România retardată

Motto:
"Pardon, pardon, e rândul meu,
La rând am aşteptat şi eu.
Aşteaptă şi nu te grăbi
Şi rându-ţi va veni."
Iniţial, am încercat să înţeleg situaţia: Frate, ţara asta are lustru pe jeg de la atâta sărăcie. Oamenii sunt amărâţi, mănâncă o bucată de pâine la o masă, apoi 3 zile se hrănesc sugînd resturile care le-au rămas înţepenite printre măsele (d-aia nici nu se practică spălatul pe dinţi pe la coclaurile autohtone; adică...noi ce mai mâncăm dacă irosim hrana aiurea? Dă-i în mă-sa de dinţi, că doar suntem neam dumnezeiesc şi popor cilivizat! Ne apără dumnezeu de carii; sau dacă Sfântu' nu e pe recepţie, profităm şi noi de avansul tehnologic: punem proteze, la naiba!!) Ţin minte şi acum imaginile cu pensionari septuagenari care se buluceau la o promoţie de de la un mall, pentru că se dădea încălţăminte la reducere....şi în principiu, i-am aprobat. Pensii mici, pantofi scumpi, logic. În condiţiile în care e greu (uneori spre imposibil) să-ţi asiguri pâinea de zi cu zi, achiziţionarea de galoşi pentru o promenadă rustică prin fundul grădinii devine un quelque chose desprins dintr-un episod de Star Trek.

Apoi am văzut bătăi la oferte de bormaşini, detergenţi sau zahăr şi m-am sucit; am reevaluat situaţia, ca să mă folosesc un termen prezidenţial. Aici nu mai e vorba de sărăcie...ci doar de primitivism în stare pură. Tembelism feroce. Barbarism animalic.
Românii sunt învăţaţi să stea la coadă, să se cotonogească pentru un solz de peşte sau o coajă de portocală. Face parte din genetica speciei noastre. De ce să negi realitatea? Dacă s-ar da câte o sacoşă cu căcat pe gratis, garantez că ar fi genocid. Apocalistă, nene. Nu avem bombe atomice şi arme, ca să plecăm la luptă?? Las' că inventăm, mintenaş!
Al treilea război mondial va începe de la grupurile de gospodari care îşi vor disputa ultima linguriţă de căcat de pe teritoriul românesc. "Lasă bei, că e bun!! Îl pui la fermentat, aştepţi câţiva ani, îl împrăştii pe ogor şi faci o recoltă...ţâţă de mâţă!! Iei fasolea cât pepenele, nu alta! Uite cum se gândesc dragii de conducători la noi, ăştia mai oropsiţi de soartă..ne dă belşug, ca să nu mai murim de foame!! Dacă nici asta nu mai este gândire în perspectivă şi reformă agrară pe termen lung, nu ştiu ce altceva ar mai putea fi!"

Cea mai bună metodă de stoarcere a strugurilor în vederea obţinerii vinului de calitate este călcatul în picioare a chiorchinelor. După câteva milenii de evoluţie, rasa umană nu a reuşit să inventeze o metodă mai eficace ca acesta, indiferent de câte multi-sute de microcipuri şi roboţi industriali s-ar folosi. Deci: dacă la ăia merge, oamenii de ce nu s-ar frăgezi prin acelaşi procedeu? Bagi nişte vibromasaje după câteva ore de înghionteli la o coadă, de nu-ţi mai trebuie spa şi sala de fitness o lună întreagă! Stai la rând şi te dor muşchi prin locuri pe care nici nu ştiai că le ai!
Iar bomboana de pe colivă vine abia acum: TOTUL ESTE PĂ D-A MOACA! Tre' să fi cretin să nu profiţi de o asemenea ofertă! Păi cum? Şi la pomană să fi prost?

Ceauşescu s-a prins de fază şi a speculat situaţia: dacă mulţimea asta vrea, asta va primi! Apoi dictatorul s-a dus, gloata e debusolată. "Aoleu, nu mai avem cozi? Şi eu unde îmi mai arăt muşchii? Unde mă mai înghesui?? De la nefolosire, coatele se usucă şi pică! Tulai, Doamne!! Vreţi să cad bolnav la pat??"
Noroc că s-au inventat promoţiile şi alegerile electorale, cu pomenile aferente. Deci dacă nu-l ducea capul pe ăla de l-a dus capul să născocească aşa ceva, naţia asta crăpa de inimă rea. Păi cum, măi frăţicule...nici un codălău, nimic? Nu. Adică, nimic, nimic? Nu. Chiar aşa nimic, nimic, nimic?? Poate a mai rămas vreun rest pe undeva... NU! Păi şi eu ce fac acuma?

"Şi ce ai vrea? Să nu mai stea lumea la coadă? Să ne ucidem ca nişte demenţi care nu au răbdare să le vină rândul?" Nu, nu e asta problema.
După seismul de luna trecută, japonezii au trebuit să stea la rând pentru alimente, apă, benzină, lanterne, pături..orice. Era o situaţie de viaţă şi de moarte, însă atmosfera de acolo nu se compară nici pe departe cu cea de la noi. Ei o duc greu, dar sunt mândri în disperarea lor. La noi..dacă înghesui într-un ţarc o haită de lupi hămesiţi şi o turmă de...mioare (sună mai laic, aşa-i?) turbate, nu cred că reuşeşti să provoci măcelul care s-a iscat pentru o plasă cu 2 peşti împuţiţi, primiţi pomană din prea-plinul unui ales de pe care se scurg zoaie de grăsime într-un şuvoi mai abundent decât Oltul (la Cozia, desigur).
Dar şi eu prost! Să încerc să asemuiesc Japonia cu Românica este ca şi cum aş încerca să compar un diamant cu o balegă stătută. Na, ia-o p-asta! Caută asemănări şi deosebiri, fă o listă şi pune în balanţă!


Ufffffffff....ce să mai zic?? Mi-e greaţă şi am o vagă impresie că nici un camion de lămâi nu o va potoli.
"Uitaţi domnu', să vedeţi cum arată România retardată!"

Visul unei nopţi de (primă)vară

Că România este o ghenă de parameci, gunoaie şi sugărori, se ştie. Am spus-o şi eu de atâtea triliarde de ori, încât am împresia că-s o placă stricată, care se învârte în derivă. Deci nu, nu mai are rost să afirm o evidenţă pe care o poate observa şi un orb. S-a atins maximul idioţeniei, nu se merită să fac risipă de energie; însă din când în când mai apare ceva.. o nouă culme, care să mă facă să rămân perplex în faţa realităţii. M-am obişnuit; suntem o naţie în cădere liberă şi ţintim mereu spre absolutul ei. Însă uneori, se mai întâmplă ceva...genul acela de lucru, care îţi împarte existenţa în două: înainte şi după. Este ca o palmă divină, care te trezeşte din letargie şi te face să realizezi că ai greşit; mult iubita şi stimata noastră patrie nu este atât de rea pe cât credeai...ci mult, mult mai rea. Inimaginabil de rea. Odios de rea. Meschin de rea.

De pe Lună, ograda naţională se vede ca o pată întunecată şi cangrenată într-o mare de lumină şi culoare; un buboi imflamat pe faţa unei planete netede ca un cur de bebeluş, o glumă proastă pe care Mama Geea şi-o joacă sieşi.
Din avion, se observă şi detaliile: casă-casă-boschet-şanţ-boschet-boschet-izlaz-coteţ-izlaz. Adevărate urme de civilizaţie, băi tată!
Dar dacă îţi muţi privirea mai acana, spre...orice altă direcţie în princiu, orăşel-autostradă-câmpuri parcelate-autostradă-orăşel-câmpuri parcelate-mai multe câmpuri parcelate-autostradă-autostradă şi iar autostradă...Sesizaţi diferenţa? Noi avem multe izlazuri cu boscheţi decât restul umanităţii, în papucii mă-sii!! Deşi...e uşor de înţeles: în vine ne curge sânge latin, de mari iubăcioşi; dacă nu am avea tufe şi ne-ar apuca brusc extazul casanovic, unde ne-am mai exercita moştenirea genetică? Pe imaş, ca dobitoacele? La naiba! E bine şi eco, e bine cu plata în natură, dar chiar aşa pe teren viran, să te tragă curentul la amigdale? Păi, oameni suntem, sau cârlige de rufe?

Românii sunt o enclavă de sălbăticie în mijlocul unei zone metropolitane, o rezervaţie de barbari într-un centru comercial. Locul nostru ar trebui să fie la un muzeu dedicat ciudăţeniilor naturii, pentru că rar ai ocazia să întânleşti aşa ceva într-o viaţa de om. Ştiam, bănuiam că tribalismul nu are o arie de răspândire prea întinsă. Aici suntem noi, acolo sunt ei: 2 mulţimi separate, total diferite; 2 entităţi distincte, care nu se pot intersecta niciodată, care nu se pot reuni niciodată. Ce e-n A şi nu e-n B?? Totul!! De treci codri de aramă, de departe vezi albind şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint. De cum treci în cealaltă lume, simţi diferenţa. O vezi, o miroşi o atingi. O iei de mână şi zburzi pe câmpii. Râzi, pentru că ai evadat.

Soarele străluceşte mai tare, cerul este mai albastru, iarba este mai verde. Mi-e milă să calc pe trotuar, pentru că nu e fir de praf pe nicăieri; mă oftic că nu am învăţat să levitez...îmi vine să mă descalţ, pentru că oricum ştiu că nu mă voi murdări. Toate strălucesc, toate-s vechi şi nouă-s toate. Metalul nu are nici o pată de rugină, vopseaua nu e scorojită pe nicăieri, gardurile nu stau într-o rână, aerul nu este îmbâcsit de smog şi arome îndepărtate de bălegar. Nu faci slalom printre cerşători, nu rişti să te muşte de...obraji nici un câine mai tupeist. Nu vezi mucuri de ţigări aruncate anapoda, nu calci pe covoraşe rustice de seminţăraie şi ambalaje de chipsuri. Sunt înconjurat de o lume multicoloră din lego, modelată de un copil mult prea atent la detalii. Aleile nu au pavele lipsă, străzile pietruite nu sunt întrerupte de nici o fleaşcă asfaltică; clădirile nu sunt jerpelite pe la colţuri din cauza vreunei buruieni buclucaşe, zidurile nu sunt mucegăite, pasajele nu miros a urină stătută şi a rahat.

Şoseaua este aglomerată, dar îmi ţiuie urechile de la atâta linişte. Sunt uşor surprins să o văd atât de dreaptă...la noi nu este aşa (nu mă pot aşeza nici acum în bune condiţii, datorită gropanelor de pe pista românească, pe care le-am simţit până-n fundul capului). Ei nu au tranşee pe şosele...se pare că nu au auzit de ultima fiţă în domeniu de trasport. Proşti, nene, needucaţi. Ţărani tradiţionalişti şi fără spirit inovator!
Claxoanele nu îmi sparg timpanul (pesemne ăştia sunt atât de idioţi încât nu i-a dus capul să-ţi doteze trocaletele cu goarne de atenţionare a gagicilor), înjurăturile nu îmi siluiesc neuronii - deci nici nu pleznesc de masculinitate...pe cuvânt, creaturile astea au cam multe lipsuri.
Ici-colo pâlcuri de oameni discută ori se plimbă cu bicicleta sau cu rolele. Nu mă cunosc, dar mă salută cu zâmbetul pe buze, pentru că... nici până acum nu ştiu de ce. Bănuiesc că-s pe etnobotanice sau ceva...

La noi e ţara lui "ce te uiţi, bă urâtule?". Ei îmi zâmbesc. Nu am înţeles cum pot face asta; şi ei au probleme, şi ei au greutăţi. Un nene taximetrist care îşi verifica cu o uşoară agitaţie ceasul, îmi mărturiseşte că se grăbeşte puţin pentru că trebuie să fie prezent la al doilea job; ce să-i faci? Famelie mare, renumeraţie mică, după buget. Sau cum spunea un alt filozof contemporan mai pe de-a dreptul: Viaţa-i grea, copiii-s multe, fraierii să suge...ăăă...fraierii este proşti.

Nici la ei nu e vreun Rai de firmă sau ceva de gen. Şi ei au lichelele lor (cum mă atenţiona "prietena mea aiurită"), şi ei au cretinii lor; rasa umană este eminamente tembelă, dacă e să o iei chiar de la esenţă. Cred că Dumnezeu iubeşte proştii, altfel nu ar fi făcut atât de mulţi...si nu există ţară pe planeta asta, care să facă vreo excepţie (România este vârful moţului la moţ, în privinţa asa - în sfârşit, ceva la care excelăm; Iupiiiii!!!). Ştiu că nicăieri în lume nu există mega-splendoare şi palate cu cohorte de virgine care să îţi îndeplinească orice dorinţă, dar mai ştiu că oriunde în lume este mai bine ca la noi, din orice punct de vedere ai privi situaţia.

Noi am uitat să trăim. Nu avem de ce să zâmbim. Fiecare are lumea lui, propriul său pacheţel de problemuţe. Nu există coeziune, colectivitate; Only you are responsible for you, cum spunea Întâiul Fiu Al Neamului, în rarere-i momente de sinceritate. Păi ia stai mătălică niţeluş... şi cam cine ai vrea să te ajute? Statul? Da ce, Statul te-a făcut? Statul e mă-ta, să aibă grijă de tine? Nu-ţi convine, trebuia să te învredniceşti să te naşti pe alte meleaguri!
Studiile europene arată că suntem ce-a mai pesimistă seminţie de pe continent. Hai, să mori tu! Bă psihologistule....noi avem pe Moni şi Iri si Pepe şi...cum o mai cheamă şi p-aia? Dacă nici asta nu e prime-time special, ce altceva ar mai putea fi? Jay Leno? Hai băi fetelea, fă-te boc şi du-te acasă cu boşorogii tăi! Sugi o ceapă şi taci! Cum să te distrezi dacă nu îţi mai clăteşti ochii cu vreo grasă cu ugerele până-n genunchi, dacă nu mai asişti la vreo elegantă şi neaoşă ţigăneală între starurile de primă mână. De fapt...ce zic eu de primă mână? Ptiu, ptiu, ptiu, ce prostii îmi ies pe gură! Astea-s staruri de amândouă mâinile, bei nenicule, bei!! Învaţă şi ia aminte!!
Noi nu avem de ce să zâmbim...ne doare burta de atâta râs!! Bântuie veselia printre noi, mai ceva ca moartea printr-un oraş atins de ciumă.

Noi nu avem de ce să zâmbim? Nu cumva eşti cam prost? Uiţi că am ieşit din criză, încă de pe 1 aprilie? So...Let the riches come! Abundenţa mă sufocă..help, help!! I need some fresh air, pls! Şi Dumnezeu a fost pe frecvenţă, pentru că mi-a auzit ruga; se pare că am intrat din nou în căăăă..criză; dl. Minibăs cică ieşim iar, pe 13 mai ora 9 fix - matinali frate...cine se scoală de dimineaţă, înseamnă că s-a culcat cu găinile; elementar, dragul meu Watson, elementar!
Suntem un neam uşor nehotărât. Intrăm-ieşim, intrăm-ieşim...nu avem stare deloc. Sau poate o fi tot pe sistem de "Buzele taleeeeee, două petaleeee, când le sărut mă tooopesc pe picioareeeeee"...mai ştii? Of, IUBIREA!!!
Nu sunten neam nehotărât, doar unul foarte iubăcioc! Iubim orice şi pe oricine (mai ales dacă ne ia ochii cu o găleată de orez), chiar şi pe Criză...d-aia nu ne putem dezlipi de ea. "Iubeşte-ţi duşmanii", aşa scrie la Carte!

A venit timpul să mă întorc. Mă simt ca un condamnat la moarte, care este readus în carcera sa şi îşi aşteaptă sentinţa. Sunt romn, ce altceva mai am de făcut? În urechi îmi răsună o voce suavă: "Las', că toţi murim; numa' te rog eu, nu muri acum, că nu am bani să te îngrop". O fi celălalt eu...nu sunt sigur. Sunt român, dar trăiesc cu speranţa că îmi voi învinge karma asta diabolică şi viaţa viitoare mă voi reîncarna într-o fiinţă mai evoluată; o râmă ar fi perfect.
Nu-mi vine să cred ce fac, revenirea mă şochează. Sunt uimit şi foarte, foarte speriat. Nu are rost să mă zbat, nu îmi fac decât mie rău. Sunt bulversat. Un gust amar, mult prea cunoscut, mă inundă. Mi-e scârbă.
A fost un vis...unde am găsit tot ce am pierdut aici. Am găsit-o pe Ea.
A fost doar un vis. Sau nu?

Thunder in Paradise

România este prinsă într-un început de Ev Mediu, se ştie. Drumurile ar crea probleme şi căruţelor, sistemul medical şi-o trage cu Justiţia pe la colţuri şi scoate mutaţii genetice pe bandă rulantă, educaţia aplică continuu la postul de traseistă între reforme, agricultura a rămas cu sapa preistoriei proptită între obraji, industria e în şoc anafilactic.

Totul este praf şi pulbere, îngrăşământ sterp pentru un sol pustiit; avem o ţară multilateral dezvoltată...spre dispariţie! Doamne ajută!

Da. Doamne ajută, pentru că religia este singurul lucru care se devoltă fără îndiguire. O religie aplecată spre misticism, o entitate preistorică, obsedantă, fanatică, la nivel de superstiţie şi totemism.
"Secolul 21 va fi religios, sau nu va fi deloc"
Pentru români, este de-a dreptul cretin de religios. Deci spune-i unui mioritic că va fi năvălit de belşug şi va sta cu burta la soare toată viaţa (vorba cântecului: Stau cu gaşca pe o bancă, stau cu ea la soare) dacă se roagă la boscheţi şi dă bani unor brahmani închipuiţi, că din toată sărăcia lui, mintenaş deschide portofelul şi sare cu darurile.
"Doamne, o Doamne, spre tine îmi îndrept oasele mele obosite!! OOoooooo..Doamne! Dă-ne un semn dacă eşti printre noi!! Dă-ne bip!! Bu-hu-huuuuuuu...Îndoaie lingura, îndoaie lingura! Nu ne lăsa, dovedeşte că eşti prezent!"
Aşa e la noi: dai o tonă de bani, urli niţel cu faţa cuprinsă de spasme şi înnecată în sudoare sfântă, apoi aştepti ca cineva să frece lampa şi să apară Dumnezeul de Aur care să îţi îndeplinească 3 dorinţe. Sau mai multe.

Ultima fiţă în domeniu este să crezi în Bahaulah, profet persan care cică e încarcarea lu' Avraam, Buddha, Iisus şi Mahomed. 4 în 1...evoluţie tată! Economie de spaţiu, pe o planetă suprapopulată! Mişto...şi să mai zici că nu crezi în protecţia mediului înconjurător, când ai dovada clară că s-a inventat Greenpeace şi prin sferele celeste!!
Numai că pe mine mă roade o întrebare: de ce e Papistaş ăsta aşa de inovator? Ia stai să-l întreb...poate-mi răspunde.
Băi Bailamos, trăi-ţi-ar familia ta de sfânt la promoţie! Uuuuuuuuu!!! Somebody home?? Şi ia zi măi 'Nea Jacobs inflamat, cam ce trebuie să învăţ eu de la tine? Ce tre' să ştiu ca să mă fac băhăitor d-ăsta de-al tău? Nu că m-ar interesa...dar aşa, să nu mor prost! Şi totuşi...

În popor se spune că pisica a murit din cauza curiozităţii. Nu este adevărat! Cunoaşterea a omorât pisica şi tot ea este cel mai mare duşman al omului. Cunoaşterea te sminteşte, te frustrează; în cele din urmă, te omoară. Cu cât înveţi mai mult, cu atât realizezi imensitatea oceanului de necunoaştere care te înconjoară. Înveţi şi te prosteşti mai rău.

Religia...
Habar n-am dacă mă pot numi o persoană credincioasă. Nu ştiu…nu cred. Pentru mine, religia este o trăire personală, care ţine doar de intimitate. Nu se face mare caz cu ea, nu are de ce să intervină în relaţiile interpersonale. Credinţa este O.B.-ul sufletului, care se umflă şi se fixează în adâncimea acestuia, absorbind scurgerile nasoale (ultimate protection, fra'); iar eu discut cu omul, nu mă uit în gâtul lui să văd dacă are gâlci, la fel cum nu îl caut dacă are absorbant şi dacă da, de ce tip ar fi el. Ce crezi tu, te priveşte pe tine şi atât. Nu îmi place să aduc în discuţie probleme din astea, pentru că feresc să îmi pun viaţa personală pe tapet. (Nu am deloc stofă pentru tabloidizare, aşai?) Nu aduc în discuţie problemele legate de cult, pentru că în acel moment fac apel la cea mai profundă, cea mai sensibilă fibră a persoanei, pe care nu pot emite vreo pretenţie că aş cunoaşte-o. Cine spune asta, e idiot; niciodată nu cunoşti cu adevărat pe cineva, chiar dacă stai cu ea sau în ea.
Nu îmi place să mă avânt în necunoscut deoarece nu ştiu ce voi găsi pe acolo...mai ales că nu există un standard de care să mă leg. Mă pot simţi ofensat eu sau interlocutorul, pentru că nimeni nu acceptă dogma fără a o adapta propriei personalităţi; iar cei care înghit nemestecat şi se cacă nedigerat, se comportă ca nişte fanatici. De aceea, propriile manifestări religioase pot părea ciudate, uneori chiar amuzante, pentru cineva din exterior.
No, sir, no! No, no, no! No! Hell, no! Nu vreau să cunosc aceste amănunte despre nimeni! Nu mă interesează. Fiecare este liber să creadă ce vrea, atâta timp cât îţi ţine credinţa pentru el. Atâta timp cât îţi păstrează partea lăuntrică în lăuntricitatea ei.
În relaţiile sociale, latura evlavioasă nu are ce să caute. Cine se leagă de ea, este cel puţin scrântit la diblă.

Vrei să crezi că furi şi te duci în Iad, dar dacă nu furi, te duci în Rai? Faci 3000 de mătănii pe zi, înconjurat de 15 cruci din 300 de lumânări aprinse, ca să-ţi ajute Doamne-Doamne să pătrunzi în fanta de lumină a tutelor siliconate, care stau înşirate pe marginea trotuarelor ca nişte căcăreze în urma unei turme de oi?? Baţi cruci cu o rapiditate care ar înspăimânta şi un colibri, când îţi trece autobuzul pe lângă vreo biserică sau metroul pe sub vreun lăcaş sfânt? Blestemi ca un barbar în extaz, dar iei poziţia de găină tembelă (capul uşor aplecat într-o parte, pivirea visătoare, pierdută prin lumi de mult apuse şi mâinile împreunate cuminţi, în poală) când vorbeşti de cele sfinte? Treaba ta, te priveşte! Crezi ce vrei, faci ce vrei! Dar fă-o când eşti tu cu tine şi atât, nu îmi scoate mie ochii cu jelania ta de pocăinţă acerbă taman când îmi iau covrigisau când îmi suflu nasul. Este un aspect pe care nu vreau să-l ştiu, nu vreau să am cunoştinţă de el.
Dacă îmi doresc aşa ceva, s-au inventat locuri special amenajate destinate meditaţiei introspective. Merg acolo şi mă rezolv în linişte! MEDITAŢIE, REMEMBER??

Turbez de furie în prejma prostiei şi ipocriziei. Prostie din aia crâncenă, cum numai aici poţi să găseşti aşa ceva...cretinităţi idioate, rupte din începuturile paleoliticului timpuriu. Urăsc din ficaţi delirul religios practicat în public, pentru că de cele mai multe ori, este vorba doar de manifestarea unor simple prejudecăţi. Nu se mai bea sângele duşmanului ca să capeţi vitejia acestuia...acum bagi marş forţat în genunchi pe deal, că cică Doamne îţi numără paşii şi îţi dă în gură numai avuţii, dacă nu îi iese cu virgulă.

Şi totuşi, impulsul cucerniciei eate adânc impregnat în fiinţa umană. Fiecare trebuie să creadă în ceva...
...Eu cred că o să mai beau ceva, apoi mă culc.