Shine on

Nu sunt naţionalist. Ştiu că viitorul nu va aduce nimic bun, cel puţin nu în timpul vieţii mele (deşi...binele ăsta este un termen relativ şi personal, pentru că binele la nivel naţional nu cred că se va atinge nici într-o duzină de generaţii viitoare). Vreau să ne cârmuiască Băsel şi clica lui o infinitate de eternităţi. Vreau să se aleagă praful de tot şi de toate, vreau să se tăvălească toată lumea în chinuri, vreau epurare la nivel molecular. Vreau să se deşertifice totul, vreau ca locul unde se află acum ţărişoara să fie un un ţinut dezolant şi neprimitor, un tărâm al putreziciunii unde nu mai cresc nici măcar ciulini sau gândaci. O mare moartă şi atât. Vreau sânge şi moarte. Groaznică şi chinuitoare, fără nici o reînviere din cenuşă.

Şi totuşi, nu se va întâmpla nimic. Absolut nimic.
De câteva săptămâni, de când Prea-Luminatul a anunţat reducerile bugetare, toată lumea a intrat în fibrilaţie şi propovăduieşte apocalipsa; medicamentele se vor scumpi de zeci de ori, cine nu va muri de foame până la iarnă va da ortul popii atunci, îngheţat în locuinţă. Gazele se scumpesc, benzina se scumpeşte, alimentele se scumpesc, serviciile scad în cantitate şi calitate. Medicina e în moarte clinică, educaţia are parastas de 6 luni, infrastructura...nu are ce să păţească, pentru că nu a existat niciodată. Merg pe stradă şi văd pâlcuri-pâlcuri de bătrânei, discutînd aprins: ”Nu se mai poate dom’le! O să iasă lumea-n stradă, o să căşune pe ei cu bătaia! Care cu furci, care cu topoare, vom ieşi în stradă şi (dansaţi pinguineşte??) îi obligăm să ne asculte! Poporul este suveran, noi i-am pus, noi îi dăm jos! Le dăm foc la Căsoaie şi îi privim cum ard ca şobolanii, dacă nu ne bagă-n seamă! Aşa ceva nu se mai poate!!”. Niţel mai încolo, grupuri de mămăiţe se lamentează cu pamimă: ”Maică, maică, a venit Apocalipsa! Uite-acu tre’ să apară Mântuitorul călare pe norii cerului, aşa cum scrie la Carte! Astea sunt vremurile de pe urmă! Ieşiţi morţilor din groapă, să intrăm noi! Aşa zice la Carte!”. Sociologii prevăd dezastre economice, economiştii avertizează că ne vom duce candelelor de suflet. Băse ne sperie cu grecizarea, alţii mai prăpăstioşi avertizează că vom ajunge ca Argentina, că ţăranii vor fugi cu animalele-n spate de teama fiscului. Mulţi (majoritatea) se dau viteji luptăcioşi pentru neamul ostoit de necazuri şi contestă măsurile “economice”, sunt total împotriva lor şi ameninţă cu moţiuni de cenzură.

Eu spun că nu se va întâmpla nimic. Tăierile veniturilor sunt asumate, se vor aplica. Guvernul Boc nu va cădea, Profesorul nu va fi suspendat. Nimeni nu va face nici o revoluţie, nimeni nu va face vreo schimbare. Nu vine nici un rău universal, pentru că ne conduce Băselul prin deşert. Sau ne afundă mai rău?? Eee...sunt cârcotaş.

De dragul discuţiei populiste, mulţi politologi se întreabă apocaliptic: “Cum se poate trăi cu o pensie de 350 de lei?”. Bătrânii sigur-sigur vor muri, va fi un genocide social dacă se merge în direcţia amputărilor. Şi totuşi, eu zic că nu va muri nimeni. Un om rezistă fără mâncare în jur de o lună, fără pic de apă aproape o săptămână. E adevărat că se va trăi ca-n Iad, că dejunul, prânzul şi cina se vor reuni într-o pâine şi o cană de apă, dar nu se va muri. Vom avea copii subnutriţi şi bolnavi, persoane scheletice dar cu burţi care l-ar face invidios şi pe Patriciu (A, da! RUŞINE, DINU PATRICIU!), dar nu va fi nici un dezastru mondial. Cel mai probabil vom ajunge ca India, unde marile oraşe sunt opulente, de milioane de ori mai frumoase şi mai îngrijite ca ale noastre, dar ţărănimea se zbate în cea mai cruntă mizerie, într-o sărăcie inimaginabilă. O să avem Ferarri-uri care gonesc pe pajişti pline de bălegar, încrăvăţaţi smacoliţi într-o lume de brute zdrenţăroase. Nothing more, nothing less. Plus că, după toate exemplele negative, Argentina încă este pe hartă; nu a alunecat în nici un abis, nu s-a năruit sub greutatea datoriilor, nu dispărut în neant..

Cunosc familii de 3 membri, care trăiesc cu 1000 de lei pe lună, la fel cu ştiu şi bătrâni care se descurcau cu o pensie de 300 de lei. Cunosc persoane care astă iarnă aveau în casă o temperatură de maxim de 7ºC, care trăiesc cu cartofi, mazăre, urzici şi lobodă, la fel cum ştiu bătrâni bolnavi, care se încălzeau la un godin vechi şi mâncat de rugină, într-o odaie cu ciment pe jos şi ziare îndesate în tocurile geamurilor.
Nu s-a murit. A fost un supliciu, dar atât. Nimeni nu a avut norocul să dea ochii peste cap.

La o emisiune, Vosganian se lamenta opărit cum Întâiul Fiu Al Neamului distruge speranţele tineretului. Nu e adevărat, nu se distruge nimic. Cine va putea, va pleca de aici indiferent ce zice oricine, cine nu, nu. Este o chestie simplă. Învăţăcel sau maestru în toată puterea cuvântului, întotdeauna totul s-a rezumat la o singură regulă: cel puternic învinge. Darwinism. Peştele mare întotdeauna va mânca peştele mic, cel slab întotdeauna va fi călcat în picioare. Nu ţine de speranţă, nu ţine de credinţa în Dumnezeu, nu are nici o treabă cu dărnicia sau milostenia Sa. Pentru că asta nu e de ieri de azi, ci aşa a fost dintotdeauna. Întotdeauna a fost greu, Apocalipsa vine de câteva sute e ani şi va continua să mai vină încă alte milenii. Nu ştiu (şi de cele mai multe ori nu mă interesează) cum or sta lucrurile în Afterlife, dar aici Darwinismul este la baza supravieţuirii. Ca la spartani, tată! Acolo barem era mişto că nu te mai lăsa nimeni să te chinui; nu corespundeai standardelor, la ce dracu să mai consumi resurse?? Zboară puiule, zboară! Astăzi, selecţia se face mai târziu, nisipul se alege din neghină mai cu încetinitorul: Tinerii care au spate îşi îndeplinesc visele, ceilalţi îmbătrânesc într-o lume a speranţelor. În final, cu toţii îngrăşăm pământul şi contribuim la dezvoltarea vieţii pe planetă.
Ce poate fi mai frumos de atât??

Românica - The Land of unChois..

...Pentru că:
Mi-e scârbă de beizadelele cu creierul purtrezit, care urinează ostentativ pe troiţe, doar pentru a arăta că au ceva în pantaloni.
Mi-e lehamite de fiii şi ficele care se cred sfincterul galaxiei, doar pentru că părinţii sug cu talent la ţeava naţională de bănet.
Mă dezgustă parangheliile protestatare şi cretinitatea aia de dans pinguinesc, care cică ar fi trebuit să bage spaima-n aleşi.
Mă tâmpesc băsiştii care-şi pupă idolul între nume şi-l purifică de toate resturile urât mirositoare care-l mânjesc, aşezîndu-l pe un altar intangibil pentru muritorii de rând.
Mă exasperează naivii idealişti care, una-două, o bagă pe aia cu poziţia lotus şi speratul aiurea-n tramvai.
Mi-e silă de proştii care îşi fac stive de acatiste şi cărţi sfinte, apoi se roagă cu lăcrămi amare poate-poate le-o trimite Dumnezeu vreun înger care să îi scape de sărăcie şi trai greu.
Mă oripilează cocalarii cu bordul maşinii plin de crucioace care mai de care mai lucitoare şi mai sclipicioase, care ar trebui să îi recomande Providenţei ca pe nişte persoane alese ce se află în exerciţiul vieţuirii.
Mi-e greaţă de maneliştii cu puţa nanometrică, care înjură ca turbaţii doar pentru că li s-a părut că le-ai călcat pe bătături curva din dotare, dar nu-s în stare să dea probă practică a virilităţii lor debordante.
Mă obosesc tembelii care se iau la tăbăcit pentru că ţedeul vecinului orăcăie mai tare.
Mi se revoltă stomacul de atâta iubire aprigă ce zace folosită prin boscheţi, ca o dovadă mută a nepăsării crâncene.
Mi se încreţesc ficaţii de la atâţia jmecheraşi impotenţi care cred că ei au îndoit banana, doar pentru că au demarat cu scârţăit de roţi de la semafor.
Mi se ofileşte flora gastrică când văd papuşi cu pretenţii de bombe sexiste, care cred că spălatul degetelor în gură şi scuipatul de seminţe sunt semne ale profunzimii spirituale.
Mă disperă botoasele cu pleoape bătucitoare, care au fantasme de modele în extaz şi se pozează în oglindă cu telefonul roz, tunat cu inimioare şi fluturaşi multicolori.
Mă înnebunesc idioţii tineri doritori de distracţii, care cred că beţia soră cu moartea şi pufăirea de bălării este apogeul distracţiei.
Mă revoltă clubangii care zbiară „TRĂEASCĂ GUŢŢŢŢŢ” în miez de noapte, pe străzile oraşului.
Îmi provoacă vomă boemii care îşi arată fineţea morală prin râgâituri abjecte cu iz de pişoarcă orzoasă, care l-ar umple de scârbă şi pe un porc care se bălăceşte în groapa cu căcat.

Mi se scorojesc neuronii când văd splendoarea mizeră în care se scaldă colţişorul nostru de Rai. Mă dor creierii capului de la traiul în curticeaua asta bolnavă, în îngrăditura asta cancerigenă, în viermuiala asta fetidă de curvăsăraie tâmpă, ridicată la rang de artă.

Dilema Nouă

Achesez la hotărârea prietenei condeere de a nu mai scrie despre întâmplările din politica românească. Măcar pentru o perioadă, vreau şi eu o pauză de la nesimţire, prostie crasă şi tupeu preacurvesc...Deci am ajuns la capătul capătului tuturor răbdărilor şi chiar nu mai pot! Sincer, aş lua eu o pauză definitivă şi irevocabilă de la Românica şi minunile ei, dar tare mi-e frică că p-acilea îmi vor putrezi oscioarele (sper cât mai curând posibil, că m-am plictisit de moarte p-ici pe la ogradă).
Eeeee....dar până una alta, plec puţin în recreaţie, că mi se stafideşte creierul de la atâta tembelism! Nu se spune că toate lucrurile bune încep cu o pauză?? Deci, iau pauză! Nu ştiu ce dracu’ de bunătate ar putea ieşi la final, dar asta e deja la faza 2...iar eu intru în faza 1. Toate la rândul lor...

Cum spuneam, refuz totalmente politica. Aşa că mă încăpăţânez să nu-mi mai exprim părerea cu privire la afirmaţiile răguşite ale Melaniei Vergu, pe care ni le-a slobozit în ochi fără nici o perdea de protecţie. Nu sunt obligat să ascult toată cireada de inepţii ale conducătorilor iubiţi, mai ales că gingaşa făptură nu e vreo statuie a eleganţei sau vreo prezenţă luminătoare, un far al înţelepciunii căruia îi datoram închinăciune sau obedienţă. Deci, băi fraţilor! Am rupt-o-n fericire cu toată (multi-suti)reformarea învăţământul dacă plenipotenţiara asta de lemn e mare conducătoare de proiecte naţionale! De fapt, ce viloaca mea?? Din moment ce avem ministru la învăţământ pe un nătâng care calculează viteze de membre băseşti în acţiune, un plin de lapsususuri care nu ştie să scoaţă 2 vorbe de la el din nucă şi aşteaptă să i se sufle răspunsul – gest execrabil, pedepsit cu ditamai doi-ul la catalog – la ce Mama Trăncălăilor să mai am aşteptări???

În fine...am cam luat-o prin lanul de bălării. Spuneam că tovarăşa eminenţă a fost invitată la o emisiune. Nu mă interesează ce a scos pe gură, pentru că nu dau o ceapă degerată pe emanaţiile glorioşilor cârmuitori, fie ele şi exotic parfumate. Totuşi, de aseară mă frământă o întrebare capitală pentru....pentru ieşirea din criză, desigur!!

"De ce splendoarea rozelor ce mor a venit duduia asta cu ochelarii de soare înfipţi în creştetul capului?? Îşi apăra inteligenţa de diabolicele reflectoare anteniste, care sigur-sigur i-ar fi prăjit circumvoluţiunea?? Se crede vreo boare învăluşată în fantastic, vreo divă care sparge târgu-n gură?? Cam care ar fi motivul, că să-mi crape antena de bulgari dacă îl pricep! (şi am insomnii, şi mă perperlesc în pat mai tare ca d-na Udrea, din cauza imposibilităţii mele de pătrundere a misterelor ancestrale")

P.S.: Probabil mă veţi întreba de ce papuci mă mai uit la toate dezbaterile cu pedelei, dacă tot mă doare-n inima flexului despre ce rahat cu perje slinoase mănăncă specimenele. Păi...ce vă să zic?? Sunt în vacanţă (pe canapeaua din sufragerie, precum Al Bundy) şi vreau să mă distrez copios! Ador bătaia, deci îi dau înainte cu tupeu, indiferent de consecinţe!
Luni a fost cu Boureanu (care, fie vorba între noi, nu şi-a făcut numele de râs nici de data aceasta), marţi (cred) a fost tâmbălău cu Blaga, ieri cu Ciocârlia Neamului enunţată mai sus...Deci, o adevărată încântare pentru urechi, o continuă satisfacere a nervului care se ocupă cu violenţa!