Dimieata, aşezi 9 lumânări aprinse într-un pahar, în formă de cruce, apoi faci 3 mătănii, spui “Tatăl Nostru” şi Rugăciunile Speciale De Cerere. Repeţi, până faci 40 de mătănii. Ca să nu îţi ocupi mintea cu numărătoarea, ţii evidenţa cu ajutorul unor beţe de chibrit; după fiecare serie terminată de mătănii şi rugăciuni, pui unul deoparte. La sfârşit, nu ai voie să mănânci timp de 2ore, iar lunea, miercurea şi vinerea, nu ai voie să mănânci până la ora 15.00. Totul se repetă timp de 7 zile consecutive şi se petrece sub post, pentru că altfel nu este valabil.
Cam asta este reţeta succesului, aşa cum am dat de ea pe undeva. Când totul îţi merge da-n daoaselea, pentru a reveni un om de succesuri, cam asta trebuie să faci…iar Dumnezeu te va ajuta negreşit.
Da, sigur! Parcă şi văd scena:
Viaţa pe planetă curge nestăvilită, iar tu eşti o persoană mizerabilă, printre multe altele. Dar te decizi să aplici prescripţia minune şi Dumnezeu Îşi îndreaptă atenţia asupra ta; potriveşte ceasul şi se pune pe numărat…ca să vadă dacă nu tragi chiulul la vreo mătanie. Apoi urmăreşte atent orologiul din Rai, ca să nu ciumva să tea puce vreo poftă de dulce, sau înaintea orelor stabilite. Nici o secundă în minus, nici o secundă în plus. Am zis!
Doar că, vine eu cu întrebările…pentru că mi-e tare greu să ced că Dumnezeu a dictat vreunui călugăr toate aceste norme, iar respectivul le împărtăşeşte cu restul prostimii. La fel cum îmi e greu să cred că acelaşi Dumnezeu va sta chitit pe ceas, ca să nu îi încalci vreo secundă din timpul stabilit. Sau că îti numără mătăniile şi lumânările.Sau că se uită cu binoclul după forma în care le-ai aşezat. Sau că ţine atât de mult la nişte formalităţi, la sporăvăirea “pe deasupra” a unei rugăciuni, de 40, 50, sau 1000 de ori pe zi. Ce-I asta?? Adică, CE-I ASTA???
Nu cred că recitarea unor litanii te face vreo persoană mai deosebită, mai meritorie. Nu cred că eşti mai bun, mai drept, mai cinstit, doar pentru că ai o memorie bună şi te ţin şalele să te apleci de zeci de ori pe zi. Nu cred că eşti mai înghesuit în Cele Sfinte, doar pentru că nu ratezi nici o slujbă de la biserică. Sau că în loc de înjurături foloseşti blesteme în care acţiunea este preluată de divinitate (care va suporta apoi şi consecinţele…sau nu; pentru că blestemul este just, fiind efectuat de Cineva Superior).
După părerea mea proprie şi personală, cine crede toate acestea este un habotnic cu mintea îngustă. Practic, nu cred că pricepe mare lucru din toată aventura asta religioasă…decât că trebuie să ţină un regim alimentar la toate marile posturi de peste an, trebuie să meargă duminica şi de sărbători la biserică, să nu mănânce “de dulce” mircurea şi vinerea, eventual să citească în disperare toate cărţile de profil care au apărut. Adică să respecte nişte ritualuri, ca un robot; să îl reducă pe Dumnezeu doar la ideea de ritual.
Se spune că neamul nostru este apostolic, pentru că suntem creştinaţi de un discipol al lui Iisus. Se spune că suntem un popor ales…Hai măi, nu mă-nnebuni! Ales pentru ce? Că eu, personal, nu mă simt vreun minunat pus la păstrare pentru o salvare ulterioară. Şi uitîndu-mă la debileala care stăpâneşte din gros neamul nostru mioritic, îmi vine greu să cred că am avea vreo calitate care trebuie păstrată pentru posteritate.
Este Ajunul Crăciunului. Trebuie să fim mai buni, mai blânzi, mai iertători, mai cuviincioşi, mai respectuoşi, mai frumoşi, mai curaţi. Naşterea Sfântă trebuie să ne coboare lumină în suflet şi în gând, neapărat adusă pe vreo aripă de îngeraş scumpic sau pe vreo creangă împodobită de brad. Fulgii de zăpadă tebuir să ne ningă cu belşug şi voie bună, anul nou să ne aducă “frunze-n buze, lapte-n ţâţe, drob de sare în spinare, mălăieş în călcăieş, smoc de flori la subţiori”, conturi pline ochi cu bunătăţi, împlinirea (de la sine??) tuturor dorinţelor şi alte abureli de gen. De aceea, bag mâna-n foc şi îmi pun gâtul la butucul călăului, dacă lăcaşurile de cult nu vor geme de credincioşi, care se vor înjura, şi îmbrânci, pentru a apuca ceva sfinţit…Se vor îmbulzi ca descreieraţii să sărute veşmintele preotului, pentru că aşa vor avea noroc sau vor primi vreun ajutor miraculous, sau…mai ştiu ce gărgăini li se freacă lor prin cap?
Mi se pare totul atât de fad, atât de lipsit de substanţă…încât mă apucă sila.
Deşi probabil ar trebui să fiu vreun arogant, să mă consider centru universal, axă planetară şi buric de pământ (ca să fiu şi eu trendy), nu pot fi aşa. Nu e vorba de slăbiciune…sau poate că da, în cele din urmă. Dar realizez câte ştiu şi mai ales, ce enorminate nu ştiu. Iar acest gând îmi cam taie pofta de mândrie.
Cum spuneam…deşi nu-s vreun pui de geniu, nu pot să cred că toată perioada acesta se reduce doar la prestarea unor tradiţii. Nu cred că idea de religie se reduce la un tipic anume, pe care îl execuţi sau nu. Nu ar trebui să fie ceva mai profund de atât? Să simţim altfel, să trăim altfel totul?
S-a născut Iisus?? Hai cu porcul la căsăpit! “Doar nu trebuie să avem cele cuvenite pe masă? Ce sărbătoare mai e aia în care nu bagi la maţ până vomiţi slănină şi cozonaci?? După ce că mi-au curs balele şi din ochi la pomana porcului vecinului (eram la post şi nu aveam voie), nici acum să nu mă desfătez şi eu? Nu se spune că este un timp al bucuriei? Ia să mă bucur, să mă delectez la mucoasa stomacală!”
Totuşi, democraţia a stabilit că majoritatea decide. Şi dacă ea tratează lucrurile în modul acesta…înseamnă că e bine??
Ar cam trebui să închei cu tradiţionalele urări de fericire şi mii de ani, pe care, ca milos ce sunt (mi-e milă să mă ating chiar şi pe mine, de bun ce sunt), le împart cu toată lumea. Fără număr, fără număr, fără număr.
Dar acest gen de clişee mi se par puţin cam aiurea în divesrsitatea asta de sărăcie lucie în care se cam scaldă lumile de pe la noi. Aşa că, nu pot să doresc decât ca fiecare să găsească puterea de a se simţi deosebit. Să zâmbească măcar o clipă…ceea ce nu cred că este greu. Doar faci o aruncare cu privirea prin jur şi te tâmpeşti de râs.
Colind:
“Deşchide uuşa cretine, să fur şi eu de la ti…”nu e ăsta! Am greşit ţedeul.
Deci: 1,2,3 ŞI:
“Foaie verde lămâiţă, noi* suntem sugaci de ţâţă
Şi-am venit să colindăm, pe la căşi să vă urăm!
Cam asta este reţeta succesului, aşa cum am dat de ea pe undeva. Când totul îţi merge da-n daoaselea, pentru a reveni un om de succesuri, cam asta trebuie să faci…iar Dumnezeu te va ajuta negreşit.
Da, sigur! Parcă şi văd scena:
Viaţa pe planetă curge nestăvilită, iar tu eşti o persoană mizerabilă, printre multe altele. Dar te decizi să aplici prescripţia minune şi Dumnezeu Îşi îndreaptă atenţia asupra ta; potriveşte ceasul şi se pune pe numărat…ca să vadă dacă nu tragi chiulul la vreo mătanie. Apoi urmăreşte atent orologiul din Rai, ca să nu ciumva să tea puce vreo poftă de dulce, sau înaintea orelor stabilite. Nici o secundă în minus, nici o secundă în plus. Am zis!
Doar că, vine eu cu întrebările…pentru că mi-e tare greu să ced că Dumnezeu a dictat vreunui călugăr toate aceste norme, iar respectivul le împărtăşeşte cu restul prostimii. La fel cum îmi e greu să cred că acelaşi Dumnezeu va sta chitit pe ceas, ca să nu îi încalci vreo secundă din timpul stabilit. Sau că îti numără mătăniile şi lumânările.Sau că se uită cu binoclul după forma în care le-ai aşezat. Sau că ţine atât de mult la nişte formalităţi, la sporăvăirea “pe deasupra” a unei rugăciuni, de 40, 50, sau 1000 de ori pe zi. Ce-I asta?? Adică, CE-I ASTA???
Nu cred că recitarea unor litanii te face vreo persoană mai deosebită, mai meritorie. Nu cred că eşti mai bun, mai drept, mai cinstit, doar pentru că ai o memorie bună şi te ţin şalele să te apleci de zeci de ori pe zi. Nu cred că eşti mai înghesuit în Cele Sfinte, doar pentru că nu ratezi nici o slujbă de la biserică. Sau că în loc de înjurături foloseşti blesteme în care acţiunea este preluată de divinitate (care va suporta apoi şi consecinţele…sau nu; pentru că blestemul este just, fiind efectuat de Cineva Superior).
După părerea mea proprie şi personală, cine crede toate acestea este un habotnic cu mintea îngustă. Practic, nu cred că pricepe mare lucru din toată aventura asta religioasă…decât că trebuie să ţină un regim alimentar la toate marile posturi de peste an, trebuie să meargă duminica şi de sărbători la biserică, să nu mănânce “de dulce” mircurea şi vinerea, eventual să citească în disperare toate cărţile de profil care au apărut. Adică să respecte nişte ritualuri, ca un robot; să îl reducă pe Dumnezeu doar la ideea de ritual.
Se spune că neamul nostru este apostolic, pentru că suntem creştinaţi de un discipol al lui Iisus. Se spune că suntem un popor ales…Hai măi, nu mă-nnebuni! Ales pentru ce? Că eu, personal, nu mă simt vreun minunat pus la păstrare pentru o salvare ulterioară. Şi uitîndu-mă la debileala care stăpâneşte din gros neamul nostru mioritic, îmi vine greu să cred că am avea vreo calitate care trebuie păstrată pentru posteritate.
Este Ajunul Crăciunului. Trebuie să fim mai buni, mai blânzi, mai iertători, mai cuviincioşi, mai respectuoşi, mai frumoşi, mai curaţi. Naşterea Sfântă trebuie să ne coboare lumină în suflet şi în gând, neapărat adusă pe vreo aripă de îngeraş scumpic sau pe vreo creangă împodobită de brad. Fulgii de zăpadă tebuir să ne ningă cu belşug şi voie bună, anul nou să ne aducă “frunze-n buze, lapte-n ţâţe, drob de sare în spinare, mălăieş în călcăieş, smoc de flori la subţiori”, conturi pline ochi cu bunătăţi, împlinirea (de la sine??) tuturor dorinţelor şi alte abureli de gen. De aceea, bag mâna-n foc şi îmi pun gâtul la butucul călăului, dacă lăcaşurile de cult nu vor geme de credincioşi, care se vor înjura, şi îmbrânci, pentru a apuca ceva sfinţit…Se vor îmbulzi ca descreieraţii să sărute veşmintele preotului, pentru că aşa vor avea noroc sau vor primi vreun ajutor miraculous, sau…mai ştiu ce gărgăini li se freacă lor prin cap?
Mi se pare totul atât de fad, atât de lipsit de substanţă…încât mă apucă sila.
Deşi probabil ar trebui să fiu vreun arogant, să mă consider centru universal, axă planetară şi buric de pământ (ca să fiu şi eu trendy), nu pot fi aşa. Nu e vorba de slăbiciune…sau poate că da, în cele din urmă. Dar realizez câte ştiu şi mai ales, ce enorminate nu ştiu. Iar acest gând îmi cam taie pofta de mândrie.
Cum spuneam…deşi nu-s vreun pui de geniu, nu pot să cred că toată perioada acesta se reduce doar la prestarea unor tradiţii. Nu cred că idea de religie se reduce la un tipic anume, pe care îl execuţi sau nu. Nu ar trebui să fie ceva mai profund de atât? Să simţim altfel, să trăim altfel totul?
S-a născut Iisus?? Hai cu porcul la căsăpit! “Doar nu trebuie să avem cele cuvenite pe masă? Ce sărbătoare mai e aia în care nu bagi la maţ până vomiţi slănină şi cozonaci?? După ce că mi-au curs balele şi din ochi la pomana porcului vecinului (eram la post şi nu aveam voie), nici acum să nu mă desfătez şi eu? Nu se spune că este un timp al bucuriei? Ia să mă bucur, să mă delectez la mucoasa stomacală!”
Totuşi, democraţia a stabilit că majoritatea decide. Şi dacă ea tratează lucrurile în modul acesta…înseamnă că e bine??
Ar cam trebui să închei cu tradiţionalele urări de fericire şi mii de ani, pe care, ca milos ce sunt (mi-e milă să mă ating chiar şi pe mine, de bun ce sunt), le împart cu toată lumea. Fără număr, fără număr, fără număr.
Dar acest gen de clişee mi se par puţin cam aiurea în divesrsitatea asta de sărăcie lucie în care se cam scaldă lumile de pe la noi. Aşa că, nu pot să doresc decât ca fiecare să găsească puterea de a se simţi deosebit. Să zâmbească măcar o clipă…ceea ce nu cred că este greu. Doar faci o aruncare cu privirea prin jur şi te tâmpeşti de râs.
Colind:
“Deşchide uuşa cretine, să fur şi eu de la ti…”nu e ăsta! Am greşit ţedeul.
Deci: 1,2,3 ŞI:
“Foaie verde lămâiţă, noi* suntem sugaci de ţâţă
Şi-am venit să colindăm, pe la căşi să vă urăm!
Ne daţi, ori nu ne daţi????" :D
P.S.: Ler şi iarăşi ler
* personaj colectiv - mulţimea de colindători care, pătrunşi de Spiritul Crăciunului şi din dragoste pentru tradiţiile milenare ale stătuleţui în care au avut neşansa să se ivească, au plecat la colindat încă din scutece.
