Planul meu pentru la anul..mda, o sintagmă des folosită în urmă cu ceva vreme.
Anul trecut, mă amuzam cu un "anonim" imbecil. Săracul de el...mi-e dor de prost, dar se pare că şi-a pierdut vigoarea. Dintr-o dată, tupeul i s-a înmuiat şi i-a căzut, flasc, la pământ. Mă amuza teribil cu imbecilitatea lui, cu neputinţa lui, dar orice lucru bun are şi un final; mi-era simpatică jivina... (spun aşa, pentru că om nu poate fi. Ce iese dacă amesteci un ungur, un băsist, un manelist, un golan, un cocalar, un înapoiat mintal, un milog şi un laş? AŢI GHICIT!!! UN ANONIM...anonimul meu) Eheeeee...vremuri bune, tăticule! El se înverşuna, eu crăpam de râs. Apoi a renunţat, subit şi fără nici o explicaţie. Trebuia să ne vedem, dar şi-a udat pantalonii, a fugit să îi schimbe şi a uitat să se mai întoarcă. Acum, el s-a dat la fund.
Anul trecut acordam o nouă şansă. Nu ripostam, întorceam şi obrazul celălalt, în speranţa că mă voi face înţeles. Acum, nu mai vreau. Bune, proaste, fiecare trăieşte cu alegerie pe care le face. Niciodată nu mi-a plăcut să zic "Ţi-am spus eu", acum pur şi simplu nu mă mai interesează.
Anul trecut trimiteam mesaje cu urări. Gest idiot...pe care am învăţat să mi-l corectez. Realitatea e grea şi urâtă. Viitorul ne aduce vremuri grele, indiferent ce ce îţi doresc eu ţie. Este ceea ce este. Spunînd nişte cuvinte, eu nu influenţez pe nimeni. De ce să mai fac risipă de energie? Viaţa se schimbă prin fapte, nu prin vorbe. Nu contează cuvântul meu, este importantă acţiunea ta. Chestia asta cu urările e un gest de convenienţă, stabilit de societate. Un gest atipic, fără rost, menit să te înalţe în proprii ochi. "Uite dom'le ce altruist sunt, mă gândesc şi la alţii. Vreau pace în lume şi bună înţelegere între semeni". Urăsc asta! Nu suntem la un concurs de miss, cu porumbei şi vorbe de triumf patriotic.
Anul trecut aveam un plan. Anul ăsta, nu mai am nici unul. Urăsc să merg ca orbetele pe un teren minat, dar planul nu ajută. Când vine momentul, faci sau nu. Planul te încurcă, se încurcă în neprevăzut. Pentru ce îmi doresc eu, trebuie să mai fac ceva sacrificii. Nu prea mai am ce renunţa, singurul nesacrificat sunt eu...aşa că nu ştiu. Mă mai gândesc dacă merită sau nu să mă apuc de treabă.
Anul trecut speram, îmi pusesem în gând să mă lupt pentru dorinţele mele. Anul ăsta realizez că "speranţa" şi "optimism" sunt 2 cuvinte deşarte. Vorbe goale, cu care să te dai important. Nu există aşa ceva. Este ceea ce este. Accepţi sau nu, te lupţi pentru schimbare sau nu. Dacă ai practica odihna câinelui, ţi-ai provoca plăcere; sperînd, îţi consumi mintea degeaba. Gândinrea pozitivă te împiedică să eviţi tranşeele realităţii.
Nu mai vreau aşa ceva. Nu mai vreau un "la anul". Nu se poate să fiu şi eu lăsat în pace? Sunt obosit şi nu vreau să mai fiu deranjat, de nimeni. Vreau să fiu singur, în întuneric. Eu şi cu mine. Nu vreau sărbători, nu vreau ani noi şi alte tâmpenii de gen. Nu mai vreau un nou început. M-am săturat de câte ori am început, dar nu am terminat nimic, niciodată. Mi-e greaţă de începuturi.
Anul acesta nu vreau să mai scriu, nu mai am pentru cine. Nu vreau să mai văd, nu vreau să mai ascult, nu vreau să mai vorbesc. Nu are nici un rost. Este iluzoriu. Main hoon na. Sunt aici, dar nu vreau să mai fiu.
M-am săturat şi mi-e scârbă de mine.
