Isteria şi Manelăria

"Mulţimea a stat la coadă pentru a primi cupoane de reduceri la magazinele din centrul comercial, dar şi pentru a participa la o tombolă organizată cu ocazia deschiderii."
http://antena3.ro/

Nu mi se pare nimic nelalocul lui! La prima vedere, când zici "criză" sau "şomeri" şi vezi atâta lume care se zbate să dea bani altor slăninoşi impotenţi, ai crede că s-a ţicnit lupul! Dar la o aprofundare a imaginilor, lucrurile nu mai stau chiar aşa:

Să luăm spre exemplu, cel mai simplu celul de bază al societăţii - o famelie cu 3 membri, formată din mama, tata şi copilul silitor la învăţătură (cum altfel??). Să presupunem că fiecare dintre părinţi are salariul minim, de 600 lei/lunar; asta înseamnă că 3 guri trebuie să se hrănească cu 1200 lei pe lună, nu-i aşa?? Chestia e că mai vine şi o întreţinere, mai trebuie să te mai şi încalţi, să te mai îmbraci din când în când, să îţi mai iei o pastă de dinţi (oricâtă apă ai pune în ea ca să o lungeşti, nu s-a inventat încă tubul de pastă fără fund şi se mai termină, în pana mea!) sau un bax de curpapirus... ca să nu mai vorbim şi de nevoile puradelului, care poate are de dus bani la diferite fonduri şcolare. Nu poţi să bagi în tine ca într-un spital de urgenţă, în fiecare secundă! Mai ai şi alte nevoi pe lumea asta, că doar d-aia e viaţa atât de diversă şi nu ai traiul porcului, să mănânci şi să dormi într-un coteţ de scânduri mâncate de carii!
Acum...se ştie că la deschidere, orice supermarket bagă promoţii fără număr.
O familie ca mai sus, pentru care şi un leu face diferenţa între înfometare şi o pâine pe masă, nu s-ar îmbulzi oriunde îşi poate cumpăra ceva mai ieftin?? Criză sau nu, oricine are nevoi de bază care trebuiesc făcute! Ce e atât de fenomenal că nişte bătrâni cărora li se taie din pensii fără milă, se târâie cu preţul vieţii pentru a prinde o iefteneală la mâncare??

Mie mi se pare chiar de plâns. Nu e un paradox, ci doar o situaţie jalnică, a unor oameni disperaţi. Într-o ţară condusă de nişte incapabili pe care trebuie să scrii "GUVERN" ca să le ştii rostul pe această lume, de ce este atât de senzaţională o înghesuială la mâncare a unor amărâţi?? Aţi văzut cumva pe acolo burtoşi cu ceafa vălurită la braţ cu fofoloanca de celulită expandată, cum admiră ei banalităţile monetare de sărăntoc?? Nuuuuu...ei vin doar când trece viitura, când e o şmecherie de bon-ton să te înţoleşti de la cutare mall, pe care fraierii fără valoare îl vizitează acum doar ca pe un muzeu! Vin, cască ochii şi pleacă...în timp ce bazaţii se învârt cu mâinile la cur printre standuri, iar vacile însoţitoare probează poşetuţe de firmă, cu mânoacele în erecţie şi privirea clipocind seducător!

Nu am putut pricepe de nici o culoare omorul de la voturi, debileala frenetică care a lovit poporul în acele zile. Dar pe aceasta o înţeleg...deşi, în lumina trecutului, nu pot spune că este nemeritată!
Două lucruri se plătesc în viaţă: domnia şi prostia; neamul nostru cel ales şi-a făcut-o cu mâna lui...

Whispers in the night

Beţia dragostei

În sfârşit a venit şi iubirea autohtonă...După ce poporul s-a destrăbălat (mai pe şustache sau în văzul uliţei) de valintineală, acum ne-a sosit şi Sărbătoarea Naţională A Drăgoştii Mioritice! Simt cum ma vibrează (la atriu beiiiii...nu vă mai rânjiţi aşa) numai când mă gândesc! Iubirea mă năvăleşte...sunt roşu, roşu ca rubinul sclipind în soare, roşu ca dunga de pe tramvaiele alea vechi! (Mare atenţie! Nu e roşul comuniştilor ci văpaia nestăvilită a patimii care mă mistuie, vioiciunea iubărelii care îmi galopează prin vene!). Da, da, da! Flăcăreala mă aprinde, aburii încinşi îmi penetrează ( pe sistemul "aşa cum cerneala penetrează această cretă") fiecare celulă, fiecare moleculă, fiecare atom în parte! Boala mântuitoare mă topeşte, mă îmbată, mă transformă într-un Dragobeat ideal, într-un buric de dragobeat, chiar! Sunt "Pasiunea cu ie şi brâu la mijlocelul tras ca prin inel, cu cuşma pe-o sprânceană şi cu paiul ce se înalţă falnic din colţul gurii"! DA, DA, DA!!! CE BINE ÎI!!!
Sunt cel mai tare din parcare cu principiile mele despre iubire! Doctrinele şi programele mele despre îndrăgosteală sunt...ce mai! Te dărâmă de pe scaun, îţi provoacă atac cerebral, dacă stai să le asculţi! E senzaţional, e fenomenal, chiar ireal de fantastic, aş putea spune!! Problema este una singură: CE PUII MEI E CUPIDONIALA ASTA DEMENŢIALĂ???? În viaţa mea, mă tot lovesc de mărimi care se pot defini în vreun fel...dar chestiunea asta cu amoreala, pe cuvânt că nici măcar nu o pot defini, d-apoi măsura! "Milă" simţi atunci când ai noduri la ceasornic şi dai şi tu o bucată de pită la un om sărma; "ură" este atunci când te bâţâi pe picioare şi vrei să anulezi existenţa vreunui maimuţoi jalnic; simţi "foamea" când ai mâncărici prin burtălău şi iarba începe să ţi se pară apetisantă; eşti "bucuros" când o iei zburdînd pe câmpii şi crezi că lumea este a ta, dacă ai dat vreo şpârlă pe undeva. Dar "iubirea"?? Ia să aud, cum dracu' o definiţi - numa nu vă-nghesuiţi aşa, că nu plec nicăieri!

Tocmai lipsa asta a vreunei definiţii inteligibile presupun că e şi motivul pentru care toţi imbecilii umblă cu iubirea-n gură zi de zi! Dragostea e o manea care o behăi după ureche, cum îţi vine ţie pe chelie şi după cum ţi se scoală sentimentele de la naftalină! Una-două, "te iubesc"! Aoleu! Nu mai spune! Ia tradu asta cu alte cuvinte, care să nu implice tăvăliri prin cearşaf sau alte materiale naturale ori făcute de măna omului!
"Eşti viaţa mea, eşti aerul meu???" Adică tu crăpi dacă nu umbli încârligat cu jumătatea?? Ia să te văd, cum îmi demonstrezi asta!
"Ţi-aş da luna de pe cer şi aş face lănţoace de stele??" Nu te cred, treci la prestat lucru manual, să văd ce faci tu cu mânuţele alea două! E uşor să vorbeşti vorbe, când ştii că nu au şi nu pot avea acoperire în realitate!
Altceva mai poţi?? Da' să fie cuvinte din alea cu sentiment, că nu mă mai joc, să moară antena de bulgari!

Unii spun că iubirea este o sumă a tuturor sentimentelor pozitive pe care le poate simţi un om. Se spune că dragostea îndură totul, iartă totul, crede totul, nu are timp şi spaţiu, este unică şi singulară! Odată ce te loveşti de ea, nu mai vezi, nu mai auzi, nu mai există nimeni pe planetă! Şi totuşi....cam câte persoane pot afirma că au trăit utopia asta?? Cineva (care sper să nu îmi rupă capul pentru asta, deoarece cred că încă mai am nevoie de el) îmi spunea că este convins de existenţa ei, dar nu crede în fidelitate; cum vine asta, să crăpi lângă aceeiaşi persoană?? Dragoste există, dar nu fidelitate!
Culmea e că un mit al minunii ăsteia abstracte spune că odată ce te-a pălit feelingul după urechi, ai găsit jumătatea şi gata! End of story! Stinge lumina, dă drumul la câini! Cum să umbli din completare în completare, ca albina din floare în floare?? Ce să mai cauţi la alţii, dacă eşti deja în depozitul de produse finite?? Ţi-ai găsit sufletul pereche (pesemne inimoacele astea sunt construite perechi, ca pantalonii), gata! Stop cadru! Freeze! Mori cu dragostea de gât, iar în acel loc se va forma oarece izvor magic sau ceva, care să celebreze unirea ancestrală a mitului androgin! Iubirea fără fidelitate, e ca Miaunel fără Bălănel, ca Iţic fără Ştrul, ca îngheţata fără cornet şi ca Bote fără chiloţi! Nici nu se poate concepe aşa ceva...d-apoi să o mai pui în practică! Deci, din moment ce fidelitatea e câh...prin consecinţă logică, iubirea e cam in stare vegetativă!
Vreau să spun doar că e cam de căcat să nu susţii ceva ce face...adică simte(!) toată lumea, aşa că...dă-i frate cu patos, că merge şi aşa!

Mi s-a spus că sunt un porc insensibil şi primitiv ce sunt, care nu crede el (adică eu) în cel mai nobil şi sensibil sentiment care există pe planetă şi dincolo de ea! Nu ştiu cum să spun...eu cred în ceva, dar nu în frecangeala asta care se mestecă la orice colţ de uliţă bălegoasă! Nu cred că dragostea zburdă printre pitecantropi şi hipopotance, aşteptînd doar să fie înfulecată; nu cred că o găseşti în fiecare curv...fuf...pitzi...ZEIŢĂ(!) care te face să gemi în fiecare noapte când foloseşti Cornul Abundenţei! De fapt, nu trebuie să dau explicaţii la nimeni! Şi-aşa îmi pică ochii de plictiseală şi funcţionez pe scobitori oculare...deci, d-aia nu mai plouă afară de ce crede unul şi altul!
Mi se frânge...aşa că merg să mă bag la un somn (eeeeeeeeii?... e cu băgatul, deci e cu iubirea! Sunt bun, sau ce??)

P.S.: am observat că astăzi se cam face un an de când tot dau la gioale (sau măcar încerc) pe aici-şa prin mediul virtual...asta e ceva de sărbătorit?? Da sigur!! Sunt doar uimit că am reuşit să scriu atâta timp, eu, care credeam că după o lună voi rămâne în pană de subiecte! Un an...uau! Şi totuşi, într-un fel mi-e ruşine...pentru că nu fac asta ca să fiu fency, pentru trafic, bani, faimă sau alte chestii din astea! Deci, când se încep bătălii gen "în ciorapi să ne mirosim sau în trafic să ne caftim", eu mă cam retrag...pentru că neinteresant acest aspect. Sigur că m-aş simţi măgulit dacă aş şti că sunt şi cititori, dar în abundenţa asta internaută, am devenit cam egocentrist şi fac doar ceea ce vreau eu...adică pur şi simplu îmi place să îmi mai pierd timpul printre slove. Unii spun să o dau înainte că e bine, unii mă înjură (apropos! fiind ziua cu iubiriadă, aşa ce mă lovi un dor de prietenul anonim...de-s plin cu vânătăi!), unii m-au încurajat, alţii mi-au spus că mai am de învăţat. Aşa o fi...nu-s chiar atât de dobitoc să cred că ştiu tot şi că nu e loc de perfecţionare!
Şi totuşi, UN AN! Le mulţmesc tuturor care m-au sprijinit moral şi m-au împiedicat să anulez toată aventura asta blogărească (cu îmi mai vin mie nebunelile să fac câteodată) şi...fie ce-o fi, eu îmi spun părerea oricum. Nu mă dau vreun martir pentru artă sau măgării din astea, doar că sunt atât de bou încât nu pot minţi...aşa că doar scriu ce îmi trece prin cap. Bine, prost, "asta visezzzz...asta pictezzzz..."

"Un arici p-un câmp de maaaaaci".....