Pasiuni şi nesimţire

Ufff! A trecut şi 14 februarie...deci Happy 15th oh February's Day! Sărbătorim nimic! Parcă ieri a fost vreo mare sculă, sau ceva...
Serios, n-am priceput care-i faza cu Valentinu'. Singur sau cuplat - bine, singur :)), nu văd de ce se presupune că tre' să spun "la mulţi ani" Valentinilor; nu-i nici o onomastică, m-am uitat în calendar! Da' mai contează? Măgăria aia irlandeză...Green Hornet? Nu, că ăsta-i film! Green Lantern?? Shit, că-i tot film! Green Day, Saint Green??? Hai, măi, la naiba, că e ceva cu verde, pitici şi beţii la cluburi! Şoptiţi-mi, vă rog...habar n-am nici măcar cum să caut pe google - la Herodot nu scrie nimic! Păpădia-i galbenă, iese din discuţie! Salata-i verde, dar...parcă nu era nici asta; ştiu că am văzut odată un afiş cu un pitic verde ce fugea de-i sfârâiau călcâiele la petrecania unui club de fiţe.
No, gata, îmi bag pcioarele! Mai contează ce e? Nişte unii pe un colţ de planetă îţi bagă un deşt în cur şi noi, funcţionînd pe sistem "ce face omu', face şi maimuţa", imităm.

Da' plecasem de la Valentin. Ăsta-i cu drăgosteala...ceea ce îmi place. Mă conversez cu cineva şi rămân în pană de idei, apelez la tradiţie: "Ce faceţi de Valentine-s Day?". Nu este doar un must de sezon - precum Crăciunul şi Revelionul: unde petreceţi, ce mâncaţi, de ce, cum, cât, sărbători fericite - ci mai mult de atât: oferă subiectul perfect pentru a fi domn la agăţat!



Vezi bunăciunea pe stradă, nu te mai duci la ea duhnind a şmecherie ca wc-ul de odorizant, cu replici d-alea expirate, preluate de pe net: "Papuşă, ce corp ai pe tine, să moară Franţa!". Nu, nu, nu...ce-i asta? Suntem barbari? Mai ales că ai şi ocazie să te dai sensibiloc, deci te duci frumos, elegant: "Sărut-mâna, dragă domnişoară...dacă îmi permiteţi o întrebare? Cum petreceţi cea mai sărbătoare a iubirii veşnice? Permiteţi...dar chiar vă rog să acceptaţi o flocirică cu dragoste, semn al eternei mele preţuiri pentru fiinţa care sunteţi". Eiii, altă treabă, nu? Acum aşteptăm...poate pică ceva. :)
...da, îmi place. Ca să marchez momentul şi să nu mai zică lumea că-s frigid la fibra simţitoare, am băgat din gâtu' mâinii 2 desene cu îngerei şi inimioare, ca să mă înscriu în trend. Se pune că am marcat momentul? Nu-i chiar ideal, dar ce să fac? O cunoştinţă m-a şi întrebat: "Tu ce-i cumperi la iubită de V-Day??". Na, întrebare de baraj! Ţâs Călină! Ideal era socializez ceva, dar pentru asta trebuie să-mi cumpăr întâi o iubită; după aia 'oi vedeace cadou îi mai iau şi ei. Dar n-am atâţia banii; e cu mia de euro pe oră, în papucii calului! Scump, dom'le, scump...dincolo era mai ieftin! "Dincolo" unde, că fix acolo mă plantez! Degeaba, tot nu-mi permit.
Aşa că am ieşit cu o prietenă la un gius c-o aripioară de pui şi am vorbit despre cât de neprietenoşi cu mediul sunt ăia de la securitate.

Apropos, bine că mi-am amintit! Vaaaaaaaaaaiiiiii...deci nu se poate aşa ceva! În weekend a slobozit unu' o imbecilitate insalubră demnă de cel mai prost din curtea şcolii, care m-a cocoţat instant pe culmile furiei.



Scuze că reacţionez aşa greu, dar am paralizat de indignare şi vreme îndelungată n-am fost în stare să leg 2 cuvinte raţionale, fără a înjura ca un birjar pălit de rabie. Acum, că s-au mai aşezat lucrurile, încerc din nou..poate-mi iese. Ceea ce nu prea cred, că numai alaltăieri ce m-a capsat o javră comunitară...deci să-mi fie cu iertare, nu ştiu câtă stăpânire am pe proprii neuroni. Mă rezum doar la nişte mici nedumeriri:
Băi cocoşel, gutute-n morgen...ăăăă...ce? E seară?? Scuze, frate, nu ştiu cum se spune "bună seara" în germană. Las' aşa, că pricepi..d-aia eşti eminent. Băi chiparosule cu inteligenţa în extaz, ia-te de urechi şi pedalează-n casele ălora, că poate dacă-ţi iei ceva căldurică-n freză ţi se taie pofta de mâncat rahat cu gura plină! Te-o fi emanat pe tine Băsescu într-o zi când a flatulat cu stropi, da' ma uşor cu tupeul, că nu eşti Buricu' Pieţii! Ce-i aia? E inadmisibl să ce?? Stai să-ţi spun eu, dacă nu ştii să beleşti ochii ca să recunoşti inadmisibilul! Bagă antenă pe sistem, că nu mai repet pentru babe surde:
E inadmisibil ca în 2012 să ningă oleacă şi să moară 80 de oameni, băi, gură bleagă! E peste puterea mea de înţelegere...atunci ăia de la poli cum supravieţuiesc? Ori se înmulţesc ca iepurii şi acoperă rata extincţiei, ori sunt vreo specie de morţi vii, ceva, că altfel nu-mi explic!
Unde pana calului ai mai pomenit tu pe planeta actuală să pice nea din cer şi să paralizeze juma' de ţară? E inadmisibil!
E inadmisibil să des-zăpezeşti cu tractorul şi excavatorul, în condiţiile în care s-au invetat utilaje specializate pentru acest scop. Păi n-am înţeles...tu te duci să ari pe nămete şi să-l cultivi sau să-l dai în morţii mă-sii la o parte de pe casele oamenilor?
E inadmisibil să plăteşti tone de bani unor şmecheri care se angajează să niveleze troianu', dar o freacă la cald pe plaje exotice. Apoi e inadmsibil să vii şi să-mi spui mie că "ştiţi, trebuiesc împărţite contractele de des-zăpezire cu responsabilitate". Hai, să mori tu! Şi p-alea cine le-o fi dat? Eu? Mama? Nuuu...poate bunica? A murit, dar am întrebat-o cu flacăra violetă şi zice că nici ea. Ietiiiiiiiii...ce să vezi, te pomeneşti că tu! Nu-mi vine să cred aşa ceva...probabil este o greşeală de tipar! Pixelu' albastru! Ruşine Dinu Patriciu! Marş!!
E inadmisibil să deger în găleţile CFR-ului, blocat în câmp ca un animal prins în cursă, în condiţiile în care tu te blochezi pe şuşea şi-l suni pe primar să vină repede-repede, să te scoată din...era să zic "căcat", dar de fapt e "zăpadă"! Eu pe cine Mama Zmeilor ar trebui să sun???
Este inadmisibil să te uiţi ca viţelul la poarta nouă cum ninge şi să închizi preventiv drumurile, doar pentru că nu eşti în stare să le cureţi.
Este inadmisibil să strângi ajutoare pt nişte sinistraţi care nu trebuiau să existe, pe care să le redistribui aiurea-n păpuriş pentru că nu ai cu ce ajunge la ei.
Este inadmisibil să vorbeşti de exigenţele cetăţenilor, în condiţiile în care acestia cer doar să nu fie lăsaţi să moară ca nişte jivine închise într-un cavou.

Mai vrei? Că o pot ţine aşa până mâine dimineaţă! Da mi-e milă de materia ta cenuşie, să nu ţi-o suprasolicit...şi aşa e arhiplină cu diplome. Hai că îţi fac un rezumat.
Este inadmisibil şi total inuman să te răzbeleşti pe nişte oameni care au îngheţat zile întregi în casă, că nu ies la lopată să ajute Statul să-şi facă dracului treaba pentru care s-a inventat!
Da...ai dreptate. Care Stat?
L'Etat c'est toi! Et tu es un incapable.
Aucun commentaire.

Til I return...

...meet my snow-bound puppy.
Everyone - Bubu. Bubu - Everyone.

Spre infinit

Nu mai pot scrie. Am obosit.
Sunt o fire perfecţionistă, întotdeauna cred că orice se poate îmbunătăţi. Oricine. Mai ales eu...
Acesta este şi unul din motivele pentru care eu nu îmi recitesc niciodată postările. Nu îmi place să o fac. Deşi la momentul publicării unui articol acesta mi se pare ok, dacă îl reiau peste câteva zile îl găsesc plin de greşeli. Nu am exprimat bine o idee, am scris prea mult, mai trebuia să adaug...ohohoooooo...cât trebuia să adaug! Nu, nu recitesc nimic, pentru că nu vreau să modific nimic. Ceea ce scriu reflectă doar o stare a unui moment, A ACELUI MOMENT. Incomplet, entuziast, răzvrătit, infantil. Aşa cum a fost el...cu toate erorile sau pasiunie lui.
Însă ieri am făcut-o şi m-am luat cu mâinile de cap. Am recitit, din greşeală, din curiozitate sau poate doar dintr-o pornire lăuntrică, ceva ce am postat acum vreo 2 ani jumătate. Pur şi simplu nu puteam să cred că am putut gândi acele lucruri...cuvintele mi s-au părut goale, forţate. Epigonice. Am încercat să creez o stare, însă, peste timp, totul îmi pare doar o imitaţie a vieţii altcuiva. O indignare lipsită de sens, chiar prostească.

Acum am obosit să mă mai înfurii, să-mi ridic glasul şi să strig. Ce? Orice. Implicîndu-mă, am realizat urâţenia lumii în care trăiesc. Mi-am dat seama că nu o pot schimba şi că trebuie să o accept aşa cum e: o zoaie pe care nu am cerut-o eu.
Am devenit pesmist, chiar depresiv. Decrepit, trist. O clădire în paragină, golită de rost, dar plină de buruieni. O prietenă mi-a spus: "e urât să fii mereu negativist, oricum trăim într-o ţară negativă". Păi şi cum aş putea fi altfel, dacă viaţa este o porcărie? Să-mi bag pe venă? Habar n-am...dar pentru toate există un început. Atâta timp cât trăiesc, nu am altă soluţie.
Sau am. Autismul. Trebuie să mă opresc din gândit. Să pierd contactul cu lumea exterioară. Să ignor totul, să mă detaşez de mine. Să ies din viaţă mea, să mă dau un pas în spate şi să observ. Să-mi construiesc o imagine de ansamblu a existenţei...din departare, panorama este mai largă. Trebuie să îmi opresc curentul raţiunii şi să ascult liniştea monştrilor care se zbat în întuneric. Să nu mai am amintiri, nici vise. Să nu mai trăiesc nici în trecut, nici în viitor. Doar în prezent. Acum. Aici. Oriunde.

Cred că zilele blogului sunt numărate. Sau nu ştiu...poate se va transforma din nou.
Am obosit să scriu. O fac din ce în ce mai rar, pentru că pur şi simplu nu mai găsesc subiecte. Nu vreau să mai scriu despre neputinţa naţională. Nu o mai pot face. Nu o mai suport. Am spus tot ce se putea spune...este inutil să insist pe aceeaşi idee. Am turnat matriţa; acum, toate întâmplările se mulează cuminţi pe ea. Nu mai am ce spune; m-aş repeta. Devin plictisitor, obositor. Obsedant. Rutinant.
Nu mai pot scrie despre lumea exterioară. M-am izolat de ea..şi mi-am întors privirea spre interior. Spre mine. Spre visele mele, spre amintirile mele. Dar acestea nu mai există, am renunţat de bunăvoie la ele. Am rămas doar cu prezentul...un gol adânc, rece şi întunecat. Atât.

"...e aiurea să fii mereu negativist; şi asa trăim într-o ţară negativă."
Peter Pan zbura cu ajutorul prafului de zâne şi a unei amintiri frumoase. Nu am citit niciodată "Peter Pan", aşa am auzit; aşa se spune. Aş vrea să zbor. Mi-ar plăcea....dar nu am materia primă.
Aş vrea să privesc marea. Să mă caţăr pe stabilopozi şi să mă pierd în nemărginire, odată cu soarele. Să plutesc acolo unde cerul se îmbină cu valurle, să mă scufund în adâncurile de smoală, să mă scald în fierbinţeala solară şi să mă întrec cu pescăruşii în zbor. Să-mi întorc privirea şi să văd norii. Să mă ascund printre ei, să îi gonesc ca un vânt de furtună spre infinit. Să depăşesc graniţele materialului, să mă pierd în Haos şi să mă regăsesc de cealaltă parte a lui, dincolo de marginile universului. Spre începuturi, acolo unde nu există nici întuneric şi nici lumină. Acolo, unde orice ţel uman este atât de mărunt, de nesemnificativ, încât nici nu există.
Aş vrea să-mi doresc cele mai tâmpite lucruri şi să aud din nou vocea vântului, şoptindu-mi în urechi: "Poţi. Priveşte marea. Priveşte nesfârşitul. Orice este posibil. Crede în el.".
Da, marea îmi dă un sentiment de omnipotenţă.

Taxi - Ai inchis marea in ochi

Asculta mai multe audio diverse

Marea îmi dă putere. Încredere. Libertate supremă. Un scop, un sens. O direcţie în nelimitare. Începe lângă mine şi nu se mai termină decât dincolo de înţelegerea vizuală. Comprimă spaţiul şi timpul într-un singur punct: prezentul. Restul nu mai contează. Doar ea.

Am stat pe roca acum rece, până a răsărit luna. O zi, o lună, o săptămână...nu ştiu. Nici măcar nu era noapte...poate doar aşa am crezut. Am trăit o eternitate în câteva clipe.

Au trecut...doi...trei...şapte ani? Uf!! Toate astea s-au întâmplat cu adevărat? Probabil...habar n-am.Nu mai am memorie. Am renunţat la amintiri. Am renunţat la vise.
Aş vrea să văd marea. Atunci aş şti ce să fac.

P.S.: Şi nici măcar nu are ochii albaştri.