marți, 19 octombrie 2010

Limba noastră-i o comoară


Cu privire de căpreoară speriată, botic de divă expandată în toată splendoarea ei, împiedicată în cuvinte ca un nou născut, sfioasă ca o garofiţă şi frumoasă ca soarele captiv într-o grotă preistorică, cea mai de succesuri europarlamentară a timpurilor moderne a citit un senzaţional discurs despre discriminarea femeilor din câmpul muncii, care, de altfel, nici nu se întâmplă pe meleagurile mioritice.
Admirabil, sublim demersul acestei domnişoare! Uite măi cum ţine ea cu ţara şi ne face reclamă favorabilă! La atâta măreţie şi strălucire, vorbili care ieşeau pe gura distinsei mai că se pierdeau în decor! Şi bine făceau!

"abordare mult mai completă". Cam aşa şi-a început băseaca elenă emanaţia de sunete şi culori care trebuiau să îi vibreze la simţiri pe ascultători.
Ce să mai zici la asta? Râzi să te prăpădeşti (în gând, pentru a te feri de privirile iscoditoare) şi mulţumeşti cerurului că restul turmei de europarlamentari nu cunosc o boabă din tezaurul care zace ascuns între graniţele patriei. Pentru că dacă ar ştii, pe-acolo pe la forum ar fi stand...down comedy altoit cu cascadorii râsului. Circotecă ar scrie pe faţada clădirii, nu alta!

Când te mai răcoreşti, te întrebi smerit: ce are în plus o abordare mult mai completă faţă de una DOAR completă? Şi oare cum o arăta o abordare mai puţin completă? M-ajută careva cu răspunsurile, că mintea mea nu are la actic nici o defilare pe podiumuri, nici măcar o vânzare anterioară, ca să desluşească acest mister lingvistic.
Deci e clar! D-aia nu am eu succes în viaţă, pentru că nu mă duce capul să rezolv nici o problemă simplă de gramatică! Ete cine ştie, cunoaşte! Şi cine cunoaşte îşi face veacul prin coşmelii plătite de popor, în buricul Bruxelles-ului!

Dar m-am hotărât! Când le-o face mintea astora nişte pui, fac eu cumva să obţin măcar o gheară de deşteptăciune, că apoi....odată ce se scutură mârţoaga mea de creier şi se transformă într-un bividiu înaripat! Nici nu apuci să zici "Elena Băsescu zisă EBA, manechină de succes şi editatoare de fraze memorabile, femeie de o neasemuită - mai ales - frumuseţe şi gingăşie, purtătoare de cuvânt, gentuţe şi săndăluţe de firmă, care e ea mititică independentă şi care a dat poporul buluc să ştampileze buletinul de vot inscripţionat cu prefrumosu-i nume/număr de maşină, pe care, apoi, a aşteptat-o pe ea Elenuţa Udrea cu carnetul portocaliu, pentru o reîntoarcere fericită în familia conducătorilor mult-prea-iubiţi şi stimaţi de popor", că mă şi dau de 3 ori peste cap, îmi ştanţez pe frunte un nume de boală venerică şi mă dau rotund pe la străinezi că sunt şmecheraş de Dorobanţi, şefuţul luminat al sectei "Slobozire în Absolut" (mişcare umanitară care îşi propune să-şi umple adepţii de respect, pentru o călătorie binecuvântată spre sferele puterii)

luni, 18 octombrie 2010

Englezism semi-românizat

Duminică 17.10.2010, ora 20.10, jurnal sportiv la Pro tv. Se comentează lovitura de prin care Lucian Bute şi-a făcut K.O. adversarul.
ÚPERCUT, upercuturi, s. n. Lovitură la box, aplicată adversarului de jos în sus, în general sub bărbie. – Din engl., fr. uppercut

Cuvântul englezesc uppercut (pronunţat "apărcat"), este un termen din box, un neologism care s-a românizat şi a devenit upercut-ul autohton. Se scrie şi se pronunţă "upercut"; cum auzi, aşa scrii. Nu e cine ştie ce mare mâncare de peşte, nu trebuie să ai 5 doctorate în fizica cuantică ca să îl poţi folosi corect.
Dar de ce ar pronunţa cineva "apărcut", jumătate în engleză şi jumătate în română? Ca să se dea deştept? Ca să arate că are un neuron în erecţie? Ca să facă pe deosebitul şi finul scientolog, care înţelege substratul lumii în care vieţuieşte?

Aşa o fi, numai că a dat-o de gard grav de tot.
Nu mă simt acel Einstein ascuns, acel Pruteanu care militează pentru folosirea corectă a limbii române, însă modul de comentare al acelui jurnalist plin de răşini mi-a zgâriat timpanul, instantaneu.

Mda...totul în ţara asta a devenit o manelărie ieftină, o romanţă cântată după ureche la marginea şanţului de orice retardat. Tare, ce să zic?
Good job. Keep up the good work!

duminică, 17 octombrie 2010

Sezon favorabil pentru hoardele credincioşilor

* CREDINCIÓS, -OÁSĂ, credincioși, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care crede în existența lui Dumnezeu și se conformează practicilor religioase. – Credință + suf. -ios.
* a călca ~ (pe cineva sau ceva) în picioare a) a distruge, călcând cu picioarele; b) a desconsidera. ~ (pe cineva) pe coadă a provoca supărarea cuiva
*ÎNGHESUÍ, înghésui, vb. IV. Refl. (Despre ființe) A se îmbulzi, a se îngrămădi (într-un spațiu restrâns);
http://www.dexonline.ro/

După sfânta dănţuială a Cuvioasei Parascheva, după vinul fiert băut la repezeală, maneaua îngânată în barbă şi închinatul afectat la sfintelele moaşte, la orizont apare un nou motiv de sfinţenie.


La Antena 1, în dreptul acestor imagini scria mare: "Mii de credincioşi s-au călcat în picioare la resfinţirea altarului mănăstirii Golia" (etichetă care de altfel, descria cu acurateţe momentele de delir vânjos care au avut loc la Iaşi)

Deci cum? Ce au făcut credincioşii? S-au călcat în picioare, ca o cireadă de vaci lehămesite de foame, care a dat iama în păpuşoi? Păi cum aşa ceva? Nu e puţin cam contradicţie logică? Eu credeam că termenul "credincios" se referă la o persoană evlavioasă, pioasă, cuvioasă, care respectă cu stricteţe prescripţiile religiei; adevăratul credincios este un om blajin, generos, răbdător, respectuos şi smerit. . Ori...pe cuvânt dacă am văzut vreo religie care să te îndemne să te călăreşti ca un dobitoc apucat de streche, să înjuri ca un birjar, să te împingi, să dai din coate şi să calci pe cap pe oricine îţi stă în faţă, ca să apuci să te sfinţeşti primul. Nu am văzut aşa ceva nici măcar la credinţele tribale preistorice, bazate pe totemism şi animism, d-apoi la un popor din zilele noastre.
Nuuu...nu se poate! Ceva e greşit, în toată treaba asta! Precis nu mai am eu proprietatea termenilor!

Dar am căutat şi în dicţionar şi tot la acelaşi rezultat am ajuns.
Plus că o mamaie cu baticul şifonat, urla plină de indignare: "Am venit aici de la sute de kilometri ca să intru în altar! Am îndurat frigul şi ploaia! Dacă nu mă sfinţesc în altar, ce rost mai are toată tărăşenia?"
Deci aşa...dacă intri în altar, te sfinţeşti. Dar se mai uită Dumnezeu la tine dacă tu te comporţi ca o jivină în extazul rabiei?
Nu ştiu, întreb şi eu ca să mă mai destup la minte.
Nu zicea Dumnezeu să te porţi cu aproapele ca cu tine însuţi? Arătaţi-mi-l mie pe ăla de se pune la coadă şi începe să-şi dea pumni în gură, să-şi jumule părul din cap şi să-şi tragă coate la ficaţi!
Ăsta e popor de credincioşi? Cu indulgenţă l-ai putea numi o cireadă de vite căpiate, deşi până şi asta e cam mult! Asta e credinţa la noi? Înjurături, înghionteli şi fleşcăit de icoane, ca să dea Dumnezeu cutare şi cutare? Un preot se plângea odată că trebuie să îşi spele veşmintele după fiecare slujbă, pentru că puhoiul de lume i le umple de urdori, mătreaţă şi materii galben-verzui de consistenţă mucilaginoasă, în timp ce se şterg la ochi cu ele (pentru a le vindeca Dumnezeu problemele de (i)luminare a felinarelor) sau le sărută evlavioşi cu gura plină de bale.
Aşa e credinţa la noi? O sumă de poze frecate de pereţii altarelor, milogeli pe la diferite icoane şi îmbulzeală dementă?
Drăguţ, n-am ce zice. Parcă simt în călcâie cum mă cuprinde fiorul religios şi mă transformă într-un om mai bun, mai blând.