Culmea drăgoştii

"Un poliţist din Bucureşti şi-a împuşcat iubita, după care s-a sinucis. Femeia este în stare de şoc dar se află în afara oricărui pericol"

www.realitatea.net

Mda...cât de mişto sună! Eşti în cap după una, deci ce faci? O OMORI!! Psihedelic, să-mi baaag..o lună-ntreagă de mă lăsai să caut, răspunsul ăsta nu-l găseam!
Ca să fiu sincer, mie mi se pare puţin ilogică şi contradictorie alăturarea asta de termeni. "Iubită" şi "împuşcat" nu preau au ce să caute în aceiaşi propoziţie; nu dau bine, pentru că se exclud reciproc. (Măcar la modul declaratv) Iubita parcă e aia de o sorbi din priviri, te îneci în ochii ei (lalulaluleiiii), săruţi pământul pe unde calcă...cretinisme d-astea. Dacă o împuşti, nu mai e iubită. Nu?? Spune-i prietenă, concubină, sex-buddy, puii mei, ceva...orice altceva în afară de iubită. Dar asta e..EVOLUŢIA, de!
Oricum...
Parcă şi văd scena: The Cop, The Apartament and The Bitch. Tananananaaaaaaaaa...ua-ua-ua-uaaaaaa şi apoi fluericiul. Şi apare Cop-ul, cu basca pe ureche, ţigara în colţul gurii şi mâna pe pistolul în erecţie (pe principiu "Vai, da' ce ţeavă groasă aveţi, dle policeman...ca să te pot împuşca mai bine, IUBITO!"), apoi Bitch-a, pe jumatate încruntată şi semidezbrăcată, cu mâinile-n şold şi pleata într-o parte, pe stil emo. Zgomot, fum, ţipete. In the end, there can be only one. He said, "All beauty must die" and BAAANG!!!!

UFFFFFF..Încă o dată îmi declar involuţia în faţa societăţii civilizate. M-am obişnuit cu asta; am o gândire rustică, needucată în tendinţele actualităţii şi o ştiu. Lumea se schimbă, eu nu. Nu mă mai miră asta.

Au apus vremurile libidinoşeniilor hiperbolizante, când jumătatea primea şiraguri de stele pe băţ şi frumuseţea îi era comparată cu răsăritul de soare la apus. Nu se mai practică mic dejun la pat, cărări din petale de trandafiri spre locul hârjonelii languroase sau bucheţoaiele de flori şi declaraţii vibratoare la pipotă. Acum nu-i mai ajung vorbele, vrea fapte! Vrea să simtă amoru-n adâncul ei...stai, că nici asta nu-i nouă. Vrea o dovadă de vârtoşenie sentimentală, alta decât cea tradiţională. Vrea să iasă din tipare, vrea să rupă gura târgului. În principiu vrea...păi ce altceva??

Da' nu înţeleg un amănunt: cam cât de mult o iubea pe tută, dacă a încercat s-o treacă pârleazul definitiv? Chestia asta e un nou standard printre îndrăgostiţi? Pisi, te ador atât de mult încât îmi vine să te omor!! Dacă te iubeam mai puţin scăpai cu o pereche de palme, dar aşa...poţi să te pui de-a curmezişul sentimentelor? Iubirea, OH, IUBREA! Nu crezi în ea până nu o încerci...până nu te pătrunde între obraji, până nu îţi înfierbântă inima şi-ţi întăreşte dorinţa!

Dar stai, măi, că ăsta doar a încercat s-o omoare; ăolică, eroare! Dacă iubea mai mult, poate reuşea. Ce să-i faci? Aşa-s bărbaţii...îi apucă blegeala fix când tre' să se termine, îi răpesc zânulei până şi ultima fărâmă de extaz. Deci gata, fra', că m-am enervat!! De acum susţin superioritatea femeii chiar şi cu ochii închişi!! (Woman on top, la naiba-n puii mei) Ce atâta dat în bărci, cu primitivii ăştia de masculi obosiţi?? Propun să-l bage p-ăla în puşcărie, pe motiv că şi-a bătut joc de înalta afecţiune a sărmanului fluturaş de varză! Să moară răposatul, la spânzurătoare cu el! Cum şi-a permis să amăgească inocenţa unei biete păsărici firave şi să o lase nerezolvată?? Vine dradostea ca o adiere şi tu te băseşti! Ce-i asta?? Ce înseamnă "a încercat s-o omoare"?? Du-o, bă, pân' la capăt, că d-aia te-a făcut mă-ta bărbat!! Păi eşti stâlpu' casii, sau glugă de coceni??

Aşa...hai să zic că am mai înţeles cu manifestările astea moderne. Dar, încă o întrebare mică: care e cea mai culme a iubirii? Să-i decupezi capul puiuţei cu lama de ras?? Nu, măi, nu râdeţi, că vreau să ştiu! De la o vreme, cam toată lumea mă ameninţă cu momentul fatidic în care mă voi împrăştia de plăcere când mă va împunge Arculeţ cu săgeata magică şi no...e aşa de rău să fii pregătit? Am înţeles că dragostea-i mai rea ca căcarea...când te trece, îţi pierzi judecata (bine, aici mă scap uşor, pentru că niciodată nu am avut ce pierde) şi intri în fibrilaţie anafilactică. Îţi pierzi cumpătul, pierzi stăpânirea de sine, simţul realităţii, banii, timpul, somnul, visele. În principiu, pierzi şi completaţi pe linia punctată. Una peste alta (hmmmm...kinky!), să rezum că nu mai pot: te loveşte căpiala, pierzi tot.

URĂSC asta. Ori, dacă fata vine de parcă se duce şi eu am niscavai timp liber, nu e bine să profit de el?? Umblu din floaren-floare, fac d-alea de care fac japonezii la cutremur...cum le zice, zi să le zic...SIMULĂRI, TĂTICULE, lovi-le-ar norocul!
Acumulez cunoştinţe...plus că întreb, nu dau cu parul!

Renunţări cotidiene

Acum câţiva ani, Maestrul Octavian Paler dădea glas propriilor mele trăiri. A spus că nu mai este disperat... deoarece disperarea este o altă formă a speranţei. A devenit indiferent, asemenea poporului din care face parte.

Astăzi, nu mai sunt disperat. Nu mai sunt nici măcar indiferent. Doar obosit. De-a lungul timpului, a trebuit să îmi creez o lume proprie pentru a supravieţui realităţii; a trebuit să mă înconjor cu ziduri de nepăsare şi tone de jemanfişişm, cu ironie şi cinism. Force field la purtător, mânca-ţi-aş, mai ceva ca în Dune! Nici măcar norocul de cioară nu mai trece prin aşa ceva! (presupun că d-aia nici nu am câştigat la LOTO)
Numai că acum, sunt dezgustat chiar şi de asta. Încerc să mă rup total de orice, să mă separ de dorinţe, gânduri sau conştiinţă. Vreau să vieţuiesc suspendat într-un neant continuu, o particulă inertă înconjurată de un haos mut. Vreau să mă ascund de mine, să fug atât de departe încât să nu mă mai găsesc.

Un internaut în convulsiile inteligenţei revoluţiona psihologia umană cu o cugetare venită din alte lumi, de la bottomul fundului de neuron:: Depăşim un obstacol doar pentru a ne lovi de altul. O, da? Hai, să mori tu...Şi apa e udă. Sau, pun pariu că p-asta n-o ştiai: focul arde. UAAAAAAAAAAAA...Lovitură, frate! Şoc! Depăşim un obstacol doar pentru a ne lovi de altul...pfuai, să-mi bag! Şi când te gândeşti că eu credeam că dacă o convin pe-o fufă să-mi bage un recital de dragoste şi dor - obstacol, ce mai vrei? - mă pune Mama Natură-n băţ (sau bine...preferabil eu pe ea) şi mă face Regele Universului!
Băi, am o rugăminte mică...când ţi-o cloci mintea, dă-mi şi mie nişte pui - da' nu d-aia prematuri, că tre' să-i ţin la incubator şi cu maternităţile de la noi...eu nu mă risc, pe cuvânt!!

Huuuuuuuuuuu
E clar, că nu mai e de trai p-aci. Cu atâţia geniuşi pe milimetru pătrat, ce nevoie mai are lumea de mine? Tre' să mă izolez cumva, că mă duc cu căpuţul de teleleu, pe câmpiile patriei. Ori îmi trag cămaşă cu măneci lungi şi cameră cu pereţi antifonaţi, ori...BINGO!!! Mă duc la băştinaşi în Amazonia, că specialiştii cică au descoperit in trib care nu a avut contacte cu "civilizaţia". Rustic, tată...întoarcere la Mama Natură (E un semn, să-mi pice antena de bulgari, de nu! Cum o dau, cum o întorc, tot în Mama Natură mă proptesc...). Îmi fac casă în copac ca Tarzan, mânânc banane, beau lapte de ce-oi găsi p-acolo, mă joc bambilici cu nucile de cocos, mă dau pe liane, ascult păsăretul pe ram...d-astea. Aer curat, linişte şi voie bună.

Nu are rost altceva. Totul este o mare şi minunată deşertăciune. Viaţa, în ansamblul ei, este o imensă bulă de săpun, un zer searbăd pe punctul de a fermenta. Intră omu' în ecuaţie...pac-pac reacţia chimică cu eliberare de alcool etilic şi apă.Şi te mai întrebi de ce suntem alcoolici! Păi uite d-aia!!
Viaţa este o nebunie fără nici un rost, un porcoi de inutilităţi. Îţi petreci timpul sperînd în la cai verzi pe pereţi, muncindu-ţi mintea cu planuri de viitor, luptînd să depăşeşti obstacole (ăl de mai sus ştie!) şi pentru ce? Toate vin şi trec, iar cele ce rămân se dizolvă în prezent.
Fiinţa umană este o sumă de dorinţe niciodată satisfăcute pe de-a întregul.

Numai ieri ce vorbeam cu cineva referitor la dezastrul care ne bântuie existenţa. "Lasă, că face Dumnezeu un miracol şi se va schimba totul, ai să vezi. Trebuie doar să crezi.". HAAAA??? M-am spălat în urechi dimineaţă, dar dacă e nevoie o mai fac odată... Stai puţin; mai exact, cum face Dumnezeu miracolul? Dă din pleoapă şi creşte Norvegia în cele mai bune momente ale ei pe aici-şa pe la tribălime? Sau o ia la nivel mai individual...dacă eşti cuminte îţi trimite un înger care să te ia la şuturi până te trimite într-o ţară mai trăibilă. Ce, Dumnezeu e Moş Crăciun??!

Şi chiar dacă ar fi...neamul ăsta e mai degrabă zălud, decât înţelept. Avem o imensitate de purtări alese şi calităţi, dar toate-s pe negativ. Ca la developat! Realitatea noastră e pe invers, suntem o oglindă de civilizaţie, unde totul este întors pe dos.

Da, dar suntem credincioşi. Aha, da. Da, da, da! Ridicaţi mâinile-n aer şi strigaţi în cor: PANTELIMON!!!!
România este ţara unde mergi la biserică că aşa ai pomenit de la moşi strămoşi, că aşa e bine. România e ţara unde te închini când treci pe lângă vreun lăcaş de cult, ca să-ţi dea ăla mulţi bani când îţi plombează măselele găunoase. România e ţara unde nu se ştie cine papucii mă-sii a scris Biblia. România e ţara unde de Crăciun bagi la maţ porc şi de Paşte miei - apoi dregi cu ceva băuturică...câteva damigene. România e ţara unde-ţi freci chiloţii de moaşte, să te umpli de sfinţenie! Aici te duci la biserică şi te smardoieşti parte-n parte cu baba de alături, care să apuce primul aghiasma cea dătătoare de noroc şi bunăstare. Aici s-a inventat Maneaua Credinţei, când eşti chemat la rugăciune pe ritmuri de cicalaca de către popii cocoţaţi în Masserati. La noi sfinţeşti bolizi ca să nu mai dai cu ei în gard şi tapetezi parbrizul de crucioace, ca să-l iei copilot pe...nu, nu, nu....nu pe Ponta...ci pe însuşi Atotputernicul! La noi, Maica Domnului îţi zâmbeşte pe sistem Gioconda (adică enigmatc) cu ochi beculitori dintr-o ramă cu sclipici şi brizbrizuri colorate. Noi avem sicrie cu etaj şi aer conditionat, morminte cu termopan şi cavouri cu televizor 3D. România e ţara unde mergi la mort burduşit cu plăşi de rafie, că să cari pomană şi acasă. La noi te fotografiezi cu răposatul, ca să o amintire plăcută. Primarii sunt imortalizaţi în biserici, alături de sfinţi - zici că imediat ce se încheie photoshootingul merg pe colţ la nea' Stelică, să bage o bere împreună, aşa...de inimă albastră.

România este credincioasă, iar eu odat[ cu ea. Absolut. Nu încape îndoială - pei dacă mânâncă ca vaca toate soioşeniile de la fast-food şi s-a făcut cât o scroafă gestantă, ce să mai încapă?! Haaaaaaaaaa???? Nici măcar îndoiala - ÎNDOIALA!! nu mai e suplă în ţara asta!

Hai că mă duc să pup nişte cruci sfinte, că nu vreau să mă doboare miracolul când s-o năpusti ca un tsunami peste capul nostru - recte, al meu.

Conglomerat de răbdări prăjite

Intru şi un val de ameţeală crudă mi se prăvăleşte în moalele capului.
În minte îmi vin imaginile cu japonezii care stăteau la coadă să ia apă...un rând liniştit, ordonat parcă cu o riglă, demn, solemn. Nimeni nu vorbeşte mai mult decât este necesar, numeni nu urlă, nimeni nu se înghionteşte, nimeni nu înjură...şi credeţi-mă, au şi ei un repertoriu de obscenităţi, de-ţi lasă gura apă! Dar nu, frate! Într-o situaţie de viaţă şi de moarte, te scalzi în calm. Te ungi cu el pe organism ca şi cu o loţiune de firmă, pe sistem Liiceanu. Îl laşi să te pătrundă (pe calm adică, nu pe Liiceanu...câh, câh, câh) prin porii pielii, să-ţi anestezieze creierii.
Îi priveşti pe ei, sau o piatră cum creşte...nici o diferenţă.

Un vuiet ascuţit îmi sparge creierul, îmi străpunge fără milă himenul neuronului. Sânge, dovada supremă - băi, să-mi bag, nu ştiam că-s aşa neîntinat. Da gata...acu' sunt mai spart ca o sticlă dată de pereţi. M-am rezolvat, am scăpat şi de grija asta.
Nebunie turbată, disperare dementă. Vrei să schiţezi definiţia balamucului în metastază? Vino aici, frate, că te saturi! Unu' cere, altu vrea, ăla din spate te trage de mânecă, hărmălaie, muzică, ţipete, îmbrânceli. Miros stătut de sudoare, căldură năucitoare, feţe roşii cu ochi rătăciţi, drogaţi, turbaţi, hămesiţi...fum, miros de ars, iar înghionteli, alte ţipete, vene pulsînde....AAAAAAAAA!!!! Bear Grylls mănâncă căcat de urs...da, băi, da' e în sălbăticie! SINGUR!!! Se aşează p vine, îl admiră, îşi adună curajul; mai priveşte o dată, înghite în sec şi gustă. Hai, aci să te văd! Pac-pac-buf, ia de înghite, nemestecat şi cald, încă. Păi cum, nu îl laşi puţin la maturat, să se frăgezească? Nuuuu...ia de bagă, băăăăăăă, că nu stă nimeni după tine!! Hai, mişcă hoitu', că-s şi alţii la rând!!
Aici te baţi pentru o îmbucătură ca la campionat de MMA, trebuie să fii în stare să plachezi adversarii, să le scoţi dinţii, să-i calci în picioare, să-i incapacitezi. Dar nu crapă nimeni, băga-mi-aş!! Nu pricep care e faza...stau la colţ cu ficaţii praştie; îmi vine să vomit şi capul îmi pulsează dureros.

Nu, nu există aşa ceva! Unde dracu am nimerit?? Unde e uşa?? Încăperea mi se clatină pe retină (cred că s-a-mbătat, nenorocita), tremur şi nu mă pot aduna. Picioarele mi s-au ofilit ca nişte gladiole în arşiţa soarelui. Le iau în mâini, le mut, le forţez să se mişte, mă rog de ele...nici o şansă. Rigor mortis. Sunt atât de înlemnit, că restul cuierelor mă bat pe umăr, nedumerite: Psssst!! Frate, cum reuşeşti? Eu mă mai mişc, că îmi amorţesc ciolanele de la atâta stat...tu eşti stană de vreo oră. Ai făcut vreun curs de specializare, ceva? Dai meditaţii, că eu mă-nscriu! N-am mălai, da' ne-nţelegem noi la preţ..te duc să te lubrifieze nişte bunoace, de-ţi merg fulgii!!


Nu ştiu cât am stat la colţul meu, singurul loc de pe planetă unde mă simţeam în siguranţă. Stânga - perete, dreapta - perete. Boooooooooonnnn. Să le luam pe rând: când eram mic, am citit într-o revistă de experţi că dacă vrei să reuşeşti ceva, mai întâi trebuie să vizualizezi succesul cu ochii minţii. Zis şi făcut: Mă ridic de pe jos, îmi iau alura de div şi purced spre tejghea, în mers legănat şi cântece angelice: AAAAA-leluia-aleluia-aleluia-aleluia- alleeeeeeluiaaaaaaaaaaaaa. O lumină nefirească îmi luminează (păi ce altceva) calea, cohortele de fomangii se dau în lături, uluiţi. Sunt un guru printre scaieţi. Mâini flămânde se întind spre mine, dar le resping distrat. Comand cu glas molcom, sunt servit instantaneu, plutesc spre măscioara mea retrasă, mă aşez, şi...un ghiorăit profund şi înfundat mă scoală la realitate. NUUUUU!!!! Sunt lungit pe ungherul meu, în el, peste el şi nici măcar nu am orgasm; sunt deshidratat, lehămisit, vlăguit (am şi terminat? ciudat...nu mă simt), cu ochii bulbucaţi şi limba atârnîndu-mi flască, pe un umăr. BĂĂĂĂĂ!!! MĂ DESTRAM DE FOAME, LA DRACU'!! CE PAPUCI FACEŢI P-ACI?? CALL 911, CALL 911!!

Izbăvire...
Cineva îmi aude urletul interior şi se îndreaptă către mine. Un înger, un fulger, un superstar (vorba cântecului), pe cuvânt de cercetaş! Deci UAAAAAAAAAAA..privesc fascinat, cu gura căscată şi scuipat în bărbie. Era ceva de mare fel, ce mai! Zvârlugă mlădioasă cu mers unduitor, drăguţică foc, cu părul în vânt şi ochi strălucitori...fix ca un anime de pe cartoon network. Cred că dacă mă mai chioram niţel îi vedeam şi aureola...A! Era aparatul de marcat (în puii mei, nu ştiu cum îi zice pe numele lui de obiect fizic). No, şi mă-ntreabă fata ceva, bălmăjesc altceva, plătesc şi pleacă. Mă uit sfârşit la bon, o pată de hârtie neclară şi mototolită, într-un univers multicolor, haotic. Băi...sper să aibă gust bun. Celuloza nu prea e digerabilă, da' acu' cred că reinventez chimia şi tot o răzbesc eu, cumva. Când mă pregătesc de treabă, aud un urlet în lateral, ca un bucium la stână: ĂĂĂĂ!!! ĂĂĂĂĂĂĂ!!! Copilu', ai uitat unde ai comandat??!!
Primesc tava, apoi încep să înfulec din mers.

Am fost la McDonald's, cel mai fast-food civilizator de pe planetă.
Prima dată neasistat, după...ăăă...vreo 15 ani, cred.