Ghid de bună practică sentimentală

(pentru fetiţe şi nu numai)

din nou m-am săturat să fiu făcut misogin şi insensibil, doar pentru că încerc (cu încăpăţânare, după unele surse) să demonstrez că dragostea este o simplă nevoie fiziologică, o convenienţă care te ajută să socializezi la sexu' opus.

Aşa că m-am învegheat şi încerc să schimb foaia: gata, frate! Iubirea palpită într-unii cu vânjoşenie, iar zânele şi-o doresc într-însele ca să-şi satisfacă foamea de sfere celeste. Cerere şi ofertă, legea de bază a civilizaţiei - vorba cântecului: "I wanna give it to u, as long u give it to me. JUST KEEP MY BODY POMPIN"
Păi dacă poporul cere pumpin, pumpim le dăm, în coama calului de poveste nemuritoare!

Însă, de cele mai multe ori, chiar şi cele mai alese flori fac greşeli...şi risipesc ambrozia pe muşte. Aici intervin eu: de curând mi-a fost adus la cunoştinţă un articol care le învaţă pe fătuci diverse chestii despre viaţă pur şi simplu - genul "eşti prea tembelă să ştii ce vrei, aşa că nuţi - care-i aia?? Nici o Nuţi, avem destule! - mai bate căpşorul ăla drăgălaş; îţi spunem noi ce-ţi trebuie!".
Eu...trişor de zile mari, normal! Citesc ponturile, le aprofundez pentru o mai mare înţelegere a psihologiei feminine şi pornesc la drum, îmbătat de cunoştinţe mai ceva ca o musculiţă ce face pluta în rachiu.
Numai că mi se umflă găloşenia-n aortă şi nu pot lăsa în negura neştiinţei armata de sex-simboale rănite în amor pe sistem continuu, aşa că redau mai jos luminiţa slobozită de experţii în materie (într-o repovestire cu cuvinte proprii, că cică nu e bine să copiezi):

Draga mea,
Ai probleme în a-ţi găsi alesul greu de găsit, cavalerul în armură cu sclipici, albinuţa polenizatoare cea de toate zilele?? Nimic mai simplu! Tot ce trebuie să faci, tută scumpă - divă de vocaţie, este să cunoşti cele 10 tipuri de bărbaţi pe care trebuie să îi ocoleşti dacă te mânâncă între suflet şi îţi doreşti o relaţie (one night standul nu cred că se pune) bazată pe completări de întreg şi iubiri scrise în Cartea Destinului:
1. Învătăcelul - învaţă mereu şi îţi neglijează nevoile (pur spirituale), ca să nu mai vorbim că reorientarea continuă pe plan intelectual denotă nehotărâre
2. Băiatul mamei - nu te va pune niciodată pe primul plan şi te va critica mereu că nu îi semeni dumnezeului care l-a crescut
3. Bărbatul obsedat de carieră - îţi va asigura partea materială a traiului, dar vei rămâne nesatisfăcută pe plan sensibil
4. Sufletul chinuit - este pesimist, curând te va atrage şi pe tine în nefericeala lui
5. Puşcăriaşul - durul care are permanent probleme cu legea. Însă nu te lăsa păcălită...fereşte-te de complicaţii.
6. Imaturul - chiar dacă are un simţ al umorului foarte dezvoltat, nu te poţi sprijini pe el la necaz
7. Bărbatul obsedat de control - va încerca să-ţi limiteze libertatea de exprimare. Vrei să te bagi singură în cuşcă?? (Da, da, fii rău! Spank my ass, u masculine bitch!)
8. Bărbatul căsătorit - matur, grijuliu, tentant. Nu e de încredere.
9. Fustangiul - ce te face să crezi că se va opri sub fusta ta??
10. Violentul - GLUMEŞTI!Ţi-e cald cu dinţii-n gură??

Recapitulare pentru Bărbatul ideal (adică ce să cauţi):
Un exemplar care să nu fie bătut în cap; dar nici prea deştept, ca să te eclipseze. Cineva care să nu fie obsedat de carieră, dar nici un şomer de succes. De preferinţă singur pe lume ca să nu intri în polemici cu rudele, vesel dar nu prea rău ca să te facă de râs, entuziast dar nu drogat, dur dar delicat, necăsătorit, matur dar uşor de influenţat, blând ca un mieluşel şi pantalonar prin excelenţă (îîîîuuuuu...sună nasol asta).

Rezumat pentru Bărbatul Ideal: Chel (părul prost părăseşte capul bun), cu burtă (ca să ai şi tu ce ciupi când îţi vine cheful de scărmănat) şi cu cardul gros (apetisanta cu cheltuială se ţine). Atu: să fie spre sfârşitul vieţii (doritorii care-şi aşteaptă rândul să rămână cu ochii-n soare?).

Ro-Mania

O prietenă (care între timp s-a desprietenit, sau ceva...nu am mai auzit nimic de ea de vreo câteva luni. Oare atâta timp s-o fi trecut?? Habar n-am...oricum, mie mi se pare o eternitate) mă apostrofa că atunci când mai execut câte-o radiografie mioritică, nu folosesc rezultatele propriilor mele observaţii, ci dau date din auzite. Hmmmm...ciudat; niciodaă nu îmi place să mă folosesc de părerile terţilor, trec printr-un filtru personal orice lucru cu care intru în contact. Nu că n-am încredere în ele, dar prefer să interacţionez personal cu lumea în care să mă învârt şi să-mi formez propriile opinii, nu să transmit ştiri ca un megafon stricat. Prefer să fiu un izvor, nu doar o cale de transmitere.
Anyway! Ce va urma, este (şi) pentru tine, măi dragă (vorba lu' nea' Iliescu)! În relatare voi folosi (numai) persoana I, ca să nu mai ai dubii în legătură cu provenienţa. Ok??

Fost-am dus d-acasă, fără cal, fără nevastă.
A trebuit să plec, căpiam. Tâmpeam. Damblageam. Înebuneam încet şi sigur.
Aşa că mi-am tras cogeamite gărduleţ în jurul canapelei din sufragerie (o cameră pe care nu o frecventez prea des, decât la ocazii), m-am tolănit comod şi am plecat. Nasol să o iei pe câmpii de unul singur...aşa că mi-am apucat creeraşii de mânuţă: Hai, mânca-v-ar tata, să ne distrăm. Mare, plajă, soare, suc cu umbreluţă, un film bun la umbra unui palmier bătrân...d-astea de distracţie.
Uuuuuuuuuuuuuuuusssssssssssssssssssaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa....

Aş vi vrut să-mi mai amân puţin plecarea - se ştie că august este luna concediilor; nebunie în trafic, turme de turişti - dar nu s-a mai putut...2 evenimente recente m-au descentrat complet de pe ax, mi-au urcat cantitatea de silă spre cote alarmante. Şi atunci am zis: Gata, până-aci! Punct. Ajunge. Need a refill, damn it! Ori mă descompun de scârbă, ori îmi găsesc o persoană care să-mi asculte depoziţia şi să mă ajute să mă răcoresc, ori mă duc şi mă tot duc, prin Pădurea Ielelor, peste Valea Plângerii, până în inima munţilor. Aşa...

Ce s-a întâmplat, poate te vei întreba. Nimic important... 2 nimicuri, 2 prostii fără legătură între ele. Alţii se luptă pentru existtenţă şi eu stau să analizez toate căcaturile care nu sunt aşa cum ar trebui să fie. Sunt cam mofturos, sensibiloc ca un cur de bebeluş, neprihănit ca fată mare în prezenţa...extazului; poate uşor răsfăţat? Poate mai mult? Nu contează.
Chestia e că am avut ocazia să intru în cel mai de urgenţă spital al capitalei. Trebuia, nu puteam aştepta o lună de zile până îmi venea rândul la promagarea făcută de medicul familist. O lună de zile! O lună, pentru o nenorocită de hârtie, în mama mă-sii!! Intru în cabinet, bună ziua - bună ziua, vreau hârtia - na hârtia, du-te dr...sănătos! O lună de zile!!
Aşa că m-am dus direct la sursă...Vai de capul şi de zilele mele! Am intrat în spital şi-mi venea să ies d-a-ndăratelea, pe cuvânt. Nu mai nimeresc uşa, help, help! Să vină Salvarea! Am nevoie de respiraţie artificială, gură la gură (nu accept aşa ceva decât de la asistente - tinere), repede! Pronto (antipraf)! Go, go, go!!! Give me some air, give me something, ANYTHING!
Primul lucru cu care am luat contact a fost mirosul...putoarea, mai exact; un amestec de dezinfectant şi jeg dospit, care îmi ardea papilele gustative cu fierbinţeala lui. Apoi mă păleşte după ceafă, cu forţa unui marfar:

"ZBANG!! Frate, eşti nesimţit! Pe mine nu mă bagi în seamă?? Sunt şi eu p-aci, la naiba!!" - Era aroma de insecticid, care m-a pătruns fără milă până-n fundul cililor olfactivi de mi-au mers fulgii!!.
În sfârşit. Cu chiu, cu vai am trecut testul de iniţiere, aşa că m-am simţit dator să analizez încăperea în care mă aflam: o dărăpănătură infectă, cu faianţă pre-revoluţionară pe pereţi şi afişe colorate lipite cu leucoplast - ziceai că ai intrat într-o grădiniţă de imbecili, nu alta! Saloane pline în care lâncezeau tone de bolnavi jerpeliţi, stative de perfuzii ruginite, măţărăi întinse aiurea şi înfăşurate grosolan din loc în loc cu pansament (probabil pentru a nu se dezintegra sub povara vârstei), lumet de toate culorile şi miresmele, răni oribile, cusături roşiatice pe o piele ca hârtia, alt lumet peticit şi nerăbdător, pereţi murdari de pe care îţi zâmbesc firav diferite personalităţi creionate disproporţionat, aglomeraţie, agitaţie, vânzoleală. Rugină, murdărie, gunoaie, seminţe, chiştocuri, fum de ţigară şi cafea ieftină. Piaţă. Bazar.
Apropo: am o întrebare mică: de ce s-a inventat codul culorilor în instituţii?? Alb pentru medic şi asistente, verde pentru anestezişti, albastru pentru infirmieri...Că la noi e harababură completă, nu mai ştii cu cine stai de vorbă şi pe cine să chemi la nevoie! Fiecare se îmbracă cu ce are, nu mai există logică! Infirmiera poartă ce-i tună prin cap, asistenta ce vrea, doctorul ce e în tendinţe! La naiba, la noi e greu cu ordinea...lasă, băi, că merge aşa! Nu poţi crăpa liniştit dacă nu te duce pe targă Omul în Albastru??
Nu mă aşteptam la cine ştie ce ultramodernism - că doar am şi eu o vârstă, cunosc materialul autohton! Nu credeam că voi intra Princeton‑Plainsboro Teaching Hospital (locul de muncă al doctorului House - SE ŞTIE!) şi îmi va fi milă să calc pe podea, ca nu cumva să o murdăresc. Băi, dar nici chiar aşa, la naiba! Păi ce facem aici?? Rânim la porci sau vindecăm bolnavi?? Dacă ştiam, veneam gata anesteziat, să-mi trag palme! Ştiam, dar nu aveam cloroform la îndemână şi arta băutului îmi repugnă complet...deci am ales să intru bărbăteşte, ca haiducu-n bălării; cu hangerul fără teacă şi cu pieptul dezgolit! Ca Andrii Popa, ce mai la deal, la vale!!

Nu scap bine de corvoada medicinală că dau peste un televizor aiurea-n boscheţi: se slăvea un aplomb cea mai nouă şi glorioasă realizare a civilizaţiei româneşti - un flintic de 20 de km de şosea!
Băi, eşti prost?? Cum dracu' să tai panglică la un rahat de potecă asfaltată prin câmp, nici aia terminată integral? Aia-i autostradă?? Şi dacă-i pui etichetă din metru-n metru, tot ai dubii! Cum să chemi televiziunea pentru aşa ceva?? Care este sensul unei asemenea enormităţi?? De ce?
Ăşti-a tembeli, să-mi sară dinţii! Ar fi în stare să taie o nenorocire de fundă (pe care norodul să-ţi dea apoi omor, cum se face pe la noi) şi dacă unu' îşi trage alee betonată spre wc-ul din fundul grădinii!
Realizare inginerească, my ass!! un petec de luat ochii la proşti, şi nimic altceva!

...am întâlnit-o pe ea şi mi-am găsit partea mea de consolare.

Gândul nebunului

"O fată de 12 ani din India s-a sinucis pentru ca organele sale să fie prelevate și donate fratelui și tatălui său, grav bolnavi, conform Times of India."

www.b1.ro

AM REUŞIT!!
După lupte seculare care au durat milenii întregi, am rezolvat vestitele dileme existenţiale ale umanităţii:
Cine suntem?? În puii mei, d-aia s-a inventat buletinul! Nu mai ştiu cine sunt, îl scot şi belesc ochii la el! Întrebare întrebătoare: şi dacă îl pierd, ce fac?? O copie (apriori, de preferinţă), că s-a inventat şi xeroxul!
De unde vin?? Din ciocul berzei! Sunt rezultatul împerecherii chimice între 2 tipuri de cromozomi...sau a pătrunderii yang-ului în sălaşul yin-ului, dacă se digeră mai bine exotismul filosofic.
Unde mă duc?? Naşterea e primul pas spre moarte, deci bănuiesc că ar trebui să fii retardat ca să mai întrebi aşa ceva!
Deci sunt bun, sau sunt bun? Ce n-a putut penetra Socrate, Platon, Aristotel, Yang Ţî, Lao Kun, Mao, Tao, Kao, Bao şi restul clicii de înţelepţi, eu am desluşit dintr-o singură trăsătură de pix. Simplu şi eficient, scurt şi la obiect.

Obosit de atâta gândit, am luat primul dvd care mi-am picat în mână şi am purces să-l vizionez:

Fără efecte speciale, roboţi din viitor, apărători universali sau stiluri de luptă dispărute în zorii istoriei şi reînviate graţie unui Chosen One profeţit de specialiştii avizaţi, filmul spune povestea unui om care a pierdut orice raţiune de a fi şi a şapte vieţi care trebuie să fie salvate, cu orice preţ.
Nu mă apuc să fac recenzii, pentru că nu-mi stă mintea chiar la asta; oricum, părerile sunt împărţite şi nu mă simt dator să îndemn pe nimeni să-l urmărească. Mai ales că, după opinia unora, pelicula este un afront grav adus religiei şi lui Dumnezeu, pentru că instigă la sfărămarea miracolului de a trăi, în favoarea egoismului personal. Viaţa este o minune de Sus, o binecuvântare care trebuie folosită în folosul sufletului, cel mai important dar pe care îl primim. Nu este de datoria noastră a-l refuza sau a-l returna...Aşa ne învaţă principiile religioase.

Religia...Religia a apărut din neputinţa omului.
Dorinţa este nemărginită, putirinţa este doar o flegmă într-un ocean. Ce nu putem duce la bun sfârşit ne aşteptăm să îl înfăptuiască o entinate supranaturală, fără margini în grandoare, iubire şi forţă. Divinitatea este dincolo de înţelegerea umană, pur şi simplu este. Credinţa trebuie acceptată, nu cercetată. Practicată, nu înţeleasă... conform folclorului de băbisme mioritice.
Însă, comparînd o poveste imaginară cu o întâmplare reală, nu mă pot abţine să nu încerc să lămuresc nişte aspecte....blasfemii, desigur. Gândul nebunului, la marginea drumului; uneori chiar a pământului. De ce mi-oi ocupa mintea cu tâmpenii din astea?? Încerc oare s-o scot din hodina cânelui, ca să nu se împută?? Nu ştiu sigur; cert este că întotdeauna am întrebat şi întotdeauna o voi face, pentru că încă mă proptesc în aceleaşi 2 cuvinte care mă îmboldeau să aflu motivul pentru care iarba este verde şi cerul este albastru. DE CE??

Biserica spune că trupul este Templul lui Dumnezeu, prin urmare nu este îngăduit omului să-şi facă nici cel mai mic rău sieşi, sau aproapelului. Şi totuşi, în timpul Războaielor Sfinte, oamenii au murit cu tonele. Eretici, păgâni care nu meritau să trăiască în primitivismul lor dacă nu-ţi modificau fondul spiritual. În fine, asta a fost acum multe sute de ani, omenirea încă nu era civilizată. Se mestecau aceleaşi ideologii înalt moralizatoare, însă rasa umană se zbătea în rudimentarism precoce. Acum...pfuai de mine şi de mine...acum suntem numai nişte intelectuali preocupaţi de imaterial, suntem nişte profunji chinuiţi de abstractizări iubiriatice. Acum suntem la apogeul evoluţiei, un record absolut al forţei creatoare. Acum avem cea mai rectilinie (şi uniformă) conduită religioasă din câte se găsesc prin galaxie. Ura! Ura! Ura!

Chiar aşa?? Ce-mi place când cineva găseşte cele mai idioate căi de a se scoate...ador asta. Dar mă şi enervează la culme!
Hai să o iau altfel: de ce există copii care se nasc cu diferite defecte?? Dacă viaţa este ceva atât de extraordinar şi corpul este casa ei, ce Dumnezeu e ăla de te trimite într-o existenţă de chin, cu un lăcaş ruinat pe ici-pe colo, dar te pune să ai grijă de el ca de ochii din cap?? Te pedepseşte că ai chinuit pisici şi ai ologit muşte, rupîndu-le aripile; ai făcut tu ceva, că degeaba nu te ciomăgea Domnul. Cu un singur comentariu: te naşti aşa, nu ai timp să faci prostii...din moment ce teologia creştină nu acceptă reîncarnarea. Cum pălăria calului se întâmplă asta?
Aaaa, nu, nu, nu, stai că e greşit! Sunt pedepsiţi părinţii păcătoşi, prin urmare Providenţa, în bunătatea ei fără margini, le dă copii stricaţi. Ok, no problem. Dar de Dumnezeu e ăla de pedepseşte un nevinovat îngeraş (cică aşa-s copii când ies în lume) pentru altcineva?? Unde pana mea e moralitatea în asta, unde e dreptatea şi justeţea divină?? Dacă n-aş şti, mie mi se pare o abordare mafiotă! Numai interlopii îi crapă capu' lu' fi-tu dacă tu ai datorii şi nu le returnezi la timp! Mai tipseşte să-ţi trăznească maşina şi gata, ne-am liniştit!

Apoi: tot biserica ne spune că nu este dragoste mai mare decât aceea de a-ţi da viaţa pentru aproapele tău.
Şi atunci, de ce sunt condamnate cu atâta încrâncenare sacrificiile supreme, fie ele într-un film sau reale?? Ce se întâmplă cu fata din India, după doctrina religioasă? Şi-a făcut cel mai mare rău de pe lume, deci trebuie renegată cu totul. Ptiu, piei Satană, bagă 3 cruci şi-o mătanie pioasă! Clar, era sub stăpânire necurată, sufletul ei este damnat pe vecie. O s-o ardă focul Gheenei, o să se dizolve în chinurile Iadului. ÎNSĂ, fapta a fost făcută din dragoste (satisfacerea eului interior, adică egoism - dar aici intervin propriile mele păreri şi deraiez din subbiect)! Na, ia-o p-asta! Ce mai faci acu'?? Ce scrie prin cărţi?? Nu ştim, sigur că nu ştim...Dumnezeu e mare, Dumnezeu e tare, treaba Lui! Nu ne băgăm noi nasul unde nu ne fierbe oala! A, da...plus că pe noi nu trebuie să ne intereseze chestii d-astea; este peste puterea de aprofundare a oricărei fiinţe vii.

Mda...sigur, sigur!
Hai că ar trebui să închei; m-a luat valul şi cine ştie ce mai spun. Sigur va fi ceva oribil, care să-i deranjeze pe sensibili până la fibră...mereu se întâmplă aşa. Apoi mă trezesc că vine şi Dumnezeu să-mi tragă scara de sub picioare când mai aspir la câte-o păsărică de pe vreo cracă mai înaltă. Atunci pic şi-mi rup gâtul - pedeapsa binemeritată pentru ce am scris aici.
Nu, aşa ceva nu trebuie să se întâmple! Deci gata...până data viitoare.