Profunzimi angelice

"Cine ne împiedică să atingem iubirea? Noi înşine. Prin alegerile pe care le facem. Respingînd ceea ce ne spune sufletul şi înghiţind nedigerate gândurile şi vorbele altora"

Acesta este statusul pe care cineva îl avea pe messenger. Un citat idiot, cules din vecini. Uau, ce frumos! Parcă Dumnezeu crează viaţă în gura mea când rostesc asemenea ceva atât de profund! Îmi vine să mă pup singur de cât de minunat sunt! - Ptiu! Să nu fiu de ochi, mânca-m-ar mama!!).
(Băi, sunt aşa fel plămădit că când văd splendoarea, reacţionez până la lacrimi! Ce e aşa de greu de priceput?)


Aşa că, intrigat, am căutat sursa care a emanat asemenea savoare de dulceaţă cu frişcă. Ce noroc! Un simplu search pe găagăl şi am găsit...citatul este parte integrantă a unei filosofări pe marginea iubirii (cum altfel??), executată de o miorţăită prototip de clişeism. Adică cu d-alea grave..cine nu crede nu a întânlit sau îi e frică să iubească, trecem pe lângă iubire în fiecare secundă şi suntem prea orbi să o vedem, haideţi să ne deschidem sufletul la Izvorul Universal de Mântuire ca să devenim puternici (în Forţă, probabil...băi, dar nu mă simt padawan, să-mi trag pălmi peste nesimţenia mea din dotare!), haideţi să fim mai apleci spre dragostea care imită brânza pe lângă noi (adică stă şi pute), pentru a o putea atinge...
Deci aşa ceva?? Dacă n-aş şti că e epidemie de romanticism printre oile Domnului, dacă nu aş fi întânlit şi eu câteva cohoorte de zâne dintr-astea, m-ai că m-ar trece mirarea. Dar ce să-i faci...dacă nu s-ar fi fătat şi d-astea pe planetă, cine mai întreţinea mitul vestalei care gâlgăie de perspicacitate superioară??

Măi fată, ce ţi-ai pus mizeria aia la status?? Cred că şi dacă-ţi scriai "calull bese-n praf în faţa porţii", tot era mai profund decât asta. Ce-i asta?? Îl ştii pe Popeye, ăla cu spanacul?? Cum de apărea vreo damzel in distress, băga o conservă de spanac şi duduiau motoarele economiei într-însul! Ziceai că-i flotă de cuirasate, rupea tot ce prindea! Ei, aşa tre' să fac eu acum; bag 3 cutii de pelin deshidratat până reuşesc să termin de citit libidinoşenia asta abjectă, ca să nu mă lase putirinţa la jumatea frazei. Deci frate, îmi trebuie viagra pentru fiere, că nu fac faţă fără ajutor medicamentos!

Da' staţi, că ceea ce urmează e Dumnezeu. Trebui să-mi argumentez punctul de vedere (pe sistem "Cum îl chema pe Ştefan cel Mare şi de ce"). Păi să vedem:
În primul rând, eu nu cred în iubire, ci doar într-o pasiune trecătoare. Am mai spus-o de multe ori şi mă repet, riscînd devin redundant. Este punctul meu de vedere, alegerea mea, u have to live with that. Binw...hai să zici că-s defect la angrenaj; însă, dacă analizez vorba asta de duh în context social, tot îmi dă cu virgulă.
Într-o relaţie de orice natură, nu sunt niciodată de ajuns gândurile şi sentimentele tale, pentru că d-aia e relaţie, în puii mă-sii! Se stabileşte între 2 persoane, nu între tine şi persoana ta! Ori...da, e adevărat. Aici nu contează părerea sociatăţii, ci o singură părere...a persoanei pe care vrei să o pătrunzi în sentiment. Dacă nu ai ce oferi, dacă ea spune "NU", poţi să te pui şi-n cur şi-n cap. Ce spune sufletul tău e irelevant.
În rest, da! Este foarte important ce părere are societatea despre tine, că d-aia trăieşti în colectivitate şi nu în pustnicia junglei. Contează părerea personală, dar mai mult a altora, care îţi recunosc valoarea. Degeaba tu ai impresii de
Newton germinat, dacă nu poţi dovedi în faţa altora.
De când ne naştem luptăm pentru a fi văzuţi favorabil de sociatate. Ne îmbrobodim cu ipocrizii în tendinţe, ne mulăm gusturile şi aşteptările pe moda sociatăţii, tocmai din cauza asta. Suntem definiţi de societate!
Aşa că lasă vrăjeala asta ieftină cu "eu sunt stăpânul, eu sunt jupânul", că nu ţine.

Da de ce m-am apucat eu să comentez toate cretinităţile unei penetrate de vâlvătaiea amoaroasă?? De obicei mă feresc de idioţenii de gen, îmi pun stavilă. P-aci nu se trece! Clar!
Numai că se întâmplă să mai calc în ele şi accidental...momente în care, avînd o fire mai pe dos, nu mă pot abţine de la comentat. Ştiu că părerile mele uneori nu dau bine la public, dar asta e...cu ceva timp în urmă, am fost lobotimizat la organul afectiv şi am porniri mai sălbatice. Sunt un Davy Jones al modernităţii, o banană (GO GO BANANA-MAN!!) într-o ladă de portocale, un 69 pe invers. Sunt Gică Contra şi dau cu Stângaciu.
Mutant and proud, la dracu, că nu mai pot cu aplecările civilizatoare şi pieptănatul ariciului.

P.S.: M-am terminat fără să mulţumesc ilustrei don'şoare care mi-a permis să îmi împrăştii lumina propriei înţelepciuni peste norod. Ah, ce monument de bădărănime mai sunt! Fără statusul ei nu aş fi putut să am pretenţii de bec al naţiunii...ceea ce ar fi fost de bine, sau de rău?? Nu sunt lămurit.

Mesaj de gândire pozitivă

De la o vreme, o prietenă mă tot roagă să scriu şi despre lucruri frumoase; să promovez valorile neamului, nu să le jignesc; să laud, nu să critic; să fiu optimist (Mă lovesc din ce în ce mai des de cuvântul ăsta...deci simt cum îmi iau creeri la sorcovit! Să fiu optimist că ce? Ce se schimbă dacă văd norişori roz şi oamenii în culori? Păi şi dacă mă droghez am aceleaşi simptome, care-i faza??!!), nu pesimist; si mai ales, să nu mai critic şi să nu mai gândesc urât. Uneori sunt vrednic de milă...vai, vai, ce păcat, că piticu' s-a-necat! Aşa, adică.
Şi mă rog, despre ce să scriu?? I-am sugerat că o voi încerca să abordez (pentru a câta oară??) latura afectivă...partea cu sensibilitatea care ne freacă pe pipoţică şi dragostea care se naşte în urma ei. Dar nu, cică nu este de ajuns! Plus că despre asta am tot scris, şi sincer, îmi cam bat joc. Iau în derâdere cel mai sfânt sentiment care l-a regurgitat mitocondria umană, fac haz de stâlpul existenţei umane pe planetă. Nu, dom'le...nu mai merge aşa. Trebuie să fiu şi eu matur, să mă comport civilizat. Să mă schimb la păreri, că d-aia am îmbătrânit! Să reevaluez, băi! Dacă alţii pot, eu ce, am ceva în minus?? Mi se usucă pasta de la pix dacă execut şi eu o reînoire de concepţii?
Până una-alta rămâne să mă mai gândesc despre ce voi scrie.

O altă prietenă (da, ştiu...sunt plin de prietenii ca wc-ul de hârtii) mă roagă să scriu despre "gaborii care dau drumu' la girofar degeaba, ca sa avanseze in trafic". Păi măi...asta nu e degeaba! E ca să avanseze în trafic, la naiba! Nimic nu se face degeaba pe lumea asta! Totul are un scop, chiar dacă uneori e ascuns sau stilizat.
Oricum...tentant subiectul, dar nu e mare lucru de spus la el. Dorinţa de supunere a celor slabi, "de avansare" în traficul vieţii, se află la temelia rasei umane. Toţi tindem spre ea, toţi o dorim, toţi o visăm, indiferent dacă recunoaştem sau nu. Scopul existenţei este dovedirea în faţa altora că noi suntem cei mai cei. Dă-i lu' Nimeni În Drum să păzească o barieră în mijlocul câmpului şi se va simţi Buricul Pământului. Aşa spune Mircea Badea...ceea ce este foarte corect. Trăim pentru a câştiga autoritate, pentru a-i umili pe cei care nu o au, pentru a ne făli cu ea, dacă o obţinem.
De ce să mă mai mire că cei mai organi din stat beculesc din faruri ca să se dea vânjoşi?? Or fi trecut şi ei pe lângă vreo gagicuţa şi vroiau s-o impresioneze cu virilitatea din dotare! Adică ce...care-i treaba?? Păi n-am înţeles...a murit careva, sau cum??
No...gata dragă! Am vorbit şi despre asta. Mai am ceva de făcut?? Nu...BA DA!! Optimizarea viziunii asupra vieţii...


...că cică tre să par Maica Teresa şi să împac pe toată lumea.
Faza e că nu prea îmi vine acum, îs puţin cam obosit. Se pune că gândesc pozitiv dacă lansez un mesaj umanitar de într-ajutorare a sinistraţilor trecuţi, prezenţi şi viitori?? Uite...

Lume Lume!
BĂĂĂĂĂ!!!! FIŢI OLEACĂ ATENŢI, CE PILDA MĂ-SII?????
Ascultă de îndemnul Încrucişatului cu fantasme de cocoş în ograda de găini şi fii solidar!! Ajută-i pe sinistraţii cei ce sunt sau va să fie, trimiţînd un mms cu poza ta la 122*..Dacă n-au ce mânca, măcar să aibă de ce râde!

* nr. cu tarif normal, apelabil în toate reţelele

P.S.: Am o mică nelămurire. Dacă poliţiştii sunt consideraţi Organul Statului, cei care dau, cine este Curva Statului, primitoarea?

Aşteptări şi constatări

Am visat-o în toată splendoarea ei, am aşteptat-o plin de dorinţi nemărturisite, am strigat-o deznădăjduit şi acum, în sfârşit a venit!

Am întâmpinat-o cu un buchet de jojoba + floarea pasiunii într-o mână şi o cină romantică în cealaltă. Am savurat-o din priviri până mi-a ieşit limba de-un cot. Ea s-a dezgolit cu mişcări lascive, m-a aţâţat cât să scot abur pe urechi, apoi...pe scurt, m-a lăsat s-o pătrund sălbatic. Ne-am îmbăiat în spume toride, m-am dilatat avid de profunzimile ei, am lăsat-o să mă împresoare, să mă dogorească cu frumuseţea ei. Ne-am topim împreună, înlănţuiţi în fierbinţeala cimitirului de amintiri.
Am renăscut. Deci...titan ice, altă viaţă. Aşa da, frate! Mâine, mai vreau o tură!

În timp ce turmele de turişti au luat cu asalt viitoarele autostrăzi ale patriei pentru a se prăji ca nişte cârnaţi pe litoralul nostru mizerabil, eu m-am întrebuinţat cu găsirea unicului lucru care-mi place la Românica: CĂLDURA. Mi-a cerut prietenia şi i-am dat-o pe toată, fără să mă mai gândesc măcar. Ea este dragostea mea cea mai adevărată, jumătatea inimii mele desperecheate. Cum de ştiu asta?

În prezenţa ei simt cum mi se fluturăceşte stomacul şi cum mi se revigorează nivelul de trai. Destul de simplu, nu?

Am descoperit ce-am descoperit, apoi, în timpul liber, am mai făcut şi ceva sport. Practic aruncarea cu privirea la televizor. (Deh, se necesită! Sportul e bun la sănătate)
ANYWAY, ce-mi veni să vorbesc despre mine? Nu ştiu...mă comport ciudat în ultima vreme; am început să umblu complet dezbrăcat pe sub haine, aud numai ce vreau şi vorbesc mai mult cu mine. Eu centrez, eu dau cu capul, eu comand, eu execut...Mi-ar plăcea să cred că ciudăţenia este un indicator al forţei creatoare, dar nu, nici o şansă. Îmbătrânesc şi mă ramolesc, asta e! De la o vârstă, omul se dileşte. No comment.

Aşaaa...să-i dăm drumul!
Ieri, academicianul profesor doctor Dinu C. Giurescu afirma la o emisiune că noi, ca popor, ne-am pierdut complet identitatea naţională. Istoria românilor este predată în licee după o programă fragmentară, scheletizată, care împiedică elevul să-şi formeze o cultură a originilor, îl împiedică să simtă mândria de a fi. Suntem în ditamai căcatul...
Neamul acesta poate fi salvat, dar numai dacă ne orientăm spre rădăcini, ne cunoaştem fibra naţională, pentru că fără aceasta, nu existăm.

EXCELENT!! BIS, BIS! Foarte frumos...în teorie. Total ineficient în practică.
Nu am fantasme intelectualiceşti, nu sunt vreo lanternă a umanităţii, însă sincer, mie mi se pare totul o idioţenie culturală, din acelaşi redistru cu gândirea pozitivă. Da, o trebui să ne găsim respectul pentru valorile trecutului (cel puţin unii dintre noi :D ar trebui să aprofundeze grav subiectul), dar asta nu va avea nici o importanţă în desfăşurarea realităţilor cotidiene. O conştientizare singulară a individului este nesemnificativă la nivel de gloată, pentru că filosofia de turmă, dorinţa de a fi în rându' lumii necesită timp îndelungat - măcar până la formarea rândului.
Puterea exemplului se aplică pe termen lung; miliarde de an, poate, după vioiciunea care ne caracterizează mentalitatea autohtonă. Ori...nu ştiu cum să vă zic, dar timpul meu pe planetă e limitat. Tic-tac-tic-tac-tic-tac; hai tăticule, ne mişcăm şi noi mai cu talent? Viaţa mea nu se cuantifică în ere glaciare, aşa că, aş dori şi eu, dacă se poate, să trăiesc în puii mei mai bine ACUM! nu peste 20 de generaţii. Aşa că soluţia mea rapidă este să nu dau nici rapănul de pe un porc mocirlit pe nişte idei care mă mângâie plăcut pe ciocănel şi să încerc să uit tot ce mă leagă de pământul ăsta, să-mi golesc mintea pentru a putea îmbrăţişa valorile unui alt neam, mai normal cu capul.
A, da! Mai există şi posibilitatea în care educaţia naţională ar veni de sus, de la conducere. Este o metodă mai rapidă de modelare a maselor, trebuie să recunosc. Însă, la geniala idioţenie ce siluieşte capii patriei...slabe şanse.

Plus că, nu cred că simţămintele patrioce ne-ar rezolva problemele mioritice. Da, la o discuţie de birou, este în regulă. Dar cu ce ajută conştiinţa de neam pe un şomer care nu are ce pune pe masă? Cu ce ajută dragostea de ţară pe un bătrân care zace bolnav în casă, incapabil să-şi cumpere medicamente pentru că nu se ajunge cu pensia? Cu ce ajută dragostatea de ţară pe un copil care moare în spital pentru că s-a tăiat la deget?? "Sunt complet entuziasmat şi mor de fericire la gândul că mă întorc în Pământul Mumă din care sunt plămădit! Deschideţi şampania şi hai să bem, să bem, să bem, până facem dracu ghem!". Aşa??
Cu ce ar fi ajutat conştiinţa naţională pe urangutanii care huiduiau la meciul lui Bute? La prezentarea lui Jean Paul Mendy, sala a explodat în urlete şi fluierături. Asemenea şi la intonarea imnului Franţei. Eu întreb: este corect? Este n gest de fair-play, după ce cu doar câteva minute înainte pugilistul filipinez, deşi înfrânt, a dat roată ringului cu tricolorul nostru pe braţe? Omul ăla de ce a putut să-şi respecte adversarul şi publicul??
Simplu: nu este meltean; nu este român.

Cum îi educi pe dobitoci spunîndu-le de Ştefan cel Mare? Nici dacă faci conversia la Ştefan Barosanul din cocălărime, tot nu-ţi iese pasenţa...Păi în pana mea, avea ăla sculă germană? Avea Bemveu, Hamăr sau Maibac? Avea şunculoase care să-şi zdrumice circumferinţa abdominală când râgâia la microfon?? Avea brandul gros? Avea burtă de bere şi lănţoc la gât?? Fugi, băi, d-aci cu mumia ta...dă-o-n recicle bin şi bagă joc de glezne! Ăsta nici măcar creastă cu gel nu şi-a făcut, să pară şi el şmecher!
Şmenozeala aia betoană e la Salam, fr'teee...să moară duşmanii mei, că am faimă la femei! Sau alta: sunt tânăr şi frumos şi norocos, merge mintea cu folos. D-alea actuale, nu vechituri! Păi ce facem aicea??

Aha, conştiinţa naţională e pe drumul cel bun. Eu zic să-i facă şi cont de Facebook, ca să o avem în lista de prieteni...Mai ştii când e nevoie să rezolvăm bunoaca?