aici este necazul! La noi nu s-a legalizat altfelul. Pui, eşti cu toţi boii acasă, sau cum? Nu fac aşa ceva nici bătut cu ciocanul de şniţele!

Iar asta mă aduce la întrebarea concluzivă:
CUM CUMPERI ALIFIA MINUNE?