vineri, 4 decembrie 2009

Jurăminte trădate




Notă: Am început să vorbesc întâi despre Mircea GeOAnă deoarece această ordine s-a stabilit ieri, prin tragere la sorţi. Cine eram eu să nu o respect??

S-a întâmplat Marea Confruntare (adică...aşa a fost denumită şi cea de la turul I; a cred că a fost "Şi Mai Marea Confruntare"). Mi-am propus să mă uit şi eu, să mă încordez din encefal şi să îmi ţin mintea trează, atentă la parascoveniile viitorului conducător; doar că socoteala de acasă nu se potriveşte cu aia din târg. Nici nu a început bine spectacolul, că deja căscam cu poftă şi ochii mi se împăienjeniseră de somn; aceleaşi promisiuni făcute din gâtul mâinii, aceleaşi acuzaţii odioase (nu că m-aş fi gândit la altceva), aceleaşi vorbe golite de sens. Pe scurt, ideea e că după vreo oră de răzbelire ideologică şi de bătălie în proiecte pentru viitor, avertizoarele de sictir înnebuniseră şi aţipisem în fotololiu. (Aşa că mai bine m-am dus să mă uit la House M.D. - noroc că am o prietenă care trăieşte pentru Dr. House şi are dvd-urile; noroc că mi le-a împrumutat şi mie).
La cearta geonisto-băsească (acelaşi raţionament al tragerii la sorţi) am ajuns decât spre sfârşit, taman când se desfăşura punctul culminant: JURĂMÂNTUL (BUHUHU...BUHUHU).
Cea mai de prost-gust parte a măscăriei, pe cuvânt de cercetaş. Nemaiţinînd seama că jurământul pe biblie este ceva sacru la care s-a obişnuit să se apeleaze doar în chestiuni care ţin de viaţă şi de moarte, acţiunea în sine este un păcat. Plus că, a jura public pentru orice căcat înseamnă că accepţi credibilitatea praf pe care o ai şi consimţi să faci ceva solemn care să o întărească; deci, dacă pesedelul se ştia atât de iubit şi de religios (pesemne menţionarea sfinţilor creştini şi aruncarea cu citate de credinţă întăreşte încrederea populaţiei), putea să spună clar: “Dragă domn Turcescu. Eu am crescut în spirit creştin” (bine…pe asta o tot spune mereu) “şi Sfânta Scriptură ne învaţă să nu ne jurăm nici pe cer, nici pe pământ. Ce este da să ne fie da şi ce este nu, nu. Vă pot da cuvântul de onoare dacă vreţi, dar nu pot să jur. Nu se cade, nu am eu putere să fac asta”
Şi se scotea lejer, din toată treaba. Nu se mai afirma că aleargă cu limba scoasă după ciolan şi ar face orice pentru el, nu intra într-un joc absurd şi prostesc.
În fine…ce a fost, a fost. Eu oricum nu îl cred. Cum poate el să vină să-mi spună mie că va face şi va drege, când aproape toţi specialiştii în economie avertizează că anul viitor va fi unul plin de lipsuri?? Nu s-a făcut acum, pentru că nu au fost fonduri la buget. Păi ce mă determină să cred că la anul vor fi?? Ascultă de Moromete şi se apucă de fătat bani?? Plus că…a avut un an în care a fost la putere; de ce nu a adus schimbarea în domeniile pe care le avea în subordine partidul său? Dacă nu a avut timp, de ce nu a început măcar nenorocitele alea de reforme?? Nu a făcut nimic (ba a participat şi la votarea unei legi imposibil de aplicat) şi se aşteaptă să cred că l-a călcat competenţa pe neuroni şi va construi cu mânuţele alea două ale lui, un viitor luminos?? Hai băi…mai lasă-mă cu balivernele astea şi mergi la culcare!

A venit rândul legământului băsescian.
"Jur că nu am lovit copilul nici în plex cu pumnul, nici în faţă cu pumnul"...şi mulţi se scandalizează că a făcut-o strâmb. De fapt, mult iubitul nostru Băsesc a fost corect…pentru că lovitura nu a fost dată cu pumnul, ci cu dosul palmei. Practic, nici măcar nu a jurat ceea ce îi ceruse moderatorul. A făcut şi el paradă cu un act de credinţă, şi doar s-a strecurat printre cuvinte.
Normal, Turcescu nu ar fi trebuit să îl atenţioneze?? “Băi domnule! Eu te-am întrebat dacă ai lovit copilul! Punct! Ce, eşti surd de-o ureche? Unde am pronunţat eu cuvântul pumn?? Sau…hai să te întreb mai simpluţ, ca pentru matale: Ai lovit copilul, DA, sau NU?! Presupun că vei spune nu…aşa că răspunzi răspicat: JUR CĂ NU AM LOVIT COPILUL!”
Ce naiba e atât de greu??

No, şi cam asta e. În rest, aceleaşi promisiuni de construcţie a nu ştiu câte locuinţe pentru tineri, aceleaşi “o să-uri” despre modernizarea agriculturii, aceleaşi dezvoltări luminoase într-un viitor strălucitor. Dar, toate astea vor fi posibile doar dacă îl ştampilăm pe măria sa.
Hai, să mori tu! Da 5 ani ce ai păzit? Ai fost în alianţă cu P.N.L., apoi cu P.S.D….şi ai făcut rahatul praf! Acum vrei să cred că O SĂ dai de-a fuga în interesul neamului???

Oricum, chiar dacă eu nu vreau pe nimeni, una din persoanele de mai sus va ţine frâiele puterii.

Dumnezeu să aibă milă de noi!

marți, 1 decembrie 2009

Recenzie film - 2012


Am reuşit şi eu, în sfârşit, să văd care e şpilul cu “2012”…filmul mult cântat şi mult aşteptat în cinematografele sfârşitului de toamnă.
În principiu, totul este o re-interpreetare modernă a Potopului Biblic. Dincolo de efectele vizuale care realmente îţi taie respiraţia, dincolo de clădiri care se dărâmă ca şi cum un arhitect sadic le-ar fi construit din cărţi de joc, trecînd cu vederea autostrăzile care se răsucesc ca şerpălăii loviţi de streche, automobilele (majoritatea extrem de scumpe) care zboară ca popicele în toate direcţiile, exploziile şi erupţiile vulcanice, povestea filmului este foarte simplistă: în 2012, datorită alinierii soarelui cu celelalte planete, pământul trece prin schimbări radicale...sau, cu alte cuvinte începe Apocalipsa. Lumea dă ortu' popii în grup compact, litosfera se crapă ca un dovleac răscopt, unii dau în debileală, alţii intră în panică... Şi bineînţeles, un erou americam multipotent, care reuşeşte să evite toate nenorocirile pe muchie de mustaţă.
Eu am remarcat însă, o altă idee. Când totul ţi se năruie sub picioare, trebuie sa cauţi o rută de scăpare...pe care o găsesti doar dacă ai suficienţi bani. Nu mai contează nimic, decât banul. Persoanele care cică au fost alese să ducă în viitorime genotipul rasei umane, numărau doar arabi şi magnaţi de afaceri care au deţinut euroi şi au fost în stare să îşi cumpere supravieţuirea. Nu copii, genii sau alte valori...ci politicieni şi graşi împuţiţi, care au avut destul mălai. Ceea ce mi se pare foarte real.
Îmi vin acum în minte idealiştii care se scandalizează cu vânele pleznindu-le la tâmple: “Cum se poate aşa ceva?? Până şi sacra viaţă a unui om, viaţa dată de la Dumnezeu, să depindă de ochii lu’ Ucigă-l Crucea?? Vaiiii…”.
Da, este foarte adevărat…ABSOLUT totul depinde de puterea financiară. Că dacă nu ar fi aşa, nu s-ar mai organiza teledonuri pentru ajutorarea nevoiaşilor loviţi de soartă, ziarele nu ar mai fi pline de poze cu bebei suferinzi de diferite malformaţii sau boli, care au nevoie de “x mii de euro” pentru o intervenţie chirurgicală

Dar să revin...
A fost patetică scena în care, vezi Doamne, liderii lumii au fost cuprinşi de remuşcări şi au acceptat, cu lacrimi în ochi, să deschidă porţile arcelor. Mda...sigur! Hai măi...fiţi serioşi! Sau era nevoie de o scenă lacrimogenă, ca să înveţe tot prostul că poţi reuşi şi prin sentimente nobile, curaj şi credinţă...
Mi s-a frânt corasonul de la atâta filantropie! Of, of, măi, măi.

Una peste alta, muvi-ul (cică aşa se zice acum... “Mă duc să văd un muvi”) a fost ok...presupun. Doar două ore şi jumătate de imagini şi iluzii...Fără profunzime sentimentală, ci doar plin de trucaje, efecte speciale, explozii nimicitoare şi acţiune alertă (sau mă rog...nimicire alertă). Ceva de petrecut timpul, dar fără vreo morală care să îţi descopere cine ştie ce sensuri ascunse ale vieţii sau viziuni mistice.