...sau despre reţeta unui trai sănătos
Pentru Ford Coppola - n-am găsit modelul ăsta de automobil, neam!
Nu se poate să intri viu într-o discotecă şi să pleci mort! Deci chiar aşa? Cum aşa ceva?
-------------
...sunt oamenii care l-au iubit şi l-au îndrăgit pe acest om...este vorba despre o sală întreagă. Pur şi simplu s-a creat un altar aici, în sala de sport, unde ei îşi făceau antrenamentul. Transmitem de la sala în care tânărul jucător de numai 23 de ani a jucat baschet, în aplauzele fanilor - fani care, iacătă-i, încă aplaudă în tribune pentru idolul lor. Înmărmuriţi, ei au făcut chiar şi un tur al clădirii, al terenului de baschet plin de poze cu tânărul care ţine în mână o minge de baschet, semn că a iubit sportul pe care l-a practicat timp de 23 de ani.
Ceea ce vedeţi acum sunt feţe care-l plâng cu lacrimi în ochi şi lumânări aprinse în mâini. Sunt feţele oamenilor care nu se aşteptau ca dintr-o sărbătoare să intre în această sală plîngînd.
Cam asta e ştirea care face ravagii pe la orice jurnal. Şi, dureros, amuzant, sau ambele, cam acesta este maniera în care se încearcă sensibilizarea norodului privitor la sticla ecranului (mă rog...plasmă).
Jurnalul Naţional scria acum câteva zile despre jurnaliştii de catafalc. Uite-i, frate, ăştia-s! Da, e tragic/inadmisibil/oribil/îngrozitor, dar de ce tre' să mi se stoarcă mie lăcrămi din ochi, prezentîndu-mi-se o tribună de unii care aplaudă frenetic la semnalul "on air", apoi se chinuie să adopte o atitudine solemnă, în timp ce prin faţa obiectivului camerei de luat filmări curg încet imagini suprapuse cu un sportiv în exerciţiul funcţiunii, lumânări, flori şi umflatul gealat care cică s-a predat în urma unui "tertip poliţienesc" - l-au păcălit la "Popa Prostu'", sau cum?
Habar n-am. Aşa că până îmi dau seama, mă apuc de altceva: trăitul sănătos! :))
O abordare îngustă care naşte ultraşi şi per ansamblu te îndobitoceşte. Tocmai acu' mă gândeam la o duduie care avea senzaţia că a descoperit America, când îmi explica că P.E.T.-urile sunt otrăvitoare şi ştrudelu' de tocmai îl înghiţeam o să-mi explodeze în stomac, de-o să-mi iasă ochii din orbite! Da, ea era o autoritate demnă de urmat, pentru că făcea un master în domeniu. Etete, căcat! Parcă eram eu prin anul I de studenţie...atâta că majoratul meu abia sărbătorit nu prea se compara cu jumatea de veac pe care o căra fandosit...adică doamna asta în spate. Băi, am pretenţii de la ea, ce naiba! Chiar aşa?
Încă de la început am primit lista cu E-urile nocive, cancerigene+periculoase. E-123, E-131, tartrazină, acid carminic, amarant, sucuri, parizer, margarină, produse de patiserie, iaurturi. Uaaaaaaaaaaaaaa...simţeam cum îmi plezneşte capul de atâta importanţă altoită cu nenumăraţi lucşi de inteligenţă iluminatorie. Mă simţeam ca becul Luxten care tocmai l-a întrecut în luminozitate pe Gogu Sclipici. Mă simţean Becul Luxten cu sclipici (şi paiete în aşteptare) printre nişte torţe mânuite de ardipiteci în măruntaiele pământului. Eram un produs nou pe piaţa evoluţiei, o sticlă cu lapte de vacă originală pe un raft plin cu cutii de Ensulac (lapte praf, pentru necunoscători), un Iphone 5 printre sute de Nokia 5110. Eram cel mai tare din parcare! Mergeam în magazine şi citeam etichetele cu un aer afectat, aprobînd uşor din cap sau strâmbînd revoltat din nas; aveam pereţii camerei de cămin tapetaţi cu liste întregi de aditivi şi creierii franjuri de la atâtea litere şi cifre idioate, sfătuiam pretini şi duşmani în privinţa bombelor alimentare care ne atacă din umbră. Eram pe treaba mea, clar!
La o vreme, împreună cu un coleg am decis să împărtăşim lumina cunoaşterii şi asupra...cum să zic eu ca să nu iasă "prostime"? Gata, am găsit! Ce spuneam? A, da: împrăştiam petale din floarea înţelepciunii şi laicilor (ştiu că termenul are o nuanţă religioasă, dar asta cu "trăitul sănătos" a devenit o adevărată religie), prin redactarea şi publicarea unor articole de profil la un ziar local.
Nu se poate să intri viu într-o discotecă şi să pleci mort! Deci chiar aşa? Cum aşa ceva?
-------------
...sunt oamenii care l-au iubit şi l-au îndrăgit pe acest om...este vorba despre o sală întreagă. Pur şi simplu s-a creat un altar aici, în sala de sport, unde ei îşi făceau antrenamentul. Transmitem de la sala în care tânărul jucător de numai 23 de ani a jucat baschet, în aplauzele fanilor - fani care, iacătă-i, încă aplaudă în tribune pentru idolul lor. Înmărmuriţi, ei au făcut chiar şi un tur al clădirii, al terenului de baschet plin de poze cu tânărul care ţine în mână o minge de baschet, semn că a iubit sportul pe care l-a practicat timp de 23 de ani.
Ceea ce vedeţi acum sunt feţe care-l plâng cu lacrimi în ochi şi lumânări aprinse în mâini. Sunt feţele oamenilor care nu se aşteptau ca dintr-o sărbătoare să intre în această sală plîngînd.
Cam asta e ştirea care face ravagii pe la orice jurnal. Şi, dureros, amuzant, sau ambele, cam acesta este maniera în care se încearcă sensibilizarea norodului privitor la sticla ecranului (mă rog...plasmă).
Jurnalul Naţional scria acum câteva zile despre jurnaliştii de catafalc. Uite-i, frate, ăştia-s! Da, e tragic/inadmisibil/oribil/îngrozitor, dar de ce tre' să mi se stoarcă mie lăcrămi din ochi, prezentîndu-mi-se o tribună de unii care aplaudă frenetic la semnalul "on air", apoi se chinuie să adopte o atitudine solemnă, în timp ce prin faţa obiectivului camerei de luat filmări curg încet imagini suprapuse cu un sportiv în exerciţiul funcţiunii, lumânări, flori şi umflatul gealat care cică s-a predat în urma unui "tertip poliţienesc" - l-au păcălit la "Popa Prostu'", sau cum?
Habar n-am. Aşa că până îmi dau seama, mă apuc de altceva: trăitul sănătos! :))
O abordare îngustă care naşte ultraşi şi per ansamblu te îndobitoceşte. Tocmai acu' mă gândeam la o duduie care avea senzaţia că a descoperit America, când îmi explica că P.E.T.-urile sunt otrăvitoare şi ştrudelu' de tocmai îl înghiţeam o să-mi explodeze în stomac, de-o să-mi iasă ochii din orbite! Da, ea era o autoritate demnă de urmat, pentru că făcea un master în domeniu. Etete, căcat! Parcă eram eu prin anul I de studenţie...atâta că majoratul meu abia sărbătorit nu prea se compara cu jumatea de veac pe care o căra fandosit...adică doamna asta în spate. Băi, am pretenţii de la ea, ce naiba! Chiar aşa?
Încă de la început am primit lista cu E-urile nocive, cancerigene+periculoase. E-123, E-131, tartrazină, acid carminic, amarant, sucuri, parizer, margarină, produse de patiserie, iaurturi. Uaaaaaaaaaaaaaa...simţeam cum îmi plezneşte capul de atâta importanţă altoită cu nenumăraţi lucşi de inteligenţă iluminatorie. Mă simţeam ca becul Luxten care tocmai l-a întrecut în luminozitate pe Gogu Sclipici. Mă simţean Becul Luxten cu sclipici (şi paiete în aşteptare) printre nişte torţe mânuite de ardipiteci în măruntaiele pământului. Eram un produs nou pe piaţa evoluţiei, o sticlă cu lapte de vacă originală pe un raft plin cu cutii de Ensulac (lapte praf, pentru necunoscători), un Iphone 5 printre sute de Nokia 5110. Eram cel mai tare din parcare! Mergeam în magazine şi citeam etichetele cu un aer afectat, aprobînd uşor din cap sau strâmbînd revoltat din nas; aveam pereţii camerei de cămin tapetaţi cu liste întregi de aditivi şi creierii franjuri de la atâtea litere şi cifre idioate, sfătuiam pretini şi duşmani în privinţa bombelor alimentare care ne atacă din umbră. Eram pe treaba mea, clar!
La o vreme, împreună cu un coleg am decis să împărtăşim lumina cunoaşterii şi asupra...cum să zic eu ca să nu iasă "prostime"? Gata, am găsit! Ce spuneam? A, da: împrăştiam petale din floarea înţelepciunii şi laicilor (ştiu că termenul are o nuanţă religioasă, dar asta cu "trăitul sănătos" a devenit o adevărată religie), prin redactarea şi publicarea unor articole de profil la un ziar local.
Apoi am trecut în anul IV şi profu' de conserve ne-a destrămat lumea de lumini şi umbre în care ne preumblam: "Băi copii, sucul este natural. V-aţi prostit? Păi sucul, uite cutia asta de suc, din ce e compusă? Carton pentru ambalaj, cam 90% apă şi restul coloranţi, arome şi măgării cu care nu-mi împui capul, că s-a inventat agenda şi pixu (domn profesor, de la Burebista-ncoa a apărut şi pc-ul!!). 90% APĂ!! Apa nu e naturală? Apa nu e majoritară? Trăim noi în democraţie, sistem de idei unde majoritatea decide? Ce mai vreţi? O schemă ajutătoare? Un abac?? Panouri luminoase cu săgeţi beculitoare???"
Mda...natural.
Cealaltă ieri am văzut cu ochii mei o emisiune în care un moşulete trăgea la rindea plângînd amar, de ţi se frângea sufletul numai să-l priveşti - nu, nu îţi belise degetele, Doamne fereşte! Uf, meseria de lemnar, arta cioplirii lemnului, cum a dispărut ea, mititica. Au apus meşteşugurile tradiţionale, vremile în care fiecare gospodar îţi cioplea bine-ha o porticică din aia sănătoasă din lemn natural, să aibă şi gura lui cu ce se lăuda în faţa vecinilor.
Copilaşii nu se mai joacă cu căluţi din lemn, nu se mai duelează cu săbii din lemn, nu se mai înghesuie la tuciul de mămăligă de pe masa butucănoasă (din lemn) care odihneşte sub boltă.
Lumea caută acu' vinilin ("discuri de vinilin", vorba unui deştept), plastic şi polimeri.
De la un timp, părinţii mei chiar se preocupă cu trăitul sănătos. Cu vreo lună în urmă m-au întrebat dacă mă deranjează să consumăm pâine neagră - mai nutritivă, fiind făcută cu făină integrală - mai puţin procesată, deci mai naturală. Nu, nu mă deranjează. Ce dracu', e o nenorocire de pâine! Făină, drojdie, sare, apă, cuptor, pa! Dă-o-n măsa, că e la fel, chiar dacă e neagră, albă, gri, cu cartofi, cu tărâţe, bătută, 'muiată, rugată, cântată.
Da, e la fel, doar că pâinea neagră e mai bună. Şi mai neagră de la o firmă la alta, semn că unii fac mişmaşuri, să-şi tragă partea leului. Nu dom'le, că eu mănânc natural! Nu se poate aşa ceva...prin urmare mi-am ochit un magazin şi numa' de acolo cumpăram! Aceiaşi firmă, aceiaşi calitate. Simplu.
Ya, right! De la o zi la alta, pâinea mea neagră era ba cafenie, ba neagră ca tăciunele, ba cenuşie ca capu' lu doctoru' care mi-a scos apenticita (cum ar spune cineva de pe strada mea). Aaaaaaa, n-am făcut operaţie de apendicită...păi şi ce s-a întâmplat cu mine? De unde capul ăla gri laminat? M-au răpit extratereştrii ca să-şi facă de cap cu mine, apoi mi-au implantat amintiri false...muahahahahaaaaaaaaa.
Aşa că m-am uitat pe etichetă...un gest imbecil pe care nu l-am mai practicat de câţiva ani. Dar trebuia cumva să mă integrez şi eu în curentul naturalist, nu? Aşa că belesc ochii pe etichetă: "Pâine cu făină neagră. Compoziţie: făină albă..." HAAAAAAAA????????? Şi-am picat de pe scaun de râs, cu ciorba în cap, farfuria prin toată bucătăria şi lingura aiurea, pe sub aragaz (adică acolo am găsit-o după vreo 3 zile de la incident)! Bă, să-mi trag palme, ăştia fac pâine neagră cu făină albă??? Ceapa mă-sii, e ca şi cum ai face suc de portocale din mere! Cee?? Cum???? Aşa fac???? Atunci, mă fac mic şi fug acasă, no comment.
Deci: "Făină albă, făină neagră - uite, măi, că are şi d-asta până la urmă! Apoi apă, drojdie, sare, potenţiatori de aromă, coloranţi". Oukeyyyyy...măcar ştiu de ce pâinea mea îţi schimba mereu look-ul; ca să nu se plictisească clientul, normal! Mâine-poimâine te pomeni că trece şi pe la hair-stylist şi mănânc pâine cu breton şi şuviţe sau pâine bros în neglije!!
Şi uite aşa stau eu drept şi mă întreb strâmb: Cum să mânânce natural 7 miliarde de suflete? Nici cu prelungiri de axe şi proiecţii în alte dimensiuni nu se găsesc ogoarele necesare pentru a cultiva atâta plăntoc! Obţii producţii record la hectar pe fiecare câmp din galaxie, dar tot nu ajunge! De unde atâta? De unde atâta puterea calului să faci alifie naturală din plante de puterea ursului, de unde atâta păduret de cioplit pentru ca fiecare să avem măcar un scaun de lemn ca pe vremea străbunicilor, de unde atâta grâu să se facă pâine pentru toţi? Singur mănânc spre de 40 kg pâine/lună, la naiba! Numai la nivel de oraş mijlociu, Mac-urile consumă într-o zi sute tone de cartofi! De unde atâta natural?? Ce mai e natural în ziua de azi, când solul, aerul, universul ce înconjoară planeta sunt pline de dejecţii industriale, de orice tip? De unde atâtea resurse pentru a hrăni de cel puţin de 3 ori/zi atâtea suflete? Mai poate şi natura asta?
Mda...natural.
Cealaltă ieri am văzut cu ochii mei o emisiune în care un moşulete trăgea la rindea plângînd amar, de ţi se frângea sufletul numai să-l priveşti - nu, nu îţi belise degetele, Doamne fereşte! Uf, meseria de lemnar, arta cioplirii lemnului, cum a dispărut ea, mititica. Au apus meşteşugurile tradiţionale, vremile în care fiecare gospodar îţi cioplea bine-ha o porticică din aia sănătoasă din lemn natural, să aibă şi gura lui cu ce se lăuda în faţa vecinilor.
Copilaşii nu se mai joacă cu căluţi din lemn, nu se mai duelează cu săbii din lemn, nu se mai înghesuie la tuciul de mămăligă de pe masa butucănoasă (din lemn) care odihneşte sub boltă.
Lumea caută acu' vinilin ("discuri de vinilin", vorba unui deştept), plastic şi polimeri.
De la un timp, părinţii mei chiar se preocupă cu trăitul sănătos. Cu vreo lună în urmă m-au întrebat dacă mă deranjează să consumăm pâine neagră - mai nutritivă, fiind făcută cu făină integrală - mai puţin procesată, deci mai naturală. Nu, nu mă deranjează. Ce dracu', e o nenorocire de pâine! Făină, drojdie, sare, apă, cuptor, pa! Dă-o-n măsa, că e la fel, chiar dacă e neagră, albă, gri, cu cartofi, cu tărâţe, bătută, 'muiată, rugată, cântată.
Da, e la fel, doar că pâinea neagră e mai bună. Şi mai neagră de la o firmă la alta, semn că unii fac mişmaşuri, să-şi tragă partea leului. Nu dom'le, că eu mănânc natural! Nu se poate aşa ceva...prin urmare mi-am ochit un magazin şi numa' de acolo cumpăram! Aceiaşi firmă, aceiaşi calitate. Simplu.
Ya, right! De la o zi la alta, pâinea mea neagră era ba cafenie, ba neagră ca tăciunele, ba cenuşie ca capu' lu doctoru' care mi-a scos apenticita (cum ar spune cineva de pe strada mea). Aaaaaaa, n-am făcut operaţie de apendicită...păi şi ce s-a întâmplat cu mine? De unde capul ăla gri laminat? M-au răpit extratereştrii ca să-şi facă de cap cu mine, apoi mi-au implantat amintiri false...muahahahahaaaaaaaaa.
Aşa că m-am uitat pe etichetă...un gest imbecil pe care nu l-am mai practicat de câţiva ani. Dar trebuia cumva să mă integrez şi eu în curentul naturalist, nu? Aşa că belesc ochii pe etichetă: "Pâine cu făină neagră. Compoziţie: făină albă..." HAAAAAAAA????????? Şi-am picat de pe scaun de râs, cu ciorba în cap, farfuria prin toată bucătăria şi lingura aiurea, pe sub aragaz (adică acolo am găsit-o după vreo 3 zile de la incident)! Bă, să-mi trag palme, ăştia fac pâine neagră cu făină albă??? Ceapa mă-sii, e ca şi cum ai face suc de portocale din mere! Cee?? Cum???? Aşa fac???? Atunci, mă fac mic şi fug acasă, no comment.
Deci: "Făină albă, făină neagră - uite, măi, că are şi d-asta până la urmă! Apoi apă, drojdie, sare, potenţiatori de aromă, coloranţi". Oukeyyyyy...măcar ştiu de ce pâinea mea îţi schimba mereu look-ul; ca să nu se plictisească clientul, normal! Mâine-poimâine te pomeni că trece şi pe la hair-stylist şi mănânc pâine cu breton şi şuviţe sau pâine bros în neglije!!
Şi uite aşa stau eu drept şi mă întreb strâmb: Cum să mânânce natural 7 miliarde de suflete? Nici cu prelungiri de axe şi proiecţii în alte dimensiuni nu se găsesc ogoarele necesare pentru a cultiva atâta plăntoc! Obţii producţii record la hectar pe fiecare câmp din galaxie, dar tot nu ajunge! De unde atâta? De unde atâta puterea calului să faci alifie naturală din plante de puterea ursului, de unde atâta păduret de cioplit pentru ca fiecare să avem măcar un scaun de lemn ca pe vremea străbunicilor, de unde atâta grâu să se facă pâine pentru toţi? Singur mănânc spre de 40 kg pâine/lună, la naiba! Numai la nivel de oraş mijlociu, Mac-urile consumă într-o zi sute tone de cartofi! De unde atâta natural?? Ce mai e natural în ziua de azi, când solul, aerul, universul ce înconjoară planeta sunt pline de dejecţii industriale, de orice tip? De unde atâtea resurse pentru a hrăni de cel puţin de 3 ori/zi atâtea suflete? Mai poate şi natura asta?
Eu nu cred că mai poate. Şi nu mă chinui să fac nimic natural, pentru că nu există natural. E-uri nocive...mă leşi? Totul e distructiv în exces (chiar şi iubitul...dar despre asta într-un episod următor)! Absolut totul, fără nici o deosebire de specie, clasă sau gen. Uite, mierea, de exemplu! Este un supliment alimentar ideal, are acţiune antiseptică, antibacteriană, cosmetică. Înlătură oboseala, depresia, învinge răceala şi gripa. Perfect, frate! Mai vrei ceva? Mierea e Pita lu' Dumnezeu, nu alta! Dar fă abuz şi-ţi creşte glicemia sky high, până faci recolte multianuale de diabet.
La fel şi oul: cel mai complet aliment. Are de toate, e ideal pentru o dietă echilibrată. Bagă ouă ca disperatul, că-ţi iese colesterorul prin piele şi îl aduni cu lingura de pe tine - la o adică poţi să-l dai celor care n-au şi să-ţi faci pomană cu ei, pentru a lua bilă albă la Catastif.
Una peste alta, trăitul sănătos e o iluzie. După vreo 7 ani de studiu, am învăţat o singură chestie: cea mai aproape noţiune de o viaţă echilibrată este diversitatea. Sau poate nu? Las' că ăia care se fac vegetarieni ştiu mai bine şi sigur trăiesc mai mult! Înlocuiesc o alimenţaţie omnivoră cu una ierbivoră. Aham, aşa este! Mă abţin de la diverse pentru a-mi lungi existenţa şi poate mor mâine, călcat de-o maşină! La ce bun?! Mor, dar măcar mor sănătos, nu?
Aşa că mi se rupe de viaţă naturală şi oprelişti care mai de care. Oricum nu primesc nici o medalie de la nimeni, cât despre săătate...tocmai ce am arătat cât de relativă este viaţa. Păi şi atunci?
Atunci, adopt filosofia lui Oscar Wilde: Singura modalitate de a te elibera de ispită este să-i cedezi. Dar cu măsură. :P
La fel şi oul: cel mai complet aliment. Are de toate, e ideal pentru o dietă echilibrată. Bagă ouă ca disperatul, că-ţi iese colesterorul prin piele şi îl aduni cu lingura de pe tine - la o adică poţi să-l dai celor care n-au şi să-ţi faci pomană cu ei, pentru a lua bilă albă la Catastif.
Una peste alta, trăitul sănătos e o iluzie. După vreo 7 ani de studiu, am învăţat o singură chestie: cea mai aproape noţiune de o viaţă echilibrată este diversitatea. Sau poate nu? Las' că ăia care se fac vegetarieni ştiu mai bine şi sigur trăiesc mai mult! Înlocuiesc o alimenţaţie omnivoră cu una ierbivoră. Aham, aşa este! Mă abţin de la diverse pentru a-mi lungi existenţa şi poate mor mâine, călcat de-o maşină! La ce bun?! Mor, dar măcar mor sănătos, nu?
Aşa că mi se rupe de viaţă naturală şi oprelişti care mai de care. Oricum nu primesc nici o medalie de la nimeni, cât despre săătate...tocmai ce am arătat cât de relativă este viaţa. Păi şi atunci?
Atunci, adopt filosofia lui Oscar Wilde: Singura modalitate de a te elibera de ispită este să-i cedezi. Dar cu măsură. :P
P.S.: Minunat film! Dacă nu erai tu, ceea ce îţi mulţumesc deosebit că exişti, acu' nu aveam posibilitatea de a scrie aceste rânduri.
